CONFRUNTA, confrunt, vb. I. Tranz. 1. A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.

GREU, GREA, grei, grele, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care apasă cu greutate asupra suprafeței pe care stă; care are greutate (mare); care cântărește mult. Corp greu. ◊ Aur greu = aur masiv. Artilerie grea = artilerie care are în dotarea unităților sale tunuri și obuziere de mare calibru. Industrie grea = totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producție. (Sport) Categorie grea = categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. ◊ Expr. Pas greu = moment dificil, inițiativă plină de greutăți. Bani grei = sumă mare de bani. Cuvânt greu = cuvânt decisiv. 2. Care este împovărat, îngreuiat, încărcat. Sac greu. ◊ Familie (sau casă) grea = familie numeroasă și greu de întreținut. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă. ♦ (Despre nori) De culoare neagră, aducător de ploaie și de furtună. II. Adj. 1. (Despre părți ale corpului) Care pare că apasă (din cauza oboselii, bolii, stării sufletești etc.). Are capul greu. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, îndurerat; a avea presimțiri rele. A avea mână grea = a) a lovi tare cu palma sau cu pumnul; b) (fam.; despre medici) a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacienților. 2. (Despre alimente) Care produce ușor indigestie; care se asimilează cu greutate. 3. (Despre mirosuri) Care produce o senzație de neplăcere, de insuficiență respiratorie etc.; (despre aer) care miroase rău; încărcat; p. ext. apăsător, copleșitor. ◊ Atmosferă grea = atmosferă apăsătoare care precedă declanșarea unei furtuni, unei ploi torențiale; fig. atmosferă încărcată de griji, de certuri etc. ♦ (Despre somn) Adânc. 4. (Despre noapte, ceață etc.) Dens, compact. III. Adj. 1. Care se face cu greutate, care cere eforturi mari; anevoios. Muncă grea. ♦ (Despre drumuri) Care poate fi străbătut cu greutate. ♦ Care se înțelege, se învață cu eforturi deosebite. Poezie grea. 2. (Despre suferințe, necazuri, împrejurări etc.) Care se suportă cu mari suferințe, cu mare greutate; (despre boli) care aduce mari suferințe și se vindecă cu mare greutate sau nu se mai vindecă; grav. ◊ Zile grele sau viață grea = trai anevoios, plin de lipsuri. Lovitură grea = lovitură morală dureroasă. ◊ Expr. (Adverbial) Greu la deal cu boii mici sau greu la deal și greu la vale, se spune când cineva este silit să facă față unei situații dificile cu posibilități (materiale) reduse. ♦ (Despre insulte, pedepse etc.) Serios, grav. ◊ Vorbă grea = insultă, jignire. IV. Adv. 1. Cu greutate (mare), cu toată greutatea. S-a lăsat greu. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) greu la stomac = a-i produce (cuiva) indigestie. ♦ Mult (din punctul de vedere al greutății, cantității). Cântărește greu. 2. În mod dificil, anevoios, cu dificultate, cu trudă; anevoie. Muncește greu. ◊ Expr. A-i fi greu (să)... = a simți dificultatea inițierii unei acțiuni. A-i veni (cuiva) greu (să...) = a-i fi neplăcut (să...), a-i displăcea; a se jena (să...). A-i fi greu (de cineva sau de ceva) = a) a-i fi silă, a fi sătul (de cineva sau de ceva); b) a se rușina (de cineva sau de ceva). A-i fi (sau a o duce) greu = a trăi în lipsuri materiale, a avea o situație materială precară. ♦ Încet (și neplăcut). Orele trec greu. 3. Rău, grav, tare. E greu bolnavă. ◊ Expr. A ofta (sau a suspina) greu = a ofta (sau a suspina) din adâncul inimii, profund (de durere, necaz etc.). A plăti greu = a) a plăti scump, cu mari sacrificii; b) a nu plăti la timp. V. S. n. 1. Greutate, dificultate; împrejurare dificilă; impas. ◊ Loc. adv. Din greu = a) cu mult efort, întâmpinând mari dificultăți; b) adânc, profund. La greu = când este vorba de o treabă anevoioasă. A greu = cu neplăcere. ◊ Expr. Acu-i greul = a sosit momentul decisiv. A da de greu = a întâmpina greutăți. 2. Povară, sarcină; p. ext. partea cea mai grea, cea mai dificilă a unei munci, a unei situații etc. 3. Partea mai numeroasă dintr-un ansamblu de elemente; gros. Greul armatei. – Lat. grevis (= gravis).

SPĂLA, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă, pentru a separa unul dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

SALVA, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a izbuti să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare.

A SALVA ~ez tranz. (ființe sau obiecte) A scoate dintr-o situație complicată; a scăpa. ◊ ~ situația a reuși să facă față unei situații grele. /<lat., it. salvare

ARGENTINA, Republica Argentina, stat federal în SE Americii de Sud, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (peste 4 mii km²); 2,8 mil. km²; 32 mil. loc. (1989). Limba de stat: spaniola. Cap.: Buenos Aires. Orașe pr.: Córdoba, Rosario, La Plata, Mar del Plata. Pop. urbană: 84,7 la sută (1985). Este împărțită în 22 prov. federale, un teritoriu național și Capitala Federală. Relieful A. este dispus în 3 mari trepte: M-ții Anzi (în V, la graniță cu Chile), podișurile („mesetas”) Patagoniei (în S) și cîmpiile Pampa (c. 600 mii km²), Chaco și Entre Rios („Mesopotamia”) în E și N. Climă variată, de la cea tropicală (în N) la cea temperat-continentală cu nuanțe de ariditate (în S). Expl. de petrol (22,6 mil. t, 1989), gaze naturale, argint, staniu, min. de fier, sare ș.a. Ind. produce energie electrică (48,5 miliarde kWh, 1988), fontă, oțel (3,6 mil. t, 1988), ciment (6,3 mil. t, 1987), articole mecanice, aparate și utilaje, autovehicule (182,4 mii buc., 1987), produse alim., farmaceutice, textile, și din lemn, extract de quebracho; 9,5 la sută din terit. țării se cultivă cu cereale: grîu (7,8 mil. t, 1988), porumb (9,2 mil. t, 1988), orez, plante furajere, floarea-soarelui, (2,9 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), ricin (146 mii t, locul 3 pe glob), bumbac, tutun ș.a.; pomicultură și viticultură (274 mii ha, 3,3 mil. t struguri, 1988). Pe întinsele pajiști naturale (52,1 la sută din supr. țării) se cresc bovine (50,8 mil. capete, 1988), ovine (29,2 capete, 1988), cabaline (3,1 mil. capete, 1988). Pescuit intens (420,3 mii t, 1986). C. f.: 34,5 mii km. Căi rutiere: 207,6 mii km. Flota maritimă comercială: 2,5 mil. t. Moneda: 1 Astral = 100 centavos. Exportă produse agricole (c. 2/5), produse ale ind. constr. de mașini, produse chimice, textile ș.a. și importă materii prime ind. și semifabricate, utilaje și echipament ind., mijloace de transport, produse alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Populat de triburi indiene (diaquita, chechua, guarani, puelche, araucani etc.), terit. A. a fost cucerit în sec. 16 de conchistadorii spanioli, care din 1536 i-ai inclus în viceregatul Perú, iar din 1776 în viceregatul Rio de la Plata. În 1810 creolii și emigranții au început lupta armată antispaniolă. La 9 iul. 1816 Provinciile Unite din La Plata s-au proclamat independente, iar în 1826 și-au luat numele de Republica Federativă Argentina. Sec. 19 din istoria A. este marcat de lupta pentru putere între unioniști și federaliști și de războaie împotriva Uruguayului și Paraguayului. La sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20 se intensifică pătrunderea capitalului străin și se accelerează dezvoltarea economică. În perioada celui de-al doilea război mondial, A. și-a proclamat, la început, neutralitatea, dar în mart. 1945 a intrat în război de partea coaliției antihitleriste. În primii ani postbelici, președintele Juan Domingo Perón (1946-1955) inițiază o serie de reforme economice și sociale îndrăznețe (naționalizarea transporturilor, a unor ramuri ale ind., etatizarea comerțului exterior, separarea deplină a bisericii de stat ș.a.). După 1955, A. cunoaște o puternică intervenție a forțelor armate în viața politică a statului. Președinții Arturo Frondizi, Arturo Umberto Illia, Juan Carlos Ongania, Roberto Marcelo Levingston și Maria Estella Martinez de Perón au fost înlăturați prin lovituri de stat militare. În perioada 1955-1983 din cei 20 președinți, 12 au fost generali. Războiul cu Marea Britanie izbucnit după ocuparea de către A. a Insulelor Falkland (Malvinas) (apr.-iun. 1982) este urmat de demisia președintelui, generalul L.F. Galtieri, și de dizolvarea juntei militare de guvernămînt (iun. 1982), de legalizarea partidelor politice (iul. 1982) și de ținerea de alegeri generale (dec. 1983) care au permis revenirea la un guvern civil în ian. 1984. Alegerile din 14 mai 1989 au readus la putere Partidul Peronist, noul președinte, Carlos Saul Menem, avînd de făcut față unei situații economice grav deteriorate. A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de Parlament, iar cea executivă de președinte și un cabinet condus de președinte.

MATTHAU [mæθau], Walter (1920-2000), actor american de teatru și film. A debutat pe Broadway (1948), impunându-se ca un mar comic, favoriczat în mare parte de fizicul corpolent și stilul molatec și de o figură imobilă, care face față oricărei situații critice („Șarada”, „O pereche ciudată”, „Hello, Dolly”, „Floarea de cactus”, „Buddy Buddy”, „Drăcușorul”).

SALVA, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare.

SPĂLA, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

CONFRUNTA, confrunt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.

GREU, GREA, grei, grele, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care apasă cu greutate asupra suprafeței pe care stă; care are greutate (mare); care cântărește mult. Corp greu. ◊ Aur greu = aur masiv. Artilerie grea = artilerie care are în dotarea unităților sale tunuri și obuziere de mare calibru. Industrie grea = totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producție. (Sport) Categorie grea = categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. ◊ Expr. Pas greu = moment dificil, inițiativă plină de greutăți. Bani grei = sumă mare de bani. Cuvânt greu = cuvânt decisiv. 2. Care este împovărat, îngreuiat, încărcat. Sac greu. ◊ Familie (sau casă) grea = familie numeroasă și greu de întreținut. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă. ♦ (Despre nori) De culoare neagră, aducător de ploaie și de furtună. II. Adj. 1. (Despre părți ale corpului) Care pare că apasă (din cauza oboselii, bolii, stării sufletești etc.). Are capul greu. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, îndurerat; a avea presimțiri rele. A avea mână grea = a) a lovi tare cu palma sau cu pumnul; b) (fam.; despre medici) a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacienților. 2. (Despre alimente) Care produce ușor indigestie; care se asimilează cu greutate. 3. (Despre mirosuri) Care produce o senzație de neplăcere, de insuficiență respiratorie etc.; (despre aer) care miroase rău; încărcat; p. ext. apăsător, copleșitor. ◊ Atmosferă grea = atmosferă apăsătoare care precedă declanșarea unei furtuni, unei ploi torențiale; fig. situație încordată, plină de griji, de certuri etc. ♦ (Despre somn) Adânc. 4. (Despre întuneric, ceață etc.) Dens, compact. III. Adj, 1. Care se face cu greutate, care cere eforturi mari; anevoios. Muncă grea. ♦ (Despre drumuri) Care se parcurge cu dificultate. ♦ Care se înțelege, se învață cu eforturi deosebite. Poezie grea. 2. (Despre suferințe, necazuri, împrejurări etc.) Care se suportă cu mari suferințe, cu mare greutate; (despre boli) care aduce mari suferințe și se vindecă cu mare greutate sau nu se mai vindecă; grav. ◊ Zile grele sau viață grea = trai plin de privațiuni și de necazuri. Lovitură grea = lovitură morală dureroasă. ◊ Expr. (Adverbial) Greu la deal cu boii mici sau greu la deal și greu la vale, se spune când cineva este silit să facă față unei situații dificile cu posibilități (materiale) reduse. ♦ (Despre insulte, pedepse etc.) Serios, grav. ◊ Vorbă grea = insultă, jignire. IV. Adv. 1. Cu greutate (mare), cu toată greutatea. S-a lăsat greu. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) greu la stomac = a-i produce (cuiva) indigestie. ♦ Mult (din punctul de vedere al greutății, cantității). Cântărește greu. 2. În mod dificil, anevoios, cu dificultate, cu trudă; anevoie. Muncește greu. ◊ Expr. A-i fi greu (să)... = a simți dificultatea inițierii unei acțiuni. A-i veni (cuiva) greu (să...) = a-i fi neplăcut (să...), a-i displăcea; a se jena (să... ). A-i fi greu (de cineva sau de ceva) = a) a-i fi silă, a fi sătul (de cineva sau de ceva); b) a se rușina (de cineva sau de ceva). A-i fi (sau a o duce) greu = a trăi în lipsuri materiale, a avea o situație materială precară. ♦ Încet (și neplăcut). Orele trec greu. 3. Rău, grav, tare. E greu bolnavă. ◊ Expr. A ofta (sau a suspina) greu = a ofta (sau a suspina) din adâncul inimii, profund (de durere, necaz etc.). A plăti greu = a) a plăti scump, cu mari sacrificii; b) a nu plăti la timp. V. S. n. 1. Greutate, dificultate; împrejurare dificilă; impas. ◊ Loc. adv. Din greu = a) cu mult efort, întâmpinând mari dificultăți; b) adânc, profund. La greu = când este vorba de o treabă anevoioasă. A greu = cu neplăcere. ◊ Expr. Acu-i greul = a sosit momentul decisiv. A da de greu = a întâmpina dificultăți. 2. Povară, sarcină; p. ext. partea cea mai grea, cea mai dificilă a unei munci, a unei situații etc. 3. Partea mai numeroasă dintr-un ansamblu de elemente; gros. Greul armatei. – Lat. grevis (= gravis).

EXPEDIENT, expediente, s. n. (Mai ales la pl.) Mijloc ingenios cu ajutorul căruia se poate face față unei situații grele. Poetul aleargă la fel de fel de meșteșuguri, expediente, pentru a da strofei o formă potrivită. GHEREA, ST. CR. I 246. ♦ Mijloc improvizat, adesea nepermis, prin care se obțin bani. Un astfel de tip tînăr, cochet, frumușel, mlădios, sclivisit, are felurite expediente de a trăi bine și luxos. VLAHUȚĂ, O. A. 202. – Pronunțat: -di-ent.

PRINDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A lua, a apuca (ceva) cu mîna, cu ajutorul unui instrument etc. Prinde cu cleștele bucata roșie de fier. SADOVEANU, O. I 391. Iar tinerele-i plete de peste umeri cad Pe piept, și ea le prinde mănunchi în alba-i mînă. COȘBUC, P. I 52. ◊ Fig. Ici în vale, colea-n vale Sună-un glas duios cu jale, Glas frumos de fată-mare, Bujor prinde-o sărutare. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de» și arătînd partea de care se apucă) M-a prins de braț și m-a cuprins Să mă sărute-n drum. COȘBUC, P. I 94. (Intranz.) Cheamă pe zînă și-i zice: «prinde c-o mînă de această parte de crăpătură și cu cealaltă mînă de ceea parte». SBIERA, P. 36. ◊ Expr. A prinde foc cu gura = a face tot posibilul pentru a izbuti. Eu, de-am avut un singur ban, L-am împărțit cu tine; Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare. COȘBUC, P. I 77. (Parcă) a prins pe dumnezeu de (un) picior, se zice cînd cineva are o bucurie mare, neașteptată. Să fi văzut bucuria bătrînului, gîndeai că a prins pe dumnezeu de picior, așa era de voios. RETEGANUL, P. V 11. I s-a părea c-a prins pe dumnezeu de-un picior cînd te-a vedea acasă. CREANGĂ, O. A. 125. (Rar) A-l prinde pe cineva sau (intranz.) a-i prinde cuiva mîna (la ceva) = a se pricepe la ceva, a fi îndemînatic. După ce... mai crescu băiatul și începuse să-i prinză mîna la mai multe lucruri, nevoia îl învăță să facă brînză, jintiță, unt. POPESCU, B. IV 41. Acesta este un om din felul acelora de care se zice: îl prinde mîna la toate. BOLINTINEANU, O. 337. (Refl.) A se prinde (cu cineva) de piept V. piept. ♦ (Cu complementul «loc», p. ext. «slujbă», «dregătorie») A ocupa, a reuși să apuci. Toți alergau gîfîind întrecîndu-se pentru a prinde cîte un loc mai bun de unde să vadă acostarea vaporului. BART, E. 75. Au venit alții mai înainte și au prins toate locurile bune ale diligenței. La TDRG. Pe urs l-au fost ales nazîr peste priseci, Deși s-ar fi putut un alt oricare fie Să prindă o așa cam grea dregătorie. DONICI, F. 60. ♦ (Mai ales despre animale) A apuca cu gura, cu dinții, cu ghearele; a înhăța. Îndată săriră cînii, unul o prinse de grumazi, altul de picioare și altul de mîni. RETEGANUL, P. XV 58. Racu îl prinde de degete și îl strînge cît ce poate. ȘEZ. I 280. ◊ Intranz. Prinse cu dinții de piele s-o mai întindă. Cum prinse, cum nu prinse, destul că-i scăpă pielea dintre dinți. RETEGANUL, P. I 58. ♦ A fixa imobilizînd. Îngheață zdravăn și apa din băltoagă și prinde coada ursului ca într-un clește. CREANGĂ, O. A. 296. 2. Tranz. Fig. A percepe; a cuprinde (cu ochii, cu urechea, cu mintea). Încerca, în vîrfurile picioarelor, să privească peste umărul oamenilor și să prindă o vorbă, să înțeleagă. DUMITRIU, N. 9. Din creasta dealului, mai departe, cît poți prinde cu privirile, cîmpuri, nesfîrșite cîmpuri. STANCU, D. 20. De sus, din postul său de observație... prindea orice mișcare. BART, E. 54. ◊ Absol. Între timp, enervat... am căutat să prind cu urechea. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. ◊ (Complementul instrumental devine subiect) În curînd urechile îi prinseră zgomote de pași ușori. MIHALE, O. 505. Ochii lui, cerniți de truda vîrstei, umezi de aduceri-aminte și căinți, prinseră mișcarea grăbită și furișată în același timp. SADOVEANU, O. VIII 237. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. ◊ (Intranz., în expr.) A prinde de veste = a băga de seamă (din timp); a-și da seama. N-am prins de veste cînd s-a topit vara și cînd au coborît cele dintîi vînturi reci, purtînd peste miriști întîii nori de toamnă. C. PETRESCU, S. 119. Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid. EMINESCU, O. I 147. Unii însă... prinseră mai dinainte de veste și fugiră în Ardeal, căutînd acolo scăparea vieții lor. ODOBESCU, S. I 425. ◊ (Regional) A-i prinde (cuiva) de veste (sau de știre) = a observa pe cineva, a-și da seama de prezența cuiva, de gîndurile sau sentimentele cuiva. Abia le prinzi de veste Cînd vin. BOLLIAC, O. 89. Mîndra mea s-a măritat Inima mi-e friptă, arsă! Maica de veste mi-a prins, Și din gură-așa mi-a zis: – Dragul meu, nu fi așa, Că mai sînt fete ca ea! BIBICESCU, P. P. 17. 3. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A se apuca de... (pentru a se sprijini); a se agăța, a se atîrna, a se anina. Atunci am întins mîinile și m-am prins de cineva. SAHIA, N. 78. Văzînd biata copiliță malul, s-au prins de niște crengi ce spînzura în apă, și au ieșit la uscat. SBIERA, P. 297. Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă... Ea se prinde de grumazu-i cu mînuțele-amîndouă. EMINESCU, O. I 154. (Tranz.) Cu mîinile prinse în balustradă, cu genunchii îndoiți, îmi țiu echilibrul. BART, S. M. 16. ◊ Expr. (Rar) A se prinde cu mîinile de vatră = a începe să se chivernisească, a se înstări. N-avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu mînele de vatră. CREANGĂ, P. 140. 4. Refl. A se lua de mînă cu alții pentru a face o horă, pentru a dansa; a-și face loc între dansatori, luîndu-se de mînă cu ei; p. ext. a intra pentru prima dată în horă, a începe să umble la horă. Cînd o fată sau un băiat s-au prins în horă, capătă îngăduință de a se duce singuri la bîlci. STANCU, D. 394. Trei pași la stînga linișor Și alți trei pași la dreapta lor; Se prind de mîni și se desprind, Se-adună cerc și iar se-ntind Și bat pămîntul tropotind În tact ușor. COȘBUC, P. I 57. Fetele se prind roată, iar în mijlocul horei, vornicelul și cu gazda frămîntă pămîntul. SEVASTOS, N. 77. Dacă te prinzi în horă trebuie să joci (= dacă te apuci de o treabă, trebuie s-o duci pînă la capăt). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mîinile, cu brațele. V. îmbrățișa. Îl prinsei în brațe și strigai: – Ioane, frate Ioane! nu mă cunoști? SADOVEANU, O. I 420. S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. El s-așază lîngă dînsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc. EMINESCU, O. I 80. ◊ Refl. reciproc. Și ieșind pe ușă iute, ei s-au prins de subsuoară. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă. EMINESCU, O. I 154. Flăcăii, deodată, Se-ncleaștă de aproape, cu brațele cruciș... se prind de mijloc, în sus, pe rînd. BELDICEANU, P. 63. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a pune mîna) pe cineva sau ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). Nu traseră deci, și de prins nu putură să-l prindă. CAMIL PETRESCU, O. II 133. Și grabnic eunucii șe-nșiră, urmărind Ca șerpii prin tufișuri pe Musa-Nin și-l prind. COȘBUC, P. I 53. Era să mă prindă și să mă ucidă leșii. ALECSANDRI, T. II 21. ◊ (Poetic) Se joacă lacul Herăstrău Ca un copil cu-a lui oglindă Și-ncearcă soarele să-l prindă în vii culori de curcubeu. D. BOTEZ, F. S. 45. ◊ (Urmat de determinări arătînd modul capturării) Pasămite împăratul umbla să prindă pe hoț prin viclenie. ISPIRESCU, L. 376. Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn și-l puneau în cătuși să-l trimeată la Piatra. CREANGĂ, A. 8. Mult a trebuit pînă l-am prins în laț pe acest călugăr evlavios. EMINESCU, N. 56. (Refl. pas.) Prin streji și prin carauli S-au prins trei oameni străini. TEODORESCU, P. P. 102. (Refl.) Se va prinde singură, aici, la noapte, chiar în cursa ce-mi întinde. DAVILA, V. V. 150. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) ca din oală v. oală. (Rar) A se juca de-a prinde-mă = a se juca de-a prinselea, v. prins¹. Fantastica simfonie, mînată cînd încoace cînd încolo de lunecarea nestatornică a unor valuri de vînt, se juca parcă de-a prinde-mă cu zăpăcitul meu auz. HOGAȘ, M. N. 87. ♦ A înhăța, a capta, a apuca. Prinde mîța șoareci. SADOVEANU, O. I 331. În ziua cea dintîi au prins toată ziua la pește și n-au putut da de mreană. SBIERA, P. 119. Dacă se întîmplă să nu nimerească paserile cu săgeata, ele tot nu scăpau de dînsul; ți le prindea cu mîna din zbor. CREANGĂ, P. 245. Cine gonește doi iepuri nu prinde nici unul (= cine vrea să facă două lucruri deodată nu isprăvește pe nici unul; cine urmărește să cîștige două lucruri deodată le pierde pe amîndouă). Pisica cu clopoței nu prinde șoareci (= cine se laudă cu ce are de gînd să facă nu reușește nimic). 2. A surprinde (pe cineva) asupra unei fapte săvîrșite pe ascuns; a descoperi că cineva a săvîrșit o faptă nepermisă; a afla, a da de gol. Spînul răpede își ațintește privirile asupra lui Harap-Alb și nu știu cum îl prinde zîmbind. CREANGĂ, P. 233. Și de s-ar putea pe dînsa cineva ca să o prindă, Cînd cu ochii mari, sălbateci, se privește în oglindă. EMINESCU, O. I 80. ◊ (Cu precizarea faptei săvîrșite) Doamne, de i-aș prinde cu vro coțcărie. ALECSANDRI, T. I 159. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. Spuneți ce-ați zis, tot din fir în păr... și, de vă prind cu minciuna, e vai și amar de voi. RETEGANUL, P. II 25. A prinde (pe cineva) cu mîța-n sac (sau cu ocaua mică) v. mîță, oca. ♦ A încurca (pe cineva) cu vorba, a face ca cineva să se încurce în răspunsuri. Văzînd boierul că au rămas acuma pe jos [în discuția cu fata] și-au bătut mult timp capul, cu ce-ar putea-o prinde? SBIERA, P. 222. 3. A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva care tocmai trebuie să plece; a da (pe neașteptate) de cineva, a întîlni pe cineva. A plecat la București... încercați... poate-l mai prindeți în curte. GALAN, B. I 25. De vreo lună nu-l mai prinde nimeni acasă. SADOVEANU, N. F. 139. Cît era ziua de mare gura lui nu se mai oprea. Unde prindea oamenii, acolo îi ținea la sfaturi. SLAVICI, N. I 59. ◊ Expr. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta în loc nici o clipă. Cum să taci, cînd tot într-una, nu te prinde vremea-n loc, N-ai nici cînd închide ochii. CONTEMPORANUL, I 405. ♦ A sosi la timp pentru a găsi un vehicul care este gata de plecare. Pînă la prînz avem încă timp să prindem trenul, peste noapte să ajungem la Iași. C. PETRESCU, S. 189. ♦ A se sprijini. Murgul sforăia și se lupta voinicește, apele veneau mînioase... Dar Murguț ieșea din vîrtej; prinsese cu copita fund tare și acum pășea pufnind spre mal. SADOVEANU, O. I 32. ◊ Fig. Pe jilțu-mi lîngă masă, avînd condeiu-n mînă... scriu o strofă dulce pe care o prind din zbor. ALECSANDRI, P. A. 109. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a profita de ocazie, a nu scăpa prilejul favorabil. (Rar) A-și prinde vreme = a-și face, a-și găsi vreme. După plecarea lui Lică, ea îl trase pe Ghiță la o parte și-i grăi: – Am o vorbă cu tine: nu acum, dar cînd îți prinzi vreme. SLAVICI, O. I 142. ♦ A da peste cineva, a ajunge pe cineva. Ne prinde ploaia, Niță! vorbi iarăși unul dintre cei doi. PAS, L. I 51. Iac-așa mîncăm noi, domnule, cum apucăm și unde ne prinde vremea. C. PETRESCU, C. V. 139. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. Începuse să-l prindă un pic de bănuială că scrisoarea n-o fi adevărată. STĂNOIU, C. I. 130. Și deodat-așa din drum M-a prins jalea nu știu cum! Voie rea să nu vă facă: Mi-a venit, dar o să-mi treacă! COȘBUC, P. I 131. Vîntul jalnic bate-n geamuri Cu o mînă tremurîndă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Poetic) Buruienile prinse de spaimă Se adună, se chircesc și mor. BENIUC, V. 81. ◊ (Despre boli) Cucoana d-sale pretinde să-i fac eu vizită mai întîi... de-oi ști că o prinde gălbenarea de ciudă... nu m-oi duce! ALECSANDRI, T. 856. ◊ Expr. (Rar) Ce te-a prins ! = ce ți s-a întîmplat? ce ți-a venit? ce te-a găsit? Nebune sînt? Ori ce le-a prins De stau așa pe-afară? COȘBUC, P. I 256. ◊ (În locuțiuni verbale) A prinde tovărășie = a se întovărăși. Tatăl meu a avut o bostănărie, și la acea bostănărie prinsese tovărășie și tatăl măriei-tale. ȘEZ. IV 4. (Rar) A prinde prieteșug = a se împrieteni cu cineva. Era atunci în Transilvania, lîngă prințul Bathori, un nunciu al papei... Acesta prinsese cu cancelarul Iojica un mare prieteșug și astfel aflase toate planurile sale. BĂLCESCU, O. II 184. ♦ A absorbi. Cînd te prinde munca, tot timpul ți-e gîndul la ea. V. ROM. decembrie 1950, 161. Înainte, își mai căuta unul un frate; văduva, locul unde a fost îngropat bărbatul. Pe urmă s-au liniștit cu toții. Pe om îl prinde viața îndată. C. PETRESCU, Î. II 207. III. Tranz. (De obicei urmat de determinări arătînd locul, instrumentul etc.) A fixa legînd, agățînd, aninînd. Am împins o ușă care era prinsă în clampă numai, am intrat. SADOVEANU, O. I 362. Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16. El mătasa o torcea Lungă funie-o făcea Și de gratii o prindea. ALECSANDRI, P. P. 142. ◊ Expr. A prinde (sau a lega) gura pînzei v. pînză. A nu-l (mai) prinde pe cineva locul (mai rar starea) = a nu avea astîmpăr, a nu-și afla locul, a nu putea sta locului (ca urmare a unei tulburări sufletești). Pe feciorul cel mai mic nu-l mai prindea starea, nu putea de jalea mamei și de dorul frate-său și a soru-sei. RETEGANUL, P. V 26. Din grajd pe loc a scos Un alt cal mai năzdrăvan Cum îi place lui Troian, Negru ca corbul, Iute ca focul, De nu-l prinde locul. ALECSANDRI, P. P. 388. ♦ A fixa un obiect într-un dispozitiv al unei mașini-unelte pentru a fi prelucrat. ♦ A învălui. Al doilea val o prinse [lotca] de-a latul, o ridică la cîțiva metri înălțime, o apucă în creastă. DUMITRIU, P. F. 28. ♦ Refl. A se agăța (de sau în ceva). Scoase din buzunarul stîng al mantalei cutia de tinichea, cu tutun. I se prinse capacul de colțul buzunarului însă o smuci cu toată furia. SAHIA, N. 77. Voi să fugă ca celelalte; dar rochia i se prinse de un mărăcine și o ținu în loc. BOLINTINEANU, O. 331. ♦ Intranz. (Învechit și popular) A se înfige (în ceva). Cătănile merg plîngînd, Pe părinți rău blăstămînd, De ce ei i-au făcut Așa nalți și subțirei Să prindă plumbul în ei. HODOȘ, P. P. 226. ♦ A îmbina între ele (însăilînd sau cosînd) părți ale unui obiect de îmbrăcăminte. Prinde gulerul la cămașă. ♦ Fig. A înregistra (și a reda prin mijloace artistice) aspecte din lumea înconjurătoare. În crud exil, pribeag prin țări străine, Visai atunci o vastă trilogie Pe care-am prins-o-n șiruri de terține. TOPÎRCEANU, B. 89. Arta nu va putea reproduce schimbarea expresiunii feței la un om, nu va putea prinde pe pînză decît o singură expresiune a feței. GHEREA, ST. CR. II 51. 2. Tranz. (Cu privire la animale de tracțiune) A pune în ham sau la jug; a înhăma, a înjuga. Boii-i vei prinde-n, jug... și-i mîna boii-ncet. RETEGANUL, P. IV 26. Atunci fiul craiului mînios îi mai trage [calului] un frîu... apoi îl prinde în căpăstru. CREANGĂ, P. 195. Boișorii și-i prindea Și s-apuca d-a ara. BIBICESCU, P. P. 311. 3. Tranz. (Învechit și popular, urmat de un al doilea complement) A atrage la sine (ca prieten, ca rudă), a angaja (ca dregător, ca slujbaș). Unul zice-i agă, cellalt spătar; De i-aș prinde gineri, i-aș lua în dar! ALECSANDRI, T. I 121. Voinice hușean, Tînăr moldovean, Pas’ măre, de-l scoate, Din gură de șarpe, Din răcori de moarte, Că te-o prinde frate. TEODORESCU, P. P. 448. Să cînți, cuce, cînd m-oi duce, Să te prind frate de cruce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. ◊ Refl. Susano, știi una?... – Îmi vine să mă prind argat la voi. ALECSANDRI, T. I 263. A doua zi ei s-au prins jitari la oamenii din acel sat. ȘEZ. I 261. ♦ Refl. A se lega sau a se asocia cu cineva. Acum să merg să văd ce face biata mamă, apoi să caut pe Floarea-nfloritul, să mă prind cu el frate de cruce. RETEGANUL, P. V 34. Ce frumos era în crînguri Cînd cu ea m-am prins tovarăș. EMINESCU, O. I 122. ◊ (Neobișnuit, construit cu dativul) Nu te prinde lor tovarăș. EMINESCU, O. I 196. (Expr.) A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta pentru cineva (ca chezaș). ◊ Refl. reciproc. În mai multe zile făcu fetița așa, adecă dăduse mîncarea și băutura la roaba din pivnița zmeului, pînă-n urmă se prinseră prietene bune. RETEGANUL, P. I 35. Văd că și-n tine este putere, măcar că ești așa de mic! Hai dară să ne prindem fîrtați și vină cu mine la ceialalți zmei. SBIERA, P. 178. Apoi, mări cît trăia, Frați de cruce se prindea Și-mpreună voinicea Pe balauri de stirpea. ALECSANDRI, P. P. 12. 4. Refl. A se angaja la ceva, a se lega (cu cuvîntul), a-și da cuvîntul; a promite. Să vie aici... să arate dacă nu s-ar prinde el să dea învățătura cea deplină măriei-sale Ferid. SADOVEANU, P. P. 17. Tata era om cuprins... încît el se prinse să-mi facă uniforma cu cheltuiala lui. GANE, N. II 191. Am treabă la împăratul; feciorul meu se prinde că i-a face podul. CREANGĂ, P. 80. ♦ A face prinsoare, a pune rămășag. Mă prind că asemenea timiditate o înțelegeți. DELAVRANCEA, H. T. 54. Veți fi citit prin cărți ori prin gazete zicîndu-se mărul discordiei. Eu mă prind că nici nu visați ce bîzdîganie mai este și aia. ISPIRESCU, U. 2. M-aș prinde cu tine p-o vadră de vin că, să-l vezi acum, nu l-ai mai cunoaște. FILIMON, la TDRG. ♦ A se lua cu cineva la întrecere, a rivaliza. Vezi, măi drace! Nu ți-am spus eu să nu te prinzi tu cu mine la șuierat! SBIERA, P. 261. ◊ Tranz. A accepta, a primi; a se învoi. Făt-Frumos prinse voios a se lupta cu zmeul. ISPIRESCU, L. 195. (Refl.) Nu te prinzi a-mi vinde vreun ou și mie? Ți-aș plăti. La TDRG. Boieriul, neînțelegînd sfaturile și crezîndu-le fleacuri, nu se prinse, ba încă să și cam mînie. ȘEZ. VI 150. ◊ Expr. A-și prinde mintea (cu cineva) = a lua în serios spusele cuiva, a acorda prea multă atenție vorbelor cuiva; a-și pune mintea cu cineva. El e om bărbat N-o să-și prindă doară mintea c-o femeie. COȘBUC, P. I 247. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva, a adera la ceva și a rămîne în strînsă atingere. Se prind scînteile în iască. STANCU, D. 255. Ți se prindea pleoapă de pleoapă... de ger ce se pornise. DELAVRANCEA, H. T. 251. Păreții erau negri de șiroaie de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var. EMINESCU, N. 38. ◊ Fig. Ea îl privea cu un surîs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adînc în vis, De suflet să se prindă. EMINESCU, O. I 168. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune cînd cineva nu are imbold la lucru. Toată ziua am fost indispus. Nu se prindea lucrul de mine. C. PETRESCU, Î. II 185. ♦ A i se opri cuiva privirea pe ceva. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toți caii din grajduri, și de nici unul nu i se prindeau ochii. ISPIRESCU, L. 15. ♦ A se împreuna, a se suda. Atuncea au luat voinicul pe moșneag... i-au pus ochii la locul lor și i-a uns întîi cu apă moartă și s-au prins. SBIERA, P. 40. Răpede pune capul lui Harap-Alb la loc... toarnă apă moartă să steie sîngele și să se prindă pielea. CREANGĂ, P. 278. ♦ A se declanșa. Pulberea n-a prins. 2. Refl. (Despre mîncare, somn etc.) A folosi, a prii; p. ext. a cuprinde (pofta de... ). Nu se prindea somnul de mine. C. PETRESCU, S. 117. Ipate acum nici de treabă nu-și mai căuta, nici mîncarea nu se prindea de dînsul, nici somnul nu-l fura, era cum e mai rău. CREANGĂ, P. 166. Mai de multe ori ea încă la masă dacă ședea Se scula mai mult flămîndă, de dînsa nu să prindea. PANN, P. V. III 38. (Tranz., în expr.) A-și prinde pofta (sau foamea, setea etc.) = a-și satisface (parțial) pofta (foamea etc.). Și cînd ajunge la cuptiori, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar cînd s-apropie să ieie dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. CREANGĂ, P. 293. Ia dă-mi și mie niște ouă ca să-mi prind pofta măcar. id. ib. 63. A(-și) prinde o nevoie (sau nevoile) cu ceva = a face față unei împrejurări (avînd cele trebuitoare), a-și satisface o trebuință. Pensia... nu-i mare lucru, dar tot își prinde o nevoie cu dînsa. C. PETRESCU, Î. II 161. (Rar) A prinde cuiva o nevoie = a ajuta cuiva să iasă dintr-o încurcătură, să facă față unei situații. Dragii mei! Vedeți că noi am trăit bine pîn-acuma și v-am prins și eu cînd și cînd cîte o nevoie. SBIERA, P. 116. (Intranz.) A-i prinde cuiva bine v. bine¹. 3. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva, fig. despre gesturi, atitudini) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. Te prinde redingota bine. Sînt mîndre ghetele de lac: Zîmbești încrezător în tine. TOPÎRCEANU, B. 67. Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i șade bine Și o prinde orice lucru, căci așa se și cuvine. EMINESCU, O. I 159. Le prinde cămașa cu altițe de minune, și-s frumușele coz! ALECSANDRI, T. 656. ◊ (Poetic) Stele rare din tărie cad ca picuri de argint Și seninul cer albastru mîndru lacrimele-l prind. EMINESCU, O. I 82. V. 1. Tranz. (Urmat de verbe la infinitiv sau la conjunctiv) A începe. În sobă focul prinse a dudui vesel și Casandra se învîrtea de colo pînă colo, rînduind oalele. DUNĂREANU, CH. 111. Un vînt ușor și somnoros adie Și-n codru prinde frunza să se miște. IOSIF, P. 30. Copiliță, liță, fa, Mai dat-ai gura cuiva? Ea prinse a se giura. ALECSANDRI, P. P. 313. ◊ Expr. (Regional) A-și prinde treabă cu cineva = a intra în legătură cu cineva cu care n-ai vrea să ai de-a face. Venea ca un nebun spre rîu... L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind cu necuratul treabă. COȘBUC, P. 1242. (Refl.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a intra în vorbă cu cineva, a sta de vorbă. O să creșteți, o să-nvățați și-o să vă fie mai ușor vouă, îți spunea mama cînd te prindeai cu ea la vorbă. PAS, Z. I 142. Într-o pădure mare s-au întîlnit odată doi oameni, unul mergea cătră răsărit și celălalt cătră asfințit; se prinseră la vorbă. RETEGANUL, P. IV 21. După ce și-au dat ei bună calea și și-au mulțămit unul altuia, s-au prins amîndoi la vorbă. SBIERA, P. 22; b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... Aseară, la Ștefan-vodă, S-au prins boierii la vorbă Să facă d-o vînătoare, Vînătoare de plimbare. TEODORESCU, P. P. 505. 2. Refl. (Popular) A se apuca de ceva, a se angaja într-o acțiune, a porni la lucru. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă, pentru ce și cum? COȘBUC, P. I 246. Văzîndu-se încărcată cu lucruri cari întrecea puterile ei, nu știa de ce să se prindă biata nenorocită. SBIERA, P. 313. Care din voi se prinde, în zi de sărbătoare, La trîntă voinicească cu mine, măi flăcăi? BELDICEANU, P. 62. ♦ (Cu determinarea vagă) A-și pune mintea cu cineva, a se măsura cu... Stă-n drum de vorbă cu vecine Și bate-n pumni: «Să mor îmi vine, Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine!». COȘBUC, P. I 126. Ce aveam să fac? Le-am răbdat, că doară n-o să mă prind cu el. RETEGANUL, P. II 57. VI. Tranz. 1. (Învechit și popular) A obține, a ajunge în posesia unui lucru, a se alege cu ceva; a primi, a căpăta, a dobîndi. Cam ce să prindeți voi pe pește? DELAVRANCEA, O. II 264. Îi pămînt mult și bun... numai pe perje prind sume mari de bani. ALECSANDRI, T. 256. Unul avînd o moșie... Se apucă și o vinde, Prinde pe dînsa ce prinde, Și își cumpără îndată O sanie minunată. PANN, P. V. II 70. ♦ Fig. A-și însuși cunoștințe, a învăța (de la altul), a căpăta deprinderi. Cunosc eu un cîntec l-am prins de la tăicuțu. DAVIDOGLU, M. 59. Care cum putea să prindă învățătura. STANCU, D. 228. Știam... că și eu trebuie să mă fac odată ca Huțu și pentru aceea îi prindeam apucăturile. SLAVICI, O. I 72. ◊ Refl. Mitru stă și stă gîndind, De el multe nu se prind. COȘBUC, P. I 80. 2. A căpăta o înfățișare, o calitate nouă, un aspect nou. Ar fi vrut... să se așeze jos nițeluș, pînă mai prinde puteri. STANCU, D. 16. De vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii, la arminden beți pelin. BELDICEANU, P. 54. Toate mulțămirile îmi vin deodată... Parcă am prins aripi ca să zbor la București. ALECSANDRI, T. I 277. Piatra care se rostogolește nu prinde mușchi v. piatră. ◊ Expr. A prinde carne (sau seu) = a deveni mai gras, a se îngrășa. Le-a rămas un copil, Iancu, uscat, slăbănog... nu prinde carne pe el. STANCU, D. 17. Ce mă necăjește mai rău de vreo două săptămîni încoace e o jigodie de purcel... că nu prinde seu pe el de loc. STĂNOIU, C. I. 116. Coana Frăsinica, deși se sculase după boală, nu prindea nici dram de carne pe ea. SANDU-ALDEA, U. P. 175. Cînd prinde mămăliga coajă, se spune despre cineva care începe să-și dea aere față de alții cînd a ajuns la o situație înaltă, să se fudulească, să fie obraznic. Dacă este... să fim mai mari peste alții, ar trebui să avem milă de dînșii că și ei sărmanii sînt oameni. Hei! dragele mele vere... Să te ferească dumnezeu, cînd prinde mămăliga coajă. CREANGĂ, P. 209. A prinde minte (sau, intranz., a prinde la minte) = a cîștiga experiență, a deveni mai înțelept, a se face om de treabă. Dănilă mai prinsese acum la minte. CREANGĂ, P. 50. I-am dat numai vreo 30 de lovituri de frînghie ca să prindă la minte. CONTEMPORANUL, VI_I 103. Frunză verde foi de linte, Măi bărbate-am prins la minte. ȘEZ. I 13. (Intranz.) A prinde la inimă (sau, tranz., a-și prinde inimă, rar, inima) = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. A intrat în cîrciumă... să-și prinză inima cu un ciocan de rachiu. CARAGIALE, O. III 43. Harap-Alb mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă și se lasă în voia calului, unde a vrea el să-l ducă. CREANGĂ, P. 212. Auzind de asalt, soldații au început a chiui ș-a bea dintr-o ploscă, ca să prindă la inimă. ALECSANDRI, T. II 22. A prinde (la) viață = a căpăta putere, tărie; a se înviora. Mi-o apucă-n brață De prinde la viață, Mi-o strînge la pept Ș-o leagănă-ncet. ALECSANDRI, P. P. 15. ◊ Fig. Cîinele a prins și el dușmănie de moarte împotriva omului. POPA, V. 345. Bietul părinte Ghermănuță!... Atîta dragoste prinsese el pentru mine într-un timp așa de scurt! HOGAȘ, M. N. 155. Văzînd aceasta, țiganca prinse frică și mai tare. SBIERA, P. 111. ♦ Intranz. (Neobișnuit) A se dezvolta, a crește. După ce au prins ei și în trup și în putere, s-au îmbrăcat... și, trecînd apa, au mers la o casă. SBIERA, P. 113. VII. Refl. și intranz. 1. (Despre plante) A dezvolta rădăcini, a-și înfige rădăcinile în pămînt, a începe să se hrănească prin rădăcini (după o transplantare); (despre altoaie) a se dovedi viu, a da mugur. Colțul ierbii brumate a prins. DRAGOMIR, P. 5. O humă sură și jilavă pe care nu se prinde... nici troscot, nici ciulini. ODOBESCU, la TDRG. Trei garoafe-n poartă-am pus. Cîte trele mi s-au prins, Mi s-au prins și-a-mbobocit. ȘEZ. V 13. ◊ (Tranz., în expr.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a căpăta rădăcini; fig. a se fixa (într-un loc), a căpăta stabilitate, p. ext. forță, putere, autoritate. Nu este mai mare mulțumire pentru omul ce dorește binele altora decît aceea cînd vede că este ascultat de cătră alții și că vorbele lui prind rădăcini. SLAVICI, O. I 57. Eu n-am nici casă, nu am nici masă, Nici cît o plantă nu am noroc. Sparanga însăși crește sub leasă, Eu rădăcină nu prind de loc. ALECSANDRI, T. I 370. Treizeci de ani căra Ion apă cu gura... și uda tăciunele, care în urmă prinse rădăcini, crescu, înflori și făcu poame. ȘEZ. V 36. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului, vorbe, atitudini, uneltiri) A găsi crezare, a fi luat drept bun, valabil. Vrei să mă încerci cu amăgelile voastre vechi Nu mai prind! C. PETRESCU, A. R. 21. Omul meu s-a găsit că știe franțuzește mai bine decît mine și, din momentul acela, am fost o lună nedespărțiți. Stratagema mea a prins. CARAGIALE, S. N. 172. Spînul văzînd că i s-au prins minciunile de bune, cheamă la sine pe Harap-Alb. CREANGĂ, P. 208. ◊ Unipers. Nu umbla cu mofturi că nu se prinde. VLAHUȚĂ, la TDRG. VIII. Refl. (Despre lapte) A se închega (adunîndu-se deasupra smîntîna și dedesubt laptele acru). Cînd punea mama laptele la prins, eu... de pe a doua zi și începeam a linchi groșciorul de pe deasupra oalelor. CREANGĂ, A. 44. ◊ Expr. A prinde cheag = a începe să se înstărească, să se chivernisească. Dacă nu curge – pică. Pînă ce prinzi cheag. Astăzi cu gazetăria se cîștigă bune parale. C. PETRESCU, C. V. 125. (Cu o construcție neobișnuită) Curțile noastre le îngrădirăm, casele se șițuiră... și cheagul se prinse, veselia se împrăștie. DELAVRANCEA, S. 227. – Forme gramaticale: perf. s. prinsei, part. prins. – Prez. ind. și: prinz (DELAVRANCEA, O. II 131).

SPĂLA, spăl, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta murdăria de pe ceva cu ajutorul unui lichid (de obicei al apei). Își spălă frumușel mînile de lut și porni iarăși la drum. CREANGĂ, P. 288. Colo-n vale la fîntînă Două fete spălau lînă. ALECSANDRI, P. A. 51. Era vineri, cînd femeia unui gospodar dintr-un sat megieș cu satul nostru s-a apucat să spele cămeșile. ȘEZ. I 59. Eu mă duc, mîndră-n cătane, Tu rămîi de-mi spală haine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. O mînă spală pe alta și amîndouă obrazul. ◊ (Glumeț) La mîndruța-n joc voinică, Spală oala tu, pisică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. ◊ (Poetic) Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in. IOSIF, T. 65. ◊ (Absol., subînțelegîndu-se rufe de pat, de corp) De ce port cămașă neagră?... Că mi-e nevasta beteagă. Ori beteagă, ori nebună, Că nu mi-a spălat de-o lună. HODOȘ, P. P. 150. ◊ Expr. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu fața curată. (Cu pronunțare regională) Varsă sudori, cît învîrt colacii din cuptior; – că doar deodată cu sara, le trebuie să aibă cu ce-și spala obrazul înaintea plugarilor. ȘEZ. III 178. A spăla (pe cineva) pe cap = a certa (pe cineva), a mustra rău, a ocărî, a batjocori. Cum am să-l spăl pe cap cînd l-oi prinde, cu principiile d-sale! CARAGIALE, O. VII 136. A spăla putina v. putină. ◊ Compus: spală-varză = om de nimic, flecar, palavragiu. El de-acum n-o să mai crează C-un golan, un spală-varză, De rusale-adus aice Poate casa ca să-i strice. GANE, N. II 30. ♦ (Familiar, complementul indică o persoană) A purta cuiva de grijă (spălîndu-i rufele). Era lucru firesc ca el să nu rămîie stingher. Cum ar fi putut să-și poarte așa singur gospodăria? Cine-i gătea de mîncare, cine-l spăla, cine-i așternea patul? SLAVICI, V. P. 24. ♦ Fig. A limpezi, a curăța, a purifica (îndepărtînd ceea ce întunecă sau acoperă). Cerul acoperit de nori îl spală vîntul. STANCU, D. 63. ◊ Refl. Noaptea, s-au spălat nourii de pe cer. SADOVEANU, F. J. 762. ♦ Fig. (Familiar) A lua cuiva ceva (cu forța sau prin înșelătorie); a jefui. Cutare a spălat pe cutare de zece capre ș-o mială. DELAVRANCEA, H. T. 111. 2. Refl. A se curăța de murdărie (cu apă, cu săpun); a-și curăța corpul. Își văzură gîturile rupte, murdare și păroase. De cînd nu s-au mai spălat? SAHIA, N. 73. Sîmbătă de amiază-n jos Mă lau și mă spăl frumos. ȘEZ. I 13. ◊ (Urmat de determinări arătînd partea corpului care se curăță sau stratul de murdărie îndepărtat) Se spălă pe față de sînge. DUMITRIU, N. 162. Pe palme să mă spăl eu De sîngele frate-meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. Cînd fu cătră dimineață Popa se spăla pe față. ALECSANDRI, P. P. 97. ◊ Expr. A se spăla pe mîini sau (tranz.) a-și spăla mîinile v. mînă. (Familiar) Spală-te pe cap = (exprimînd un sentiment de dezinteres) descurcă-te, fă ce știi (ca să ieși din încurcătură). ◊ Fig. Se spălase în Ozana de toate îndoielile și prinsese sub malul bulboanei și doi păstrăvi. SADOVEANU, F. J. 537. Că nu curge ceea vale Să mă pot spăla de jale; Că nu curge cel izvor Să mă pot spăla de dor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217. (Subiectul este lucrul care trebuie îndepărtat) Cele răle să se spele. CREANGĂ, A. 60. Astă insultă se poate spăla numai cu viața. BOLINTINEANU, O. 399. 3. Tranz. (Despre ape, valuri) A roade pămîntul, a-l lua și a-l duce cu sine; a mînca, a săpa. Uneori e o noapte senină de vară... alteori, o ploaie necontenită spală pămîntul cu înverșunare. BOGZA, C. O. 288. ◊ (Poetic) Dragostea de astă-vară Uitată-i pe prispă-afară, Ori pe prispă am uitat-o, Ori că ploaia mi-a spălat-o, Sau tîlharii mi-au furat-o. SEVASTOS, C. 105. 4. Tranz. A uda (din belșug). Aud că e o femeie tînără, bună, simțitoare; poate că s-ar fi îndurat de nenorocirea mea. Oh, i-aș fi spălat picioarele cu lacrămi. NEGRUZZI, S. I 52. 5. Tranz. A supune unui curent de apă, pentru a separa unul dintre componenți. A spăla aurul.

confrunta [At: BĂLCESCU, M. V. 187 / V: ~ron~ / Pzi: confrunt și nrc ~tez / E: fr confronter] 1 vt A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2 vt A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3 vr A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile.

vid, ~ă [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: vizi, ~e / E: fr vide] 1 a (D. spații, recipiente etc.) Care nu conține nimic sesizabil, vizibil, nici un corp solid sau lichid Si: gol¹ (23). 2 a (Mat; îs) Mulțime ~ă Mulțime care nu conține nici un element. 3 a (Flz; d. spațiu) Despre care se presupune că nu este ocupat de materie. 4 a (Fiz; d. spații închise) Care nu conține materie ponderală Si: (ltî) vacuu. 5 a (Fig; udp „de”) Lipsit de gânduri, de idei, de sentimente. 6 a (Fig; d. ochi) Lipsit de expresie. 7 a (D. idei, noțiuni etc.) Care este lipsit de semnificație, de conținut. 8 a (D. locuri sau așezări omenești) Care nu este populat Si: pustiu. 9 sn (Flz) Spațiu despre care se presupune că nu este ocupat de materie. 10 sn (Fiz) Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate Si: vacuum (1). 11 sn Stare de rarefiere a unui gaz, realizată într-un spațiu închis Si: vacuum (2). 12 sn (Îs) ~ barometric Vid (11) din spațiul de deasupra mercurului într-un barometru cu mercur. 13 sn Spațiu dintre corpurile cerești în care nu se află particule materiale. 14 sn (Rar) Pustiu. 15 sn (Îe) A face ~ în jurul său A îndepărta pe oricine din preajma sa. 16 sn (Îe) A face ~ în sinea lui A nu se mai gândi la nimic. 17 sn Spațiu gol privit de la înălțime. 18 sn (Îlav) În ~ Suspendat în aer. 19 sn (Pe lângă verbul „a privi”; îal) Fără țintă. 20 sn (Îal) În zadar. 21 sn Ceea ce lipsește ca un lucru să fie complet Si: lacună. 22 sn (Șîs ~ de putere) Absență a unor partide politice, a unor oameni politici capabili să facă față unei situații. 23 sn (Fig) Absență provocată de dispariția cuiva, resimțită ca o pierdere ireparabilă. 24 sn (Fig) Caracterul a ceea ce este lipsit de valoare. 25 sn (Fig) Caracterul a ceea ce este lipsit de idei, de sentimente, de profunzime. 26 sn (Fig) (Caracterul a) ceea ce este inutil.

spăla vtra [At: COD. VOR.² 21^r/9 / V: spela / Pzi: spăl / E: ml *experlavare] 1-2 vtr A (se) curăța de murdărie, de impurități etc. cu ajutorul apei (cu săpun, cu leșie, cu detergenți, cu substanțe chimice etc.), al benzinei etc. Si: (reg) a (se) la. 3 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pe cap sau (cuiva) capul (cumsecade) A certa rău pe cineva Si: a ocărî. 4 vt (Îe) A-și ~ obrazul A face față unei situații. 5 vt (Îae) A scăpa de rușine. 6 vt (Pop; îe) A ~ cuțitul (ori paloșul sau brațul) în cineva (sau în sângele cuiva ori, înv, întru sânge) A lovi pe cineva cu cuțitul Si: a înjunghia. 7 vt (Îe) A ~ în sânge A răzbuna pe cineva. 8 vt (Reg; îe) A-și ~ gura A-și aduce insulte unul altuia. 9 vt (Reg; îe) A fi ~t cu zahăr în gură A vorbi frumos. 10 vt (Reg; îae) A fi plăcut la vorbă. 11 vt (Reg; îe) A-și ~ gâtul (sau beregata) A consuma o băutură alcoolică. 12 vt (Reg; îe) A-și ~ hainele A-și bate joc de cineva. 13 vt (Reg; îe) A ~ multe A vorbi despre lucruri fără importanță Si: a spune verzi și uscate. 14 vt (Pop; d. femei; șîe a ~ cămașa (ori flori) A avea menstruație. 15 vt (Reg; îe) A ~ de păcate (pe cineva) A omorî. 16 vt (Arg; îc) ~-varză (sau –linte, -poamă) Sabie (1). 17 vt (Fam; îac) Om fricos. 18 vt (Fam; îac) Om de nimic Si: golan (3). 19 vr (Înv; îe) A se ~ pe mâini sau (sau pe bot, rar, pe buze, pe dinți) de ceva A scăpa de cineva. 20 vr (Îae) A pierde o situație favorabilă. 21 vr (Îae) A-și pierde speranța de a recăpăta un lucru. 22 vr (Fam; îe) ~-te (sau spălați-vă), să se spele pe cap Descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. 23 vtrp (C. i. impurități, murdărie etc.) A îndepărta cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc., al benzinei etc. pentru a curăța pe cineva sau ceva. 24 vt (C. i. conglomerate, minereuri sau metale) A supune unui curent de apă pentru a separa impuritățile. 25-26 vtr (Fig) A dispărea sau face să dispară Si: a (se) șterge. 27-28 vtr A (se) limpezi. 29-30 vtr A (se) purifica. 31 vtrp (Reg) A (se) curăța (moara sau o parte a ei) după ce s-a măcinat porumb, orz, ovăz, cu o mică cantitate de măciniș. 32-33 vtr (Fig; d. pisici) A (se) linge și a(-și) netezi blana. 34 vr (Ban; Trs) A se decolora (2). 35 vt (Bis; fig) A ispăși (păcate, greșeli etc.). 36-37 vtr (Bis; fig; adesea udp „de”) A (se) mântui. 38-39 vtrp (C. i. insulte, greșeli de comportare etc.) A fi iertat sau face să fie iertat, ispășind o pedeapsă Si: a (se) răscumpăra. 40 vtrp (Pex; c.i. reputația cuiva) A (se) reabilita. 41 vr (Reg) A se achita de o datorie. 42 vt (D. ape, ploi etc.; c. i. soluri, terenuri etc.) A exercita o acțiune de înlăturare prin transport a unor elemente componente Si: a eroda (1), a roade¹, a săpa. 43 vr (Trs; d. pământ) A se surpa în urma unei inundații sau a unei ploi abundente. 44 vt (Înv; d. râuri; c. i. regiuni, localități) A traversa. 45 vt (Înv; pex; d. râuri; c. i. regiuni, localități) A trece pe lângă... 46 vtrp (Îvr; d. mări, oceane) A (se) mărgini. 47 vt (Îvr; c. i. pomi fructiferi sau părți ale lor) A stropi. 48 vt (Fam) A face să piardă un bun prin înșelătorie. 49 vt (Fam; pex) A jefui. 50 vtrp (Pop; c. i. scânduri) A (se) rindelui. 51 vt (Fam) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele).

FAȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură. ◊ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ◊ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ◊ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ◊ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ◊ Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a pământului, a apei). ◊ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ◊ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ◊ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

FAȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale, formată din oasele faciale, maxilarul superior și inferior, acoperite de mușchii faciali; chip, figură. ◊ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ◊ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ◊ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea, a zări) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-l prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ◊ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ◊ Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a Pământului, a apei). ◊ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ◊ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ◊ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

PREZENȚĂ, prezențe, s. f. Faptul de a fi prezent undeva; existența cuiva sau a ceva într-un loc, într-un timp anumit. Acum vă las, fiindcă nu pot lipsi copiii de prezența mea. C. PETRESCU, C. V. 201. Prezența lui Raul Brumaru continua să-l sîcîie. REBREANU, R. I 174. ◊ Listă (sau caiet) de prezență = listă (sau caiet) în care semnează cei prezenți la un curs, la o ședință etc. Condică de prezență v. condică. ◊ Loc. prep. În prezența (cuiva) = fiind cineva de față; în fața, înaintea cuiva. Acasă la d. Zdharia Duhu și în prezența mătușii Ruxanda. C. PETRESCU, A. 454. Mergeți dar să-i aduceți în prezența noastră. ALECSANDRI, T. I 409. ◊ Expr. A face act de prezență v. act. Prezență de spirit = însușirea cuiva de a-și păstra stăpînirea de sine, de a face față imediat unei situații neașteptate; sînge rece. Un bărbat, chiar cînd e numai abia trecut de vîrsta copilăriei, are alți ochi și altă prezență de spirit în asemenea împrejurări. C. PETRESCU, C. V. 171. Dacă Rudolf n-avea prezență de spirit, ori intra ea subt roate, ori intram și ne răsturnam noi în șanț. REBREANU, R. I 154. Parcă n-ai ști că e deștept, are prezență de spirit, are curajul opiniei. MIRONESCU, S. A. 108. ♦ Realitate nemijlocită. Aur și oameni. Aceste două prezențe au făcut ca niște munți mai mici, mai puțin prăpăstioși, să întreacă în glorie și în dezlănțuiri de evenimente toate celelalte masive din lanțul impresionant al Carpaților. BOGZA, Ț. 9. Și visurile lui erau chinuite de această prezență misterioasă și înăbușitoare. C. PETRESCU, C. V. 137.

VIZITA vb. tr. 1. a face cuiva o vizită. ◊ (despre medici) a face un examen medical unui pacient. 2. a examina o situație făcând o descindere la fața locului; a inspecta. 3. a merge să cunoască o localitate, o expoziție, un muzeu etc. (< fr. visiter, lat. visitare)

CAPĂT, capete, s. n. (Înlocuiește adesea pe «cap») Extremitate a unui obiect; parte extremă (în special finală) a unei perioade de timp; punct final, mai rar inițial, al unei situații, împrejurări, stări; margine, limită, sfîrșit. Acuma se vedea la capătul dorințelor sale! SBIERA, P. 97. Fă-te tu cerșitor Ia capătul ist de pod, și eu la celalalt și să vezi cum are să ne deie amîndouă carboavele de pomană bietul om! CREANGĂ, P. 298. Casa din capătul uliței era galbănă, cu ferești poleite de lună, cu perdele albe. EMINESCU, N. 63. Pe la capătul anului 1593... BĂLCESCU, O. II 41. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfîrșit, îndelungat, întins. I se năzări țarina fără capăt a gospodăriei colective. CAMILAR, TEM. 127. Bătrînul dascăl... într-un calcul fără capăt, tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr’de capăt, Cînd a serii raze reții Asfințind din ceruri scapăt. EMINESCU, O. I 66. ◊ Loc. adv. De la capăt = de la început; (în legătură cu verbul «a scrie») cu alineat nou. În capăt = a) exact, deplin, în cap. Și după ce se împlinesc trei ani în capăt, [moartea] iar pornește la dumnezeu, să primească porunci. CREANGĂ, P. 313. Eu mă duc să gătesc banii. Cinci mii în capăt? ALECSANDRI, T. 257; b) (rar) În frunte, în cap. Mîndra masă e întinsă... Iar în capăt cine șade? ALECSANDRI, P. P. 206. Din capăt = de la început. Spuse din capăt toată întîmplarea, pe unde-a fost și ce-a pățit. CREANGĂ, P. 45. Pînă la capăt = pînă la sfîrșit; pînă la ultimele consecințe; consecvent. Rupse plicul și, dintr-o aruncătură de ochi, măsură toată lungimea scrisorii, pînă la capăt. BART, E. 21. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pămîntului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru) = a face să înceteze, a termina. De-acum logodnei punem capăt, Curînd începem nuntă mare. BENIUC, V. 103. A da de capăt = a ajunge la sfîrșitul unui lucru, a duce la bun sfîrșit. Locul însuși era o poveste lungă și-ncurcată... căreia nu-i mai dădeau de capăt pînă ce nu-ncetau, apăsați de somn. EMINESCU, N. 67. A scoate (sau a duce) ceva la (sau în) capăt (bun) = a termina ceva cu succes, a izbuti. Seceratul a fost dus la bun capăt de femei. STANCU, D. 215. De mă vei asculta, pe toate ai să le biruiești și să le scoți la capăt. bun. ISPIRESCU, L. 22. Asta-i o treabă foarte grea, și mare lucru să fie ca s-o putem noi scoate la capăt. CREANGĂ, P. 157. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși bine dintr-o situație, dintr-o încurcătură, a face față unor greutăți, a ieși la socoteală. Cu lemnele o s-o scoatem noi la capăt iarna asta. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege, a avea trai bun cu cineva. Nu-i chip de a o scoate la capăt cu omul acesta. NEGRUZZI, S. I 93. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «de» ) Fragment mărunt, rămășiță. Capăt de luminare. ▭ Ian trece-mi, camarade, și mie capătul [de țigară]. CAMILAR, N. I 11. ◊ Expr. Pînă-ntr-un capăt de ață = tot, pînă la cel din urmă lucru. Au luat tot, pină-ntr-un capăt de ață. 3. Extremitate a unor obiecte de uz gospodăresc (osia carului, brațele ferăstrăului, sulul războiului de țesut etc.). Taie un sulhari de fag și face un capăt minunat. Apoi îl așază cum trebuie, pune roata la loc. CREANGĂ, P. 135.

CONTESTATAR, -Ă, contestatari, -e, adj. Care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, față de un sistem social-politic etc. – Din fr. contestataire.

CONTESTATAR, -Ă, contestatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, care are o atitudine de împotrivire și refuz – Din fr. contestataire.

greu, grea [At: PRAV. MOLD. 54 / Pl: grei, grele (înv) grăi / E: ml gravis] 1 a Care are greutate mare. 2 a (Înv; îs) Aur greu Aur masiv. 3 av (Îe) A se lăsa ~ pe ceva sau pe cineva A se lăsa cu toată greutatea corpului pe ceva sau pe cineva. 4 a (D. obiecte, ființe, oameni) Care este încărcat cu o sarcină. 5 a (D. obiecte încărcate cu corpuri solide, lichide sau gazoase) Care este greu din pricina conținutului. 6 a (Reg.; d. turme) Mare. 7 a (Înv.; d. armate) Care are în dotare mult armament, cu artilerie, care de luptă sau de transport etc. 8 a (Înv.; d. tabere) Care are mult armament, artilerie, care de luptă sau de transport. 9 a (Îoc artilerie ușoară; îs) Artilerie grea Unitate de artilerie cu piese de calibru mare. 10 a (Îoc cavalerie ușoară; îs) Cavalerie grea Cavalerie care folosea piese de artilerie de calibru mijlociu sau mare. 11 a (Îvp; d. avere) Mare. 12 a (Pfm; îs) Familie (sau casă) grea Familie cu mulți membri, dificil de susținut material. 13 a (Pop; îs) Femeie grea (sau, îrg grea de prunc ori grea în pântece) Femeie însărcinată. 14 a (Îrg; d. femei; îla) Grea-mare Gata să nască. 15 sn (Îvr; îc) Greul-pământului Câine cu însușiri magice din basmele populare românești. 16 a (Pfm; d. părți ale corpului omenesc) Care dă senzația că atârnă sau că apasă. 17 a (Înv; cu indicarea activității, îcs) ~ la... Greoi. 18 a (Pfm; d. somn ) Adânc. 19 av (Pop; fig; îe) A dormi ~ A fi mort. 20 av (Pfm; în legătură cu verbele a ofta, a suspina) Din adâncul inimii. 21 a (Pfm; îe) A avea inima grea A fi îngrijorat. 22 a (Pfm; îae) A fi trist. 23 a (Pfm; îe) A avea mână grea A lovi periculos. 24 a (Pfm; îae) A lucra neatent sau neîndemânatic, provocând dureri pacienților. 25 a (Pfm; îe) A avea cap ~ sau a fi ~ de (sau la) cap A nu pricepe ușor. 26 av (D. mâncăruri; pfm; îe) A cădea (sau a mistui) ~ Care nu fac bine la stomac. 27-28 a, av (D. miros) (Care este) neplăcut, producând scârbă sau greață. 29-30 a, av (D. aer) (Care miroase) neplăcut, producând greață. 31-32 a, av (D. sunet) Grav. 33 a (D. activități) Dificil. 34 a (D. boală, durere) Grav. 35 a (D. un sentiment) Chinuitor. 36 a (D. vreme) Furtunos. 37 a (D. anotimp) Friguros. 38 a (D. timp, împrejurări etc.) Zbuciumat. 39 a (D. timp, împrejurări) Cu privațiuni. 40 a (D. drumuri, locuri) Inaccesibil. 41 a (D. respirație) Anevoios. 42 a (D. impozite, datorii) Împovărător. 43 av Cu dificultate. 44-45 a, av (Pfm; îljv; urmat de un participiu substantivat, rar, de un infinitiv) ~ de ... (Care este) dificil. 46 av (Pfm; îe) A-i fi (sau a-i veni, a-i cădea, a-i pica cuiva) ~ ceva (sau de cineva, de ceva, de a face ori să facă ceva) A se afla într-o situație dificilă. 47 av (Pfm; îae) A-l supăra pe cineva ceva. 48 av (Pfm; îe) A o duce ~ A fi în mare dificultate (mai ales materială). 49 av (D. oameni) Care se poartă dușmănos față de cineva. 50 av (Înv; d. oameni sau d. animale sălbatice) Rău. 51 av, a (Înv) Incomod. 52 sn (Înv) Necaz. 53 sn (Pfm; îe) A duce ~l la ceva A avea de rezolvat partea cea mai dificilă dintr-o activitate. 54 sn (Pfm; îe) A scoate pe cineva de la ~ A scoate pe cineva dintr-o situație precară. 55 sn (Pfm; îe) Ți-e mai mare ~l să ... Te apucă jalea să ... 56 sn (înv; îs) Mare ~ Cantitate mare din ceva. 57 sn (Îrg; îlav) Cu (mare sau mult) ~ Anevoios. 58 sn (Pfm; în legătură cu verbe ca a ofta, a răsufla, a munci etc.; îlav) Din (sau, învechit, în, de) ~ Mult. 59 sn (Înv) Partea cea mai numeroasă dintr-un ansamblu de elemente. 60 a (Îs) Industrie grea Totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producție. 61 a Categorie grea Categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu greutate mare. 62 a (Spt ; îs) Categorie super-grea Categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. 63 a (Îs) Pas ~ Moment greu, care implică o mulțime de greutăți sau incertitudini. 64 a (Îs) Cuvânt ~ Cuvânt decisiv. 65 a (D. nori) Care are culoare neagră și e prevestitor de ploaie și furtună. 66 a (D. atmosferă, ceață) Dens, compact. 67 a Care se înțelege sau se învață cu eforturi deosebite. 68 av (Pfm; îe) ~ la deal cu boii mici sau ~ la deal și ~ la vale Exprimă situația cuiva care este silit să facă față unei împrejurări dificile cu mijloace puține. 69 a (Îs) Vorbă ~ Jignire. 70 av (Îe) A plăti ~ A plăti scump, cu mari sacrificii. 71 av (Îae) A nu plăti la timp (amânând mereu). 72 sn (Pfm; îe) Acu-i ~l A sosi momentul decisiv. 73 sn (Pfm; îe) A da de ~ A întâmpina dificultăți. corectat(ă)

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage, a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum susții; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntem); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

CĂTRE prep. 1) (indică direcția, locul) Înspre; asupra; spre. S-au pornit ~ sat. 2) (indică o aproximare temporală) Pe la; aproape de; asupra; înspre. ~ ziuă. 3) (indică destinația) Față de; la. Adresare ~ popor. 4) (indică situația, anturajul) De față cu; față de. A făcut aceasta ~ mine. /<lat. cantra

EXIL ~uri n. 1) Măsură represivă constând în expulzarea din țară sau din locul de trai a unei persoane care s-a făcut vinovată față de stat; expulzare; deportare; surghiun. 2) Situație a unei persoane supuse unei asemenea măsuri represive. 3) Plecare benevolă a unei persoane din propria țară (de regulă, din motive politice). /<fr. exil, lat. exilum

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage din..., a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi! exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum spui; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt fel. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (Construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul condițional-optativului) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntem); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

ÎNAINTAT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care se situează înaintea, în fruntea altora prin nivelul dezvoltării sale; avansat (în ceea ce privește ideile, concepțiile etc.), care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. Bălcescu a avut o poziție înaintată în problema națională. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540. M. Kogălniceanu e un istoric cu gîndire înaintată pentru acea vreme. A făcut parte din societățile istorice din Odesa și cunoștea limba și cultura rusă. IST. R.P.R. 317. 2. Așezat înainte, situat în față. Aproape de tranșeea lor, Vom face aci un post înaintat, Un post ascuns. CAMIL PETRESCU, V. 37. Seara, la zece, dădu poruncile cuvenite și porni spre observatorul cel mai înaintat. REBREANU, P. S. 83. ♦ (Despre o parte a unei clădiri) Ieșit în afară. Geamlîc înaintat pe grinzi, care era obicinuita ședere a doamnei și a femeilor sale. ODOBESCU, S. I 128. 3.. Avansat în timp; tîrziu. Noaptea este înaintată și, ca să nu se întîmple cuiva vreo meteahnă... eu am găsit cu cale în mintea mea să mîneți aci pînă la ziuă. ISPIRESCU, L. 376. ◊ (Despre persoane) Înaintat în vîrstă = vîrstnic. Trăsnea era înaintat în virstă, bucher de frunte și tîmp în feliul său. CREANGĂ, A. 89. La o vîrstă înaintată = la bătrînețe. – Variantă: (învechit, rar) înaintit, -ă (RUSSO, S. 28) adj.

fâstâci [At: JIPESCU, O. 41 / V: ~tici / Pzi: ~esc / E: fâstâc] 1 vtr (Fam) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul (în fața unei situații neașteptate) Si: a (se) zăpăci. 2 vtr (Fam) A (se) intimida. 3 vr (Rar) A face pe mironosița.

fi¹ vi [At: COD. VOR. 83/13 / V: (pop) hi / Pzi: 1 sunt (pfm îs, prescurtat -s; înv sâmt, sămt, sân, sâm), 2 ești (P: iești), 3 este (P: ieste, prescurtat e, îi, i; înv iaste, ește), 4 suntem (A și: suntem; îrg sâmtem, sintem, simtem), 5 sunteți (A și: sunteți; îrg sănteți, sămteți, sinteți, simteți, A și: simteți, senteți), 6 sunt (pfm îs, prescurtat -s; îrg săntu, sintu, simt, sâmt) / Im: eram (P: ieram), îrg eream (P: ieream) / Ps: 1 fui (reg fusei), 2 fuși (reg fuseși), 3 fu (reg fuse), 4 furăm (înv fumu; reg fuse(ră)m), 5 furăți (înv fuset; reg fuse(ră)ți, 6 fură (înv fure, furu; reg fuse(ră) / Mp: fusesem / Cj: să fiu / Imt: 2 sg fii (negativ nu fi) / Grz: fiind / Par: fost / E: ml sum, *fui, *fire (fieri); formele sum, sunt, suntem, sunteți au fost introduse în limba literară prin Școala latinistă] 1 vp A exista A fi sau a nu fi. 2 vp (În legătură cu o negație; îe) De când sunt (sau ești etc.) De când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume Si: dintotdeauna. 3 vp (Îae) Niciodată. 4 vp (Îe) E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... Fie! 5 (Îae) Să zicem că se poate Si: treacă-meargă. 6 vp A se afla într-un anumit loc, la o anumită persoană Cine-i acolo? 7 vp A-și avea originea De unde ești? 8 vp A trăi. 9 vp (D. lucruri, situații, acțiuni etc.) A dura. 10 vp (Îe) Cât e lumea și pământul Totdeauna. 11 vp (În construcții negative; îae) Niciodată. 12 vpim Urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc. Era într-o seară. E mult de atunci. 13 vp A se întâmpla Mi-a spus cum a fost. 14-16 vp (Îe) Ce-o ~,o ~! Exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. 17 (Îe) Fie! Accept să se facă așa cum susții. 18 vp (Îae) Merită! 19 vp (Îe) O ~ Se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! 20 vp (Îe) Așa a fost să fie Așa a trebuit să se întâmple, era imposibil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. 21 vp (Fam; îe) Este? Nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ce spun)? 22 vp A avea prețul, valoarea Si: a costa, a valora. 23 vp (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna. Ce e când ți se bate tâmpla? 24 vp (Îe) A nu ~ bine (sau a bună) A prevesti ceva rău. 25 vc Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul. Ea este sănătoasă. 26 vc (Îe) A ~ bine de cineva sau a-i ~ cuiva bine A se găsi într-o situație favorabilă. 27 vc (Îae) A avea parte de liniște, de mulțumire. 28 vc (Îe) A ~ cu cineva A fi de partea cuiva (într-o dispută). 29 vc (Pfm; îae) A fi prietenul (-na) logodnicul (-ca) cuiva. 30 vc (Construit cu dativul) împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv Mi-e prieten. 31 vc (Îe) Ce mi-e (sau ți-e etc.) Ce importanță are. 32 vc (Fam; îe) Ți-o (sau i-o etc.) ~ Ajunge! 33 vc (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ, în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. 34 vc (Îlv) A-i ~ cuiva drag (cineva sau ceva) A-i plăcea (cineva sau ceva). 35 vc (Îe) Mi-e (sau ți-e etc.) (Urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) Îmi pasă. 36 vc (Îae) Îmi vine (greu sau ușor). 37 vc (Îae) Sunt interesat. 38 vc (Îe) Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) Mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu... ). 39 veim (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma în mod necesar (să se facă). Când a fost să plece. 40 vc (De obicei impersonal; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea posibilitatea să... 41 veim (De obicei impersonal; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A se afla pe punctul de a... Era să moară. 42 veim (Urmat de un supin) A trebui E ceva de făcut. 43 va Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive Faptele sunt cunoscute. 44 va Formează, cu viitorul I, viitorul anterior Voi fi plecat 45 va Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional N-ar mai fi plecat. 46 va Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului Să fi spus. 47 va Cu infinitivul formează perfectul infinitivului Se poate lăuda a fi învățat totul. 48 va Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect Să se fi aflând mulți în lume? 49 va Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect Te-ai fost dus. corectat(ă)

zăpăci [At: HELIADE, L. B. II, 143/11 / V: (îvr) zăbă~ / Pzi: ~ăcesc / E: vsl ◊ запаци cf srb pačiti „a înnora”, sv pačiti „a denatura, a desfigura”, zapačiti „a face grimase”] 1-2 vtr A face să piardă (sau a-și pierde) (temporar) judecata limpede, normală, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: a (se) buimăci (1-2), a (se) dezorienta (5-6), a (se) năuci, a (se) tulbura, (îrg) a (se) zănătici (1-2), a se zăticni (11), (reg) a (se) zabluzi (1-2), a (se) zăbăuci (1-2), a (se) zăbuni (1-2), a zăhizi, a se zărghi (2), a zalisi, a zăuși, a zulumi. 3-4 vtr (Fam) A-și pierde (sau a face să-și piardă) cumpătul în fața unei situații neașteptate Si: a (se) fâstâci (1), a (se) intimida, a (se) încurca, (reg) a (se) îngăimăci, a (se) rătuli (1), a (se) teșmani, a (se) ului, a se zăgrăi (3), a (se) zâghiri. 5 vt (Fam; c. i. obiecte) A răvăși.

CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) parte din acest spațiu văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică; boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga cu cea mai mare stăruință. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple nici un rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, palatul bucal. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra țărilor române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.

CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) spațiu de deasupra orizontului unui observator (2), care are o formă aparent emisferică, boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga de cineva insistent. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple niciun rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, bolta palatină; palat. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra Țărilor Române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere într-un zid, gard, într-o împrejmuire etc., în formă de cadru în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier, cu scopul de a permite intrarea sau ieșirea cuiva, deschizătură; deschizătura împreună cu construcția de lemn, de fier, cu balamalele etc. Radianu m-a oprit înaintea unei porți verzi, închisă ca la o cetate. SADOVEANU, O. II 332. Poarta este bine închisă, cu o bîrnă grea d-a curmezișul. CARAGIALE, O. I 290. Nici una, nici două, odată începe a bate In poartă cît ce putea. CREANGĂ, O. A. 209. ◊ Fig. Era în vara 1916. Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. Multe flori sînt, dar puține Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieții, Dar se scutur multe moarte. EMINESCU, O. I 226. ◊ Expr. A bate la toate porțile = a se adresa tuturor, solicitînd sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. A sta, a rămîne (sau a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta, a rămîne (etc.) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate căreia nu-i poți face față). (A fi) poartă-n poartă cu cineva = (a locui) foarte aproape de cineva (alături sau peste drum). A căuta o poartă de scăpare = a căuta un mijloc pentru a ieși dintr-o situație dificilă. ♦ (Mai ales la pl.) Intrare într-o cetate sau într-un oraș (care în trecut putea fi închisă și ferecată). V. barieră. Cătră iarna anului 1614, căpitanul Tudor Șoimaru se înfățișă la porțile Iașilor cu călărime răzășască, ridicată de pe Răut. SADOVEANU, O. VII 118. Crezîndu-le ajunse la porțile Bucureștilor, la Urziceni și la Afumați, părăsesc capitala. GHICA, A. 28. ◊ Poarta țarinii v. țarină. 2. Ușă mare, monumentală, la intrarea principală a unei clădiri. Pe la porți domnești n-am fost milog. BENIUC, V. 10. Înainte de a intra pe poarta casei la Paraschiva, se întîlni cu moș Șărban. BUJOR, S. 108. ♦ Casă, gospodărie. Pentru ținerea oștilor, se orîndui ca de fiecare casă sau poartă (cum se zice în Ardeal) să se dea cîte opt măsuri de făină și opt măsuri de ovăz sau orz. BĂLCESCU, O. II 264. 3. Cadru format din două bare (de lemn) verticale, unite la capătul de sus printr-o altă bară orizontală, și avînd o plasă în spate, instalat pe terenurile de sport și în care se marchează punctele la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 4. Vale îngustă, strîmtoare prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți. V. cheie, defileu. Pe la poarta munților, calul îi iese înainte. CREANGĂ, P. 273. Din porțile mîndre de munte, din stînci arcuite, Iese – uraganul bătrîn. EMINESCU, O. IV 197. ♦ Loc îngust între pereții de stîncă ai vîrfurilor de munți, prin care se poate trece pe alt versant. Vînătorii ațin porțile, prin care pot trece caprele negre. 5. (Învechit; în feudalism, în epoca suzeranității turcești asupra țărilor romînești; mai ales determinat prin «înalta»,«sublima» etc.) Sediul, scaunul, curtea, guvernul sultanului. Curtea este plină, țara în mișcare: Soli trimiși de Poartă vin la adunare. BOLINTINEANU, O. 36. Planul lui Cantemir... izbutise numai a da prepusuri Porței. NEGRUZZI, S. I 179.

vâșca¹ vi [At: KLEIN, D. / V: (reg) vâsca, vâscări, vâsgăi, ~căi, ~câi, ~cări, ~șgăi, vișgăi, vușca / E: ns cf ucr вештатися] 1 (Reg; mai ales în construcții negative) A se mișca din loc. 2 (Reg; mai ales în construcții negative) A se foi¹ (7). 3 (Reg; mai ales în construcții negative) A se zbate să scape. 4 (Reg; spc; d. câini) A-și mișca mereu coada (când se gudură). 5 (Reg; fig) A forfoti (1). 6 (Trs; Mol; fig) A cârti (1). 7 (Trs; înv; fig) A căuta un pretext pentru a se eschiva de la ceva. 8 (Reg; fig) A face față într-o anumită activitate sau într-o situație Si: a se descurca.

PREZENȚĂ ~e f. Faptul de a fi prezent undeva. ◊ Condică de ~ condică în care semnează persoanele prezente. ~ de spirit promptitudine în situațiile imprevizibile. În ~a cuiva de față cu cineva. A face act de ~ a asista undeva numai de formă (din datorie sau din politețe). /<fr. présence

CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu nesfîrșit în care se află aștrii; (mai ales) parte din acest spațiu văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică. ◊ Expr. Sub cerul liber = în aer liber; afară. (Rar) Pînă-i cerul = niciodată. A fi departe (unul de altul) ca cerul de pămînt = a nu se potrivi de loc, a fi în contrast (unul cu altul). A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege, a fi străin de aceea ce se întîmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a căzut cerul pe mine, exprimă uluirea cuiva față de o situație neașteptată și neplăcută. Nu se va face gaură (sau bortă) în cer = nu are să fie cine știe ce pagubă, nu are să se întîmple nici un rău. A făgădui cerul și pămîntul = a promite lucruri nerealizabile. Cu o falcă în cer și cu una (sau cu alta) în (sau pe) pămînt = furios. În înaltul (sau slava) cerului = la mare înălțime. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. (În diverse mitologii) Rai. ◊ Expr. A ridica (pe cineva) pînă la cer (sau în slava cerului) = a lăuda (pe cineva) foarte mult. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a nu mai putea de bucurie. A răscoli cerul și pămîntul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). (Rar) A se ruga (de cineva) cu cerul și cu pămîntul = a se ruga cu cea mai mare stăruință. ♦ Putere divină, providență. ◊ Expr. Nedreptate strigătoare la cer = nedreptate foarte mare, revoltătoare. – Lat. caelum.

CER², ceruri, s. n. (Adesea la pl. cu același sens) 1. Spațiu nesfîrșit în care se află toți aștrii (v. univers); (mai ales) parte din acest spațiu văzută deasupra orizontului, care pare a avea o formă emisferică. Cerul a coborît aproape, cu nori vineți și răsfirați, pe dealurile unde vîntul fîșie în porumburi uscate. C. PETRESCU, S. 61. Irina privea dornică cerul însăninat și presărat cu stele în partea Galațului. BUJOR, S. 136. Cînd ne scularăm a doua zi, soarele era de o suliță pe ceruri. HOGAȘ, DR. II 17. Cerul era turburat; nori groși se primblau ca niște munți pe el. NEGRUZZI, S. I 57. ◊ (Literar și poetic, precedat de «boltă» sau de «tării») Stelele licăreau pe bolta cerului. ▭ Răsunau tăriile cerurilor de bubuitul tunurilor. ISPIRESCU, M. V. 41 (În forma regională ceri) Chiotele despicau bolta ceriului. EMINESCU, N. 4. ◊ (Poetic) În nord creșteau umbre înalte pe cerul nădejdii. BOUREANU, S. P. 20. Și-a umplut și baciul fluierul cu cer, Ca să-l zică noaptea focului de veghe. LESNEA, A. 34. ◊ Fig. [Moldova] n-avea nici o înfiorare pe luciți, numai în adînc, pe cerul boltit al fundului, tremura neîntrerupt, fără hodină, frunzișul bogat, mărunt, al plopilor cu trunchiuri cenușii. SADOVEANU, O. V 62. ◊ Expr. (Rar) Pînă-i cerul = niciodată. ◊ (În forma regională ceri) Eu mă duc, mîndruță, duc, Unde-nfloare piperiul Și nu vin pînă-i ceruți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. Sub cerul liber = în aer liber; afară. A fi departe (unul de altul) ca cerul de pămînt = a nu se potrivi de loc, a fi mare deosebire (între unul și altul), a fi în contrast (unul cu altul). A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege, a fi străin de ceea ce se întîmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a căzut cerul pe mine, exprimă starea de uluire a cuiva față de o situație neașteptată și neplăcută. Nu se va face gaură (sau bortă) în cer = n-are să fie cine știe ce pagubă, n-are să se întîmple nici un rău. Tată, spune-ne și nouă, că doar nu s-o face gaură în cer dacă vom ști și noi ce lucru te amăraște. ISPIRESCU, L. 12. A făgădui cerul și pămîntul = a promite lucruri nerealizabile. A răscoli cerul și pămîntul = a face tot posibilul, toate încercările (pentru a găsi un lucru pierdut). (În legătură cu verbe de mișcare, foarte des în basme) Cu o falcă în cer și cu una (sau cu alta) în (sau pe) pămînt = vijelios, furios, gata să distrugă tot în drumul său. Pe cînd Reșid era urgisit... sosește, generalul Mencicof, cu o falcă în cer și alta în pămînt. GHICA, la TDRG. În înaltul (sau slava) cerului = la o mare înălțime, cît se poate de sus. [Puricele] s-arunca în slava cerului. ISPIRESCU, L. 1. ♦ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă. Uscat e cerul gurii lor. COȘBUC, P. I 109. 2. Aer, văzduh, atmosferă. Urmărind pe ceruri limpezi cum plutește-o ciocîrlie, Tu ai vrea să spui să ducă către dînsul o solie. EMINESCU, O. I 82. Al Moldovei steag de fală fîlfîie falnic în cer. ALECSANDRI, P. A. 45. Crivățul... vîjîie prin vijelie, Spulberînd zăpada-n ceruri, de pe deal, de pe cîmpie. ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ Expr. Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. (În diverse mitologii) Regiune situată undeva deasupra pămîntului și considerată ca lăcaș al divinității, al perfecțiunii și al fericirii; (după moarte) rai. Își ridică mîinile către ceruri. ISPIRESCU, M. V. 40. Nici în cer nu se găsea o mai mare frumusețe ca ceea ce aveau ei dinaintea ochilor lor. ISPIRESCU, L. 39. ◊ Fig. Cu glasul plin de lacrimi, de-nduioșare cald, Privindu-mă cu ochii, în care-aveai un cer. EMINESCU, O. I 91. ◊ Expr. A se ruga (de cineva) cu cerul și cu pămîntul = a se ruga cu cea mai mare stăruință. Se rugase cu cerul și cu pămîntul de mă-sa, s-o lase să culce vițelul plăpînd cu ea în casă. CARAGIALE, O. I 308. A ridica (pe cineva) pînă la cer (sau în slava cerului) = a lăuda (pe cineva) foarte mult. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a nu mai putea de bucurie. A se crede căzut (sau coborît) cu hîrzobul din cer v. hîrzob. ♦ Putere divină, providență. Însă dacă cerul vrînd să-ngreuneze Anii vieții mele și să mă-ntristeze... BOLINTINEANU, O. 34. ◊ Expr. Nedreptate strigătoare la cer = nedreptate foarte mare, revoltătoare.

SĂNĂTATE, (rar) sănătăți, s. f. Stare a unui organism neatins de nici o boală, la care funcționarea tuturor organelor se face în mod normal și regulat. Sănătate să fie, moș Gheorghe, că-i mai bună decît toate! Cu boala mea s-au dus mulțime de parale... sănătate să fie! SP. POPESCU, M. G. 86. Dorim să avem știință despre sănătatea voastră. CARAGIALE, O. VII 19. Iată o țărăncuță cu o cofă pe umere: bălaie și rumenă ca o roză sălbatică, plină de frăgezime și de sănătate. BOLINTINEANU, O. 321. ◊ Fișă de sănătate v. fișă. Casă de sănătate = sanatoriu; (ieșit din uz) ospiciu. Despărțit oarecum de Zoe Mavrocordat-Brîncoveanu, internată într-o casă de sănătate, Bibescu îi confiscase toată averea. CAMIL PETRESCU, O. II 307. ◊ Expr. (A bea sau a închina) în sănătatea cuiva = a bea sau a închina un pahar de vin sau de rachiu în cinstea cuiva, urîndu-i să fie sănătos, să aibă noroc etc. E, cine-mi poate spune mie În sănătatea cui să-nchin. IOSIF, PATR. 32. Poți bea... în sănătatea aceleia care-ți va face fericirea vieții. CARAGIALE, O. III 81. ♦ (Învechit, la pl.) Urări, toasturi; (ironic) băutură. Pe la mijlocul mesei începură sănătățile. GANE, la TDRG. Or să cadă bolnavi, de mult ce-nghit la sănătăți. ALECSANDRI, T. 552. ♦ (Izolat sau în expresii) Formulă de salut sau de urare. Sănătate! ▭ Trandafir de pe cetate, Spune mîndrii sănătate. HODOȘ, P. P. 80. Auzi, mîndră, doba baie... Mai rămîi cu sănătate! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 298. ◊ Expr. A lăsa sănătate = a-și lua adio, a se pregăti de moarte, a muri. Mămuca nu face bine, ce face; are de gînd să ne lese sănătate, sărmana. CREANGĂ, P. 14. Sănătate (bună) = a) (în limbaj familiar exprimă o atitudine de indiferență sau de neputință în fața unei situații) s-a sfîrșit, nu-i nimic de făcut; nu-mi pasă. Cine intr-acolo noaptea: sănătate bună! La TDRG. Eu mă uitam în ghiozdan: de aveam felia de pîne, sănătate bună, aveam ce mînca. DELAVRANCEA, la TDRG. De va fi alegător influent părintele, se primește fata în pension; dacă nu, sănătate. BOLINTINEANU, O. 456; b) nimic; nimic nou, nimic deosebit. Ce mai este? «Sănătate». La TDRG.

contestatar, ~ă smf, a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: fr contestataire] 1-2 (Persoană) care contestă Si: contestator (1-2). 3-4 (Persoană) care face obiecții sau protestează față de un sistem social-politic, o situație etc. Si: contestator (3-4)

zăpăci vb. IV. 1 tr., refl. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze etc.; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci; (înv., reg.) a se zănătăci, a se zăticni. Îl cam zăpăcise orașul acesta mare (VLAH.). 2 tr., refl. (fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul; a (se) fîstîci, a (se) intimida, a (se) încurca. Dănuț se zăpăcise (TEOD.). 3 tr. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. Ce ți-a venit... să-mi zăpăcești hîrtiile? (BAR.). 4 tr. (fam.; compl. indică obiecte) A rătăci, a pierde. Și-a zăpăcit ochelarii. • prez.ind. -esc. /etimol. nec.

contrapuncta [At: DN³ / Pzi: ~tez / E: contrapunct] 1 vi (Muz; rar) A folosi tehnica contrapunctului (3). 2 vt (Fig) A construi, pe mai multe planuri paralele individualizate, situații, imagini corespondente. 3 vt A tigheli stofe, țesături pe ambele fețe. 4 vt A face să corespundă.

greață sf [At: COD. VOR. 94/10 / Pl: ~ețuri, (înv) ~ețe / E: greu + ~eață cf îngrețoșa] 1 Senzație neplăcută, adesea însoțită de vărsături, reprezentând reacția unor receptori nervoși din cavitatea abdominală la diverși agenți. 2 (Înv) Greutate. 3 (Înv; îlav) A ~ Anevoie. 4 (Irn; îe) A(-i) fi cuiva ~ Exprimă situația cuiva care face un lucru cu neplăcere sau neatent. 5 (Irn; îae) Exprimă situația cuiva care evită să facă un anumit lucru. 6 (Fig) Sentiment de silă față de cineva sau de ceva.

prilej sn [At: CORESI, L. 162/15 / V: (reg) ~egiu, (înv) părl~, pârl~, prâl~, (reg) prel~ / Pl: ~uri / E: bg прилеж] 1 Ocazie. 2 (Înv; îlav) La ~ În fața situației. 3 (Îrg; îe) Vreme cu ~ Moment potrivit, favorabil. 4 (Îvr; îlv) A-și face ~ cu... A se îndeletnici cu... 5 Cauză. 6 Motiv aparent invocat de cineva pentru a ascunde mobilul real al unei acțiuni Si: pretext, (îrg) pofidă, (înv) podoimă, prilejire (8). 7 (Înv; îlv) A lua (de sau a-și afla) ~ A invoca un pretext. 8 (Îrg) Avere. 9 (Iuz; îlav) Cu ~ Mult. 10 (Reg) Pericol. 11 (Reg; în superstiții; îla) Cu ~ Aducător de rele.

VIZITA vb. I. tr. 1. A merge la cineva acasă din politețe, din obligație, din prietenie etc. pentru a-l vedea; a face o vizită. ♦ (Despre medic) A face un examen medical unui pacient. 2. A examina o situație făcînd o descindere în fața locului; a inspecta. 3. A examina, a cerceta o regiune, un muzeu etc. prin deplasare în fața locului. [< fr. visiter, it., lat. visitare].

CONTRAPUNCTA vb. I. tr. 1. a tigheli (stofe, țesături) pe ambele fețe. 2. (fig.) a construi pe mai multe planuri paralele individualizate, situații, imagini corespondente; a face să corespundă. II. intr. (muz.) a folosi tehnica contrapunctului. (< it. contrappuntare)

RAPORT³, rapoarte, s. n. 1. Comunicare scrisă sau verbală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități sau a unui șef ierarhic, care cuprinde o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; dare de seamă; textul dării de seamă. Cariera lui de magistrat model, slăvită pînă acum... în toate memoriile și rapoartele, își găsea o încununare. C. PETRESCU, C. V. 10. Trebuia să scrie un raport amănunțit asupra întîmplării. BART, S. M. 76. Ochii gheneralului fugeau cînd pe raport, cînd pe uliță. RUSSO, S. 29. 2. (Mil.) Scurtă prezentare orală asupra situației trupei, făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul cînd se face această prezentare. Un sergent cu ochii negri ca păcura dădea raportul cu voce jumătate. SADOVEANU, O. VIII 171. ◊ Expr. A se prezenta (a ieși sau a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior, pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde de o greșeală. Se hotărî să se prezinte la raport, să-i explice situația, să-l roage și să-i făgăduiască solemn că își va face datoria oriunde. REBREANU, P. S. 81. – Pl. și: (învechit) raporturi (BOLINTINEANU, O. 454, ALECSANDRI, T. I 98).

zăpăcitor, ~oare a [At: GHEREA, ST. CR. II, 341 / Pl: ~i, ~oare / E: zăpăci + -tor] (Rar) Care face să piardă (sau să-și piardă) (temporar) judecata limpede, normală, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: amețitor (1), năucitor, uluitor.

RAPORT s.n. I. 1. Legătură, relație între fenomene, între noțiuni etc. ♦ (La pl.) Legături (de prietenie, de serviciu etc.). 2. (Mat.) Cîtul a două mărimi de același fel. 3. Relație (numerică) între două valori. II. Casă de raport = casă construită pentru a fi închiriată și a aduce astfel beneficii. III. Comunicare scrisă sau orală, dare de seamă, expozeu care se adresează către o instanță judiciară, către un șef ierarhic, către o adunare generală etc.; momentul cînd se face această prezentare. ♦ (Mil.) Scurtă prezentare orală asupra situației trupei, făcută de un militar în fața superiorului său. [Pl. -orturi, -oarte. / < fr. rapport].

DE² interj. (Și în forma regională dă; precedat uneori de «apoi», «d-apoi») 1. Introduce afirmații și replici, dînd expresie unui sentiment, unei stări sau unei atitudini de: a) șovăială, nedumerire, nesiguranță în fața unei situații încurcate. Apăi de, cucoane, ce să fie mai gras decît porcul meu din ogradă? ISPIRESCU, L. 178. Ce este talentul? – De! aceasta este prea ușor de spus. CARAGIALE, N. F. 12. Ș-apoi de ce nu m-ați sculat? – D-apoi dă, mămucă. CREANGĂ, P. 11; b) resemnare în fața unei situații firești sau a unei întîmplări neplăcute, nenorocite. Făt-Frumos, cu inima curată... se duse, de! de datorie. ISPIRESCU, L. 105. Te cred, cumătre: d-apoi dă, nu-i cum vrem noi. CREANGĂ, P. 31. Numai dă! ce să facă bietul om? id. ib. 140; c) nepăsare față de cineva care se află într-o situație încurcată sau neplăcută. Apoi de! ce să-ți fac?; d) supărare care se manifestă uneori printr-o mustrare, un avertisment sau o amenințare adresată cuiva. De! nu vă mai fandosiți acum. Spuneți și voi, ia, ce vă-ți pricepe. ISPIRESCU, L. 68. Dă, măi gogule!... cată-ți de drum pînă ce nu scot luleaua de la ciubuc ALECSANDRI, T. I 238. De, mă, ce vă țineți cîrd Și intrați așa cîntînd. TEODORESCU, P. P. 129; e) ironie. Apoi dă!... vorba ceea: Azi tare, mîne mare. ALECSANDRI, T. I 381.2. (Introduce replici, dînd expresie unei atitudini de negare sau dezaprobare) Ia te uită, asta-i acum, tronc. (În forma populară dec) Mă duc... să nu mă bați... Să nu dai! – Dec! de ce să te bat?... du-te sănătos. CARAGIALE, O. I 250. În ce te bizui, de te îndîrjești așa, nepoate? Dec! Nu cumva ai pofti să-mi iai vițica pentr-un cuc armenesc? CREANGĂ, A. 57. Dec!... ce te răstești așa la mine, jupîneasă?... Ai uitat cu cine vorbești? ALECSANDRI, T. I 35. – Variantă: (popular) dec, (regional) dă interj.

OBLIGAȚIE, obligații, s. f. 1. Ceea ce i se impune cuiva sau își impune cineva să facă într-o anumită situație; datorie, sarcină, îndatorire. A spus la început că are obligații față de mamă și de două surori. PAS, Z. I 94. Printre oamenii noștri am contractat o obligație. C. PETRESCU, Î. II 105. 2. Legătură juridică prin care o persoană poate fi constrînsă de altă persoană să dea, să facă sau să nu facă ceva. 3. (Fin., mai ales în forma obligațiune) Titlu înscris (emis de stat sau, în țările capitaliste, de o societate pe acțiuni), reprezentînd o sumă de bani împrumutată, care trebuie restituită într-un anumit timp și care dă drept deținătorului la o dobîndă anuală fixă. – Variantă: obligațiune (GHICA, S. 449) s. f.

întârziere, prelungirea duratei (I, 1) unui sunet (sau a mai multora) dintr-un acord* peste noul* acord, în care se schimbă celelalte voci (2) și din care vocea prelungită nu mai face parte. Rezultă astfel o disonanță* (foarte rar consonanță*) situată la o secundă* superioară sau inferioară față de sunetul real din acord la care de obicei se rezolvă*, și anume pe un timp (1, 2), sau pe o fracțiune de timp. Î. poate fi: a) simplă sau multiplă (înlocuind un sunet real sau mai multe); b) î. multiple: de același sens (ascendent sau descendent) sau combinate; c) pregătită (se rezolvă la aceeași voce) sau semipregătită (se rezolvă la altă voce): nepregătită (atacată), numită și apogiatură*. Î. este socotită ca o proiecție armonică a sincopei*.

TRONC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o ciocnire, de o cădere, de trântirea unui lucru etc. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) tronc (la inimă) = a-i deveni cuiva drag dintr-o dată; a îndrăgi (pe neașteptate). ♦ Exclamație care exprimă surpriza în fața unui lucru neașteptat sau a unei situații neprevăzute. ◊ Expr. (Fam.) Tronc, Marghioalo, se spune când cineva face sau spune ceva nepotrivit cu situația în care se găsește. – Onomatopee.

PIEZIȘ ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) Care se efectuează sau se află sub un unghi față de orizontală; costiș; oblic. Perete ~. 2) (despre terenuri) Care este situat în pantă. 3) Care este sau se face lăturalnic. 4) (despre privire, ochi) Care este orientat cruciș; sașiu. 5) fig. (despre privire) Care caută să observe ceva ascuns; iscoditor; bănuitor. /piez + suf. ~iș

TRONC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o ciocnire, de o cădere, de trântirea unui lucru etc. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) tronc (la inimă) = a-i deveni cuiva drag dintr-odată; a îndrăgi (pe neașteptate). ♦ Exclamație care exprimă surpriza în fața unui lucru neașteptat sau a unei situații neprevăzute. ◊ Expr. (Fam.) Tronc, Marghioalo, se spune când cineva face sau spune ceva nepotrivit cu situația în care se găsește. – Onomatopee.

FAȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului; chip, figură. Fața îi era deschisă, ochii mari, limpezi; fruntea largă îi era plină de zbîrcituri, pînă către creștetul gol al capului. CAMILAR, TEM. 15. Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum. CREANGĂ, P. 163. Iar fața ei frumoasă ca varul este albă. EMINESCU, O. I 88. Cînd mă uit în fața lui, Parcă-i spuma laptelui! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 37. ◊ Loc. adv. În față = (uneori în opoziție cu în spate, în urmă, în dreapta, în stînga etc.) înainte. În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste. EMINESCU, O. I 148. Sfîrșind această deșănțată cuvîntare... se înturnă spre norod, în față, în dreapta și în stînga. NEGRUZZI, S. I 149. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Căruța era împodobită cu pietre nestemate de sclipeau în fața soarelui ca cine știe ce lucru mare. ISPIRESCU, L. 38. Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor. CREANGĂ, P. 306. Și mii de suvenire mă-ncungiură-ntr-o clipă în fața unui tainic și drăgălaș portret. ALECSANDRI, P. A. 111. (Învechit) În față cu = de cealaltă parte (a unei despărțituri, a unui hotar, a unui obstacol etc.). Haidar-Pașa este numele unui cîmp lat și frumos ce se găsește în Asia... în față cu Stambulul. ALECSANDRI, P. P. 109. ◊ Din față = a) (loc. adv.) dinainte. (Expr.) A(-i) cînta (cuiva) cucul din față = a se lăsa cîștigat de mijloace necinstite; (în superstiții) a-i merge bine. Dac-ar fi pretutindene tot asemene judecători ce nu iubesc a li cînta cucul din față... cei ce n-au dreptate n-ar mai năzui în veci și în pururea la judecată. CREANGĂ, A. 150; b) (loc. adj.; uneori în opoziție cu din dos) de dinainte. Privirea lui căzu din întîmplare asupra ferestrei din față. NEGRUZZI, la TDRG. ◊ Loc. prep. Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). Vartolomeu Diaconu înțelese din surîsul trist și absent că omul din fața lui este, din cine știe ce tăinuite pricini, un nefericit. C. PETRESCU, A. 283. ◊ De față = a) (loc. adv.; învechit) fără înconjur, sincer, fățiș. Mihai-vodă... le răspunse îndată de față «că el nu va lăsa Ardealul». BĂLCESCU, O. II 275; b) (loc. adv.; învechit) în prezența cuiva. Toată dorința me este... să mă întorc în Moldova și să-ți pot zice de față că sînt al d-tale pre plecat și supus fiu. KOGĂLNICEANU, S. 76; c) (loc. adv.; învechit; în legătură cu verbe ca «a se lupta», «a se bate», «a se lovi») în luptă dreaptă, piept la piept. Nemernicii nu se bat de față. ISPIRESCU, M. V. 50. Buzeștii, mai căpătînd ajutor de oaste de la Mihai, le ieșiră întru întîmpinare și se loviră de față. BĂLCESCU, O. II 49; d) (loc. adj.; cu sens temporal, în opoziție cu trecut sau viitor) prezent, actual. De la asta atîrnă soarta ta de față și viitoare. NEGRUZZI, S. I 230. Această ochire [asupra istoriei] ne va da înțelegerea revoluțiilor ei de față și a revoluțiilor ei viitoare. BĂLCESCU, O. II 11. (Expr.) A fi de față = a fi prezent, a asista. M-am rugat de vecinul meu, ăsta, care e de față. ISPIRESCU, L. 180. (Eliptic) Fetele împăratului, întîmplîndu-se de față... li s-au făcut milă. CREANGĂ, P. 208. ◊ Loc. prep. De față cu (cineva) = în prezența (cuiva). Poți să-mi vorbești de față cu prietenul meu. Față cu (sau față de) (cineva sau ceva) = a) în raport cu... în ceea ce privește... În toată purtarea ei față cu Radu punea un fel de căldură. VLAHUȚĂ, N. 15. State mai bătrîne și puternice nu-și stăpînesc expresia unei fățișe invidii față cu succesele noastre. CARAGIALE, N. F. 78. Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263; b) pentru. Dragoste față de patrie; c) avînd în vedere. Față de concluziile trase, nu mai am nimic de adăugat. ◊ Expr. Față-n față = unul către altul, unul înaintea altuia (în imediata apropiere). Se așezară față-n față la masă; între ei, lampa scotea un fir de fum negru. CAMILAR, TEM. 10. Și în buimăceala ceea, trezîndu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă. CREANGĂ, A. 112. Eu departe, el departe, Un deal mare ne desparte; Și nici apa nu mă lasă Să fiu cu el față-n față! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 128. A scăpa cu fața curată = a scăpa fără rușine, fără a o păți, dintr-o situație anevoioasă. Calul spuse fetei cu ce tertipuri îmblă tată-său să-i încerce bărbăția și o povățui ce să facă ca să scape cu fața curată. ISPIRESCU, L. 16. A da față (cu cineva) v. d a. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista, a ține piept. Dar nu știi cît ne costă seratele lor? Cu ce să mai fac față acestor risipe! DELAVRANCEA, S. 111. A pune (oameni sau lucruri) (de) față (sau față-n față) = a pune în prezență, a așeza alături pentru a stabili o comparație sau a trage o concluzie; a confrunta. A fost pus față cu pîrîtul. ▭ Punînd față în față nevinovăția copiilor și soarta lor tragică, autorii și regizorul au făcut din această tristă și dezolantă seară de Crăciun... un adevărat simbol al vieții... oamenilor simpli. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 384, 4/2. Mă rog ție, cine e măgarul ăsta, aș vrea să-l știu... De ce să nu mi-l spui, dacă zici că mi-ești amic sincer? – Ca să mă pui de față?... N-am poftă. CARAGIALE, O. II 127. A fi (sau a se întîmpla) față (la ceva sau undeva) = a fi prezent, a asista (la ceva), a fi martor. Față la nuntă au fost: fiarele pădurii, copacii cei măreți. ISPIRESCU, L. 388. Ce viclenie! Să mă uite pentru că nu mai sînt față! NEGRUZZI, S. I 66. A spune (cuiva) în față = a spune cuiva în mod direct, deschis, lucruri neplăcute. I-am spus în față tot ce gîndesc despre el. A spune pe față = a spune sincer, fără înconjur. Spune-mi lucrurile pe față. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. Spînul, văzînd că i s-a dat vicleșugul pe față, se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb. CREANGĂ, P. 278. A lucra pe față = a lucra fără ascunzișuri, deschis, cinstit. [Mihai] umbla cu inima deschisă, lucra pe față și fără vicleșug. ISPIRESCU, M. V. 56. A-și întoarce fața (de la cineva sau de către cineva) = a abandona (pe cineva), a nu mai vrea să știi de cineva. Nu vor să-și mai cunoască frații, își întoarce fața de cătră ei. SADOVEANU, E. 107. A privi (pe cineva) în față = a privi drept în ochi, deschis. Fără să-l privească în față, scoase cămașa împăturită a dosarului din buzunar. C. PETRESCU, A. 357. A privi (sau a vedea, a zări etc. pe cineva) din față = a privi, a vedea etc. în întregime figura cuiva. A-l prinde la față = a-i sta bine (cuiva) o haină, o rochie etc. ♦ Expresie a figurii; mină, fizionomie. V. mutră. Față acră. Față înviorată. ▭ Cosciugul era purtat de juni nobili și înconjurat de toți boierii romîni... Apoi venea Mihai însuși cu fața întristată. BĂLCESCU, O. II 260. ◊ Expr. A schimba fețe sau a face fețe-fețe = a te simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri care te pun într-o situație neplăcută. Se înfuriase de tot și schimba numai fețe. SBIERA, P. 114. Musafirii și mai ales musafirele făceau haz; iar bietul Kir Ianulea... făcea fețe-fețe. CARAGIALE, O. III 35. Ivan atunci lasă capul în jos și, tăcînd, începe a face fețe-fețe. CREANGĂ, P. 318. Ea îndată schimbă fețe, Țipă cu de spaimă glas. VĂCĂRESCU, P. 169. A prinde față = a se întrema după boală. ♦ Obraz. Gerul... pe fețe de copile înflorește trandafirii. ALECSANDRI, P. A. 113. Iară fața mi-o voi da La Turda la rumenele, Părul la făcut inele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. 2. Partea dinainte a corpului omenesc. Baba se culcă pe pat, cu fața la părete. CREANGĂ, P. 6. Între făclii de ceară, arzînd în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald. EMINESCU, O. I 88. Slăbindu-i puterile, au căzut cu fața la pămînt. DRĂGHICI, R. 42. A pus fața la pămînt Și n-a pus-o să-nflorească, Ci-a pus-o să veștejească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 148. ◊ Expr. A da dos la față v. dos. A sta față = a se împotrivi, a rezista, a ține piept (unei primejdii). Iară Ercule se întorcea într-un călcîi și sta față totdauna unde era primejdia mai mare și războiul mai înverșunat. ISPIRESCU, U. 52. 3. (Adesea determinat prin «de om» sau «pămînteană») Om. Îndată vin vreo douăzeci de zîne... și încep a-l întreba: Cum ai cutezat tu, față pămînteană, să intri-n țara noastră? RETEGANUL, P. II 12. Șarpele, neputîndu-se sui iar în nouri, fuge prin munți și, îndată ce-l vede față de om, piere. ȘEZ. I 244. 4. (Învechit) Persoană, personaj. Față bisericească. ▭ În casa acestor nași regăseam... înalte fețe bucureștene. GALACTION, O. I 13. Am mai îmblat eu c-o mulțime de cucoane, cu maice boieroaice și cu alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 115. 7200 de galbini de la mai multe fețe, pentru deosebite posturi și cinuri. ALECSANDRI, T. 1354. II. 1. Partea suprafeței unui corp, mărginită de muchiile lui. Cubul are șase fețe. ◊ Expr. (Om sau taler) cu două fețe = (om) fățarnic, ipocrit. 2. (Mai ales despre ape și despre pămînt; uneori în opoziție cu fund) Suprafață. Rar un pescăruș vînăt fîlfîia pe deasupra: parcă pierduse ceva pe Moldova și acuma umbla, cercetînd cu luare-aminte fața undelor. SADOVEANU, O. V 61. Buzduganul... căzînd jos, cu mare strășnicie, s-a cufundat în fundul pămîntului... – Ia zvîrle-l și tu acum... – L-oi zvîrli eu, nu te îngriji; dar scoate-l mai întîi la fața pămîntului. CREANGĂ, P. 56. Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe. EMINESCU, O. I 142. Dar vîntul crunt deodată, suflînd cu vijelie, Schimbă a mării față în munți îngrozitori. ALECSANDRI, P. A. 71. ◊ Expr. Pe fața pămîntului v. pămînt. La fața locului = acolo unde s-a întîmplat ceva. Cocostîrci, pe catalige, Vin la fața locului. TOPÎRCEANU, S. A. 64. Prea luminatul Bogdan s-a făgăduit că va merge însuși la fața locului. DELAVRANCEA, A. 66. Li s-au zis să facă cercetare la fața locului. NEGRUZZI, S. I 226. 3. Înfățișare, aspect. Grădinile în mii de fețe În cinstea voastră înfloresc. CERNA, P. 14. Grîulețul lui de vară De departe că-nverzea, Iar d-aproape-ngălbenea, Față de copt își făcea. TEODORESCU, P. P. 142. ◊ Fig. Cărțile binefăcătoare ale culturii adevărate sînt... singurele care au schimbat fața lumii. SADOVEANU, E. 23. ♦ Partea de deasupra, exterioară, aleasă a articolelor alimentare, îndeosebi expuse spre vînzare. Fața mărfii. 4. Culoare. Suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze de îi spînzur’ prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. EMINESCU, O. I 152. Înlăuntru erau grămădite o mulțime de tinere... gătite și împodobite cu toate fețele curcubeului. ODOBESCU, S. I 384. Leac pentru închiderea feții părului. PISCUPESCU, O. 317. ◊ Expr. A ieși (unei pînze, unei stofe) fața (la soare, la spălat, la purtat etc.) = a se decolora. (Mai ales despre mătăsuri) A face (sau a juca) fețe-fețe = a schimba culorile (cînd mătăsurile sînt mișcate). 5. (În opoziție cu reversul, dosul) Partea lustruită, poleită etc. a unui obiect. Stofă cu două fețe. ◊ Față de plapumă = partea de deasupra a plăpumii (opusă celeilalte părți pe care se pune cearșaful). ◊ Expr. A juca (cu cărțile) pe față = a-și arăta deschis gîndurile și intențiile, a nu ascunde nimic. A da față unui lucru = a-l lustrui, a-l polei, a-l netezi. ♦ Partea din afară a unei haine îmblănite. Am cumpărat stofă pentru față. 6. (Adesea determinat prin «de masă» sau, mai rar, «mesei») Material anume țesut sau cusut, folosit spre a acoperi masa. Tovarășul meu îmi prinse mîna peste fața albă a mesei și mi-o strînse încet. C. PETRESCU, S. 152. Două fețe de masă bune, vrîstate. SEVASTOS, N. 46. Mesele însă erau goale-goluțe... nici furculițe, linguri, ba nici fețe nu erau pe mese. RETEGANUL, P. II 15. ♦ (Adesea determinat prin «de pernă») Învelitoare de pînză în care se îmbracă perna. 7. Fiecare dintre cele două părți ale unei foi de hîrtie; pagină. O hîrtie scrisă pe toate fețele. CREANGĂ, A. 157. Scriu franțuzește... fără a face mai mult decît șepte-opt greșale pe față. NEGRUZZI, S. I 9. 8. Fațadă. Acolo între petre se află o bortă mare, ca fața unei case. ȘEZ. V 8. 9. (Numai în expr.) Fața dealului, a muntelui etc. = partea dealului sau a muntelui întoarsă spre soare sau spre miazăzi. Fața soarelui (sau a lunii, a vîntului, a focului) = locul unde bate soarele (sau luna, vîntul, focul); bătaia soarelui (a lunii, a vîntului sau a focului). Să-i spulberăm dară precum se spulberă praful înaintea feței vîntului. ISPIRESCU, M. V. 22. Codrul... troienindu-și frunza toată, își deschide-a lui adîncuri, fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. Se topește ceara de fața focului. TEODORESCU, P. P. 360.

SĂNĂTOS, -OASĂ, sănătoși, -oase, adj. 1. Care se bucură de sănătate deplină; care nu suferă de nici o boală sau infirmitate; al cărui organism, funcționează normal; teafăr. Te găsești sănătos, între ai tăi, înfășurat de dragoste. SAHIA, N. 53. Bucuria lui crescu, cînd văzu că fetele îi erau sănătoase. ISPIRESCU, L. 52. Și să știi că-s sănătos Că, mulțămind lui Christos, Te sărut, Doamnă, frumos. EMINESCU, O. I 149. (Glumeț) Nu-i nemica, stăpîne, zise calul. Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gîrlă. CREANGĂ, P. 219. ◊ (Urmat de comparații care întăresc ideea) Era voinic, sănătos ca piatra, mînca bine fără să aleagă, dormea dus. CĂLINESCU, E. 110. Astă-dimineață eram sănătos ca mărul, plecai din casa mea, de la mama mea și de la frații mei. RETEGANUL, P. I 24. ◊ Expr. A nu fi sănătos (la minte) = a fi (cam) nebun, zănatic. (Adverbial, în expr.) A rîde sănătos = a rîde cu poftă, din toată inima. Ne făceam teatru la noi acasă, așa cum ne pricepeam, și să mă crezi că rîdeam sănătos și nu ne ținea nici o cheltuială. STĂNOIU, C. I. 120. ◊ (În formule de urare și de salut) Rămii sănătoasă, cucoană, Că-mi iau geamantanul și plec. TOPÎRCEANU, B. 61. Unchiașul, cum i-a văzut de departe, a ieșit să-i întîmpine și totodată le-a zis: Bine-ați venit sănătoși! ISPIRESCU, L. 1. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. Să fii, bade, sănătos, Că mi-ai mulțămit frumos! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 379. Să-l (să o etc.) porți sănătos (sau sănătoasă), urare adresată cuiva care îmbracă o haină nouă. ◊ Fig. Fire-ai, boltă, sănătoasă, Multe fete faci frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 441. ◊ (Substantivat) Am adormit mort și de-abia a doua zi pe la toacă m-am trezit, sănătos, ca toți sănătoșii. CREANGĂ, A. 16. ◊ (În construcții cu verbe ca «a face», «a fi», «a merge» etc., formează expresii care arată indiferență în fața unei persoane, a unei situații ețc.) Apoi eu, bre, îs însurat, și am un drac de muiere care umblă călare și dă cu pușca ca și mine. – Să fiți sănătoși! zise Lepădatu, fără să privească pe cel ce-i vorbea. SADOVEANU, O. A. III 65. Eu sînt Ftorivist Timofti Cîrcioc... – D-ta să fii sănătos... ce-mi pasă? ALECSANDRI, T. 642. Înapoi i-am poruncit, Pe-un spic verde de ovăz, Să se-nsoare sănătos! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. 2. (Despre plante, mai ales despre fructe) Care nu este stricat sau atacat de vreo boală; nevătămat, întreg, în bună stare. Nu toată nuca are miez bun și sănătos = să nu judecăm pe cineva numai după înfățișare. ◊ (Rar, despre obiecte) Îl găsi pe Chiriac... ciocănind un ulcior smălțuit... ca să arate unei cumpărătoare că este sănătos, întreg. CAMIL PETRESCU, O. II 672. Lemnul din care se face... hadaragul trebuie să fie sănătos, vîrtos. PAMFILE, A. R. 199. 3. Prielnic sănătății, salubru; nevătămător. Era o casă sănătoasă, dar oamenii din partea locului o găseau urîtă. CAMIL PETRESCU, O. I 71. Dai unui om flămînd un prînz cu care își poate foarte bine potoli foamea, mîncînd tot lucruri simple, dar sănătoase și curat gătite. ODOBESCU, S. III 39. ◊ Fig. Fuga-i rușinoasă, da-i sănătoasă. CREANGĂ, P. 23. ◊ (Adverbial) Așa se bea... și e mai sănătos. SAHIA, N. 57. ◊ (Substantivat, f., în expr.) A o lua (a o rupe, rar, a o șterge sau a o tuli) la sănătoasa = a o lua la fugă, a o șterge din vreme (înainte de a o păți). Cînd își întoarse capul și văzu în gura peșterii doi ochi dușmănoși înfipți într-un groaznic cap de urs, Anichit... o rupse la sănătoasa. STĂNOIU, C. I. 158. Copiii, cum văzură că rămîn singuri cu dascălul, o șterseră la sănătoasa. CARAGIALE, S. 15. 4. Fig. Înțelept, bun. Dînd uitării sănătoasele, dar asprele legi ale înțelepciunii, își petrecuse viața în dezmierdări lumești. ODOBESCU, S. III 34. Drept aceea vă rugăm Și sfat sănătos vă dăm. TEODORESCU, P. P. 178. ◊ (Adverbial) Noi însă ceștialalți cari judicăm sănătos... ne vedem de treabă. ODOBESCU, S. III 49.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a se juca (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ◊ Joc de societate = distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. Acțiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează; horă. ♦ Melodie după care se joacă. ♦ Fig. Mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibrație. 3. Competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.). ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă. 4. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează. ◊ Joc de scenă = totalitatea mișcărilor și atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol. 5. (Și în sintagma joc de noroc) = distracție cu cărți, cu zaruri etc. care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli respectate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 7. Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. ◊ Teoria jocurilor = teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopoței = glockenspiel. – Lat. jocus.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a se juca (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ◊ Joc de societate = distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. Acțiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează; horă. ♦ Melodie după care se joacă. ♦ Fig. Mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibrație. 3. Competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.). ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă. 4. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează. Joc de scenă = totalitatea mișcărilor și atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol. 5. (Și în sintagma joc de noroc) = distracție cu cărți, cu zaruri etc. care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli respectate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 7. Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. ◊ Teoria jocurilor = teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopoței = glockenspiel. – Lat. jocus.

RĂMÎNE, rămîn, vb. III. (Și în forma rămînea) 1. Intranz. A sta pe loc, a nu părăsi locul sau localitatea unde se află, a nu pleca (după ce alții au plecat); (despre lucruri) a nu fi mișcate din locul unde se află. Rămîi aicea, printre florile voioase. EFTIMIU, Î. 110. Acum groapa este gata... Tu, Harap-Alb, rămîi aici într-însa toată ziua. CREANGĂ, P. 224. De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? EMINESCU, O. I 137. Cea mai mare parte din tunuri au rămas pe drum. ALECSANDRI, T. II 16. Eu mă duc, mîndra rămîne, Cum s-o fac s-o duc cu mine Barem calea jumătate, Să n-o las așa departe? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112. Apa trece, pietrele rămîn (= lucrurile neînsemnate trec și rămîn cele importante). ◊ (Întărit prin «pe loc» sau «locului») Rămaseră pe loc numai morții și răniții. SADOVEANU, O. VII 154. Țăranii rămaseră pe loc. REBREANU, R. I 231. ♦ (Despre lucruri de care cineva se depărtează) Lăsat în urmă. Humuleștii rămîn la stînga, în liniștea și lumina începutului zilei. SADOVEANU, O. VII 200. Odăile rămîneau goale, cu visurile ce au adăpostit. BACOVIA, O. 243. ◊ (În formule de salut, la despărțire) Rămîneți cu bine și cu sănătate. SADOVEANU, N. F. 18. Binecuvîntează-mă, tată, și rămîi sănătos. CREANGĂ, P. 274. De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămîi, rămîi cu bine. EMINESCU, O. I 187. Rămîneți cu toții-n pace! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 322. ◊ Expr. A-i rămîne cuiva inima la ceva (sau la cineva) sau a-i rămîne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană; a îndrăgi. Era voinic și tinerel, Înalt și tras ca prin inel; De-atunci și ochii i-au rămas Și inima la el. COȘBUC, P. I 281. A rămîne în urmă = a merge sau a progresa mai încet decît cei cu care te afli împreună, a te lăsa întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întîrziere. Soldații porniră pe șosea îndărăt. Unul rămase mai în urmă. DUMITRIU, N. 141. Tătarii rămaseră în urmă cu prinșii. SADOVEANU, O. VII 8. Merg cot la cot și vai de cel care va rămîne în urmă. C. PETRESCU, C. V. 40. A rămîne mai prejos v. jos¹. Să rămînă între noi, se spune ca îndemn pentru păstrarea unui secret. Aș fi vrut să-ți spun ceva... Dacă-mi făgăduiești să rămînă între noi. BARANGA, I. 164. (Popular) A rămîne de ceva = a se răzleți de o ceată, de o tovărășie, a nu mai prinde un vehicul care pleacă. Atîta pot să spun că omul a rămas de oaste ș-a trăit în țara bulgărească o vreme. SADOVEANU, O. VIII 187. Ion... cum dete de-o cîrciumă în cale, se coborî și rămase de chervan. La TDRG. A rămîne de căruță v. căruță. A rămîne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să te susțină, să-ți poarte de grijă. (Cu pronunțare regională) Acum chiar rămîni de mine, dragă nevasta mea. RETEGANUL, P. II 56. ♦ 4 (Despre persoane, urmat de determinări locale) A muri (pe un cîmp de luptă). Frunză verde de sulcină, Mulți ochi fără de lumină, Mulți voinici fără de glas, La Grivița au rămas. BELDICEANU, P. 91. ◊ Expr. (Familiar) A-i rămîne cuiva ciolanele (pe) undeva = a muri în locuri străine. Numai să nu-i rămîie pe-aici ciolanele. SADOVEANU, O. VIII 254. 2. Intranz. (Urmat de un nume predicativ) A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație (de obicei rea); a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect sau într-un anumit fel. Gătită masa pentru cină Rămîne pusă de la prînz. ARGHEZI, V. 49. Rămîn pustii în urmă Munții singuri și bătrîni. TOPÎRCEANU, B. 22. Rămîne adevărat ce-am spus. CARAGIALE, O. III 200. Iar rămînem fără slujbă? ALECSANDRI, T. 299. ◊ (În corelație cu verbul a fi) Cei mai mari poeți din trecut ai noștri, Eminescu și Coșbuc, au rămas și sînt așa de mari tocmai pentru că opera lor este aproape de inima poporului. BENIUC, P. 64. ◊ Expr. A rămîne pe drumuri = a pierde tot, a-și pierde slujba; a deveni foarte sărac. A rămîne pe gînduri = a deveni gînditor; a medita, a reflecta. Bătrîna se ghemui în ungherul ei și rămase pe gînduri, cu buzele strînse. C. PETRESCU, A. 393. Fetele, uitînd de noapte și că e ceasul să se culce, Rămîn pînă tîrziu pe gînduri, oftînd cu dor lîngă ferestre. ANGHEL, Î. G. 14. Îl privi de aproape și rămase pe gînduri. D. ZAMFIRESCU, R. 212. A rămîne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămîne de rușine = a suferi o înfrîngere morală, a se face de rîs. Nu cumva... să rămîn de rușine înaintea tovarășilor. CREANGĂ, A. 41. A rămîne ars (opărit sau fript), se zice cînd cineva își pierde cu totul puterea de a reacționa în fața unei situații care îl lovește, îi încurcă planurile. Baba a rămas opărită și nu știa ce să facă de ciudă. CREANGĂ, P. 291. A rămîne bun plătit, se zice cînd nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerată de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. Simigiul... pentru plăcintele mîncate, rămase bun plătit numai cu cînticelul. ODOBESCU, S. III 10. A rămîne cu zile = a continua să trăiască, a fi lăsat în viață, a nu muri, a nu fi omorît. De rămîne cu zile, tot nu vom avea noi pace de el. RETEGANUL, P. V 83. [Moșneagului] i s-a zbîrlit părul în cap de bucurie c-a rămas cu zile. ȘEZ. II 109. (Despre femei) A rămîne grea = a fi însărcinată. (Despre acțiuni) A rămîne baltă = a fi întrerupt, a nu fi dus pînă la capăt. Aceasta se vede c-a pus pe gînduri pe «infamul calomniator, că lucrul a rămas atunci baltă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 6. Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia, și însurătoarea rămînea baltă. CREANGĂ, P. 142. A rămîne de pomină v. pomină. A rămîne cu gura căscată = a fi cuprins de mirare sau de admirație. Cînd intra prin porturi cu toate pînzele întinse, stîrnea admirația marinarilor care rămîneau cu gura căscată. BART, E. 324. A rămas înțeles (sau rămînem înțeleși), se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. A rămas înțeles. Spui tuturor că așa a fost recomandația medicilor. C. PETRESCU, C. V. 357. A rămîne cu buzele umflate v. buză. A rămîne literă moartă v. literă. A-i rămîne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Copilul care mi-a rămas pe brațe, pe care l-am slujit cu credință... mă urăște. DELAVRANCEA, O. II 102. A rămîne pe mîna cuiva = a ajunge în stăpînirea sau la discreția cuiva. După moartea mea... toate rămîn pe mîna străinilor. RETEGANUL, P. III 11. Cum rămîne (cu)...? = ce se întîmplă (cu)...? ce hotărîre luăm (în privința...)? Omul putea să nu ne deie nimic, și atunci cum rămînea? CREANGĂ, A. 145. Numai aș vrea să știu cum rămîne cu moșu-tău? id. P. 187. Dar lasă vorba asta, spune-mi cum a rămas cu balul? NEGRUZZI, S. I 31. 3. Intranz. A continua să existe, a dăinui, a fi în continuare același, a nu se schimba (după plecarea, dispariția, moartea cuiva). Rămăseseră locurile pe unde sălășluise el, rămăseseră oamenii care-l cunoscuseră. SADOVEANU, E. 101. Căci rămîne stînca, deși moare valul. EMINESCU, O. I 15. ♦ A se menține, a se păstra în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. Adesea literații... amestecă, în cercetările lor despre creațiuni intelectuale, întrebarea: opera aceasta rămîne? CARAGIALE, N. F. 9. Cei învățați, înțelepți, se înseamnă prin faptele care rămîn. RUSSO, O. 90. ♦ A supraviețui. Ca mîne-poimîne te-i trezi că ai îmbătrînit și nu-ți rămîne nici un urmaș. CREANGĂ, P. 154. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesia cuiva. Toată a lui avere a voastră-a rămînea. ALECSANDRI, T. II 140. Îmbrăcămintea soldatului, după trecerea din slujbă, rămîne a lui. BĂLCESCU, O. I 36. Pe Golea nu vi-l dau vouă, Că numai el mi-a rămas. TEODORESCU, P. P. 586. 4. Intranz. (De obicei cu dativul pronumelui personal) A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot sau care servea ca un tot. Mi se pare însă că nu-mi rămîne nimic din ploton. CAMIL PETRESCU, U. N. 317. Zilele îmi fură multe, dar rămasu-mi-au puține. EFTIMIU, Î. 10. Și pentru tine nu mi-a mai rămas nimic. DELAVRANCEA, O. II 143. De mîncat îmi aducea Lapte acru-ntr-o mărgea, Mîncam și-mi mai rămînea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 394. Mult a fost, puțin a rămas, se spune ca încurajare cînd dintr-un lucru greu s-a făcut cea mai mare parte. ◊ (În operații aritmetice) Scăzînd pe cinci din șapte, rămîn doi. ◊ (În unele construcții fixe) A rămîne numai cu... = a nu mai avea decît... Am rămas numai cu casa, atît – și cu pușca... SADOVEANU, O. A. II 36. A nu-i (mai) rămîne cuiva decît să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decît să... Nu ne rămîne decît să alergăm mereu înainte. CAMIL PETRESCU, U. N. 393. Nu-mi mai rămîne decît să ard tot ce-am scris, să rup condeiul și să m-apuc de altceva. VLAHUȚĂ, O. A. 227. Nu-mi rămîne alta de făcut decit... ALECSANDRI, T. I 288. A rămîne pentru altă dată = a se amîna pentru o dată ulterioară. Așa, acea... călătorie au rămas pentru altă dată. DRĂGHICI, R. 109. A nu (mai) rămîne (nici o) îndoială = a exista siguranța că... Nu rămîne îndoială că «stornei» lui Dante... sînt graurii noștri. ODOBESCU, S. III 31. Nu (mai) rămîne vorbă sau mai rămîne vorbă? = e sigur, e neîndoios, nu mai e de discutat. Mai rămîne vorbă despre asta? zise tata posomorît. Are să urmeze cum știm noi, nu cum vrea el. CREANGĂ, A. 120. A rămas treaba pînă la atîta = atît mai este de făcut. Dac-a rămas treaba pînă la atîta, apoi las’ pe mine. CREANGĂ, P. 161. A rămîne (tot) pe a cuiva, se zice cînd, într-o discuție, cineva renunță la punctul lui de vedere și primește punctul de vedere al celuilalt. Cît s-a bălăbănit mama cu tata din pricina mea, tot pe-a mamei a rămas. CREANGĂ, A. 17. 5. Tranz. (Popular, în expr.) A rămîne pe cineva = a bate, a învinge (la un concurs, într-o întrecere, într-o prinsoare). Și, fiindcă de-aș fi discutat cu moșneagul în contradictoriu mă temeam să nu mă rămînă, schimbai cu meșteșug firul vorbirii. HOGAȘ, M. N. 199. Și luîndu-se la întrecere, Ercule îi rămase pe toți. ISPIRESCU, U. 69. – Prez. ind. și: rămîi (DELAVRANCEA, O. II 140, ODOBESCU, S. III 19). – Variantă: rămînea vb. II.

joc sn [At: VARLAAM, C. 330/2 / Pl: ~uri / E: ml jocus, -um] 1 Activitate distractivă, mai ales la copii Si: joacă (1), (reg) jocot (2). 2 (Cdp fr jeu de société; îs) ~ de societate Distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. 3 (Îs) ~ de cuvinte Glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit Si: calambur. 4 (Înv; îas) Glumă proastă făcută pe seama cuiva. 5 (Îlv) A-și bate ~ (de cineva) A batjocori pe cineva. 6 (Pfm; d. o fată; îal) A întreține raporturi sexuale, cu forța sau prin înșelătorie. 7 (Îls) Bătaie de ~ Batjocură. 8 (Îs) ~ de noroc Distracție cu cărți, cu zaruri etc., care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli acceptate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare. 9 (Ccr) Partidă de joc (8) care este în curs. 10 (Îe) A fi în ~ A se afla într-o situație critică. 11 (Îae) A fi în pericol. 12 (Îae) A fi vorba de... 13 (Îe) A-și pune (sau a-i fi cuiva) capul sau viața în ~ A-și risca viața. 14 (Îe) A pune (totul) în ~ A risca (totul) în vederea realizării unei acțiuni nesigure. 15 (Îe) A juca un ~ mare (sau periculos) A întreprinde o acțiune riscantă. 16 (Îe) A descoperi (sau a pricepe) ~ul cuiva A înțelege manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. 17 (Îe) A face ~ul cuiva A servi, conștient sau nu, interesele cuiva. 18 (Îs) Casă de ~ Loc în care se practică jocurile (8) de noroc. 19 Totalitate a obiectelor care formează un set, un ansamblu, folosit la practicarea unui joc (8). 20 Fel de a juca. 21 (După fr; îe) ~urile sunt făcute Totul este deja hotărât. 22 (Îs) ~ de bursă Speculare a valorilor cotate la bursă. 23 Competiție sportivă de echipă. 24 (Îs) ~uri olimpice Întreceri sportive la vechii greci, reluate și în timpurile moderne, cuprinzând mai multe discipline sportive la care participă mai multe țări. 25 Mod specific de a se comporta într-o întrecere sportivă. 26 Interpretare a unui rol într-o piesă, într-un film, într-o operă etc. 27 Fel în care se interpretează un rol. 28 (Îs) ~ de scenă Totalitate a mișcărilor și a atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol sau ale unui cântăreț în timpul interpretării unei melodii. 29 Interpretare a unui dans. 30 (Ccr) Dans popular. 31 Melodie după care se dansează. 32 (Pgn) Horă. 33 (Pex) Petrecere populară la care se dansează. 34 (Ccr) Loc unde se dansează. 35 (Îe) Dac-ai intrat în ~, trebuie să joci! Dacă te-ai angajat la ceva, nu mai poți da înapoi. 36 (Gmț; îs) ~ul lui Adam și al Evei Dragoste. 37 (Pop; îe) Nu zice hop! pân-a nu intra în ~ Nu te bucura înainte de a vedea sfârșitul. 38 (Fig) Fel de a se mișca sau de a acționa pentru a obține un rezultat. 39 (Spt; îs) ~ de picioare Fel de a se mișca specific boxerilor în ring. 40 (Fig) Mișcare rapidă și capricioasă a unor lucruri. 41 Mișcare oscilatorie. 42 (Fig) Tremurătură. 43 (Fig) Alternare. 44 (Lpl; fig; îs) ~uri de lumină Reflexe mobile produse de lumină pe suprafața lucioasă a unui obiect. 45 (Lpl; fig; îs) ~uri de apă Mișcări diferite și combinate ale apei ce țâșnește din fântânile arteziene. 46 (Teh) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 47 Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. 48 (Îs) Teoria ~urilor Teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 49 (Muz; îs) ~ de clopoței Glockenspiel. 50 (Spt; rar) Diviziune mai mică decât setul la tenis de câmp Si: game.

pomeni [At: PSALT. HUR. 120^v/3 / V: (reg) ~mini, (sst) pomi / Pzi: ~nesc / E: slv поминѣти] 1 vt A-și aminti. 2 vt (Îvr) A aniversa. 3 vt (Pop) A comemora. 4 vt A semnala verbal sau în scris. 5 vt A vorbi în treacăt de ceva sau de cineva fară a insista Si: a aminti, a menționa. 6 vt A aduce intenționat vorba despre ceva sau de cineva. 7 vt A indica. 8 vt (Reg; îe) A ~ (de) rău A cobi. 9 vrim A se menționa lucruri a căror amintire se transmite oral sau în scris și dăinuie din generație în generație Si: a se aminti, a se cita. 10 vrim (Îe) Nici că se ~nește! (sau unde se ~nește?) Se spune pentru a arăta că ceva n-a existat sau nu există. 11 vrim (Îae) Se spune pentru a arăta că ceva nu are precedent. 12 vrim (Îae) Se spune pentru a arăta că ceva nu este posibil. 13 vtf A rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios, pentru a atrage harul divinității asupra lui sau pentru a obține iertarea păcatelor. 14 vt (Reg; îe) A ~ mortul A da de pomană pentru un mort. 15 vr A exista de multă vreme sau de totdeauna așa cum este acum. 16 vt A ști de multă vreme sau de totdeauna. 17 vr (D. oameni) A se găsi pe neașteptate într-un anumit loc. 18 vr (D. oameni) A ajunge ori a se afla într-o situație neprevăzută. 19 vr (D. oameni) A se vedea pe neașteptate în fața cuiva sau a ceva. 20 vr A face ceva necugetat, nepotrivit. 21 (Îe) Te ~nești că... Se poate întâmpla să... 22 (Îae) Nu cumva... 23 (Reg; îe) M-am ~it nicăieri Nu mai existam. 24 (Reg; îae) Eram mort de beție, de boală etc. 25 vt A trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă. 26 vt A vedea sau a întâlni un eveniment, o persoană, o situație etc. 27 vr (Pop; de obicei cu determinarea „din somn”) A se trezi din somn. 28 vr (Reg) A se trezi dintr-o beție. 29 vr (Reg) A-și reveni în simțiri Si: a se dezmetici. 30 vrui (Mai ales la perfectul compus, în forma negativă sau interogativă) A exista. 31 vt (Înv) A numi¹.

prinde [At: (a. 1521) HURMUZAKI, XI, 843 / V: (reg; cscj) ~a, (înv) pren~ / Pzi: prind, (îrg) prinz, (reg) pring / E: ml pre(he)ndere] 1 vt (D. oameni și animale; c. i. ființe și lucruri) A lua, a apuca sau a înșfăca, cu mâna, cu dinții, cu ghearele, cu ajutorul unui instrument etc., pentru a ține, a duce cu sine, a trece dintr-un loc în altul etc. 2 vt (Reg; îlv) A ~ un sărutat (sau o sărutare) A săruta. 3 vt (Îe) A ~ foc cu gura A face tot posibilul pentru a reuși. 4 vt (Îe) A ~ oala de toartă A deveni obraznic și încrezut. 5 vt (Îrg; îe) A-și ~ capul (sau capetele) A se pune la adăpost de primejdii. 6 vr (Îe) A se ~ cu dinții de carte A se apuca serios de învățătură. 7 vt (Îlv) A ~ de urechi (pe cineva) A urechea. 8 vi (Reg; îe) A-și ~ de gură A se abține să spună ceva Si: a tăcea. 9-10 vit (Reg; d. vin; îe) A ~ de limbă A pișca (pe cineva). 11 vt (Îvp; spc; d. oameni; c. i. unelte, instrumente etc.) A apuca cu scopul de a se servi de el pentru a lucra. 12 vt (Îvp; pex) A utiliza ținând cu mâna. 13 vt (Înv; îlv) A ~ (un) lucru A lucra. 14-15 vti (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) sau a-i ~ (cuiva) mâna (la ceva) A se pricepe la ceva, dovedindu-se îndemânatic. 16 vt (Înv; îe) A ~ arme (sau armele) A porni o acțiune militară împotriva cuiva. 17 vt (Rar; cu complementul „pulsul”) A stabili pulsul cuiva punând degetul pe o arteră. 18 vr (Udp „de” care indică locul de unde se apucă) A-și încleșta mâna sau mâinile, ghearele etc. de cineva sau de ceva pentru a se sprijini Si: a se agăța, a se apuca, a se atârna. 19 vt (Rar) A da de ceva în care să se poată sprijini. 20-21 vtrr (C. i. oameni; urmat de determinările „în brațe”, „la piept” etc.) A-și petrece ori a-și întinde mâinile sau o mână pe după ceva sau cineva, pentru a aduce mai aproape, a strânge etc. Si: a îmbrățișa. 22 vra (îe) A se ~ (cu cineva) de păr (sau de piept) A se încăiera cu cineva. 23 vrr (Urmat de determinările „în joc”, „la joc”, „la horă”) A se lua sau a se ține de mână cu cineva pentru a forma un cerc, o horă etc. și a dansa. 24 vr (Reg; îe) A se ~ în horă (sau în joc) A participa pentru prima dată la hora, la dansul etc. din sat. 25 vr (Reg; pex; d. tineri; îae) A ajunge la vârsta când poate ieși la horă, la dans etc. în sat. 26 vr (Îae) A se lăsa antrenat într-o acțiune, atras de mersul evenimentelor. 27 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la joc (sau în horă etc.) A invita sau a lua pe cineva la joc, în horă etc. 28 vt (D. oameni sau d. minte, rațiune etc.) A percepe. 29 vt (D. oameni sau d. minte, rațiune etc.) A reține. 30 vt (D. oameni sau d. minte, rațiune etc.) A învăța. 31 vt (Spc; c. i. obiceiuri, deprinderi, meserii etc.) A-și însuși. 32 vt (Rar; îlv) A ~ obicei A se obișnui. 33 vt (Înv; îlv) A ~ nărav A se nărăvi. 34 vt (D. ființe; urmat de determinările „cu ochii”, „cu privirea”, „în priviri” etc.) A avea în câmpul vizual Si: a observa, a vedea. 35 vt (D. telescoape, aparate de fotografiat etc. sau d. obiectivul acestor aparate) A cuprinde în raza sa de acțiune în timpul funcționării. 36 vt (D. fotografi, reporteri etc.) A face să intre în câmpul vizual al obiectivului unui aparat pentru a fotografia ori a filma. 37 vt (Pex) A fotografia. 38 vt (Pex) A filma. 39 vt (D. pictori, scriitori, critici etc. sau d. diverse domenii ale artei sau științei) A sesiza și a prezenta prin mijloace caracteristice Si: a contura, a zugrăvi. 40 vt (D. ființe; c. i. cuvinte, sunete, zgomote) A percepe și a desluși cu ajutorul auzului Si: a auzi. 41 vt (Îe) A (sau, pop, a-și) ~ de veste (ori, rar, de știre) sau (îrg) a ~ veste A afla la momentul oportun. 42 vt (Îae) A-și da seama. 43 vt (C. i. tonuri, sunete) A executa în mod corect, exact. 44-45 vtrp (C. i. ființe) A opri cu forța din mișcare, alergare, zbor etc. Si: a (se) captura. 46-47 vtrp (Spc; c. i. animale sălbatice, păsări) A (se) vâna. 48-49 vtrp (Spc; c. i. persoane urmărite, răufăcători, inamici etc.) A aresta. 50-51 vtr (Îe) A (se) ~ în cursă (sau în capcană, în laț) ori, îvr, în lațe A face să intre sau a intra din greșeală într-o încurcătură mare, periculoasă etc. din care nu se poate ieși. 52-53 vtr (Îae) A (se) înșela. 54-55 vtr (Îae) A (se) da de gol. 56 vt (Îvp; îe) A ~ (pe cineva) la oaste (sau, reg, la cătane) A duce pe cineva cu forța în armată. 57 vt (Îvr; îe) A-i ~ ochii (cuiva) sau a-l ~ (pe cineva) de ochi A atrage privirile cuiva, datorită aspectului armonios sau ieșit din comun Si: a frapa. 58-59 vtrp (Îe) A ~ (pe cineva) la mână (sau la mâna ori mâinile lui, în mâna lui) sau a se ~ la mâna (cuiva) A (se) ajunge, prin mijloace, în general, căutate, să (se) dispună de soarta, de viața etc. cuiva, care a comis ceva. 60 vt (Îe) A ~ șarpele cu mâna altuia A rezolva o situație dificilă folosindu-se de efortul altcuiva, dar atribuindu-și sieși meritele. 61 vt (Gmț; îe) A ~ vulpea de coadă A fugi pentru a scăpa de ceva sau de cineva. 62 vt (Îe) A ~ prepelița (ori ciocârlanul sau purceaua etc.) de coadă A se îmbăta. 63 vt (Rar; îc) ~-muște Gură-cască. 64 vt (Reg; îcs) De-a ~-mă De-a prinselea. 65 vt (Reg; îcs) ~ barza puișoru Joc de copii în care jucătorii își pun pumnii unii peste alții. 66-68 vtir (Îlv) A ~ pește² A pescui. 69 vt (Pex) A căuta și a scoate din apă o ființă sau un lucru, pentru a salva, a recupera Si: a pescui. 70 vt A ajunge pe cineva din urmă. 71 vt A apuca să mai găsească ceva, înainte de a pleca. 72 vt (C. i. obiecte sau ființe care cad, sunt aruncate, străbat aerul etc.) A reține cu mâinile sau cu ceva ținut în mână. 73 vt (D. oameni; c. i. vehicule care sunt gata de plecare) A sosi la timp sau în ultima clipă pentru a putea lua, folosi etc. Si: a apuca. 74-75 vt (C. i. ocazii, împrejurări favorabile etc.) (A putea sau) a ști să folosească, să valorifice, să exploateze. 76 vt (C. i. epoci sau evenimente) A trăi într-o anumită perioadă ori a fi martor la cele petrecute în perioada respectivă. 77 vtrp (C. i. obiecte sau părți ale acestora) A fixa de ceva sau unul de altul în cuie, în ace, într-o închizătoare, cosând, legând etc. 78 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) o nevoie A ajuta pe cineva aflat într-o situație materială dificilă. 79 vt (Pop; îe) A-și ~ o (sau vreo) nevoie (sau nevoile cu ceva) A face față unei nevoi materiale. 80 vr (Reg; îe) A se ~ ca nuca (sau ca mazărea) în (sau de) perete A fi total nepotrivit pentru o anumită împrejurare. 81 vt (Spc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A coase. 82 vt (Spc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A cârpi. 83 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, podoabe etc.; la participiu și urmat de determinări care arată locul) A pune sau a fixa ori a strânge în jurul sau pe o parte a corpului, capului etc., înnodând, prinzând într-o închizătoare etc. 84 vt (C. i. părul) A strânge la un loc sau a aranja strângând într-o anumită pieptănătură. 85-86 vtrp (C. i. cai; urmat de determinări care indică felul vehiculului, udp „la”) A (se) înhăma. 87-88 vtrp (C. i. boi; urmat de determinări care arată felul vehiculului, udp „la” sau „în”) A (se) înjuga. 89-90 vtr (C. i. obiecte; udp „de”, „la”, „în” etc.) A agăța de ceva, lăsând să cadă liber în jos Si: a atârna, a spânzura, a suspenda. 91-92 vtr (C. i. ființe) A lega de gât, de picioare, lăsând să atârne Si: a spânzura. 93 vr A se opri fixându-se, blocându-se, înțepenindu-se, împiedicându-se etc. în ceva ascuțit, ieșit de la locul lui etc. 94 vr (D. unele plante parazite sau d. plante agățătoare) A se fixa ori a se agăța de ceva, crescând în sus sau a crește pe ceva. 95 vr (Înv; d. oameni) A se stabili la... sau a se fixa ori a rămâne în... 96-97 vtr A (se) uni prin atingere. 98-99 vtr A (se) lipi cu o materie cleioasă sau prin alte mijloace, din alte cauze. 100 vr (D. țesuturi, părți ale corpului) A se lipi la loc, reunindu-se cu ansamblul, reintegrându-se în acesta. 101-102 vir A adera la ceva sau a se lipi de ceva. 103 vr (Îe) A nu se ~ somnul de cineva A nu putea dormi. 104 vr (Îrg; îe) A se ~ (cuiva) privirile (sau ochii ori ochiul) de (ori pe) cineva (sau de ceva) A se opri cu privirea pe cineva sau pe ceva. 105 vr (Îrg; îae) A alege cu privirea pe cineva sau ceva. 106 vr (Înv; îe) A se ~ mintea după ceva A fi de acord cu cineva sau cu ceva. 107 vr (Mol; d. medicamente, tratamente) A-și face efectul. 108 vi (Ccd; cu determinarea „bine”) A(-i) fi folositor Si: a(-i) folosi, a(-i) servi. 109 vi (Ccd; cu determinarea „bine”) A(-i) aduce un serviciu sau a(-i) fi de ajutor. 110 vi (Îe) A-i ~ rău A-i face un deserviciu sau a-i cauza o neplăcere, un rău. 111 vt (Îrg; ccd; urmat de determinări ca „foamea”, „setea”, „pofta”) A-și potoli¹. 112-113 vri (Înv; d. mâncare; îcn) A-i prii¹. 114 vt (D. îmbrăcăminte, podoabe, pieptănătură etc.) A-i sta cuiva bine. 115 vt (Pex; d. gesturi, atitudini, manifestări ale oamenilor) A fi adecvat pentru cineva. 116 vt (Îe) A-l ~ rău (pe cineva) A nu-i sta bine. 117 virt (Îvp; d. arme, unelte tăioase, proiectile) A pătrunde, tăind, găurind, vătămând etc. 118-119 vtrp (Îrg; c. i. bunuri materiale sau valori monetare) A intra în posesia a ceva Si: a dobândi, a obține. 120-121 vtrp (Îrg; c. i. valori monetare) A obține contravaloarea a ceva Si: a încasa. 122-123 vtrp (Îrg; c. i. bunuri materiale) A (se) cumpăra. 124 vt (Pex; fig) A reuși să obțină. 125 vti (D. ființe; îe) A ~ putere (ori puteri sau forță) sau (reg) a ~ la putere A începe să capete sau a căpăta mai multă forță, vitalitate Si: a se întări. 126-127 (D. bunuri în mișcare, fenomene fizice etc.) A-și intensifica activitatea. 128 vt (D. oameni; îe) A ~ rădăcini (sau rădăcină) A căpăta stabilitate într-un anumit loc Si: a se fixa, a se stabili. 129 vt (D. acțiuni, deprinderi, idei etc. ale oamenilor) A începe să găsească un mediu prielnic pentru a se manifesta. 130-131 vtr (Îe) A ~ carne (moale sau burtă ori seu etc.) ori a se ~ carnea (pe cineva) A se îngrășa. 132-133 vti (Îe) A ~ limbă (sau glas) ori (pop) a ~ la limbă A căpăta curaj, îndrăznind să vorbească, să-și spună părerile. 134-135 vti (Îae) A-i veni poftă să vorbească. 136 vt (Rar; d. copii; îe) A ~ limbă A începe să vorbească. 137-138 vti (Îe) A ~ viață sau (reg) a ~ la viață A se înviora. 139-140 vti (Îae) A se însănătoși. 141-142 vti (Pop; îe) A ~ inimă ori (reg) a-și ~ inima sau a (mai) ~ la inimă (ori, îrg, la suflet, la fire) A începe să capete sau a căpăta curaj Si: a se îmbărbăta. 143-144 vti (Pop; îae) A-și veni în fire. 145-146 vti (Pop; îae) A-și reface forțele. 147 vt (Îe) A ~ ființă (sau viață) A se naște. 148 vt (Îae) A se contura vizual sau în minte. 149-150 vti (Îe) A ~ nas sau (reg) a ~ la nas A deveni arogant sau obraznic Si: a se obrăznici. 151 vt (D. oameni; îe) A ~ față A începe să arate bine, căpătând culoare, un aspect frumos, sănătos. 152 vt (D. unele alimente; îae) A se rumeni sub acțiunea focului. 153 vt (Îe) A ~ un fir A avea un punct de plecare pentru a afla ceva, cunoscând un amănunt în legătură cu o anumită situație. 154 vt (Îae) A obține firul liber la telefon, pentru a putea avea o convorbire. 155 vt (Îvr; îe) A ~ temei A căpăta stabilitate Si: a se statornici, a se stabili. 156 vt (Îvr; îe) A ~ foc A se înflăcăra. 157-158 vti (Îe) A ~ minte (ori, reg, la minte, la cuminție) A câștiga experiență, devenind mai înțelept. 159-160 vti (Îae) A se face om de treabă. 161-162 vti (Îe) A ~ chef (sau, rar, la chef, ori, înv, la voie bună) A începe să se înveselească. 163 vt (Înv; îe) A ~ partea (cuiva) A lua cuiva apărarea. 164 vt (Înv; îae) A se situa pe aceeași poziție cu cineva. 165 vt (Înv; îe) A(-și) ~ gazdă A poposi la o anumită gazdă. 166 vi (Reg; îe) A ~ la zile A mai crește în vârstă. 167 vt (Pfm; îe) A ~ seu (la rărunchi) A se îmbogăți. 168 vt (Reg; îe) A ~ urechi A auzi. 169 vt (Reg; îae) A înțelege. 170 vi (Reg; îe) A ~ în cap A se îmbăta. 171 vt (Reg; îe) A ~ zburător A se transforma în strigoi. 172 vt (Îvr; spc; c. i. funcții, posturi) A obține. 173 vta (Trs; la jocul de cărți) A câștiga, bătând cu o carte superioară. 174 vt (D. suprafețele corpurilor) A căpăta un strat de... sau a se acoperi cu... 175 via (Îvp; d. femei; urmat de determinarea „grea”) A rămâne însărcinată. 176 vta (Îvp; d. femele) A concepe. 177-178 vti (Îvp) A prăsi. 179 vr (D. plante, semințe) A-și forma rădăcini, dezvoltându-se normal. 180 vr (D. plante) A începe să se hrănească prin rădăcini, după transplantări. 181 vr (D. altoi) A da mugur sau a se dezvolta dintr-un mugur. 182-183 vri (Fig) A (se) impune. 184-185 vri (Fig; d. manifestări sau acțiuni ale omului) A reuși să-și atingă scopul. 186 vrim (Îvr) A se cuveni. 187 vrim (Îvr) A-i fi sortit să... 188 vt (Rar) A contracta o anumită boală. 189 vt (Înv; c. i. teritorii, locuri strategice, construcții, așezări etc.) Apune stăpânire pe... 190 vt (Înv; c. i. teritorii, locuri strategice, construcții, așezări etc.) A domina. 191 vt (Fig) A atrage, făcând incapabil de altceva. 192 vt (Fig; d. stări fiziologice, psihice, afective etc.) A cuprinde (pe neașteptate). 193 vt (Fig; d. stări fiziologice, psihice, afective etc.) A copleși. 194 vt (Îlv) A(-l) ~ mirarea (sau, îvp), mirare, minune, minuni (pe cineva) A se mira tare. 195 vt (Îvr; îlv) A-l ~ otrava A otrăvi. 196 vrim (Îcn) A nu găsi crezare. 197 vt (Rar; îe) Ce te-a (sau l-a, v-a etc.) prins? Se spune pentru a-și exprima mirarea în fața unei atitudini, a unei acțiuni etc. neașteptate, anormale a cuiva. 198 vt (Reg; îe) A-l ~ mințile (pe cineva) A ști. 199 vt (Reg; îae) A pricepe. 200 vt (Îe) A ~ beția (pe cineva) A (se) îmbăta. 201-202 vtr (Îvp; fig; d. boli, farmece, blesteme, descântece) A se abate asupra cuiva, producând un efect negativ. 203-204 vtr (Îvp; pex) A deteriora. 205 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) friguri (sau friguri de moarte) A simți un fior de spaimă, de furie etc. 206 vr (Reg) A se contamina. 207 vt (Înv; d. foc) A distruge prin ardere. 208-209 vtr (A face să fie sau) a fi imobilizat, reținut, oprit într-un anumit loc, de ceva material. 210 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) cu coada între ușă A surprinde pe cineva mințind. 211 vt (Spc) A exercita o presiune asupra unui corp, surprins într-o anumită poziție, strivindu-l. 212 vt (Pop; spc; d. dureri fizice; c. i. părți ale corpului omenesc) A înțepeni. 213 vt (D. vânt, ploaie etc.) A cuprinde și a lua cu sine Si: a antrena. 214 vt (Pop; c. i. posturi de emisie sau ceea ce se emite) A recepționa. 215 vt (Pop; pex) A auzi. 216 vt (Pop; c. i. locuri în spațiu, suprafețe) A ocupa. 217-218 vti (Înv; îlv) A ~ cu chirie A închiria. 219 vt (Îe) A ~ loc A se bucura de considerație. 220 vt (Îae) A fi util. 221 vt (Îvr; îae) A ține loc de... 222 vt (Îe) A nu-l ~ locul (sau starea) pe cineva A nu avea astâmpăr, neputând sta locului sau negăsindu-și locul. 223 vt (Înv; îe) A-i ~ calea cuiva A pândi trecerea cuiva, stând în drumul lui. 224 vt (C. i. oameni) A surprinde asupra unui fapt. 225 vt (C. i. oameni) A descoperi pe cineva care a săvârșit o neregulă, o faptă reprobabilă, o infracțiune etc. 226-227 vti (Rar; îe) A ~ (pe cineva) cu măsura (sau cu litra ori cu ocaua) mică A descoperi minciuna sau înșelătoria practicate de cineva. 228-229 (Reg; îe) A ~ în piuă (sau cu piulița) A da pe cineva de gol. 230 vr (Rar) A se surprinde făcând ceva în mod inconștient sau fără voia lui. 231-232 vtr (Îvp; fam) A (se) încurca în ceea ce spune sau în răspunsuri, fiind determinat să se dea sau dându-se de gol prin ceea ce spune. 233-234 vtr (Pex) A (se) pune într-o situație dificilă, fără ieșire. 235 vt A da într-un loc unde n-ar fi trebuit, nu s-ar fi așteptat, n-ar fi dorit sau ar fi dorit să întâlnească ori să găsească de sau peste cineva. 236-237 vri (Înv) A se produce deodată, contrar așteptărilor, dorințelor etc. 238 vt (C. i. obiecte secrete, ascunse, corpuri delicte sau compromițătoare etc.) A da de urma... 239 vt (C. i. obiecte secrete, ascunse, corpuri delicte sau compromițătoare etc.) A găsi, în mod neașteptat sau nedorit. 240 vt (D. unități de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamități etc.) A se abate, de obicei în mod nedorit, asupra cuiva sau a ceva, surprinzând într-un anumit loc. 241 vt (Rar; îe) A nu-l ~ (pe cineva) vremea în loc Se spune despre un om extrem de ocupat. 242 vr (Îvp) A-și lua obligația ori angajamentul de a face ceva, învoindu-se sau fiind de acord să... 243-244 vrt (Înv; îe) A se ~ chezaș (sau cu chezășie) A garanta pentru sine sau pentru altul. 245 vr A o lua în serios, fără temei, prin inducere în eroare. 246 vr (Înv; îe) Cum s-ar ~ Cum s-ar zice. 247 vra A paria². 248 vt (Îrg; c. i. valori) A socoti. 249 vrp (Înv) A fi considerat. 250 vtri (Îvp; udp „de”, „la”, „în”) A se angaja. 251 vtri (Îe) A (se) ~ (la sau în) vorbă (ori, reg, vorbe) sau (reg) în cuvinte (cu cineva) ori (reg) a-și ~ vorba (cu cineva) A începe să discute cu cineva sau între ei. 252 vr (Reg; îe) A se ~ la vorbă A se înțelege. 253-254 vit (Îe) A (o) ~ la fugă sau a ~ fuga A o lua la fugă. 255 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) de mușteriu A face pe cineva să devină client. 256-257 vtrp (Reg; îe) A ~ post A începe să (se) postească. 258 vi (Trs; Mol; spc) A începe să vorbească. 259 vi (Înv; spc; d. oameni) A contribui la... 260-261 vrt (Pop; spc) A (se) angaja într-o slujbă. 262 vt (Urmat de verbe la infinitiv sau la conjunctiv, are valoare de verb semiauxiliar) A începe să... 263 vr (Udp „cu”, care indică persoanele cu care se intră sau care intră în concurență, în confruntare etc.) A se măsura Si: a se bate, a se lupta. 264 vr (Reg; îe) A se ~ în câini (cu cineva) A încerca să enerveze pe cineva. 265 vr (Reg; îae) A provoca pe cineva. 266 vt (Reg; îe) A-și ~ mintea (cu cineva) A lua în serios spusele cuiva. 267 vt (Reg; îe) A-și ~ treabă (sau vadul cu cineva) A o păți. 268-270 vtir (Îvp) (A se asocia sau) a face să se asocieze. 271-272 vrt (Îvp; spc) (A intra sau) a face să intre în relații de rudenie, de dragoste, de prietenie cu cineva. 273-275 vtri (Îe) A se ~ în sâmbră sau a ~ în ortăcie (ori în, de sâmbră) sau a ~ tovărășie A se întovărăși. 276 vr (Reg; d. apă) A îngheța. 277 vr (D. gheață) A se forma ca o crustă. 278 vi (Rar; d. anumite substanțe) A se solidifica. 279-280 vrtf (D. laptele dulce) (A se transforma sau) a face să se transforme în lapte bătut sau în iaurt, căpătând sau dând un aspect consistent Si: a (se) închega, a (se) coagula. 281-282 vr (D. unele preparate culinare) (A căpăta sau) a da consistență Si: a (se) închega, a (se) coagula. 283 vt (D. oameni; îe) A ~ cheag A începe să se întărească. 284 vt (D. conversații; îae) A începe să se desfășoare și să devină cursivă. 285 vr (Reg; d. pâine) A se rumeni. 286 vr (Îe) A nu i se ~ (cuiva) colacii A nu reuși ceea ce și-a propus. 287 vr (D. unele mâncăruri) A forma o crustă la fundul vasului ori a căpăta un gust neplăcut, de aliment ars, afumat, în urma expunerii excesive la acțiunea focului. 288 vi A suferi efectul unei acțiuni exercitate asupra lui.