DAT², -Ă, dați, -te, adj., s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit; înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. 1. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz. Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. 2. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. III. S. f. (Reg.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

data aviatoare expr. (glum.) data viitoare.

DAT², -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

DATĂ¹, dăți, s. f. (Rar la pl.) Timpul sau momentul în care are loc un fapt sau o întîmplare. Se aud lătrăturile unui cîine de fiecare dată cînd vine sau pleacă lume străină. CAMIL PETRESCU, T. I 533. A fost singura dată în trei luni cînd au vorbit atît de lung. C. PETRESCU, C. V. 356. O singură dată a întrebat cu gura plină de plăcintă: Elisabeta, de cîte ori se mănîncă la noi pe zi? SAHIA, N. 57. ◊ (În concurență cu «oară») L-ai văzut prima dată acum două săptămîni. CAMIL PETRESCU, T. III 119. Dar eu văd de-atîtea dăți Ce cuminte-i firea! COȘBUC, P. I 264. Și-ntîia dată-n viață un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior, în împrejurarea trecută. Ca și data trecută, aruncară făina pe jos. ȘEZ. I 86. Data viitoare = cu prilejul ulterior, într-o împrejurare viitoare. Să știți că vă aduc data viitoare un ulcior de țuică. SADOVEANU, P. M. 28. De data aceasta (sau asta) sau de astă dată = în împrejurarea în care ne găsim acum, de rîndul acesta, acuma. De data aceasta n-ar mai fi o luptă, ci s-ar vedea simple trupuri... cum aleargă mecanic, în dorul de viață. SAHIA, N. 18. De astă dată însă vă rog să-mi răspundeți categoric. VLAHUȚĂ, O. A. 431. Tot eu te voi scăpa și de data asta. ȘEZ. IV 4. Pe dată (ce... sau cum...), pe loc, numaidecît; în momentul cînd... Orice fecior o vedea Pe dată o și-ndrăgea. TEODORESCU, P. P. 152. (În opoziție cu de două ori) O dată = într-un singur rînd, nu de mai multe ori. Cînd era să iasă, își mai aruncă ochii o dată prin grajd. ISPIRESCU, L. 3. N-am pățit eu asta numai o dată în viața mea. CREANGĂ, P. 124. Să mai sărut o dată pămîntul țerei mele! ALECSANDRI, P. III 296. Să nu ne mai întîlnim Numai sîmbăta o dată, Duminica ziua toată, Alte zile-arareori, Într-una de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 62. Nu o dată = în repetate rînduri, de multe ori, adesea. O dată (cu) = în același timp (cu)..., cu același prilej, concomitent, simultan. O dată cu venirea serii, femeile au aprins focul în vatră. BOGZA, C. O. 117. Baba, care se culcase o dată cu găinile, se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. Nu te ocupa de multe trebi o dată. NEGRUZZI, S. I 248. (Cu o construcție mai puțin obișnuită) Ajunse cu seara o dată la un loc. RETEGANUL, la TDRG. ◊ Expr. O dată cu capul = cu nici un preț, niciodată. O dată cu capul nu putea el crede una ca asta. ISPIRESCU, L. 20 St! nu deschide o dată cu capul! CARAGIALE, O. I 99. O dată pentru totdeauna = definitiv, irevocabil. Ei trebuie să înțeleagă o dată pentru totdeauna că forța brațelor noastre întrece forța tuturor motoarelor. SAHIA, N. 36. Încă o dată = din nou, a doua oară. Încă o dată de vei veni... să te faci că nici mă cunoști. id. ib. 62. ◊ Loc. conj. O dată = (înaintea unui participiu sau a unui adjectiv) din moment ce, îndată ce, imediat ce. O dată intrată pe calea putreziciunii morale și intelectuale, clasa burgheză se cadaverizează. IONESCU-RION, C. 109. O dată pornit din casa d-tale, înapoi nu m-oi mai întoarce. CREANGĂ, P. 192. O dată liberi, unii din noi luară calea Parisului, alții se duseră în Transilvania. BOLINTINEANU, O. 269. O dată ce = de vreme ce. O dată ce s-a luat hotărîrea, rămîne valabilă.

VIITOR², -OARE, viitori, -oare, adj. 1. Care va veni de aici înainte, care urmează prezentului, care va fi, va exista, va apărea într-un timp mai îndepărtat. Luă hotărîre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lîngă sine. CREANGĂ, P. 3. Această ochire ne va da înțelegerea revoluțiilor ei de față și a revoluțiilor ei viitoare. BĂLCESCU, O. II 11. Cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor? ALEXANDRESCU, P. 77. ◊ (În concepția religioasă) Viața viitoare = viața spirituală care se presupune că ar continua după moarte. Îți răsplătesc, îmi zise, în viața viitoare, O, dă-mi junețea ta. EMINESCU, O. IV 15. Data viitoare v. dată¹. (Gram.) Timp viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. ◊ (Substantivat, f. pl.) Ele nencetat lucrează... pentru o pregătire întru cele viitoare. CONACHI, P. 280. 2. (Învechit) Care vine, care e în drum spre... Pathori... era acum viitor spre hotarele Țării Romînești, cu oști grele. BĂLCESCU, O. II 102.

ORACOL s.n. 1. Răspuns al unei divinități la întrebările adresate de obicei prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; (p. ext.) răspunsul obținut; prezicere, prevestire, profeție. ♦ Loc unde se făceau prezicerile. 2. Persoană despre care se credea că poate prevesti viitorul. ♦ Hotărîre dată de o persoană cu autoritate; (p. ext.) cel care dă această hotărîre. [Var. oracul s.n. / < lat. oraculum, cf. it. oracolo].

ORACOL s. n. 1. (ant.) răspuns profetic al anumitor divinități la întrebările adresate prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; prezicere, prevestire, profeție. ◊ loc unde se făceau asemenea preziceri. 2. cel despre care se credea că poate prevesti viitorul. ◊ hotărâre dată de o persoană cu autoritate. (< lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle)

cartomanție f. pretinsă artă de a ghici viitorul prin datul cărților.

vreodată adv. 1 Mai de mult, cîndva, odată. ♦ La un moment dat, în viitor. Dar de-oi muri vreodată, copilă gînditoare, Crezi c-o să-ncet din stele mai mult a te iubi? (EMIN.). 2 (în prop. neg.) Niciodată. Ochii tăi, înșelătorii A ghici nu-i pot vreodată (EMIN.). • /vre[o] + odată.

vreodinioară adv. (înv.) 1 Odinioară, de mult, pe vremuri. Întrebai dacă nu cumva în acea vale a Moldoviței fusese vreodinioară sat (PER.). 2 Vreodată, cîndva, odată. ♦ La un moment dat, în viitor. Dacă vrodinioară... ar muri pe cîmpul bătăliei... să înfățoșezi boierilor acest dres domnesc (ASACHl). 3 (în prop.neg.) Niciodată, nicicînd. Om scurt, cu capul mare și pleșuv, parcă nici nu mai avuse vreodinioară un fir de păr pe dînsul (PER.). • sil. -ni-oa-. și (reg.) vrodinioară adv. /vre[o] + odinioară.

PREVIZIUNE, (2) previziuni, s. f. 1. Facultatea de a prevedea mersul evenimentelor în viitor, de a deduce faptele viitoare din anumite date cunoscute în prezent, folosind analiza științifică sau judecînd în baza unei experiențe a vieții; pătrundere fină, perspicace, a evoluției ulterioare a unor stări de lucruri, a unui fenomen. Triumful socialismului în U.R.S.S. constituie dovada cea mai vie a forței de previziune științifică a teoriei marxist-leniniste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 27. Prin ce previziune l-a știut așa cum era, fără să-l fi văzut vreodată? C. PETRESCU, Î. II 79. 2. Enunțare a unei judecăți, a unei teorii care se bazează pe previziune (1). Previziuni științifice. ◊ Loc. prep. și conj. (Rar) În previziunea = în ipoteza... în cazul... În previziunea mutării, le și pregătise apartamentul în care trebuiau să se așeze. SADOVEANU, A. L. 23. Eu, în previziunea că nu mi se va acorda cererea, îmi procurasem un pașaport englez. GHICA, S. 716.

vizionarism sn [At: IST. LIT. ROM. II, 415 / P: ~zi-o~ / Pl: ? / E: vizionar + -ism] 1 Idealism. 2 Atitudine, tendință, concepție etc. care, plecând de la analiza unor date cunoscute, vizează viitorul¹ (14). 3 Imaginație creatoare. 4 Caracter premonitoriu. 5 Caracter profetic.

IST, IASTĂ, iști, iaste, adj. dem. (Reg.; după substantiv are forma ista, iasta) Acest; (despre unități de timp) prezent; de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. [Gen.-dat. sg. istui, istei, pl. istor. – Var.: ista, iasta adj. dem.] – Lat. *istus, -a, -um.

PREVIZIUNE, (2) previziuni, s. f. 1. Facultatea, posibilitatea de a prevedea apariția sau evoluția evenimentelor viitoare din analiza anumitor date cunoscute în prezent. 2. Enunțare a unei judecăți, a unei teorii care se bazează pe previziune (1); ceea ce prevede cineva. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. prévision.

PROFET, profeți, s. m. Predicator religios considerat drept trimis al lui Dumnezeu pe Pământ și capabil să prezică viitorul; proroc. ♦ (Art.) Epitet dat de musulmani lui Mahomed. ♦ Persoană care intuiește apariția sau desfășurarea unor evenimente în viitor. – Din fr. prophète.

PROFET s. m. 1. cel care ghicește evenimentele din viitor; proroc, prezicător. 2. titlu dat lui Mahomed de către credincioșii musulmani. (< fr. prophète, lat. propheta, gr. prophetes)

IST, IASTĂ, iști, iaste, adj. pron. dem. (Reg.; după substantiv are forma ista, iasta) Acest; (despre unități de timp) prezent; de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. [Gen.-dat. sg. istui, istei, pl. istor. – Var.: iest adj. dem.] – Lat. *istus, -a, -um.

odată² av [At: PRAV. 231 / V: (reg) h~ / E: o³ + dată] 1 Într-un timp nedeterminat Si: cândva. 2 (În legătură cu verbe la trecut) Odinioară. 3 (În legătură cu verbe la viitor) La un moment dat Si: cândva, (îrg) oarecând. 4 (Îlav) ~ și ~ De foarte multă vreme Si: cândva. 5 (Îal) Într-o bună zi Si: cândva. 6 În sfârșit. 7 (Pop) Fără întârziere Si: imediat, îndată, numaidecât. 8 (Pop) Brusc. 9 (Reg) Până una-alta Si: deocamdată.

viitorime sf [At: AR (1829), 135²/32 / P: vi-i~ / V: (îvr) venit~ / Pl: (rar) ~mi / E: viitor¹ + -ime] 1 Succesiune de generații care urmează unei epoci date Si: posteritate. 2-5 (Înv) Viitor¹ (14, 15, 19, 20).

vizionar, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / P: ~zi-o~ / V: (îvr) ~ner / Pl: ~i, ~e / E: fr visionnaire] 1 a (Înv; d. oameni) Care are revelații supranaturale. 2-3 smf, a (Asr) (Persoană) care are idei extravagante. 4-5 smf, a (Persoană) care are idealuri înalte. 6-7 smf, a (Persoană) care intuiește apariția sau desfășurarea unor evenimente viitoare (pornind de la date cunoscute). 8-9 smf, a (Persoană) care are imaginație creatoare. 10 a Halucinatoriu (1). 11 a Care are caracterul unei revelații divine. 12 a Extravagant (3). 13 a Profetic. 14 a Iluzoriu. 15 a Imaginar. 16 a Care denotă fantezie creatoare.

vreodată av [At: BIBLIA (1688), 673 1/33 / V: (reg) vod~ / E: vreo + odată] 1 Odinioară. 2 Cândva în viitor. 3 La un moment dat. 4 (Îcn) Niciodată.

ACEST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.-dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

ALTĂDATĂ adv. Într-un moment nedeterminat din trecut sau din viitor; odată, cândva, altcândva. – Altă + dată.

ALTĂDATĂ adv. 1) Înainte vreme; pe vremuri; cândva; odinioară. ◊ De ~ din alte timpuri. 2) În viitor; a doua oară. /altă + dată

PROGNOZĂ s. f. 1. previziune, anticipare a evoluției viitoare a fenomenelor, bazată pe date științifice; (p. ext.) pronostic. ◊ text în care se arată modul cum va evolua vremea într-un anumit interval de timp. 2. parte a științei conducerii, reprezentând activitatea pregătitoare pentru planificare, în determinarea tendințelor și perspectivelor dezvoltării diferitelor sfere de activitate. 3. prevedere a evoluției unei boli în conformitate cu diagnosticul, forma clinică și stadiul acesteia; prognostic. (< fr. prognose, germ. Prognose)

ACEST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. pron. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.- dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

ALTĂDATĂ adv. Într-un moment nedeterminat din trecut sau din viitor; odată, cândva, altcândva. – Altă + dată.

an¹ sm [At: COD. VOR. 135/8 / Pl: ani, (îrg) ai / E: lat annus] 1 sm Perioadă de timp, cuprinzând 12 luni, sau 52 de săptămâni, sau 365 de zile. 2 (Bis; îe) În (sau la) ~ul mântuirii sau ~ul Domnului În anul de la (nașterea lui) Hristos. 3 (Înv; îe) (Azi) e ~ul, de când... S-a împlinit un an (sau) anul, de când... 4 (Îs) ~ul vechi Anul care se încheie la 31 decembrie la miezul nopții. 5 (Îs) ~ul nou Anul care începe la 31 decembrie la miezul nopții. 6 (Îlav) ~ cu ~ sau ~ de ~ ori (înv) ~ pre ~ În fiecare an. 7 (Îlav) Din ~ în ~ Din ce în ce mai mult (cu fiecare an ce trece). 8 (Îlav) Acum (sau acuși) un ~ Anul trecut pe vremea aceasta. 9 (Îal) Cu un an în urmă. 10 (Îlav) În ~ul sau la ~ul... La o anumită dată din cursul unei perioade... Cf veleat. 11 (Îlav) La sau (într-)un ~ (odată) O singură dată într-un an. 12 (Fig; îal) Rar. 13 (Îlav) La ~ul în anul viitor. 14 (Îlav) Peste ~ în cursul unui an. 15 (Îlav) Peste un ~ (doi etc. ~i) De-acum într-un an (în doi ani etc.). 16 (Îlav) De un ~ (doi etc. ~i) De un an (doi etc. ani) încoace. 17 (Îlav) Până-ntr-un ~ (până-n doi etc. ~i) În timp de un an (doi etc. ani) de la o anumită dată. 18 (Trs; îlav) (Într)-alt ~ Anul viitor, peste un an. 19 (Îlav) Est-~ Anul acesta. 20 (Reg, îlav) Dincolo de ~ Acum doi ani Si: anțărț. 21 (Înv; îlav) Intru în doi ~i etc. (Timp de) un an, doi ani etc. 22 (Îe) Întru mulți ~i! sau (la) mulți ~i! Să trăiești sau să fie (pentru) mulți ani. 23 (Însoțit de atributele tot, întreg, încheiat, împlinit, în cap și cu complinirile de-a rândul, de zile) Se sugerează trecerea grea a timpului, (ocupat cu activități dificile, obositoare). 24 (Îlav) Cu ~ii sau cu ~ul Ani întregi, ani de-a rândul. 25 (Îlav) Ani și ani Ani mulți, vreme îndelungată. 26 (Răspunde la întrebarea cum?; îlav) Cu ~ul Pe câte un an (cf cu luna, cu ziua, cu rupta). 27 (Îlav) Pe ~ sau într-un (întru) ~ în interval de un an. 28 Unitate de măsură pentru evenimente petrecute în decursul unui an. 29 (înv; îs) ~ul jalii An de doliu. 30 (Înv; îs) ~ul teatral Stagiune. 31 (Îs) ~ul Nou Ziua de 1 ianuarie. 32 (Îe) Are... ~i Trăiește (sau funcționează) de... ani. 33 (Îe) A intra în al doilea (al treilea etc) ~ sau a merge pe doi (trei etc.) ~i A împlini vârsta de doi (trei etc.) ani, a fi în al doilea (al treilea etc.) an al vieții. 34 (Îla) Mic de ~i Tânăr. 35 (Îla) Mare de ~i Bătrân. 36 (Lpl; art) Bătrânețe. 37 (Lpl; art) Viață. 38 (Lpl; art) Epocă. 39 (Lpl; art) Experiență (pe care o aduce înaintarea în vârstă). 40 (Ast; șîs) ~ astronomic, solar, tropic sau echinocțial Timp de 365 de zile, 5 ore, 48 minute și 47 de secunde în care Pământul face o rotație (revoluție) completă în jurul Soarelui. 41 (Pan; îs) ~ sideral Timp necesar Soarelui pentru a reveni la același punct fix pe ecliptică. 42 (Îs) ~ lunar Durată de timp necesară pentru 12 (uneori 13) rotații ale Lunii în jurul Pământului. 43 (Îs) ~ planetar Durată necesară unei rotații făcută de o planetă în jurul Soarelui. 44 (Îs) ~ lumină Unitate de lungime, egală cu drumul parcurs de o rază de lumină într-un an, cu care se măsoară distanțele dintre astre. 45 (Îs) ~ comun (sau civil) An calendaristic (alcătuit numai din 365 de zile) care începe la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie. 46 (Îs) ~ hisect (visect, bis(s)ext sau bis(s)extil ori, pop, ~ mare An de 366 de zile (urmând din 4 în 4 ani), care cuprinde fracțiunile de 5 ceasuri, 48 de minute și 47 de secunde a 4 ani laolaltă. 47 (Îs) ~ iulian An ținut de biserica ortodoxă, numit astfel după Iulius Cezar, care socotea anul tropic de 365 de zile și 6 ceasuri. 48 (Îs) ~ gregorian An ținut de biserica catolică, numit astfel după papa Grigorie XIII, care a suprimat din calendarul iulian câte trei ani bisecți la fiecare patru secole.

pragmatic, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 347 / V: (înv) ~tec / Pl: ~ici, ~ice / E: ngr πραγματικός, ger pragmatisch, fr pragmatique] 1 a (Asr) Care privește sau urmărește succesul acțiunii, aspectul practic, utilitatea. 2 a (Prt) Care judecă, acționează etc. în funcție de considerente de conjuctură, de utilitate nemijlocită, în dauna obiectivității. 3 a (Îs) Istorie ~ă Lucrare istorică limitată la fapte, la evenimente politice și militare. 4 a (Îas) Istorie care urmărește să tragă din cercetarea trecutului învățăminte pentru prezent și viitor. 5 a (Îs) Sancțiune ~ă Decret dat de țările din apusul Europei, pentru a reglementa o importantă problemă laică sau bisericească. 6 a Bazat pe studierea faptelor. 7 sf Parte a semioticii, în concepția lui Charles Morris, care studiază relația între semnele lingvistice și utilizatorii acestora. 8 sf Disciplină care se ocupă cu studiul limbii în contextul de comunicare. 9 a Care aparține pragmaticii (8). 10 a Care se referă la pragmatică (8). 11-12 a Care este specific pragmatismului (1-2) Si: pragmatist (1-2). 13-14 a Privitor la pragmatism (1-2) Si: pragmatist (3-4).

PREMONIȚIE, premoniții, s. f. Nume dat fenomenului de presimțire a unor fapte viitoare, în general fără motivare rațională. – Din fr. prémonition.

DOCUMENT, documente, s. n. 1. Act emanat de la o autoritate sau de la un particular, prin care se adeverește un fapt, se conferă un drept sau se recunoaște o obligație. Chestiunea pașaportului era ceva mai grea... totuși Constantin avea asigurări, de la un funcționar amic, cum că va avea la mînă prețiosul document peste două-trei zile. GALACTION, O. I 145. Tot ceea ce am cerut... este trecut în protocoale și întovărășit de documente. CAMIL PETRESCU, B. 185. 2. Text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt actual sau istoric. Un loc important în istoriografia romînă îl ocupă publicarea de documente și editarea cercetărilor în legătură cu istoria relațiilor economice, politice și culturale ruso-romîne. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 372, 5/3. Întîmplarea pe care vreau s-o povestesc e adevărată și ar putea sluji poate celor ce adună documente pentru psihologia mulțimii. SADOVEANU, O. VI 381. [Bălcescu] petrecea zile întregi cufundat în studiul documentelor adunate de răposatul căpitan Cornescu Olteniceanu. GHICA, S. A. 142. 3. (În expr.) Document de partid = a) act conținînd o declarație, o hotărîre, o rezoluție emanată de la un organ de conducere al partidului (comitet central, conferință, congres) și în care, analizîndu-se o situație dată, se trasează calea de urmat pentru viitor; b) act privind calitatea de membru de partid sau activitatea unei organizații de partid.

ĂST, ASTĂ, ăști, aste, adj. dem. (Cînd urmează după substantiv are forma ăsta, asta) 1. Acest, aceasta. 2. Acesta de aici, de dincoace. 3. Prezent, de acum (sau dintr-un viitor apropiat). Ziua asta. ◊ Loc. adv. (De) astă dată = de data aceasta; acum. 4. (În expr.) Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna etc.) precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei și ăstei, gen.-dat. pl.: ăstor; (cînd are forma ăsta, asta) gen.-dat. sg. ăstuia, ăsteia, gen.-dat. pl. ăstora. – Var.: ăsta, asta adj. dem.]. – Lat. istum, ista.

AVEA, am, vb II. Tranz. I. 1. A stăpîni, a poseda. Nu au despoții atîtea puști ca să poată doborî pe toți cei însetați de libertate. CAMIL PETRESCU, B. 119. [Copilul] după ce văzu că nu mai are de nici unele, și nici părinți, se puse pe un plîns de-ți era mai mare jalea de dînsul. ISPIRESCU, L. 287. Nu mai avea băiatul nici cu ce să vie-napoi acasă. CARAGIALE, O. III 39. Am auzit că ai o furcă de aur, care toarce singură. CREANGĂ, P. 96. ◊ Expr. (Familiar) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am avut ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de la», precizînd proveniența obiectului posedat) Avem de moștenire, de la tata, o pereche de opinci. ISPIRESCU, L. 215. Îmbracă-te iute în pielea cea de urs, care o ai de la tată-tău. CREANGĂ, P. 215. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» arătînd destinația obiectului posedat) S-o aibi de zestre pe cînd te-i mărita. SBIERA, P. 207. Să prinzi vreo fîță de pește, ca să avem de legumă pentru azi și mîine. ISPIRESCU, L. 280. ◊ Fig. (Complementul este un abstract; uneori cu determinări introduse prin prepoziții) Ai dreptate, bădie Neculăieș... De unde să știi dumneata ce-aștept eu? SADOVEANU, P. M. 45. Avea o părere proastă despre el, cu totul pe nedrept. CAMIL PETRESCU, U. N. 26. Țara are nevoie de tihnă. DELAVRANCEA, A. 55. Trebuie întîi să omorîm pe zmeu, fiul zmeoaicei, căci, pînă va fi acesta deasupra pămîntului, pace de el nu veți avea. ISPIRESCU, L. 195. Împărăteasa a avut de grijă și pentru aceasta. ISPIRESCU, L. 107. (Popular) Nu știu dacă ai la știință ori ba. CREANGĂ, P. 313. ◊ Expr. (Eliptic) Ce am eu de acolo? v. acolo. ◊ (Verbul împreună cu complementul său formează o locuțiune verbală) A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea (o) dorință = a dori. A avea o ceartă = a se certa. Se vede că a avut vreo ceartă cu soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. A avea scăpare = a scăpa. Nu mai ai scăpare din mîna mea! ISPIRESCU, L. 223. A avea nădejde = a nădăjdui. Pot să am nădejde în voi? CREANGĂ, P. 20. A avea (un) vis = a visa. Vis frumos avut-am noaptea. EMINESCU, O. I 80. A avea în cinste = a cinsti. Ciocnesc un pahar cu cazacii, a căror sabie și galoane roșii le au în mai mare cinste. RUSSO, O. 102. A avea trebuință = a-i trebui. Nu am trebuință să mai descriu mulțămirea ce ne-a pricinuit acest concert original la miezul nopții. ALECSANDRI, C. 43. ◊ (Verbul împreună cu complementul său corespund unui verb pasiv) Să avem iertare, stăpîne! CREANGĂ, P. 204. ♦ Expr. A avea căutare v. căutare. ◊ (Complementul indică un raport de rudenie, de prietenie sau altfel de raporturi sociale; uneori aceste complemente sînt introduse prin prep. «de») Am un comandant energic. ▭ Mi s-au dus în pribegie doi feciori ce-am avut. SADOVEANU, N. P. 7. Avere-ai azi și dumneata Nepoți, să-ți zică: moșu... Aveai cui spune la povești Cu împăratul Roșu. GOGA, P. 33. Acela va avea fata de nevastă. RETEGANUL, P. IV 73. Își alese... un ogar, să-l aibă de tovarăș. ISPIRESCU, L. 297. Pardon, răspunse șireata cu un zîmbet nevinovat; nu știam că... avea musafiri. NEGRUZZI, S. 227. (Refl. reciproc) Nea Toma și nea Costea se au prieteni de cînd jucau leapșa împreună. TEATRU, II 188. ♦ (Cu privire la creații ale spiritului omenesc) A fi autorul a... Vasile Alecsandri are multe piese de teatru. ♦ (De obicei în legătură cu o determinare locală sau temporală) A exista, a se afla (în posesia, în preajma, în mediul cuiva). Aveți pe acolo astfel de cărți? ▭ Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi. EMINESCU, O. I 137. ◊ (În legătură cu o determinare locală indică poziția unor obiecte în raport cu cineva sau ceva) Ia ce-ți place din ceea ce am dinainte. ISPIRESCU, L. 384. ♦ A primi, a căpăta. Cine-o zice «Nițu vine» Are-un galben de la mine. TEODORESCU, P. P. 305. 2. A dispune de ceva; a se bucura de ceva. Nu-i chip oare... să am un ceas tihnit cînd mă întorc la mine acasă de la treburi? SADOVEANU, N. F. 43. ◊ Expr. A avea ac de cojocul cuiva v. ac. A avea loc v. loc. A avea un post = a ocupa, a deține un post. A avea o meserie = a cunoaște și a practica o meserie. A avea vreme (sau timp) = a dispune de timp, a fi liber sau disponibil (pentru a face ceva). Acum, lasă-mă! n-am vreme. Îmi spui cînd mă întorc. DAVIDOGLU, M. 10. Avem vreme să aducem alte răsaduri, am murmurat eu. SADOVEANU, N. F. 33. Împăratul nici n-avea vreme să se minuneze. ISPIRESCU, L. 390. A avea (ceva) pe mînă v. mînă. A avea (ceva) la îndemînă v. îndemînă. A avea zile v. zi. Cîte zile o avea v. zi. A (nu) avea zile bune (cu cineva) v. zi. ◊ (Locuțiune verbală) A avea (ceva) la dispoziție v. dispoziție. ◊ A se folosi de serviciile cuiva, a dispune de cineva sau de ceva în scopul unor servicii. Are un doctor bun. ▭ Are păzitor la cireadă un cîine. ISPIRESCU, U. 55. 3. A fi compus, alcătuit din... Casa are patru etaje. ◊ A fi înzestrat (cu ceva). În frunte șapca avea cîteva litere. DUMITRIU, B. F. 6. Avea Ileana ochi de soare și galben păr, un lan de grîu. COȘBUC, P. I 122. Scorpia... este mai rea decît soră-sa și are trei capete. ISPIRESCU, L. 6. De-ar avea codrul ista gură să spuie cîte a văzut... știu că am avea ce asculta! CREANGĂ, P. 119. ◊ Expr. A avea cap (sau gură, inimă, minte, nas, obraz, ochi, rost) v. c. A avea peri răi v. păr. ◊ (Cu privire la calități psihice) A avea talent. Are memorie bună. Nu are răbdare de loc. ▭ Ar trebui să ai mai multă judecată. SADOVEANU, N. F. 33. De ai curaj să mai mergi, poți s-o întrebi pe dînsa. ISPIRESCU, L. 358. În acel echipagiu dinapoi era o tînără damă blondă, a căreia figură avea acea blîndeță ce se vede învecinicită de penelul lui Rafael. NEGRUZZI, S. I 37. ♦ A cuprinde, a conține. Balta are pește. 4. A ține, a purta. În brațul drept Avea flori albe, dragi odoare, Și flori avea la-ncingătoare, Și-n mînă flori, și flori la piept, Și însăși ea era o floare. COȘBUC, P. II 258. ◊ Expr. A avea în mînă (și) pîinea și cuțitul v. pîine. A avea (pe cineva) la inimă = a-l avea în puterea sa. (Fig.) A avea (ceva) în gînd sau în minte, pe suflet (sau la sufletul său), pe conștiință, pe cap; a avea (pe cineva) la inimă (sau, familiar, la stomac) v. c. A avea (pe cineva) drag = a-i iubi. Ei, acum ghicește singur De te am eu drag ori nu? COȘBUC, P. I 178. El o avea foarte dragă, ca ochii din cap. SBIERA, P. 169. (Refl. reciproc) Vai bădiță, dragi ne-avem; Ne-am lua, nu ne putem. MARIAN, O. II 199. ♦ A fi îmbrăcat cu..., a purta. Avea haină albă. 5. (Complementul exprimă o măsură de suprafață, de greutate, de volum etc.) A fi de o anumită înălțime, întindere, greutate etc. Un zid avînd doi metri înălțime. ▭ Știuca... avea cel puțin șase kilograme. SADOVEANU, N. F. 103. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. Supărarea acum nu avea margini. RETEGANUL, P. V 20. ♦ (Complementul exprimă o noțiune de timp) A fi de o anumită vîrstă. l-am spus că ești un copil, că nu ai decît cincisprezece ani. CAMIL PETRESCU, B. 57. Dinainte [în trăsură] era un om bălan, ce putea să aibă 35 ani. NEGRUZZI, S. I 37. 6. (Cu privire la sentimente și senzații) A simți. Are o foame de lup. ▭ Toți avea milă de ea. ISPIRESCU, L. 309. Dragostea ce el [Mihai Viteazul] arată că are pentru popoarele învinse... BĂLCESCU, O. II 271. Are ciudă pe alia. ȘEZ. I 157. Frunză verde ș-o nuia, Cum să n-am inimă-rea: Eu iubesc, altul mi-o ia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 383. ♦ Expr. Ce ai? = ce supărare sau ce durere te-a ajuns? ce ți-e? Arald, ce însemnează pe tine negrul port?... Ce ai? EMINESCU, O. I 97. [Păcală:] Ce ai astăzi, măi Tîndală, de ești așa supărat? ALECSANDRI, T. 161. (Familiar) A (nu) avea (nici) pe dracul v. drac. A avea ceva cu cineva = a purta, necaz cuiva, a-i căuta pricină. De aveți ceva cu noi, răspundeți! SEVASTOS, N. 114. Eu nu știu ce are cu mine. RETEGANUL, P. II 57. (Regional și familiar) N-are nimic! = nu-i nimic, n-are nici o importanță. Mă gîndeam: s-a supărat Miai pe mine, dar n-are nimic, acuma are să mă cheme să-i tai și porcul lui și gata, are să-i treacă supărarea. PREDA, Î. 99. ♦ (Cu privire la afecțiuni, boli) A suferi de... Are scarlatină... Are bătăi de inimă. 7. (În legătură cu procese ale gîndirii) A-i trece (ceva) prin minte, a fi preocupat de... Am o idee. Are gînduri multe. ◊ Expr. A avea de gînd v. gînd. 8. (În expr.) A avea (pe cineva) în de bine = a privi (pe cineva) cu ochi buni. Mihai... chemă la sine pe Grigore Mako, fratele lui George, ostaș curajos și acesta, dar mai dulce la caracter decît frate-său și pe care-l avea în de bine, fiindu-i foarte credincios. BĂLCESCU, O. II 302. ◊ Refl. (În expr.) A se avea bine (sau rău) cu cineva = a fi în raporturi de prietenie (sau de dușmănie), a trăi în armonie, a se înțelege (sau a fi în relații dușmănoase, a fi certat). Se avea bine, ca frații. ISPIRESCU, U. 34. Cu nimenea-n lume nu se aveau bine. PANN, P. V. II 96. II. (În legătură cu un al doilea verb) 1. (Urmat de infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam, Dar era-n zori și eu voiam Să-ntreb cum a dormit. COȘBUC, P. I 94. De cîte ori avea cîte ceva greu de făcut, chema calul. ISPIRESCU, L. 149. Să știi de la mine ce ai să faci cînd vei ajunge acolo! CREANGĂ, P. 170. Ce avui a mai vedea! PANN, P. V. I 99. ◊ (Al doilea verb este subînțeles) Am examen = trebuie să dau un examen. Am o conferință = trebuie să țin o conferință. Am ședință = trebuie să asist la o ședință. ◊ Expr. A avea de furcă cu cineva (sau ceva) v. furcă. A avea de lucru cu cineva (sau ceva) v. lucru. b) (În forma negativă) A fi destul să... N-au avut decît cu ochiul ori cu mîna semn a face, Și apusul își împinse toate neamurile-ncoace. EMINESCU, O. I 121. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai decît = încearcă, fă cum spui, cum vrei, treaba ta, puțin îmi pasă. c) A putea să... N-am a mă plînge de nimic. ISPIRESCU, L. 12. Ia mai sfîrșește o dată cu lupul cela, altăceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, P. 123. ◊ Expr. (Eliptic) A nu avea încotro v. încotro. d) A fi în drept, a i se cuveni. Să faci tocmală că după ce ți-i împlini anii, să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu. CREANGĂ, P. 146. e) (În expr.) A avea (de-)a face cu cineva (sau cu ceva) v. face. N-are a face! v. face. 2. (Mai ales în formă negativă, construit cu «ce», «cum», «cînd», «unde», «cine», urmate de un infinitiv fără prep. «a» sau de un conjunctiv) A (nu) ști, a (nu) putea, a (nu) găsi. Toți rămaseră de rușine, căci n-avură ce le face. ISPIRESCU, L. 380. Multe sînt de făcut și puține de vorbit dacă ai cu cine te înțelege. CREANGĂ, A. 100. Harap-Alb, nemaiavînd ce zice, mulțămește. CREANGĂ, P. 223. N-avea cui să lese moștenirea urii lui. EMINESCU, N. 8. Ea-i răspunde: n-am ce face. ALECSANDRI, P. P. 240. ◊ Expr. A (nu) avea de ce v. ce. N-aveți pentru ce v. ce. A (nu) avea cînd v. cînd. A (nu) avea cum v. cum. A (nu) avea unde, a (nu) avea de unde v. unde. ♦ Unipers. A (nu) fi, a (nu) se găsi cineva (pentru a face un lucru). N-are cine să mă hrănească. ISPIRESCU, L. 15. Ai să te duci în fundul iadului și n-are să aibă cine te scoate. CREANGĂ, A. 17. Jele-i, doamne, cui i-i jele, Jele-i, doamne, codrului, De armele hoțului, Că le plouă și le ninge Și n-are cine le-n- cinge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288. ◊ (Popular, în formă personală) Ast lucru l-aș face-ndată, Dar n-am cine să mă bată. PANN, P. V. I 107. III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) Eu am luat-o fără drum în sus. BENIUC, V. 7. Bine ați venit sănătoși! ISPIRESCU, L. 1. Mi-a ieșit înainte un urs grozav, care m-a vîrît în toți spărieții. CREANGĂ, P. 186. ◊ (Popular și poetic; formele auxiliarului urmează după participiu) Nepoate, mai văzut-ai pietre nestimate așa de mari? CREANGĂ, P. 217. Juratu-m-am și mă jor (=jur). JARNÍK-BÎRSEANU, D. 74. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Dacă m-ați fi anunțat, aș fi putut, merge, căci terminasem lucrarea. ▭ Așa ați vrea voi... să-și rupă oamenii coastele. DUMITRIU, B. F. 7. 3. (Urmat de conjunctiv servește la formarea unui viitor popular și familiar) Cînd voi izbi o dată eu cu barda, Această stîncă are să se crape. BENIUC, V. 7. Cînd ai s-ajungi doctorul Lor [al mașinilor]... ai să știi să umbli cu orice fel de mașini. PAS, Z. I 307. Curînd aveți să mă plîngeți; în van aveți să mă chemați; de unde m-oi duce, nu mă mai întorc. SADOVEANU, N. F. 7. Aveți să mergeți! RETEGANUL, P. III 9. Avem să dăm peste o primejdie mare. ISPIRESCU, L. 6. D-apoi dacă n-oi ști eu, cine altul are să știe? CREANGĂ, P. 299. 4. (În construcții perifrastice) A urma să... Aici avea să se ridice o fabrică. Avea să se înscrie la cursurile serale. ▭ În revărsatul zorilor avea să plece din nou. BART, E. 255. – Forme gramaticale: prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au; prez. conj. pers. 2 sg. ai și (regional) aibi (CREANGĂ, P. 151), pers. 3 aibă; (III 1) am, ai, a, am, ați, au; (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar; part. avut.

VREODATĂ adv. Mai demult, cîndva; odată. Mi-am luat îndrăzneala să întreb pe mitropolit în romînește dacă a trecut vreodată prin țara noastră. GALACTION, O. I 91. ♦ În viitor, după un timp nedeterminat, la un moment dat. Poate vreodată să fie și el sprijin pentru iștialalți. CREANGĂ, A. 120. Mai suna-vei, dulce corn, Pentru mine vreodată? EMINESCU, O. I 206.

odinioară [At: PSALT. 118 / V: (înv) odănăo~, odânăoar, odânăo~,^[1] odânăoare, odânâo~,^[2] odâneo~, ~neoară, ~neoare, ~ore^[3] / P: ~ni-oa~ / E: o⁶ + dinioară] 1 av (Înv) O singură dată. 2 av (În legătură cu verbe la trecut) Pe vremuri Si: altădată, cândva, odată. 3 av (Înv) Într-o zi. 4 av (Înv) La un moment dat. 5 s (Înv) Dată. 6 av (Înv, în legătură cu verbe la viitor) Într-o bună zi Si: cândva, vreodată.

altădată av [At: PRAV. MOLD. 210 / E: altă + dată] 1-2 Într-un moment nedeterminat (din trecut sau) din viitor Si: altcândva, alteori, cândva, odată, altăoară.

Banul n-are miros – Împăratul roman Vespasian (69 – 179 e.n.), găsind vistieria goală, după domnia lui Nero și a urmașilor acestuia, nu s-a dat în lături de la nici un mijloc pentru a strînge bani. Printre taxele pe care le-a pus, a fost și una asupra closetelor publice (de aici și numele de vespasiene dat acestor toalete). Într-o zi, fiul său Titus (viitorul împărat) i-a spus că poporul rîde și bîrfește, fiindcă se scot bani dintr-o asemenea sursă. Vespasian i-a pus o monedă sub nas, zicîndu-i: „Non olet” (nu miroase), adică: „Uite, banul n-are miros!” Vorba a prins și a fost întrebuințată spre a-i ironiza pe cei care folosesc, fără scrupule, chiar cele mai urîte mijloace pentru a cîștiga bani. Cunoscutul dramaturg englez Bernard Shaw, satirizînd asemenea oameni și metode, și-a intitulat o piesă: Banul n-are miros. lar marele scriitor francez Balzac spunea că Parisului i-ar conveni „această axiomă a lui Vespasian!” În satira XIV, versul 204, Iuvenal exprimă critic o părere asemănătoare: Lucri bonus est odor ex re qualibet („Câștigul, de oriunde ar veni, are miros plăcut”). IST.

musica enchiriadis (< gr. ἐγχειρίδιον [encheiridion], „manual”, „tratat”; v. și enhiridie; papadichie), numele unui tratat din sec. 9, ce conține primele indicii ale polifoniei* occidentale (organum*). Aceste elemente de polifonie erau notate cu ajutorul semnelor literale derivate din semnul numit daseia (dasia), la rândulul său provenit din notația (II) gr. instr. Multiplicarea acestui semn unic, prin pozițiile diferite pe care le lua în spațiile unor linii paralele – ideea unui viitor portativ*, ce a rămas însă fără urmare imediată a dat naștere unui cod de 18 semne-daseia. Ca autor al tratatului a fost considerat inițial Hucbald, astăzi cercetările părând să desemneze alți posibili autori (între care benedictinul Hotgerus, m. c. 940).

ORACOL, oracole, s. n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credințe, anumite divinități îl dădeau celor veniți să le consulte pentru a cunoaște viitorul; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul unde se făceau aceste profeții. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentință cu caracter infailibil; p. ext. persoană care dă această hotărâre. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: oracul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.

zegism s. Curent politic care consideră că dezvoltarea economică actuală va duce la mari riscuri în viitor ◊ „Teoria «creșterii zero» sau zegism. O ripostă energică a fost dată acestei pseudoteorii de primul ministru al Franței.” Sc. 19 II 75 p. 5 (cf. engl. Zero Economic Grouth „creștere economică zero”; DP)

profet m. 1. cel ce prezice viitorul prin inspirațiune divină sau descopere vr’un adevăr ascuns oamenilor; 2. titlul dat de muzulmani lui Mahomed; 3. fig. cel ce anunță un eveniment viitor: semnelor vremii profet EM.

PĂSCĂLIE, păscălii, s. f. 1. Calendar după care se poate afla (pe o perioadă lungă de ani) data paștilor și a altor sărbători religioase de peste an care nu au loc la aceeași dată. 2. Carte populară astrologică, cu ajutorul căreia superstițioșii pretind a ghici viitorul cuiva. Dragă mi-i și nice prea, Că știu bine că-i a mea; C-am cătat în păscălie Și mi-o dă maică-sa mie! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 81.

MIREASMĂ s. f. 1. (Adesea la pl.) Miros deosebit de plăcut (răspîndit mai ales de flori); parfum, aromă, balsam. A șasea zi feace Dumnezeu raiul cu toate pomeatele și cu frumoase mirizmă și cu dulceață desfătată. MOXA, ap. GCR i, 57/38. Direpții să vor veseli. . . de frămsiațea. . . și de mirezma ce va ieși din vistearele ceriului. VARLAAM, ap. GCR I, 106/34. Pre carea mirosind. . . ne umplem de prea scumpul ei miros, ca de o d[u]mnezeiască mireazmă (a. 1742). GCR II, 30/19. Înviorează mirezmile florilor cîmpului. PISCUPESCU, O. 62/8. Mulțimea păsărilor de tot soiul. . . ce cînta prin acele pline de mireazmă și cu flori împodobite păduri. DRĂGHICI, R. 61/7. O boare lină Care. . . mireazmă împărțeaște. BĂRAC, A. 79/2. Florile-i cu gura de miresme plină. ALECSANDRI, POEZII, 529. Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I, 84. Miresme plutesc prin grădină, Iar roua deșiră mărgele. MACEDONSKI, O. I, 194. Copacii înfloresc – în aer Plutesc miresme-mbătătoare. VLAHUȚĂ, O. A. I, Un vînt. . . a trecut și a împrăștiat mireazma grea a teilor. ANGHEL, PR. 7. Luă o bucată de colac și mireasma lui părea câ-l îmbată. AGÎRBICEANU, A. 508. Rămăsese pierdut, răsuflînd mireasma îmbătătoare. GÎRLEANU, L. 30. Miresmele de floare se înalță în văzduh. EFTIMIU, Î. 126. O mireasmă dulce ca mierea. . . îmi izbea în obrajii înfierbîntați. GALACTION, O. 39. Pe-atunci înflorea liliacul Și noaptea cădea parfumată Umplînd de mirezme cerdacul. TOPÎRCEANU, B. 63. E mereu o mireazmă de brad și de fîn copt. CAMIL PETRESCU, U. N. 227. Salcîmi mulți, din a căror puzderie de flori se răspîndea o mireazmă îmbătătoare. STĂNOIU, C. I. 88. Și-acum mă simt un car de fîn cosit Adus în tîrg pe-o noapte-ntunecoasă, Să port pe-aici miresme de la coasă. D. BOTEZ, P. O. 17. Acorduri slabe de violină. . . expirau în unde depărtate, ca niște suspine ușoare ale naturii amețită de miresme și vrajă. BRĂESCU, V. 17. Vîntu-mi prinde fața-n palme de mirezme răcoroase. LESNEA, A. 73. Coborîm repede în vale, pe lîngă finețe care ne trimit, pe boarea fină, miresme calde. SADOVEANU, O. IV, 142. Tot orașul dormea sub mireasma trandafirilor înfloriți. BOGZA, A. Î. 528. Vîntul poart-o blîndă mîngîiere De miresme. BENIUC, C. P. 111. Foșnetul pomilor umplu încăperea, o dată cu o puternică mireasmă de flori de cîmp. CAMILAR, N. I, 105. Miresme de codru coboară din munți în șesuri cu holdele coapte. FRUNZĂ, Z. 55. Nu cereți trandafirului să răspîndească aceiași mireasmă ca violeta. CONTEMP. 1953, nr. 338, 4/6. E o zi de octombrie luminoasă și caldă, încărcată de miresmele florilor ofilite și ale ogoarelor brăzdate de arătură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 816. Burnița. . . Se scurge-n ramurile joase, Cu murmurînde picături Pe trunchii palidei păduri, Stîrnind miresme rășinoase. V. ROM. octombrie 1954, 25. ◊ F i g. Și s-au arătat noaî astădzi primăvara, plină de mirezma tuturor florilor celor sufletești (a. 1661). GCR I, 179/15. Patruzeci de lăcașuri sfinte, de unde neîncetat în toate zilele buna mireasmă a rugilor cătră Dumnezeu pentru pămîntul acesta se rădică (cca 1770). ARHIVA, I, 67/23. Peste tot, răscolitoare, plutea mireazma tinereții. MACEDONSKI, O. I, 223. S-a cățărat pe stînd cîntarea mea Și-a smuls aripa din cătușa grea; Ci iată azi de-aicea de pe culme Din viitor miresme tari adulmec. BENIUC, M. 95. 2. (De obicei la pl.) Nume dat unor uleiuri sau substanțe aromatice folosite pentru ungerea trupului (sau a unei părți a lui), pentru ardere în scopul parfumării aerului etc.; balsam, (învechit) mirodie (1). Cei dezmierdați carii iubesc afumăturile ceale cu bună mirezmă. CHEIA ÎN. 99^r/5. Ungîndu-te cu mireazme cinstite. MINEIUL (1776), 116^r2/4, cf. 6^v2/3, 106^v2/30, 157^r1/26,164^r2/16. Să duce spre răsăritul soarelui, și [a]duce mulțimea mult[ă] de mirezme bune (a. 1777). GCR II, 109/12. Mirezmele ard asupra jirtvenicului. BELDIMAN, N. P. II, 129/2, cf. 146/17. Afumîndu-o cu felurimi de miresme ca să-și vie în simțiri. GORJAN, H. I, 98/32, cf. ODOBESCU, S. III, 54, MACEDONSKI, O. I, 151. Repausatul așezat pe un pat înalt și uns cu miresme unsuroase, este întins cu picioarele înțepenite spre ușă. MARIAN, Î. 75. A cumpărat mirezme scumpe. HOGAȘ, M. N. 28. Negoțul cu luminări de ceară și alte mirezme întrebuințate în biserici li se oprește prin anumite hrisoave. N. A. BOGDAN, C. M. 180. Am ars mirezme otrăvitoare în trepieduri de argint. MINULESCU, V. 48. Miresmele care au ars în vase largi. GALACTION, O. 341. L-au scăldat și l-au uns cu miresme. . . și i-au pus cunună de trandafiri. SADOVEANU, D. P. 25. ◊ F i g. Tăcerea și soră-sa uitarea Sint sfintele mirezme ce toarnă alinarea Pe rănile deschise. PETICĂ, O. 113. – PI.:miresme. – Și: mireázmă (pl.șimireazme), (învechit) mirézmă, mirizmă s. f. – Din slavonul муризма.

alt, -ă adj. indef. (lat. alter, ac. alterum, pop. altrum; it. altro, pv. fr. autre, sp. otro, pg. outro). Nu acelașĭ, diferit, deosebit: cu alțĭ ochĭ vezĭ greșelile altuĭa de cît pe ale tale. Care seamănă cu cineva orĭ cu ceva: aceasta e alt Napoleon. Altă dată saŭ altădată, nu acum, în alt timp (în trecut orĭ în viitor). Altă oară (vechĭ), odinioară. De altă (vechĭ), în colo, de alt-fel. În altă parte, aĭurea, nu aci. Pe de altă parte saŭ de altă parte, afară de asta. Vest. Fam. Te apucă altă aĭa saŭ alte alea, te apucă groaza orĭ paralizia. Te bagă în alte alea, te îngrozește. Se uĭtă la ĭa ca la altă aĭa, se uĭtă la ĭa ca la ceva straniŭ. Pron. indef.: unu pleacă, altu vine; ce ție nu-ți place, altuĭa nu-ĭ face; una e să asculțĭ, alta să comanzĭ; atît și nimic alta saŭ alta nimic (alt-ceva nimic). Nu alta, nu alt-ceva. Nu de alta, nu din alte motive. Între altele, pe lîngă altele. Nu mi-e de alta, nu mĭ-e grijă de alta (de alt-ceva). – Barb. un altu, o alta (după fr. un autre, une autre).

PREVIZIUNE, (2) previziuni, s. f. 1. Facultatea, posibilitatea de a prevedea apariția sau evoluția evenimentelor viitoare sau a unor procese și sisteme (naturale ori sociale) din analiza anumitor date cunoscute în prezent. 2. Enunțare a unei judecăți, a unei teorii care se bazează pe previziune (1); ceea ce prevede cineva. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. prévision.

TERMEN I. s. n. 1. dată dinainte fixată pentru executarea unei plăți, obligații etc.; scadență. 2. interval de timp (dinainte stabilit) în limita căruia trebuie să se înfăptuiască, să se întâmple ceva. 3. eveniment viitor și sigur în ce privește producerea lui, dar incert în ceea ce privește data la care se va produce. 4. (despre ostași) în termen = în curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvânt, vorbă, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparații. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcătuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunț sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = mărime proporțională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relație (bună sau rea) cu cineva. (< lat. termen, după fr. terme)

anticipa vt [At: CĂLINESCU, E. O. II, 49 / Pzi: ~pez și (înv) anticip / E: fr anticiper, lat anticipare] 1 A face sau a spune ceva înainte de o anumită dată (fixată). 2 A face sau a spune ceva înaintea momentului potrivit. 3 A prezice fapte viitoare ale altcuiva. 4 A ghici următoarele decizii ale unui adversar. 5 A imagina descoperiri științifice viitoare și consecințe posibile ale lor, în literatura de science- fiction.

viitor¹, ~oare [At: CORESI, EV. 95 / P: vi-i~ / V: (înv) venit~, venitoriu, ~iu, viet~ / Pl: ~i, ~oare a, (înv) ~uri sn / E: veni + -itor] 1 a (Înv) Care se deplasează apropiindu-se de cineva sau de ceva. 2 a (Înv) Care sosește undeva sau la cineva. 3 a (Înv) Care sosește pentru un timp limitat (în vizită) undeva sau la cineva. 4 a (Îoc prezent² sau trecut²) Care va exista sau care se va produce după timpul prezent sau după epoca la care se referă vorbitorul, în cursul unui interval de timp neprecizat. 5 a (În credința creștină; d. viață, lume, vreme etc.) Care urmează să se desfășoare, să existe în cadrul eternității divine, după judecata lui Dumnezeu. 6 a (Pgn) Care există după moarte. 7 a (Îs) Judecata (cea) ~oare sau ~oarea judecată Judecata supremă la care Dumnezeu cheamă, la sfârșitul lumii, pe toți oamenii vii și morți pentru a le hotărî fericirea sau osânda veșnică. 8 a Care se va produce imediat după timpul prezent, conform unei anumite periodicități Si: următor. 9 a (D. persoane denumite prin poziția lor socială sau profesională; precedă de obicei cuvântul determinat) Care urmează să fie numit, recunoscut, consacrat ca atare. 10 a (D. persoane denumite prin poziția lor socială sau profesională; precedă de obicei cuvântul determinat) Care urmează să se găsească într-o anumită situație sau să îndeplinească un anumit rol. 11 sn, a (Grm; șîs timp ~) (Timp verbal) care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. 12-13 sf (Înv) Venire (1-2). 14 sn (înv) sf (Îoc prezent² sau trecut²) Perioadă de timp variabilă, care urmează prezentului² Si: (înv) viitorie (1), viitorime (2). 15 sn, (înv) sf Evenimente care se vor petrece în viitor (14) Si: (înv) viitorie (2), viitorime (3). 16 sn (Îla) De ~ Care se va realiza, se va produce etc. într-o perioadă de timp ulterioară momentului prezent. 17 sn (Îlav) Pe (sau în, pentru) ~ De acum înainte. 18 sn Viitorime (1). 19 sn Situație a unei persoane, a unei comunități etc., care urmează să existe de acum înainte sau care va apărea la un moment dat Si: perspectivă, (înv) viitorime (4). 20 sn Ceea ce poate ajunge cineva sau ceva în viitor¹ (14) Si: (înv) viitorime (5). 21 sn (Îla) (Plin) de (mare) ~ sau cu ~ (mare) Care are toate condițiile pentru a ajunge pe treapta cea mai înaltă a unei ierarhii (sociale, politice, profesionale). 22 sn (Îal) Cu perspective mari de a se dezvolta. 23 sn (Îla) Fără ~ Care nu are perspective de a se dezvolta. 24-25 sn (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) avea șanse de succes într-o acțiune. 26-27 sn (Îae) A (nu) avea perspective de a progresa, de a se dezvolta.

melodie (< gr. μελῳδία, de la μελῳδός, v. melod), succesiune coerentă de sunete al cărei sens muzical poate fi perceput ca un întreg: sie-și suficientă, independentă, în principiu, față de alte elemente (cu excepția ritmului*), m. poate fi concepută ca element primordial și în același timp definitoriu al muzicii* (punct până la care noțiunea de m. se suprapune pe aceea de monodie*). În desfășurarea sa considerată, în chip mai mult metaforic, drept orizontală (dacă se ține seama de structura ei intervalică) m. întrunește – la nivelul unor legi spontane ori consacrate de arta profesionistă – o seamă de raporturi intervalice (cu deosebire pe acelea accesibile în cântare), structură modală*, ambitus (1), durată (I, 1), dinamică (1), timbru, atac (1). ♦ Acoperind sub forma sa monodică o arie de timp considerabilă și conviețuind cu formele de multivocalitate* (de ex. în folclor*), fiind sin. deci cântecul (I, 1), m. are în muzica greacă*, în muzicile tradiționale ale Orientului și în etapele de dinaintea apariției polifoniei* europ. caracterul unei desfășurări logice, bazată pe fluxul articulat al intervalelor*, prin salturi sau printr-un profil treptat preponderent descendent în muzica gr. sau în folc. rom., „pe un fond de liniște” (André Souris), fond pe care apariția isonului* sau a burdonului (1) nu-i afectează încă esența. Acest „fond” de liniște dispare practic în momentul afirmării polif., fie sub formele sale spontane (la unele popoare polineziene, la cele slave, la gruzini sau la aromâni) fie organizate ca în muzica Europei occid. Chiar dacă în polif. primitivă occid., impunea condiția asocierii vocilor (2) (pe baza intervalelor primare, pornind deci de la ideea consonanței*) această polif. era, în fond, o poli-m., liniile melodice concurente respectând o anumită autonomie modală (v. polimodalism). Modificările survenite în sânul polif.: precizarea unor raporturi vertical-acordice (viitoarele funcții*) centrate în jurul treptelor* de T, D și Sd, tipizarea cadențelor (1) și, o dată cu aceasta, restrângerea modurilor la tonalitatea (1) major-minoră prin generalizarea sensibilei* au dus la apariția armoniei (III). Fenomenul a avut consecințe directe asupra m., aceasta însumând în chiar structura sa noile relații. Pentru prima dată, m. era subordonată unui alt element: armonia – și aceasta în ciuda situației paradoxale a situării superioare a m. în eșafodul multivocal, ceea ce l-a determinat pe Rameau să afirme că „m. se naște din armonie”. Într-adevăr, muzica clasică ilustrează această dependență de armonic, m. fiind construită nu numai în strânsă legătură cu cele trei funcții pilon (T, D și Sd) ci și ca o proiectare în orizontal a acordului. Contunua accentuare a cromatismului* în armonie și generalizarea funcției dominantice au drept consecință „sensibilizarea” corespunzătoare a duetului melodic. Acele curente care, începând cu impresionismul*, au readus în actualitate m. de tip modal, reacționând tocmai la hipertrofierea funcției dominantice, au repus în drepturi desfășurarea liniară, prin intervale „melodice”, precum și profilul pentatonic* al acestor m. La rândul ei, dodecafonia*, care se situa istoric la finele unui proces de cromatizare, anihilând, prin chiar acest proces, ideea de funcție, imagina m. ca o „ritmizare” a elementelor seriei*. Ceea ce trebuie însă accentuat, este apariția, o dată cu muzica lui Webern, a unui tip de m. care, prin salturile intervalice mari, tot mai îndepărtate de idealul vocalității, prin spațierea de ordin ritmic – un fel de discontinuizare a „figurativului” melodic – a fost comparată cu imaginea plastică punctualistă*. ♦ În ciuda imponderabilului ce o guvernează (ca fiind supusă cea dintâi „inspirației”, unui simț special al melodicului), m. a constituit obiectul unor disociații de ordin muzical sau științific pozitiv, concordante cu gândirea predominantă a momentului istoric. Pentru teoreticienii greci, ideea de melos – în condițiile unei muzici ce se presupune a fi fost exclusiv monodică (v. greacă, muzică – a se remarca și extinderea noțiunii de melos la cântecul pop. – Breazul) se referea, în sensul ei cel mai larg, la știința complexă a muzicii, cuprinzând, după Aristoxenos, armonica, ritmica, metrica; spre deosebire de pitagoreici, care puneau accentul pe raporturile (intervalice) în sine din interiorul m., Aristoxenos relevă raporturile ei concrete, premisa constituind-o nu atât entitățile numerice cât mai ales stabilirea și înțelegerea lor (într-o viziune ce precede psihologia* muzicală) pe baza muzicalității. Mai toate explicațiile ce au avut în obiectiv m., într-o epocă în care viziunea armonioasă era în declin și cercetătorii luau din nou legătura, mai ales prin folc., cu monodicul, au fost, la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20, de nuanță psihologică. Astfel, reprezentanții Școlii muzicologice din Berlin (Stumpf, von Hornbostel, Lachmann, Sachs) ca și cei ai Școlii din Viena (Lach) au apelat la mai vechiul principiu al consonanței, considerat însă nu în sensul unui dat aprioric-ezoteric ci al unuia nativ, inconștient, stipulând totodată existența unui principiu distanțial* ce dirijează nașterea și evoluția m. Observarea melodiilor primitive (prepentatonice și pentatonice) a pus cel mai direct în evidență preponderența unor intervale, rolul lor generativ (Breazul), mecanismul asocierii lor, mecanism ce se menține, în general, și în m. mai dezvoltate: „Treptele alăturate ale unei scări sunt îndepărtate unele de celelalte fie prin mărimea saltului, fie prin aceea a pasului. Terțele dobândesc astfel un loc central: ele apar fie ca pași mari fie ca salturi mici” (Wiora). Gestaltismul a atras atenția asupra unității elementului melodic, element ce se percepe întotdeauna global, indiferent de contextul arm. sau polif. căruia i se integrează. Derivat din teoria funcționalistă riemanniană, dar opunându-i-se în aceeași măsură, ca și din psihologismul școlii berlineze, energetismul* (Mersmann, Kurth) acordă m. o accentuată autonomie, chiar și în contextul armoniei romantice „în criză” sau a polif. -armonice bachiene, considerând-o ca purtătoarea unei energii proprii („evoluția melodică este un joc al tensiunilor”, Kurth) sau ca expresie pură a mișcării („melodia este mișcare”, Kurth) în raport cu caracterul mai mult static al elementelor armonice. Muzicologia fr., prelungind ramismul dar resimțindu-se și ea de aceeași influență a teoriei funcționale, imaginează la rându-i o altă explicație a dinamismului interior a m. prin legea atractivității (Chailley, Costère), lege ce acționează preponderent orizontal (sunetele „slabe” și instabile sunt atrase de treptele mai „tari”, stabile), începând chiar cu melodiile bi-, tri-, tetra-, și pentatonice (-cordice). V. metabolă; pien. ♦ Din punct de vedere didactic, m. „era privită drept un element fie prea spontan fie prea particular pentru a putea fi sistematizat” (L. Comes), ceea ce a condus abia în anii din urmă la studierea m. în afara tratatelor de arm. sau c. punct, fără neglijarea, firește, a raporturilor ei cu aceste discipline.

venire sf [At: CORESI, EV. 190 / V: (îrg) viire / Pl: ~ri / E: veni] 1 Deplasare către cineva sau către ceva Si: venit¹ (1), (înv) viitoare (12). 2 Parcurgere a unui traseu pentru a ajunge la un anumit loc Si: venit¹ (2), (înv) viitoare (13). 3 Trecere (prin…). 4 Traversare. 5 (Îvr) Dislocare (a unor roci). 6 Sosire a cuiva la un moment dat într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al unei deplasări) Si: venit¹ (3). 7 (Îs) Bună ~ Formulă, folosită uneori ca salut, prin care este întâmpinat un oaspete. 8 (Îs) ~ pe (sau în) lume Naștere. 9 (Îs) ~ în ajutor Ajutorare (1). 10 (Îvr) Ședere temporară într-un loc Si: rămânere, zăbovire. 11 (Pex) Ivire. 12 (Rar) Loc în care sosește cineva. 13 Pătrundere (în număr mare) într-un teritoriu (pentru a trece, pentru a staționa temporar sau pentru a se stabili). 14 Invadare (cu intenții ostile) a unui teritoriu străin Si: invazie, năvălire, năvală. 15 Cotropire (3). 16 (În religia creștină; șîs ~ pe lume, ~a întâi, ~a lui Hristos) Întruparea Fiului lui Dumnezeu. 17 (În religia creștină; îas) Viața pe pământ (cu chip de om) a Fiului lui Dumnezeu. 18 (În religia creștină; șîs a doua ~, ~a a doua) Cea de a doua apariție a Fiului lui Dumnezeu, ca judecător suprem, la sfârșitul lumii. 19 (În religia creștină; îas) Judecata de apoi. 20 (În religia creștină; îas) Sfârșitul lumii. 21 (Rar) Pogorâre. 22 (Înv) Producere a unui fapt Si: (înv) venit¹ (10). 23 (Îvr) Ceea ce se abate asupra cuiva. 24 Întoarcere a cuiva în locul de unde a plecat Si: înapoiere, (pop) venit¹ (11), (îvp) venitură Vz viitură (7). 25 Revenire a cuiva într-un loc în care a mai fost Si: înapoiere, (pop) venit¹ (12), (îvp) venitură Vz viitură (8). 26 (Îs) ~ în fire Revenire (după un leșin). 27 (Înv; îs) ~ la fire Menstruație. 28 (Cu determinări în genitiv) Ieșire din matcă (a unei ape) Si: revărsare. 29 Preluare a unei funcții, a unei împuterniciri. 30 Instalare într-un post² Si: angajare (1). 31 (Șîs ~ la domnie, ~ ca domn) Urcare pe tron Si: înscăunare, întronare, (îvr) venit¹ (13). 32 (Îs) ~ la putere Preluare a conducerii (într-un stat). 33 (Cu determinări în genitiv) Începere a desfășurării unei perioade de timp. 34 (Olt; de obicei în legătură cu verbul „a avea”) Timp liber, disponibil pentru a face ceva Si: răgaz. 35 (Îlav) Pe ~ Cu timpul.

PREZENT², -Ă, prezenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se află în același loc cu vorbitorul sau în locul la care se referă vorbitorul: de față. ♦ (Cu valoare de interjecție) Formulă prin care cei de față răspund la apelul nominal. ♦ Existent. 2. Care se petrece în timpul vieții vorbitorului sau în epoca la care el se referă; actual, contemporan; care se petrece chiar acum, în momentul de față. ♦ De care ești conștient, la care te gândești sau care te preocupă la un moment dat. II. S. n. 1. Perioadă de timp variabilă, concepută ca o unitate distinctă între trecut și viitor; epoca, timpul actual, contemporan; contemporaneitate; p. ext. situație actuală. ◊ Loc. adv. În prezent = azi, acum. 2. (Gram.) Timp al verbului care arată că o acțiune se petrece în momentul vorbirii sau că este de durată. ◊ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, care se întrebuințează de obicei în narațiune pentru a da stilului o mai mare forță de evocare. – Din lat. praesens, -ntis, fr. présent.

PREZENT², -Ă, prezenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se află în același loc cu vorbitorul sau în locul la care se referă acesta; de față. ♦ (Cu valoare de interjecție) Formulă prin care cei de față răspund la apelul nominal. ♦ Existent. 2. Care se petrece în timpul vieții vorbitorului sau în epoca la care se referă; actual, contemporan; care se petrece chiar acum, în momentul de față. ♦ De care ești conștient, la care te gândești sau care te preocupă la un moment dat. II. S. n. 1. Perioadă de timp variabilă, concepută ca o unitate distinctă între trecut și viitor; epoca, timpul actual, contemporan; contemporaneitate; p. ext. situație actuală. ◊ Loc. adv. În prezent = azi, acum. 2. (Gram.) Timp al verbului care arată că o acțiune se petrece în momentul vorbirii sau că este de durată. ◊ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, care se întrebuințează de obicei în narațiune pentru a da stilului o mai mare forță de evocare. – Din lat. praesens, -ntis, fr. présent.

PREVEDEA, prevăd, vb. II. 1. Tranz. A deduce mersul evenimentelor viitoare din unele fapte prezente sau trecute care au legătură cauzală cu acele evenimente; a avea intuiția celor ce urmează să se întîmple, plecînd de la unele date cunoscute în prezent, a vedea înainte. Cine poate să prevadă totul? CAMIL PETRESCU, U. N. 60. Viitor de aur țara noastră are Și prevăd prin secoli a ei înălțare. BOLINTINEANU, O. 37. ◊ Refl. pas. Nu se putea prevedea cine va fi salvatorul din suferințele seculare. SADOVEANU, E. 240. Împărăteasa avea să sufere destul, atît durerile de naștere, care să prevedeau a fi după cum făgăduise, cît și clevetelile ce auzea că merg în urechile împăratului. RETEGANUL, P. II 28. 2. Tranz. (Despre legi, condiții sau dispoziții legale) A stabili,a fixa, a specifica, a prescrie, a indica, a menționa. Planul prevedea controlul tehnic și repararea tuturor tractoarelor. MIHALE, O. 499. La noi pînă acum nici legea nu prevede nimic, dar nici înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul, mai mult sau mai puțin turburat, al lighioanelor sălbatice. ODOBESCU, S. III 38. 3. Tranz. A echipa, a înzestra cu... Uzină prevăzută cu instalații moderne. 4. Refl. A se vedea (prin sau printre); a se întrezări. A doua năvală de fum acoperi o parte din oștile dușmane și, în adevăr, în curînd începu a se prevedea prin el, ca printr-o pînză rară, îmbulzeala căzăcimii. SADOVEANU, O. VII 11. Soarele rotund și palid se prevede pintre nori Ca un vis de tinerețe printre anii trecători. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ Fig. S-a măritat cu un tînăr subțire și uscat de te prevezi printr-însul. GANE, N. II 211. ◊ Intranz. Fig. [Victor Hugo] simte și prevede în imagini colorate și mărețe, SADOVEANU, E. 228. ♦ (Rar) A se oglindi. Cerul se prevede în valea înflorită. BOLINTINEANU, O. 203. Spre sară, vîntul contenește, marea se liniștește, și cînd stelele răsar, ele se prevăd pe fața apei ca într-o oglindă. ALECSANDRI, C. 177.

profet¹ sm [At: GOLESCU, C. / V: (înv) ~fit, ~feta / Pl: ~eți / E: lat propheta, fr prophète] 1 Predicator religios considerat ca trimis al divinității pe pământ și înzestrat cu darul de a prezice viitorul Si: proroc. 2 (Îe) Nimeni nu e ~ în țara lui Se spune despre cineva care are puțină influență, care găsește puțină crezare sau înțelegere în mijlocul celor din jur. 3 Epitet dat de musulmani lui Mahomed Si: proroc. 4 Persoană care intuiește apariția sau desfășurarea unor evenimente în viitor Si: proroc. corectat(ă)

voi¹ pron.pers. 2 pl. A (înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul sau al grupului, al categoriei de oameni în care este inclusă persoana căreia i se adresează vorbitorul) I (la nom.; îndeplinește funcția de sub., marcînd adesea insistența asupra sub.; așezat înaintea pred.) Voi sînteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni! (EMIN.). ◊ (urmat de vocat. cu rol de întărire sau de precizare, de apoz. sau de prop.atr.) Voi, care sînteți o coloană de cultură în Orient..., veți introduce pe cît se poate mai degrabă formele cele nouă ale civilizațiunii (MAIOR.). Voi, femeilor, ați nenorocit mulțime de scriitori (BACOV.). ◊ (accentuat prin reluare) Pentru Roma acest soldat mișel Din piept știu să-și verse prin taberi caldul sînge. Dar voi, voi ce dați Romei? (CAR.). ◊ (în corelație cu alte pron.pers. sau cu subst., indică paralelismul sau opoziția) Voi poate nu știați prea bine toate astea, dar eu, care am trăit lîngă el, mai știu și altele (PRED.). II (la dat.) 1 (îndeplinește funcția de compl. indir.) a) (înv., pop.; în forma acc. „vouă”; așezat după pred.) Ei, vedeți, zise iarăși cel mare, dacă mă potrivesc eu vouă? (CR.). ◊ (urmat de vocat. cu rol de întărire sau de precizare, de apoz.) Poruncim voao, preoților și diaconilor (ANTIM). b) (în formele neacc. „vă”, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb. pred.) Vă urez și fericire, Trai plăcut și-ndelungat (ALEX.). V-am trimis două telegrame, una d-tale și alta lui Davila (CAR.) ◊ (în forma neacc. „-vă”; așezat după vb.pred.) Fie-vă milă și iertați-mă! (SADOV.). ◊ (intercalat între elementele unor forme compuse inversate ale vb. pred.) Eu fără de preț datu-v-am atîta bunătate (COR.). c) (în forma neacc. „vi”; urmat de un pron.refl., de un pron.pers. – cu excepția fem. „o” – sau de formele conjuncte de indic. prez., pers. 3 sg. și pl, ale vb. „a fi”; așezat înaintea vb. pred.) Mă mir că nu vi-i rușine să mințiți cu atîta sfruntare (REBR.). d) (forma acc. „vouă” este urmată de una dintre formele neacc. „vă”, „v-” care reia compl. indir. exprimat prin forma acc.) Vouă vă arde de nebunii și de blestemății (REBR.). e) (forma neacc. „vă” sau „v-” este urmată de cea acc. „vouă” și anticipează compl. indir. exprimat prin forma acc.; forma neacc. este așezată înaintea vb. pred.) Vă dau vouă aceste trei tamazlîcuri (SADOV.). III (la ac.) 1 a) (îndeplinește funcția de compl. dr.) Vestea adusă v-a supărat pe voi; b) (informele neacc. „vă”, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb. care îndeplinește, singur sau împreună cu alte părți de vorbire, funcția de pred.) Bine v-am găsit (EMIN.). Nu vă mai pot suferi (CR.). ◊ (informa neacc. „-vă”; așezat după vb.pred.) Nu uitați, rogu-vă, după cîștigarea primei lupte, a bea un pahar, cu toată inima (CAR.). c) (forma acc., precedată de prep. „pe”, este urmată de una dintre formele neacc. „vă” sau „v-” care reia compl. direct exprimat prin forma acc.) Pe voi vă trimit la cărat piatră (VOIC.). 2 (în formă acc.; precedat de diverse prep. sau adv., îndeplinește funcția de atr., de compl. indir., de circ. de mod, de loc etc.) În cămara din fund... să nu intrați, că nu va fi bine de voi (ISP.). Ura noastră pentru voi nu va mai fi un simțămînt, ci o rațiune (EMIN.). La voi e cu putință tot ce la oameni pare Neputincios și greu (BOL.). ◊ Loc.adv. (Pe) la voi = a) în casa voastră; în gospodăria voastră; în familia voastră. Trec azi pe la voi (CA. PETR.). Δ (precizat prin „în casă”, „acasă”) Îngăduie-mă și pe mine la voi în casă, pîine cu vin să mănînc și eu (STANCU); b) în satul sau în orașul vostru; în părțile voastre. Nu știu cum o fi pe la voi; dar aici, dacă ține tot așa, apoi, peste vreo săptămînă, fără grijă, puteți veni cu copiii (CAR.). IV (la vocat.; adesea urmat de alte vocat. sau de determ. atr.) A mai venit de-atuncea să v-asculte, Voi, plopi adînci, cu voci și șoapte multe? (ARGH.). B (la dat. și la ac.; în formele neacc. „vă”, „v-” sau „vi-”, cu val. de pron.refl.) 1 (însoțește un vb. refl.) a) (la dat.; în formele neacc. „vă”, „v-”; așezat înaintea vb.) Cum v-ați putut închipui așa ceva? (VOIC.). Vă închipuiți cîte abuzuri se făceau în favoarea intereselor familiale (CĂL.). b) (la ac.; în formele neacc. „vă”, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb.) O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum de modă (EMIN.). ◊ (după vb. la imper. sau la ger.) Cărăbăniți-vă de la mine și mă lăsați în pace! (CR.). C (la dat.; în formele neacc. „vă”, prin eliziune, „v-”, „vi-”, are val. de adj.pos.) I (indică posesiunea; în formele neacc. „vă”, prin eliziune, „v”; așezat înaintea vb.) Sub luna plină Vă strălucesc armurile ca noi (ISANOS). ◊ (după vb. la imper.) Încingeți-vă spada la danțul cel de moarte (EMIN.). II (indică apartenența) 1 (în formele neacc. „vă”, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb.) Dacă n-a fost ea vrednică să vă răpuie capul, fii măcar tu vrednic s-o stîpînești (CR.). 2 (în forma neacc. „vi”; urmat de un pron.refl., de un pron.pers. – cu excepția fem. „o” – sau de formele conjuncte de indic, prez., pers. 3 sg. și pl, ale vb. „a fi”; așezat înaintea vb.) Inima nu vi se frînge? (BOL.). III (indică dependența) 1 (în formele neacc. „vă” sau, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb.) Ce vă fac copiii? (SADOV.). 2 (în forma neacc. „vi-”; urmat de un pron.refl., de un pron.pers. – cu excepția femininului „o” – sau de formele conjuncte de indic, prez.,pers. 3 sg. și pl, ale vb. „a fi”; așezat înaintea vb.) Ce templu e acesta În care chiar copiii vi-i duceți jertfă? (CAR.). IV (cu val. sub.; cu val. de adj.pos.; în formele neacc. „vă-”, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb.) În noaptea asta v-ați scris moartea... vorbi el cu voce joasă (SADOV.). ◊ (așezat după vb.; vb. este la imper. sau, înv., la viitorul I al indic.) Spuneți-vă părerea sinceră (CAR.). D (folosit ca pron. de politețe) 1 (la dat.; îndeplinește funcția de compl. indir.) a) (în formele neacc. „vă”, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb. determ.) Dle președinte, vă sînt recunoscător de bunăvoință cu care mă conduceți în această dezbatere, foarte grea pentru mine (MAIOR.). b) (în forma neacc. „vi-”; urmat de un pron.refl., de un pron.pers. – cu excepția fem. „o” – sau de formele conjuncte de indic, prez., pers. 3 sg. și pl, ale vb. „a fi”; așezat înaintea vb. determ.) Dacă nu vi-i cu supărare, încotro mergeți d-voastră la vremea asta și pe locurile aistea, domnișorule? (HOG.). 2 (la ac.; îndeplinește funcția de compl.dr.) V-am rugat să-mi dați cuvîntul, dle președinte (MAIOR.). 3 (înv.; la ac.; în formă acc.; precedat de diverse prep. sau adv., îndeplinește funcția de atr., de compl.indir., de compl. de mod, de loc etc.) Despre voi era vorba, magnifice (E. BAR.). 4 (la ac.; în formele neacc. „vă” sau, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb.) Cu cît m-am gîndit mai mult la felul în care v-ați purtat cu mine, cu atît mai din adînc a venit răscolirea (CA. PETR.). E (cu val. de dat. etic) Acuși vi-o spun. • dat. vouă, (înv.) voaoă, vă, v-, vi-; acuz. (pe) voi, vă. /lat. vōs.

pască s. f. – 1. (Înv.) Miel pascal la evrei. – 2. Hostie pascală. – 3. Cocătură pentru sărbătoarea de Paști. – Var. înv. pashă. Mgr. πάσχα; der. prezintă dificultatea fonetică, dar există și în păscălie (var. pascalie), s. f. (zodiac, calendar de lungă durată), din mgr. πασχαλία. Der. din lat. pascha (Tiktin; Candrea) sau din sl. pascha (Cihac) este dubioasă; din sl. provine numai var. înv. – Der. păscăli, vb. (a prezice timpul și viitorul pe bază de zodiac, a ghici, a profetiza); păscălitor, s. m. (astrolog); păscuță, s. f. (covrigel dat de pomană în Săptămîna Patimilor). – Cf. Paște.

vedea³ [At: COD. VOR². 15^r/12 / V: (reg) vede / Pzi: văd, (îrg) văz, 3 vede, (înv) veade / Im: 3 vedea, (reg) veda / Ps: văzui, 3 și (reg) vezu, 4 și (îrg) văzum, 5 și (reg) văzut / Mp: 1 văzusem, 3 și (înv) vezusă / Cj: 3, 6 să vadă, (îrg) să vază, (reg) să vează, să veaze / Par: văzut, (reg) văzt, vezut, vizut, vuzut / E: ml videre] 1 vi A avea simțul văzului. 2 vi A avea capacitatea sau posibilitatea de a-și crea imagini vizuale pentru obiecte și fenomene. 3 vi (Îe) A ~ negru înaintea ochilor A i se face negru înaintea ochilor. 4 vi (Îe) A ~ binișor în pungă A fi bogat. 5-6 viim (Îlav) Cât vezi (sau văd etc.) cu ochii sau cât poți (ori pot etc.) ~ cu ochii, (reg) cât (îți) vezi cu doi ochi, cât vede ochiul, cât se ~ cu ochii Pe o distanță foarte mare (de jur împrejur) Si: pretutindeni. 7 vi (Îe) De când nu ~ cu ochii De când era foarte mic. 8 vrim A exista condiții exterioare pentru percepția vizuală. 9 vrim (Reg; îe) A se ~ ziua (sau de ziuă) A se lumina de ziuă. 10 vi A avea proprietatea de reflectare a unei imagini. 11 vi (Imp; d. surse de lumină) A lumina. 12 vi (Imp; d. ochelari) A permite ochilor să recepteze în condiții optime imaginile vizuale. 13 vi (Îdt; d. clădiri sau d. părți ale lor) A fi orientat către ... 14 vt A percepe cu ajutorul văzului. 15 vt A avea reprezentarea (clară sau vagă) a ceva. 16 vt A analiza ceva (cu privirea). 17 vt (Înv; îe) A ~ bucuros (pe cineva sau ceva) A se bucura (de cineva sau ceva). 18 vt (Îe) A nu-și ~ lungul nasului A nu-și cunoaște lungul nasului. 19 vt (Îlav) Când mi-oi (sau ți-oi etc.) ~ ceafa Niciodată. 20 vt (Reg; îlav) Când mi-oi ~ palma (sau mâinile) Foarte des. 21 vt (Reg; îal) Întotdeauna. 22 vt (Îlav) Pe (sau, îvr, prin) văzute În fața tuturor. 23 vt (Îal) În mod deschis. 24 vt (Îal) Având în fața ochilor (obiectul în cauză). 25 vt (Îlav) Pe (sau, înv, pre) nevăzute Fără a se ști sau a se observa. 26 vt (Îal) În mod ascuns. 27 vt (În limbajul jucătorilor de cărți; îal; îf prescurtată pe nevé) Fără a-și cunoaște cărțile. 28 vt (Adesea în dialog pentru a întări o afirmație; îe) Vezi bine Bineînțeles. 29 vt (Pfm; îe) Vezi Doamne După cum (în mod fals) pretinde … Si: chipurile (112), cică⁵ (5), vorba vine. 30 vt (Îe) Vezi că (sau, reg, îf aglutinată vețcă) Probabil. 31 vt (Îae) Într-adevăr. 32 vt (Îe) A ~ lumina (zilei) ( sau a ~ soarele, a ~ viață, a ~ lumina lumii ori a vieții, reg, a ~ lumea în ochi, a ~ nașterea) A se naște. 33 vt (D. publicații; îe) A ~ lumina tiparului sau, asr, a vedea lumina (zilei) A apărea prin intermediul tiparului sau al altor mijloace tehnice de multiplicare. 34-35 vt (Îe) A (nu) mai ~ soarele (sau lumina) (cu ochii) sau a (nu) mai ajunge să vadă ziua de mâine A (nu) mai trăi. 36 vt (Îe) A ~ (pe cineva sau ceva) ca prin (sau ca în, ca într-un) vis A întrezări. 37 vt (Îae) A-și aminti vag imaginea unor obiecte, acțiuni etc. 38 vt (Îe) Parcă (sau, înv, pare că) văd (sau vezi etc.) (pe cineva sau ceva) Exprimă impresia că cineva sau ceva este reprezentat ca și cînd ar fi aievea în fața ochilor. 39 vt (Îe) Ce să vezi (sau să vedeți, să vadă etc.) sau ce văd (ori văzui, vedea etc.), (prin sinecdocă) ce-mi (ori ce-ți, ce-i etc.) văd (ori văzură etc.) ochii, ce să-i (sau să le etc.) vadă ochii Formulă prin care se exprimă surpriza, uimirea față de ceva neașteptat. 40 vt (Fam; îlav) Cum te văd și (cum) mă vezi sau precum te văd (și mă vezi), cum mă vezi În mod evident (1). 41 vt (Fam; îal) Sigur. 42 vt (Îe) Parcă (te) văd (cu ochii) (că ... sau cum ...) Exprimă scepticismul față de asigurările date de interlocutor sau față de aparențe. 43 vt (Îae) Exprimă un avertisment. 44 vt (Îae) Exprimă o amenințare. 45 vt (Îe) Să fi văzut (pe cineva sau ceva) Exprimă surprinderea. 46 vt (Îae) Exprimă admirația. 47 vt (Îe) (Ia) (acuma) să te văd (sau să te vedem, să-i văd etc.) Exprimă un îndemn adresat cuiva pentru a demonstra de ce este capabil. 48 vt (Fam; cu valoare imperativă; îe) Cât (sau până) te văd! Imediat. 49 vt (Fam; îla) Ce n-a văzut Parisul Care este ieșit din comun Si: excepțional (6). 50 vt (Fam; îal) Care nu are egal. 51 vt (Pop; îe) De nu te văd sau nu te văd de ..., (reg) nu văd în lături de ... Exprimă intensitatea maximă a unei senzații, a unei dureri etc. 52 vr (Fam; îe) (A fi atât sau așa de) slab că se vede (sau te vezi etc.) printr-însul (ori printr-însa etc.) sau se vede (te vezi etc.) printr-însul (sau printr-însa etc.) de slab (ce e) (A fi) exagerat de slab. 53 vr (Fam; îe) De nu te vezi sau să nu te vezi Formulă prin care se întărește o amenințare. 54 vt (Fam; îe) Ei, vezi! Exclamație care exprimă surprinderea față de o anumită atitudine, faptă a cuiva. 55 vt (Îrg; îe) A ~ moartea (sau moarte, înv, pieire) sau (reg) a nu mai ~ lumina, a nu mai ajunge să vadă ziua de mâine A muri. 56 vt (Reg; îe) Abia a-l ~ (sau a nu-l ~ bine) de drag A-i fi foarte drag. 57-58 vtr (Reg; îe) A ~ alb (sau albul, albe) în căpistere (ori în strachină) sau a ~ adunând alb în căpistere, a se ~ alb (sau cu alba) în căpistere A-și atinge scopul (obținând un profit). 59-60 vtrp (Îe) A nu-i ~ (cuiva) picioarele sau a nu i se ~ (cuiva) picioarele A fugi foarte repede. 61 vt (Îe) A nu putea ~ (sau să vadă) (pe cineva) A antipatiza (pe cineva). 62 vt (Îae) A fi mânios (pe cineva). 63 vt (C. i. filme, spectacole) A viziona (2). 64-65 vtr (Pop) A se reflecta pe o suprafață lucioasă sau într-o oglindă Si: a (se) oglindi. 66 vt A evoca în conștiință imaginea cuiva sau a ceva Si: a-și aminti. 67 vt A visa (1). 68 vt A avea o viziune. 69 vt A avea impresia că percepe imaginea cuiva sau a ceva. 70 vt(a) A fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 71 vt A trăi atât încât să apuce să cunoască pe cineva sau să fie martor la ceva. 72 vt A trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă. 73 vt (D. divinitate) A observa oamenii și faptele, manifestările lor (pedepsindu-i sau arătându-se binevoitor, îndurător). 74 vt (Îvp; d. divinitate) A pedepsi. 75-76 vtrr A (se) întâlni undeva. 77 vrr (Îe) Să ne vedem sănătoși (sau cu bine, rar, cu sănătate) ori, înv, să ne mai vedem! Formulă de salut la despărțire. 78-79 vtrr (De obicei cu determinări modale de felul „mai”, „iar”) A (se) întâlni din nou (după mai multă vreme) Si: a (se) revedea. 80-81 vtrr A (se) cunoaște (cu ...). 82-83 vtrr (A avea prilejul de) a face (personal) cunoștință (cu ...). 84-85 vtrr A avea relații (de prietenie) (cu ...). 86 vrr (Reg) A se întâlni în vederea căsătoriei. 87 vt (Mai ales cu determinări ca „mai”, pop, „mai mult”; în construcții negative adesea întărite prin av „niciodată”) A nu mai avea de a face cu ... 88 vt A rupe (pentru totdeauna) relațiile cu … 89-90 vtrr A (se) vizita (1-2). 91 vt A primi pe cineva (la el). 92 vt A acorda o audiență (cuiva). 93 vt A avea o întrevedere (cu cineva). 94 vt A cere sfatul unei persoane autorizate Si: a consulta (2). 95 vt (D. medici) A consulta un pacient (pentru a stabili diagnosticul și pentru a indica tratamentul bolii). 96 vt A vizita o țară, o așezare, un obiectiv turistic etc. 97 vt (Adesea în forma negativă sau interogativă) A lua cunoștință de ceva prin percepție vizuală. 98 vt (În proverbe și zicători; îe) Cine (dracu) (sau naiba) a mai văzut Exprimă convingerea în imposibilitatea existenței unui lucru, a unui fapt etc. 99 vru A se găsi (în realitate). 100 vru A dăinui (1). 101 vrim A exista în realitate. 102 si (Reg; euf; îc) Să-nu-se-mai-vadă Șarpe. 103 vt A parcurge cu ochii un text pentru a lua cunoștință de cele scrise Si: a citi (2). 104 vt A examina un text pentru a se informa sau a se documenta. 105-106 vtrm (Îe) (După sau așa, înv, pe) cum (sau precum) vom vedea (sau, rar, vei ~) (mai la vale sau mai jos) sau precum (sau după cum) se va ~ (sau, înv, se vede) (mai jos sau, înv, mai pe urmă, mai deoparte, mai târziu, înainte, aici etc.) Formulă utilizată în discursul argumentativ sau cel narativ pentru a anticipa o demonstrație detaliată a unor afirmații sau prezentarea pe larg a unor fapte (în cuprinsul lucrării respective). 107-108 vta, vrim (Îe) (După sau așa, înv, pe) cum (sau precum) am văzut (mai sus) sau, înv, precum văzurăm, după cum (sau precum) s-a văzut Formulă utilizată în discursul argumentativ sau cel narativ pentru a preciza că afirmațiile au fost deja demonstrate sau că faptele amintite au fost prezentate în detaliu (în cuprinsul lucrării respective). 109-110 vtrm (Îe) Vezi (sau, prescurtat, v.) sau a se ~ (mai sus sau mai jos) Formulă de trimitere utilizată în discursul științific care invită cititorul să consulte un pasaj aflat în cuprinsul aceleiași lucrări. 111-112 vtrm (Îe) Vezi (sau, prescurtat, v.) sau a se ~ Formulă de trimitere utilizată în discursul științific care invită cititorul să consulte o anumită lucrare sau un anumit autor. 113 vt A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți (și a afla după ele conformația terenului). 114 vrp (D. semne grafice, litere etc.) A descifra cu privirea. 115 vr (Cu determinări elemente predicative suplimentare sau introduse prin pp „la”, „cu”, „în”) A se afla (pe neașteptate) într-o anumită situație. 116 vr (Cu determinări elemente predicative suplimentare sau introduse prin pp „la”, „cu”, „în”) A avea motive să se considere (ca ... sau drept ...). 117 vi (Pop; construit cu pp „de”) A supraveghea (pe cineva). 118 vi (Pop; construit cu pp „de”) A se ocupa de cineva sau de ceva. 119 vi (Pop; îe) A-și ~ de … A continua o acțiune (întreruptă, neglijată). 120 vi (Pop; îae; adesea la imperativ) A se preocupa numai de propriile probleme (fără a se interesa de ale altora). 121 vi (Pfm; îe) Vezi(-ți) (sau vedeți-vă) de treabă! Nu-ți face griji! 122 vi (Pfm; îae) Nu te amesteca, nu te privește! 123 vi (Pfm; îe) Ia vezi! Exprimă un avertisment. 124 vi (Pfm; îae) Exprimă o amenințare. 125 vi (Pfm; îe) Vezi să nu! Exprima neîncrederea față de afirmațiile interlocutorului. 126 vi (La imperativ) A avea grijă (să) … Vezi ce faci! Vezi să nu uiți ce te-am rugat! 127 vt A inspecta o proprietate, un bun (deplasându-se la fața locului). 128 vi (Pop; construit cu pp „de”) A se interesa de ... 129 vt (D. Dumnezeu sau d. sfinți) A ajuta pe cineva. 130 vt (D. Dumnezeu sau d. sfinți) A fi îndurător cu cineva Si: a milui. 131 vt (D. Dumnezeu sau d. sfinți) A avea în grijă pe cineva. 132 vt (Pop; îe) A-l ~ (pe cineva) Dumnezeu sau Sfântul A o păți. 133 vt (Pop; îae) A da peste un noroc neașteptat. 134 vt (Îvp) A intra în posesia unui bun material care îi aparține sau care i se cuvine. 135 vt (Îvp; spc) A încasa o sumă de bani. 136 vt (Pfm) A dispune de bani. 137 vt (Arg; îe) A ~ ceva A avea bani. 138 vt (Pop) A avea un beneficiu de pe urma cuiva. 139 vt (Îvp) A suporta efectele negative ale unei acțiuni, circumstanțe etc. 140 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) cu ceva A ajuta pe cineva (oferindu-i în dar ceva). 141 vt (Adesea urmat de propoziții completive) A percepe ceva cu ajutorul altui organ de simț decât cel al văzului. 142 vt (Cu determinări care indică stări fiziologice, senzații, manifestări etc. ale vorbitorului sau ale interlocutorului ori însușiri ale mediului înconjurător) A avea percepția sau senzația a ceva Si: a simți. 143 vt A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, valabilitatea unui adevăr etc. Si: a constata (1), a observa, a remarca. 144-145 vrim, vta (Îe) Precum (sau cum, după cum, după cât, precât, pe cât, înv, pe cum) (bine) se vede sau după (sau pe) cât (ori câte) văd (eu) (ori vezi etc.), cum (sau precum, după cum) văd (eu) (ori vezi etc.) Formulă prin care se face referire la ceva care se constată cu ușurință. 146 vt (Pfm; îe) Văd și eu sau văd eu (ce văd) ori, reg, văzui ce văzui Cunosc bine situația (și nu pot fi indus în eroare). 147 vt (Pfm; îe) Vezi cum ești? Exprimă un reproș adresat interlocutorului. 148 vt (Îe) Vom ~ (sau, pop, o să vedem) Exprimă rezerva față de cele spuse de interlocutor. 149 vt (Îae) Exprimă dezaprobarea. 150 vt (Îae) Exprimă o amenințare. 151 vt (Îe) Vezi așa, Exprimă mulțumirea de a constata realizarea unei dorințe sau a unei prevederi. 152 vt (Îe) Vezi tu (sau dumneata) ori vedeți voi (sau dumneavoastră) (reg; îf aglutinată vestu) Formulă utilizată pentru a întări o afirmație. 153 vt (Îae) Formulă utilizată pentru a invita interlocutorul la reflecție. 154 vt (Îe) (Ei sau uite, apoi) vezi (sau vedeți) (că ...) Exprimă, pe un ton de reproș, îndemnul adresat cuiva de a-și recunoaște greșeala, de a admite justețea opiniei altcuiva ori de a constata consecințele neplăcute ale unor vorbe, fapte, atitudini (considerate greșite de către vorbitor). 155 vt (Îe) (Stai) să vezi sau să vedeți Formulă de introducere utilizată pentru a atenționa interlocutorul asupra unei relatări, a unei explicații, a unei scuze. 156 vt (Îe) (Ia) să văd sau să vedem Formulă utilizată ca îndemn pentru examinarea unui fapt, a unei situații etc. 157 vt (Îe) Ca să vezi Exprimă, cu valoare concluzivă, nedumerirea, surprinderea față de evenimente petrecute anterior. 158 vt(a) A se convinge (3). 159 vt A reuși să înțeleagă ceva Si: a-și da seama, a pricepe, a sesiza. 160 vt A lua cunoștință despre ceva Si: a afla (1), a prinde de veste. 161 vt A căpăta informații, vești despre ceva Si: a afla (2), a auzi (10). 162 vt (Adesea cu determinări elemente predicative suplimentare sau urmat de propoziții predicative suplimentare) A fi informat despre existența într-un anumit loc, despre situația la un moment dat a unor persoane, popoare, țări. 163-164 vrim, vta (Îe) (După) cum (sau precum, după cât) se vede sau după cum (sau precum) vedem Formulă prin care se face referire la ceva considerat notoriu. 165 vt (Cu determinări elemente predicative suplimentare care indică stări, situații etc.) A avea indicii care permit să considere pe cineva drept ... 166 vi A descoperi prin reflecție profundă Si: a discerne (2), a pătrunde. 167 vi A intui. 168 vt (Fam; mai ales construit cu pronumele personal feminin cu valoare neutră „le”) A excela într-un domeniu Le vede la matematică. 169 vt A considera (drept ... sau într-un anumit fel). 170 vt A interpreta realitatea într-un anumit fel Si: a concepe (3), a judeca. 171 vt A prețui. 172 vt (Îe) A fi bine văzut A fi apreciat pentru calitățile sale (profesionale). 173 vt (Îe) A fi rău văzut A fi desconsiderat. 174 vt A crede capabil pe cineva să devină ... 175 vt A analiza mental pentru a ajunge la o cunoaștere justă a ceva. 176 vt A verifica pentru a stabili măsura în care ceva corespunde adevărului, calității, cerințelor sau anumitor date. 177 vt A hotărî ceva în urma analizei prealabile. 178 vt A deduce producerea, evoluția unor evenimente, procese viitoare etc. (din analiza unor premise) Si: a intui, a prevedea. 179-180 vtr A-și reprezenta mental propria persoană sau pe cineva într-o anumită situație, postură Si: a-și imagina, a-și închipui Nu-l văd avocat. 181 vt (În superstiții) A prevesti¹. 182 vr (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate și construit mai ales cu un adjectiv ori cu un verb la infinitiv, la conjunctiv sau la indicativ) A lăsa o anumită impresie Si: a se arăta, a părea¹ Nu e așa de prost cum se vede. 183 vrim (Pfm; îe) Se vede (treaba sau lucrul) că ... (E) probabil că ... 184 vrim (Pfm; îae) Se pare că … 185 vrim (Îe) Se vede (treaba) Probabil.

PASCALIE ~i f. 1) Calendar în care sunt indicate data Paștilor și a altor sărbători religioase. 2) Carte astrologică populară după care se crede că se poate prezice viitorul. /<ngr. pashálion

sîmbure s.m. I 1 Parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămînța. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sîmbure de ghindă (EMIN.). ◊ (pop. ) Moși de sîmburi = nume dat anumitor zile din an (mai ales zilei de sîmbătă), considerate sărbători, în care se fac slujbe de pomenire a morților. ◊ expr. (reg.) A fi două inimi într-un sîmbure = a fi trup și suflet cu cineva. ♦ restr. Partea moale a seminței, care conține substanța germinativă. Îmi plac sîmburii de dovleac. ♦ (impr.) Sămînță. Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac (EMIN.). ◊ (reg.) Sîmbure-de-fag = jir. ♦ (reg.) Miez de nucă. ♦ (reg.) Bob de grîu. ♦ (reg.; la pl.) Păsat care se dă, de obicei, de pomană. 2 fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) Cantitate foarte mică din ceva; obiect, lucru etc. de proporții foarte mici; părticică, fărîmă. Întrevăd în spusele lui un sîmbure de adevăr. ◊ expr. Cît un sîmbure de mac v. mac. II analog. 1 Parte centrală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni; miez, inimă, nucleu. Verbul e sîmburele frazei (PUȘ.). ♦ Partea interioară; interior. Glasuri jalnice ies din sîmburele stîncii (I. NEGR.). 2 fig. Esență, idee esențială. Sîmburele vieței este egoismul și haina lui, minciuna (EMIN.). 3 Loc, punct de pornire, de formare a ceva; origine, început. Ușor se recunoaște... sîmburele latin al limbii noastre (PUȘ.). ◊ Loc.adv. În sîmbure = în embrion. 4 concr. Grup restrîns de oameni care acționează în mod organizat pentru un anumit scop și care formează nucleul unei grupări mai mari. S-a închegat la 1857 sîmburele Unirii (HOG.). 5 (astron. ) Parte centrală a unei comete, cu densitate și luminozitate maximă. 6 (fiz.; înv. ) Nucleu. • pl. -i și (pop.) sîmbur s.m. / cf. alb. sumbullë, thumbullë.

ACUM adv. 1. (Și în forma acuma) În prezent, în momentul de față. Acum, într-un cătun, departe, De greul muncii oțelit, Vreun responsabil de partid Mai stăruie plecat pe carte. DEȘLIU, M. 20. Pe stăpîna cosiței a furat-o un zmeu... Ea este acum în smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 23. ◊ (Purtînd accentul în frază sau întărit prin «chiar», «iată» etc.) Cai năzdrăvani! Acum vi-i rîndul, Zburați ca vîntul! BENIUC, V. 14. Dacă e așa, hai, pornește chiar acum la împăratul Verde. CREANGĂ, P. 274. O! fluieraș, acum să-ți văd puterea. ALECSANDRI, T. I 465. Acum întîiași dată vedem ideea de unitate a se arăta. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (În opoziție expresă cu trecutul sau cu viitorul) Ce-i în mînă nu-i minciună și e mai bine acum un ou decît la anul un bou. NEGRUZZI, S.T 248. Ai fost floare trandafir, Dar acum ești borș cu știr. PANN, P. V. II 98. ◊ (Precizînd un circumstanțial de timp) De trei zile-acum pe mare... Noi pămîntul n-am zărit! ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pînă acum = pînă în clipa de față. Pe unde n-a fost pînă acum nimic, O lume nouă eu am să ridic! BENIUC, V. 15. De pînă acum = de pînă în momentul de față. Oamenii muncii își sporesc eforturile pentru consolidarea succeselor de pînă acum. ◊ De pe acum = chiar din acest moment; înainte de vreme. De pe acum se pregătește pentru examene. era ◊ (În forma acu) De pe acu căști; te pregătești de somn, măi frate, ha!... SADOVEANU, O. vi 258. De acum (înainte sau încolo) = de aci înainte. Soțioară dalbă... Singură vei sta de-acum, Că eu plec la drum. BENIUC, V. 155. Eu, măi băieți, de acum nu mă mai desprind de voi. CAMILAR, TEM. 53. ◊ (Corelativ, introducînd propoziții care exprimă o succesiune de acțiuni alternative) Acum plînge, acum rîde. ◊ Expr. (În forma acu) Acu-i acu = a sosit momentul hotărîtor. Acu e acu, gîndi el, și se căzni să stea deștept toate nopțile pînă în zori. VISSARION, B. 12. Ei, Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. EMINESCU, O. I 174. Să te văd, Balașo... acu-i acu... Ian să-mi mai dreg fiongu de la testemel. ALECSANDRI, T. I 343. ♦ În împrejurările actuale, în condițiile date. O eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți. EMINESCU, O. 1 149. ◊ (Cu funcțiune copulativă, servind în cazul schimbării de idei, la înșiruirea noilor idei) Hei-hei! dragul tatii... D-apoi calului meu de pe atunci cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele!... – Tată, atîta cer și eu de la d-ta. Acum, ori c-a fi trăind calul, ori că n-a fi trăind, aceasta mă privește pe mine; numai vreu să știu dacă mi-l dai ori ba. CREANGĂ, P. 194. Dar n-auzii vorba ta, Ci-auzii pe maică-ta... Blăstămîndu-mă pe mine De ce șed, mîndră, cu tine!... Acum, deacă-i treaba-așa, Spune-i, dragă, maică-ta Să-ngrădească ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61. 2. (În vorbirea afectivă, adesea repetat, indicînd viitorul foarte apropiat) Acuși, îndată, imediat. Ies puțin în oraș, și-acum mă înapoiez. 3. (În legătură cu noțiuni de timp) Înainte cu... Acum șase zeci de ani trecuți, unde se pomeneau școlit. CREANGĂ, A. 19. – Variante: acu, acuma adv.

anticipare sf [At: MDA ms / Pl: ~pări / E: anticipa] 1 Acțiune sau declarație făcută înainte de o anumită dată (fixată) Si: anticipat¹ (1), anticipație (1). 2 Faptă sau declarație făcută înaintea momentului potrivit Si: anticipat¹ (2), anticipație (2). 3 Prezicere a unor fapte viitoare ale altcuiva Si: anticipat¹ (3), anticipație (3). 4 Ghicire a următoarelor decizii ale unui adversar Si: anticipat¹ (4), anticipație (4). 5 Imaginare a unor descoperiri științifice viitoare și a unor consecințe posibile ale lor, în literatura de science-fiction Si: anticipație (5).

ALTĂDATĂ adv. 1. În trecut; odinioară. Primăverile de altădată nu au lăsat urme în voi (BENIUC). 2. În viitor, de aici înainte; a doua oară. Cine-a face altădată ca mine, ca mine să pățească (CREANGĂ). – Din altă + dată.

exercițiu n. 1. acțiunea de a exercita o artă, o carieră, o industrie: exercițiul unei funcțiuni; 2. acțiunea de a (se) exersa la mânuirea armelor și la evoluțiunile militare: a face exerciții; 3. mișcări destinate a da mlădiere corpului: gimnastica e un excelent exercițiu; 4. temă dată școlarilor spre a-i familiariza cu unele materii: exerciții de stil; 5. perceperea veniturilor publice pe un an: exercițiul anului viitor.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DA³, dau, vb. I. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A întinde cuiva un obiect; a înmîna, a oferi. Mama lui Abu-Hasan... le-a dat trei feluri de mîncări. CARAGIALE, O. III 63. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. Am dat cina asta ca să-l onorez pe Spallazini. CAMIL PETRESCU, T. II 191. Acum să dăm o petrecere, la care... să chemăm și pe Ber-Căciulă! VISSARION, B. 74. A da (cuiva) o gură (sau o guriță) = a săruta pe cineva. Să rîzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174. A da (cuiva) mîna sau a da mîna cu cineva v. mînă. A da cuiva mură-n gură v. mură. A-și da bucățica de la gură v. bucățică. A da bună ziua (bună seara, binețe etc.) = a saluta pe cineva. Și mai dau bun-întîlniș cu unul. SADOVEANU, O. I 564. Dai domnului strein bună seara. Întinzi mîna. Îți spui numele. C. PETRESCU, A. 285. Cînd oamenii se-ntoarnă-n sat Și-mi dau, pe rînd, binețe. IOSIF, PATR. 30. A da față cu cineva = a se vedea, a se întîlni cu cineva. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemînă, a face rost de ceva, a procura. Te rog s-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc fără zăbavă. CREANGĂ, P. 184. Dați-mi, dați-mi aripioare, Să zbor iute pe sub soare. ALECSANDRI, P. II 102. 2. A împărți, a distribui, a repartiza. Știu că s-a împărțit la companii rachiu. L-ai dat oamenilor? CAMILAR, N. I 161. Dînd două-trei cărți [de joc]. NEGRUZZI, S. I 85. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. Ești mama lui Iorgovan, Mîndrul nostru căpitan. Să ne fii mamă și nouă Care-am dat cu el în două Munca noastră de mulți ani, Împărțind grămezi de bani. TEODORESCU, P. P. 559. A-i da (cuiva) un număr oarecare de ani = a atribui (cuiva) o anumită vîrstă. Eu de-abia ți-aș fi dat șepte, mult opt ani. CREANGĂ, P. 148. A da cuiva cîștig de cauză = a face pe cineva să cîștige (într-un diferend). ♦ A repartiza cuiva un lucru spre executare, a însărcina pe cineva cu ceva, a obliga la ceva. Profesoara ne-a dat să scriem despre Delta Dunării. ▭ Părinții pustnici... mi-au dat canon să mănînc lapte numai de la o vacă. CREANGĂ, P. 116. ◊ Expr. A da (cuiva) de lucru = a însărcina pe cineva cu o muncă, a-i procura o ocupație; a pricinui cuiva multă bătaie de cap, a-l face să o scoată greu la capăt, să se căznească mult. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură. CREANGĂ, P. 7. Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru! id. ib. 29. 3. (Cu privire la persoane, de obicei urmat de determinări ca «pe mîna», «în seama», «în paza», «în grija» etc.) A încredința, a preda. Dete pe fiu-său acestui vînător ca să-l învețe meșteșugul său. ISPIRESCU, L. 183. Pornește spre casă, urmat de cîțiva ostași, în paza cărora l-a dat împăratul. CREANGĂ, P. 84. ◊ Expr. A da (pe cineva) în judecată = a chema pe cineva în fața justiției a intenta (cuiva) un proces. ♦ (Cu privire la obiecte) A preda (pentru a se descărca de o îndatorire). A dat în primire, aceluiași copil, costumul și jobenul. SAHIA, N. 103. Spune-i că te prinzi să-i dai în girezi tot grîul cît îl are semănat. CREANGĂ, P. 155. 4. A preda ceva cuiva (uneori la cererea acestuia), a pune pe cineva în posesia unui lucru (fără a cere sau a primi ceva în schimb), a face cuiva parte de... Țara... s-a gîndit să vă deie pămînt. CAMILAR, N. I 247. Plîngem și dăm – căci ni se cere. Trebuie să deie toți – căci le cerem. SADOVEANU, Z. C. 247. ♦ (Uneori determinat prin «în dar», «de pomană», «plocon» etc.) A dărui. Murise un flăcău... și-mi «dase mă-sa lui» pantaloni de pomană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 11. [Era] gata totdeauna să-și ia bucata de la gură sau haina de pe dînsa ca s-o dea. M. I. CARAGIALE, C. 134. Îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea, căreia îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. ◊ Fig. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, O. I 155. ◊ Expr. A-și da cuvîntul (de onoare) v. cuvînt. ♦ A pune ceva la dispoziția cuiva contra plată. Dă odăi cu chirie. STANCU, D. 245. ♦ (Mai ales determinat prin «împrumut», «cu camătă», «cu dobîndă», «pe datorie» etc.) A împrumuta pe cineva (cu ceva). Ar mai fi cerut, dar știa că Busuioc nu-i dă pe datorie, fiindcă mai e scris acolo la catastif. REBREANU, R. II 57. (Fig.) Lelișoară de pe plai, Spune-mi gura cui o dai? Dă-mi-o mie-n datorie. ȘEZ. I 270. ◊ Expr. A da (pămîntul) în parte v. parte. A da (pămîntul) în arendă v. arendă. ♦ (Uneori determinat prin «înapoi») A întoarce cuiva ceva primit de la el sau ceea ce i se cuvine; a restitui. Băgați de seamă, aveți timp să dați înapoi ce-ați furat. CAMIL PETRESCU, U. N. 295. Uite, maică, urîtul, Cum îmi poartă inelul; Eu i-l tot cer să mi-l deie, El zice c-o să mă ieie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 5. (Cu privire la persoane) A pune la dispoziția cuiva, a repartiza; (popular, cu sensul reueșind din context) a mărita o fată (cu cineva). Ne-am îngrijit de plecarea cuvioșiei-sale și-i dăm slujitori care să-l petreacă pînă la Dunăre. SADOVEANU, Z. C. 168. Dete fetelor pentru grădină un paznic neadormit. ISPIRESCU, U. 13. Îmi dai pe Măndica? ALECSANDRI, T. I 332. ◊ Expr. (Popular) A da (o fată) după cineva = a mărita (pe o fată) cu cineva. Am auzit că ai tăi ar fi glăsuit Că te-or da după mine, fiindcă-s sărac. VINTILĂ, O. 41. Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30. Împăratul... a făcut sfat și a găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. (Rar) A da unei fete (de bărbat) pe cineva = a căsători o fată cu cineva. Tecla se îndrăgi de Stoicea pe viață și pe moarte; și boier Rovin, neavînd ce face, îi dădu pe Stoicea. GALACTION, O. I 51. Împăratul... dete de bărbat fie-sei pe argat. ISPIRESCU, L. 169. 6. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «pentru», «în locul», «pe» etc.) A oferi ceva în schimbul, în locul... (spre a plăti sau a răscumpăra ceva); a schimba cu... Bătrînețe, bătrînețe, cum te-aș da pe tinerețe! POP. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine v. cinste. (Mold.) A da toate pe una = a nu mai avea încotro, a nu-i rămîne altceva decît... Căci și împăratul, cît era de împărat, le dăduse acum toate pe una, și nici macar aceea nu era bună: frica! CREANGĂ, P. 86. (Familiar) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se zice pentru a arăta că prețuim pe unul mai mult decît pe celălalt. Nu-l dau pe Ion pe cinci ca Gheorghe. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se crede mai grozav decît altul, a nu se lăsa învins sau întrecut de altul, a nu se lăsa schimbat cu altul. Hei! pipiric, pipiric, dară voinic, nu se dă pe orișicine! SBIERA, P. 178. Nu m-aș da pe zece ca d-al de ăștia. ISPIRESCU, L. 15. (Refl., rar) A nu se da pentru mult = a se considera foarte mulțumit de sine sau de situație. E rău la părău, cu geta feciorul de împărat, toate ca toate dar de asta să mă văd o dată scăpat, apoi nu m-aș da pentru mult. BOTA, P. 7. ♦ A oferi (în schimb, drept plată), a plăti. Cît dă de-o căruță? – Cum cît dă?... – Cît plătește? a răspuns tare Miai. PREDA, Î. 120. Nu te mulțumești de simbria ce-ți dau? ISPIRESCU, L. 231. Noră-mea vrea să meargă la Piatră. Cît să-ți dau ca să mi-o duci? CREANGĂ, P. 113. ◊ Expr. A da ortul popii v. ort. A da bir cu fugiții v. bir. ♦ A vinde. Mergem la Pațanghel, să vedem cum a dat porumbul. PREDA, Î. 74. Dau numai pe bani CAMILAR, N. I 166. Cine are un petic de pămînt, din sărăcime, îl dă pe ce pe apă nu curge, ca să scape de foamete. STANCU, D. 102. 7. A jertfi, a sacrifica. N-avem soți, nici fii de dat. BANUȘ, B. 123. Cîinele acesta zece ani a dat din viața lui ca să sară la porunca mea. ISAC, O. 178. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament pentru cineva sau pentru ceva. Să nu uităm pe acei care și-au dat viața pentru transformarea revoluționară a patriei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 371, 3, 1. Mi-aș da viața ca să te apăr. CAMIL PETRESCU, T. II 23. Îmi dau capul, spune cineva care afirmă un lucru cu energie, cu deplină siguranță. 8. (Cu sensul reieșind din context) A arunca, a azvîrli. Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai. CREANGĂ, P. 87. Alelei! tîlhari păgîni, Cum o să vă dau la cîni! ALECSANDRI, P. P. 88. ◊ Expr. A da vina pe cineva = a învinui. A da afară v. afară. A da pe gîrlă = a renunța la un lucru, a-l lepăda. Amu uite cum fac ei: se lăcomesc la două și dau pe gîrlă optsprezece. GALAN, Z. R. 286. A da uitării = a nu se mai gîndi la..., a uita, a părăsi. Singura mea rugă-i uitării să mă dai. EMINESCU, O. I 127. (Formulă de ocară sau de blestem) A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracul, naibii, corbilor), a-l da încolo (sau în plata domnului) = a se dezinteresa de cineva sau de ceva, a nu-și mai bate capul cu cineva sau cu ceva. Dă-l încolo de proces-verbal. SEBASTIAN, T. 247. 9. A așeza altfel, în altă poziție. Își dăduse pe ochi pălărioara rotundă. SADOVEANU, O. VI 359. Avea un fel al ei de a-și da capul pe spate. BART, E. 48. Își netezi părul de pe frunte și-l dete pe spate. EMINESCU, N. 12. ◊ Expr. A da la o parte (sau într-o parte) = a îndepărta. Dînd într-o parte ghimpoasele creci ale verdelui mărăciniș, se strecură... pînă la rădăcina celui mai înalt dintre ulmi. MACEDONSKI, O. III 7. A da ochii peste cap = (a fi pe punctul de) a muri; fig. a face fasoane. Începea să cînte de dor și amor, cu ofuri și ochii dați peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 31. Fata își dădu de cîteva ori ochii peste cap, răsuflă greu și flacăra tainică a vieții se stinse. SANDU-ALDEA, D. N. 277. Indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap: «O, doamnă, e teribil ce se petrece!». VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. A da (ceva) peste cap = a face un lucru de mîntuială, a lucra superficial. A da (pe cineva) peste cap v. cap (I 1). A da (ceva) după spate = a lăsa la o parte, a trece cu vederea. Mane, fîrtate! Dă-ți mînia după spate. ALECSANDRI, P. P. 73. A da ușa (poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg. Dete poarta de părete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. A da cărțile pe față v. carte. ♦ A petrece prin sau pe după ceva. Un domn scurt și gras, cu ochelari dați după ureche. C. PETRESCU, Î. I 12. ♦ (Complementul indică o băutură sau o cantitate de băutură; determinat prin «pe gît», «de dușcă», «peste cap», «pe spate») A bea (lacom, dintr-o dată sau în cantități mari), a goli bînd, a turna pe gît. Dădu restul de ceai călduț pe gît. C. PETRESCU, C. V. 130. Baba dădu rachiul pe gît. SANDU-ALDEA, D. N. 194. Și d-ta ai cîntec: «Ipate care da oca pe spate Și face cu mîna să-i mai aducă una». CREANGĂ, P. 150. 10. (În diverse procese de muncă, sensul reieșind din context) A da găuri = a găuri. Începu să... dea găuri cu un burghiu. C. PETRESCU, Î. II 183. A da (un obiect tăios) pe piatră = a(-l) ascuți. Scoate bulicheriul din teacă, îl dă pe amînari. CREANGĂ, P. 125. Paloșul scotea, Pe amnar îl da, De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450. A da (un lemn) la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. (Mold.) A da (o țesătură) în undă = a spăla, a clăti. Numai de două ori pîn-acu am dat-o [pînza] în undă. ALECSANDRI, T. 259. ◊ (În legătură cu alte acțiuni ale omului) A da lecții = a preda lecții. Am un băiet, Karl, și aș vrea să-i dați d-voastră lecții. HOGAȘ, DR. II 63. A da o telegramă = a expedia o telegramă. Dați-i o telegramă din partea mea să se intereseze ce e cu depozitul. CAMIL PETRESCU, U. N. 66. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. Și voi la ziar puteți da tot ce știți. C. PETRESCU, C. V. 131. A da foc = a aprinde. Buntași care au de gînd să deie foc tîrgului în astă-noapte! ALECSANDRI, T. I 70. A da bici = a lovi cu biciul. A dat bici calului și-a plecat însoțit de argați. STANCU, D. 22. A da la mînă = a pune la dispoziția cuiva, a înmîna cuiva (un act, un obiect de folosință imediată etc.). I-a... dat la mînă hîrtie de danie. CARAGIALE, O. III 48. A da (refl. a se da) o luptă, o bătălie = a avea loc o luptă. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Luptele se dau acum în Carpați. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. Spectacolele le da în aer liber. SAHIA, N. 67. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. 11. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a emite, a scoate din sine însuși. Oile dau lînă și lapte. ▭ Ca moarte ramuri vestejite, Sătule să mai deie rod, Își lasă brațele s-atîrne Sărmanul istovit norod. TOMA, C. V. 60. N-am învățat știința ierburilor, dar. pe cît mă taie capul, sacul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Mugurii dau frunză și cîmpii dau verdeață. ALECSANDRI, P. III 241. ♦ (Mai ales despre persoane, cu complementele: «glas», «chiot», «țipăt», «răcnet» etc.) A emite, a face să se audă. Stați să deie badea un chiot spre caii ceia. CAMILAR, N. I 309. Ea dă glas și bate cu bățul în poartă. SADOVEANU, B. 35. Le-a pătruns prin piept, ca fierul, Strigătul ce-a dat străjerul. TOMA, C. V. 139. ◊ Expr. A da dintr-însul o vorbă (sau niște vorbe) = a spune lucruri, de obicei minunate, înțelepte. Cînd da cîte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă. CREANGĂ, P. 142. Are un duh cît șăpte și dă dintr-însa niște vorbe! ALECSANDRI, T. I 129. ♦ A produce, a crea. Eminescu a dat o operă de valoare universală. ◊ Expr. A da la lumină (sau la iveală) = a descoperi ceea ce este ascuns; (cu privire la scrieri) a publica. Săpăturile au dat la iveală ruinele unei vechi cetăți. ▭ Am arătat cartea me la mulți profesori... și ei m-au îndemnat ca să o dau la lumină. KOGĂLNICEANU, S. 102. A da viață = a naște, a da ființă, a făuri; fig. a anima, a însufleți. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic... Privind cu veselie cum soarele răsare Dînd viață luminoasă cu-o caldă sărutare. ALECSANDRI, O. 206. A da (ceva) în vileag (sau tîrgului) = a divulga. Cum de să știe el ceva și să n-o deea tîrgului? ISPIRESCU, U. 112. A da de veste (sau de știre) = a aduce la cunoștință, a vesti. Mică lacrimă fierbinte, Ce te-ncerci cînd n-ai cuvinte... Să dai altui suflet veste De cît dor în tine este. TOMA, C. V. 93. Să cerc a da de știre Marghioliții, după chipul obișnuit... să-i cînt pe sub ferești. ALECSANDRI, T. I 78. A da însemnătate = a acorda atenție. Cred că ea nu dădea nici o însemnătate jocurilor deputatului. CAMIL PETRESCU, U. N. 53. A da semne de... = a indica, a arăta că..., a lăsa să se vadă că... A-și da (refl., familiar, a se da cu) părerea = a-și exprima punctul de vedere. Au să vă vină oaspeți... își dădu părerea dascălul Iov. SADOVEANU, P. M. 27. Așteaptă pe franțuz să-și deie părerea în limba lui străină. id. Z. C. 46. Poate sosește acum, se dădu cu părerea portarul binevoitor. C. PETRESCU, C. V. 123. A da gata = a) a termina, a lichida. Au dat gata patru curcani fripți. SADOVEANU, O. I 297; b) a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). (Sport) A da startul = a anunța plecarea printr-un semnal. La ora 4 s-a dat startul în prima serie a cursei de 100 m plat. 12. A provoca, a prilejui, a pricinui, a cauza, a stîrni. Zeama de mahorcă slăbește și dă căldură. CAMILAR, N. I 143. [Pajul Cupidon] dă gînduri ne-nțelese Vrîstei crude și necoapte. EMINESCU, O. I 108. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul acelălalt le ia. ALEXANDRESCU, P. 77. 13. (Mai ales urmat de verbe ca: «a cunoaște», «a înțelege» etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa, a face posibil. Îi ședea ghimpe de foc în creier, gîndindu-se că fuga lui putea să deie crezut pînă și coanei Tasica, ba chiar și Rusandei, că el e ucigașul. POPA, V. 80. Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76. Baba se culcă... dînd a înțelege nurori-sa că are s-o privegheze. CREANGĂ, P. 6. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mîna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a fi în stare să..., a avea posibilitatea să...; a-i veni bine la socoteală, a-i conveni. Vă impunea mult respect faptul că ei... veneau acasă... cu trăsura, și știați că pentru asta le dă mîna să plătească un leu. PAS, Z. I 110. 14. (Adesea legat de ideea divinității) A rîndui, a destina, a sorti, a hărăzi. Și dînd dumnezeu un vînt bun, corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 24. Of, jupîneșică, of! Ce-a fost să nu dea dumnezeu să mai fie! CREANGĂ, P. 119. ◊ (Impersonal) Ploi de lumină Mi-i dat să sărut. BENIUC, V. 57. Ți-a fost dat... să-nduri toată durerea Pe care lumea n-o mai simte. VLAHUȚĂ, O. A. 50. Se înduioșa la gîndul că îi va fi dat să trăiască în liniște! MACEDONSKI, O. III 23. ◊ Expr. Ș-apoi dă doamne bine! = apoi a fost strașnic! După aceasta se începe nunta, ș-apoi dă doamne bine! CREANGĂ, P. 279. Ce-o (sau cum a) da tîrgul și norocul = cum se va întîmpla să fie, cum se va nimeri. Apoi dă, tată, cum a da tîrgul și norocul. CREANGĂ, P. 197. (Bine că) a dat dumnezeu! = în sfîrșit, după atîta așteptare, în cele din urmă. A dat dumnezeu de ne-a scris o scrisoare. 15. (Cu privire la oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A așeza sau a trimite într-un loc pentru o îndeletnicire determinată. Îl deteră pe la școli și filosofi. ISPIRESCU, L. 2. ◊ Expr. A da (pe cineva) pe brazdă v. brazdă. ♦ (Cu privire la animale) A mîna. Au dat oile la păscut. SBIERA, P. 37. Drăguțule bace, Dă-ți oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. Flăcăul dădea răspuns că așteaptă pe tatăl său cu paralele, ca să împace pe ciobani și pe stăpînul bălții. SADOVEANU, B. 15. A da ordin (sau poruncă) = a ordona, a porunci. M-am necăjit și am dat poruncă să dea gazeta înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 29. Prefectul i-a dat ordin să plece la expoziție «pe puțin cu trei sute de suflete». SP. POPESCU, M. G. 22. A da bucium = a vesti. Și de acolo din margini de zări, Din creieri de culme, din inimi de luncă, Dau bucium și zvoană spre depărtări, Să-și strîngă tovarăși de rodnică muncă. DEȘLIU, G. 28. A da crezare (sau crezămînt) v. crezare. A-și da (popular a da) sfîrșitul (sau sufletul, duhul) = a muri. Într-o seară, bolnava își dădu sfîrșitul. DUNĂREANU, CH. 10. I-a venit și lui rîndul să-și dea duhul. ANGHEL, PR. 129. Bătrînul a dat sfîrșitu și, după ce l-au înmormîntat, feciorii săi au pornit de au vînat toți munții. POPESCU, B. IV 4. (Prin exagerare) Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. SADOVEANU, O. VI 66. A da dovadă = a dovedi. Lenin și Stalin ne învață că membrii de partid trebuie să dea dovadă de inițiativă creatoare în muncă. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 101. A da prilej (sau ocazie) = a prilejui. Eliberarea poporului nostru a dat prilej miilor de talente... să se afirme, să se dezvolte, să atingă culmi nebănuite în creații. CONTEMPORANUL, S. ii, 1953, nr. 353, 1/2. Eu am apelat la dumneata numai ca să-mi dai ocazie să muncesc. C. PETRESCU, C. V. 134. Natura psihică a lui Eminescu a dat prilej multor aprecieri greșite asupra poetului. IONESCU-RION, C. 65. A da ocol (sau tîrcoale), a da raita (sau o raită) = a se învîrti în jurul unui loc, a cerceta un loc. Pînă seara a clocotit tot tîrgul Nomoloasei de vestea nebunului bătrîn, care dădea tîrcoale la marginea orașului. POPA, V. 150. El poartă calul, dînd ocol... Și ochii pașei mari s-aprind. COȘBUC, P. I 109. A da năvală (sau buzna) = a năvăli. Se așeză jos pe prispă; păsările flămînde dădură buzna la căuș. VLAHUȚĂ, O. AL. I 48. (Eliptic) A venit vestea că dau tatarii. SADOVEANU, O. I 515. A da roată = a se roti. Se zbuciumă vîntu-n mînie, Iar corbii-n pribeagul lor drum Dau roate prin zarea pustie. COȘBUC, P. II 47. A da informații (sau referințe, relații) = a informa, a referi, a relata. Îți voi da relație de călătoria me. KOGĂLNICEANU, S. 41. (Rar) A da răscoală = a răscoli. Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală! IOSIF, P. 24. A-și da truda (sau osteneala) = a se trudi, a se osteni. Toate chipurile și toate trudile ți le-ai dat, numai ca să mă vezi norocit și însămnat între moldoveni. KOGĂLNICEANU, S. 54. A da luciu (sau lustru) = a lustrui. Vezi luciul ăla de la bielă? Eu l-am dat. SAHIA, N. 30. Ema, dîndu-și lustru la unghii: A venit multă lume? CAMIL PETRESCU, T. II 41. A da raportul = a raporta. Am venit să dau raportul săptămînii. SEBASTIAN, T. 155. A(-și) da demisia = a demisiona. Se înturnă la Iași și îi dete demisiunea. NEGRUZZI, S. I 111. ◊ Expr. A da (un) examen = a se prezenta la un examen, a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva, a fi tras la răspundere. Dacă va fi să dau cuiva socoteală, voi istorisi tot ce-am văzut. CAMILAR, N. I 425. Ți-am cerut să-mi dai samă ce cauți la hotar. SADOVEANU, F. J. 152. Eu n-am teamă De-a mele fapte-n viață să dau în ceruri seamă. ALECSANDRI, T. II 192. A-și da seama (rar seamă) = a se dumeri, a pricepe, a se lămuri. Din analiza lucrărilor Congresului ne putem da seama de uriașele sarcini care stau înaintea noastră. DAVIDOGLU, M. 7. Ne-am dat seama că fără popor nu putem face revoluția. CAMIL PETRESCU, B. 67. Fiecine cum i-e vrerea despre fete samă deie-și, – Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. EMINESCU, O. I 79. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «cu») A face o mișcare (de obicei repetată), conștientă sau reflexă. Ion dădu încet din cap, în semn că da, și ieși. DUMITRIU, N. 158. Dă din aripi, iar se urcă, iar coboară fluturele roșu. ISAC, O. 254. Privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța ușor din umeri pentru a-și manifesta neștiința, nedumerirea, nepăsarea. Toți pe cîți îi întrebă dădeau din umere, neștiind ce să răspundă. CREANGĂ, P. 307. A da din gură = a vorbi mult. ♦ (Cu arătarea instrumentului) A face mișcări repetate (în procesul muncii). De mînecate, dă-i cu grebla, cu tătăbonțul. POPA, V. 135. ♦ A o ține într-una, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). Face ca și atunci cînd îi curgea sîngele șiroi și el îi da că n-are nimic. SADOVEANU, O. I 87. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ◊ Expr. (Familiar) Dă-i cu..., dă-i cu..., se zice pentru a arăta o succesiune de acțiuni. Din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică... una-două-trei... pe urmă dî-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere. CARAGIALE, O. I 119. A da cu paharul = a bea mult. A dat cu paharul pîn’ s-a îmbătat. PANN, P. V. I 118. ♦ (În practicile superstițioase, urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «în») A spune viitorul, a ghici, a prezice. Safta da în cărți și ghicea în palmă și cafea. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 32. Dați-mi ceva, cît de puțin, să vă dau cu norocul. RETEGANUL, P. II 38. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», sensul reieșind din context) A spăla, a spoi, a unge a vopsi (cu...). Au nu îți e rușine Să-ți dai cu dresuri și sulemenele? TOMA, C. V. 260. Să-mi dau cu apă de izvor pe față. D. BOTEZ, P. O. 16. ◊ Tranz. [Compoziția] trebuie topită întîi în apă, or s-o dea pe păr așa simplu? CARAGIALE, O. VII 5. 3. A lovi, a izbi; a bate. Nu da, păgînule, că-i copilul meu. ALECSANDRI, T. II 14. ◊ (Cu determinări arătînd instrumentul, locul acțiunii sau persoana asupra căreia se răsfrînge acțiunea) Dacă mai spunea o vorbă, dam în el, că am eu socoteală veche. DAVIDOGLU, M. 64. Văzu o muscă înainte, dete cu pălăria în ea și pică la pămînt. RETEGANUL, P. III 80. Mi-ai dat cu frîul în cap, să mă prăpădești. CREANGĂ, P. 196. (Cu construcția schimbată) Îl prinde de brăcinar și dă cu el de pămînt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 134. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da coate (sau cu cotul) = a se atinge cu cotul pentru a-și atrage atenția, a-și face semne. Unii dintre flăcăi își dădură cu cotul și-ncepură să zîmbească. DUNĂREANU, CH. 21. A(-i) da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (pe cineva) cu violență, pentru a-i distruge situația, bunul nume etc. Vreau să-mi leg numele de o operă de purificare. Vreau să le dau la cap tîlharilor. C. PETRESCU, C. V. 108. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva), a nu voi să știi (de cineva sau de ceva); a scăpa un bun prilej, a nu profita de... Ai dat cu piciorul la avere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 77. Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. Sîntem încredințați că tu nu ni-i da cu piciorul, mai ales aducîndu-ți aminte de prieteșugul nostru. SBIERA, P. 271. Unde dai și unde crapă! v. crăpa. ◊ Tranz. (Folosit și absolut; complementul indică persoana lovită, lovitura sau instrumentul întrebuințat la lovit) Te-a bătut?... – Nu... Mi-a dat numai o palmă. CAMIL PETRESCU, T. II 29. N-am fost slab și nici fricos: Pe opt ți-i dam grămadă jos. COȘBUC, P. I 199. Fata dete călcîie calului. ISPIRESCU, L. 17. Nu pot eu s-o ajung să-i dau o scărmănătură bună. CREANGĂ, P. 268. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dedea. TEODORESCU, P. P. 503. (Fig., în amenințări; construit cu dativul) Vai... Mădălină... gemu Costache prin somn. – Îi dau eu Mădăline... Eu strig... și el visează Mădăline. CAMILAR, N. I 222. Stăi tu, vulpe vicleană ce ești! Las’ că ți-oi da eu ție. SBIERA, P. 186. ♦ (Instrumentul este o armă de foc) A pune în acțiune, a trage. Eram băiat de vreo treisprezece ani cînd am învățat să dau cu pușca. ODOBESCU, S. III 21. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Tranz. (Complementul indică proiectilul) Se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva). Calul fugea de da cu burta de pămînt. ISPIRESCU, L. 129. Ajunse la un munte mare... al cărui vîrf da la nori. id. ib. 216. 4. (Urmat de determinări locale sau modale; uneori (tranz.) construit cu pron. «o», care are valoare neutră) A o lua, a o porni, a o apuca, a se duce. Stoicea dădu spre iaz, sprijinindu-se în ciomag. GALACTION, O. I 47. Caii, obosiți și ei, simțind că li se slobod frînele, o deteră în pas domol de tot. SLAVICI, O. I 215. După ce ieși din sat, dete cătră casă prin o pădure. RETEGANUL, P. I 13. Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ Fig. Nevasta n-au știut încotro să deie de bucurie. SBIERA, P. 229. Nu mai știa ce să facă și încotro s-o deie, ca să nu greșească tocmai acum la dică. CREANGĂ, P. 270. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo sau la deal, la vale) = a merge de colo pînă colo; fig. a se frămînta, a încerca în toate chipurile, a-și da osteneală. Dau încolo, încoace; dară nime nu poate chibzui... încotro să fie drumul spre casă. SBIERA, P. 67. Baba... dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; și, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, și pace bună. CREANGĂ, P. 8. A o da pe... = a o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. Cînd însă i se întîmpla să pomenească de ceva din trecutul neamului nostru, o da pe romînește. M. I. CARAGIALE, C. 78. ♦ A se abate, a trece (pe la...), a intra (undeva) pentru puțin timp. Părăsise cu totul gîndul de a mai da pe la universitate. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Trecînd Dunărea, dete prin satele turcești și bulgărești. ISPIRESCU, M. V. 17. Părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece. CREANGĂ, A. 2. ◊ Expr. A-i da cuiva în (sau prin) gînd, prin (sau în) cap, în (sau prin) minte = a-i veni cuiva o idee. Cum de i-a dat în cap imbecilului să-mi trimită telegrama? C. PETRESCU, C. V. 111. 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «peste») A ajunge la..., a găsi, a afla, a întîlni, a nimeri. Oriunde ar apuca-o, dă peste oameni. CAMILAR, N. I 316. Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. La moară dau de prieteni. COȘBUC, P. I 76. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge pînă la fund; p. ext. a ajunge la margine, la capăt, la sfîrșit. Am făcut datorii peste datorii. Cum dam de fund, nenea Scarlat... îmi făcea numaidecît rost de împrumut cu dobînzi sălbatice. M. I. CARAGIALE, C. 88. Cercați voi marea cu degetul, dar ia! să vedem, cum i-ți da de fund? CREANGĂ, P. 260. A da de capăt v. capăt. A(-i) da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da peste cineva cu caii (sau cu căruța etc.) = a veni din mers peste cineva, lovindu-l, răsturnîndu-l. Dedeau cu caii preste oamenii lui Ercule. ISPIRESCU, U. 52. Cine e acesta ce a să deie piste noi cu droșca. NEGRUZZI, S. I 238. A da de dracu = a o păți. A da cu ochii de cineva v. ochi. A-și da cu socoteala că... v. socoteală. ◊ (Urmat de determinări ca: «rușine», «primejdie», «necaz» etc.) Ia cupa cea largă și-ai grijă ce faci; Ascunde-o bine, Căci Mufti... ne-o ia... Și dăm de rușine! COȘBUC, P. I 210. Avem să dăm peste o primejdie mare. ISPIRESCU, L. 6. Cînd este să dai peste păcat, dacă-i înainte, te silești să-l ajungi, iară dacă-i în urmă, stai și-l aștepți. CREANGĂ, P. 223. ♦ Tranz. (Regional) A băga de seamă, a prinde de veste, a observa. Băgînd sacii în moară, au dat că într-înșii nu-i grîu. SBIERA, P. 16. Cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap. CREANGĂ, A. 20. 6. (Despre întîmplări sau împrejurări neplăcute; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «peste») A veni peste cineva pe neașteptate, a surprinde pe cineva. Acolo, la Cotnari, am fost demult la culesul viilor, pe cînd încă nu dăduse molima filoxerei. SADOVEANU, O. VIII 233. Deodată dete preste ei o căldură, încît leșinau de sete. RETEGANUL, P. III 75. N-au mers mult și iată c-au dat altă nevoie peste dînsa. SBIERA, P. 208. De multe ce dăduse peste dînsul, se făcuse cam hurșuz. CREANGĂ, P. 111. ◊ Expr. A da strechea într-însul, se spune despre un animal care fuge orbește pentru că a fost mușcat de streche, sau (fig.) despre un om care fuge cuprins de spaimă. 7. (Despre persoane, în legătură cu verbe de mișcare) A ajunge într-un punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a intra în alt drum, a se împreuna cu alt drum. Ivancea coti îndărăt ca să iasă prin fundul curții pe drumul ce da în șosea, fără să treacă prin sat. DUMITRIU, N. 53. Fac înapoi, pe același drum, cu gîndul... să dea în Calea Victoriei. SP. POPESCU, M. G. 62. Ieșiră acum din pădure și dădură într-o poiană frumoasă. RETEGANUL, P. I 46. Dacă prin codri pătrunzi, dai de-o vale frumoasă și verde, Pe-al căreia deal se întinde o mîndră grădină. EMINESCU, O. IV 179. ♦ (Rar, despre locuri, terenuri) A ajunge sau a se întinde pînă la... Nimerise în grădini tăcute care dădeau în cîmp. CAMILAR, N. I 102. Făt-Frumos vede că șirul munților dă într-o mare verde. EMINESCU, N. 13. ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A fi cu fața spre..., a avea vederea spre..., a se deschide spre... Mai la dreapta o ușă cu geam... dă înspre peron. SEBASTIAN, T. 188. Din odăile neluminate ce dădeau în larga încăpere din mijloc se auziră șoapte, rîsete înfundate. M. I. CARAGIALE, C. 120. 8. A nimeri în..., a cădea în... S-azvîrlea, nu s-azvîrlea, Drept în paloșe că da. TEODORESCU, P. P. 443. ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. De cînd ai luat zestre o casă, trei cai și-o sanie, te-ai prostit de dai în gropi. GALAN, Z. R. 266. A da din lac în puț = a nimeri din rău în mai rău. A-și da în petic v. petic. A da în brînci v. brîncă. ♦ (Despre păr) A intra, a cădea, a ajunge în... Pletele îi dădeau în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. Baba... s-a ghemuit... cu spatele la lună, să nu-i dea lumina-n ochi. CARAGIALE, S. N. 255. Tainicele raze [ale lunii], dînd pieziș pe o zidire... Mîngîie a ei ruină. ALEXANDRESCU, P. 136. 9. (În legătură cu o acțiune în desfășurare; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A începe, a trece în..., a intra. Vremea dădu în cald. DELAVRANCEA, S. 50. Copacii dau în mugur. VLAHUȚĂ, O. A. 342. Soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. ◊ (Impersonal) Dădea în toamnă și-o amorțise frigul. PAS, Z. I 88. ◊ Expr. A da în undă (sau în clocot) = a începe să fiarbă, să clocotească. (Fig.) S-a depărtat al ploii ropot, Dar Rîul Mic a dat în clocot Și spumegă de-a lungul văii. DEȘLIU, M. 35. A da în pîrpăra însuratului = a fi stăpînit de dorința însuratului. Dă, ce să-i zici! dăduse și el în pîrpăra însuratului. CREANGĂ, P. 166. (Despre cereale sau fructe) A da în copt (sau în pîrg) = a începe să se coacă, să se pîrguiască. Acasă perele de vară dau în copt. CAMILAR, N. I 83. Pomul înflorea în fiecare zi... rodul creștea și seara da în pîrg. ISPIRESCU, L. 73. Vezi d-ta, colo departe, niște lanuri frumoase de grîu care dă în copt? CREANGĂ, P. 155. A da în spic = a lega spic. Holdele au dat în spic mai devreme ca în alți ani. ♦ (Despre frunze, muguri, păr) A ieși, a se ivi, a apărea. Le dădea puful pe obraz. SADOVEANU, O. I 271. Am fugit repede la oglindă să cercetez dacă nu mi-au dat fire albe. C. PETRESCU, Î. II 63. A suflat vîntul de primăvară, au încolțit mugurii, a dat frunza. DELAVRANCEA, A. 34. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud cerul tunînd, Să văd norii fulgerînd, Ierbulița-n șesuri dînd. ANT. LIT. POP. I 72. ◊ (Despre sînge, lacrimi etc.) Îmi dau lacrimile și plîng încet de bucurie. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Avea o senzație de durere fizică așa de intensă, că-i da lacrămile în ochi. BART, E. 212. ◊ Expr. A da inima (sau duhul) din cineva, se zice despre acela care e gata să se sufoce în urma unui efort prea mare. Aleargă săraca, de dă inima din ea, ș-o trec amețeli. VLAHUȚĂ, O. A. 369. Începe a striga, de da duhul dintr-însa: «Ioane, Ioane, Ioane!» și Ion – pace! CREANGĂ, A. 64. ♦ (Despre lichide, determinat prin «afară» sau «pe din afară») A trece peste buzele vasului, a ieși afară din vas. Apa numai cît nu da afară din fîntîni. RETEGANUL, P. I 27. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afarî din vas. S-a întîmplat să dea laptele în foc. GALAN, Z. R. 38. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice) A veni, a se face a se lăsa, a se porni. Aici, în locul mărului, era o salcie cu scorbură arsă... și stăteau la adăpost în scorbură pescari cînd da cumpăna. CAMILAR, TEM. 195. Ciobanii de demult, cînd plecau cu oile, intrau ca în mănăstire: nu-i mai vedeau fetele și nevestele decît cînd da zăpada. GALACTION, O. I 64. Peste o lună dă primăvara. C. PETRESCU, C. V. 149. 11. (Cu valoare de auxiliar, urmat de un verb la conjunctiv) A începe să..., a se apuca de..., a avea de gînd, a se pregăti pentru o acțiune, a fi pe punctul de a... Rizea dădu să plece. DUMITRIU, B. F. 27. Dragoș dădu să coboare scara, dar iute o sui înapoi, căci Geoiana era cît pe ce să-l umfle în corne. HOGAȘ, DR. II 96. A dat el să se supere și să ne ocărască, dar a priceput îndată că cel mai bun lucru ce-i rămînea de făcut era să rîdă și el cu noi. VLAHUȚĂ, O. A. 456. Dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atîta. CREANGĂ, P. 256. III. Refl. și (rar) intranz. 1. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. Dă-te mai încoace. ▭ Ian, măi oameni, dați-vă la o parte. CAMILAR, N. I 208. Dă-te la o parte să treacă domnu doctor. C. PETRESCU, C. V. 35. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a) a se retrage (mai înapoi). Tuspatru deterăm un pas înapoi. M. I. CARAGIALE, C. 25. Dacă murgu-i sprinten da-n lături sforăind, Viteazul cu blîndeță îl dezmierda. ALECSANDRI, O. 207; b) a se codi, a se sustrage de la ceva, a căuta să scape, a se retrage (într-o luptă). Nu, Ioane, noi nu trebuie să dăm înapoi! Pentru nimic în lume, nici un pas înapoi! CAMILAR, TEM. 85. Teama de necunoscut era de neîndurat. Dar, negreșit, asta numai la cei hotărîți să nu dea, în nici un caz, înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 337. Cum văd eu, nici de asta nu te-ai da în lături. CREANGĂ, P. 166. ◊ (Locuțiune verbală) A se da jos = a coborî. (Tranz.) De ce m-ați dat jos din tren? SEBASTIAN, T. 232. (Fig.) Prometeu... adesea mustra pe Joe pentru nelegiuirea ce săvîrșise dînd pe tat’său jos de pe scaun. ISPIRESCU, U. 82. Dînd jos pe Lăpușneanul, urcăm pe cine-n loc? ALECSANDRI, T. II 112. ♦ A se așeza undeva. Se dete p-o pernă, răzimîndu-și cotul. PANN, P. V. I 58. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A se năpusti, a se arunca, a năvăli asupra cuiva. Cînd se da armăsarul la Galben-de-Soare, mușca din pieile de bivol, iară cînd se da acesta la armăsar, mușca din carne vie. ISPIRESCU, L. 28. Ține-l [pe cîine] să nu se dea la mine. CARAGIALE, O. II 267. Iarna... ursul ajunge de să dă la vite și la oameni. SLAVICI, la TDRG. ◊ Intranz. V-aștept, ca să nu dea la voi cîinele. SADOVEANU, P. M. 261. Zîna... dă deodată la dînsul, să-i scoată ochii. SBIERA, P. 38. ◊ Expr. A da fuga = a se repezi. Eu am dat fuga la brad și m-am suit în brad. SADOVEANU, V. F. 27. A da de-a dreptul = a veni drept la țintă, fără a face ocol. Golătatea încunjură, iară foamea dă de-a dreptul. CREANGĂ, A. 69. 3. A se deda la..., a fi înclinat spre... Leneșa lor minte, dată pe gîndiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. VLAHUȚĂ, P. 134. El din mica copilărie au fost dat către aceste. DRĂGHICI, R. 73. 4. (În jocuri, urmat de determinări ca «de-a rostogolul», «pe gheață», «în leagăn» etc.) A aluneca, a se rostogoli, a se legăna etc. Fă-te dar tu o roată de lemn și eu una de fier, să ne dăm unul pe un deal, altul pe alt deal. RETEGANUL, P. III 73. În scrînciobul din culme se dau flăcăi și fete. ALECSANDRI, P. III 143. ◊ Expr. A se da peste cap v. cap. A se da de-a tumba (sau de-a dura) = a se da peste cap, a se rostogoli. A se da de rîpă = a se prăpădi. Porumbo, iubește-mă că mă dau de rîpă, pre legea mea! ALECSANDRI, T. 157. A se da în vînt după... = a) a-și da toată osteneala. Ilinca bocea pe la toate pragurile și se da-n vînt după leacuri. VLAHUȚĂ, O. A. 129. Și merg eu acum fără păsare prin păpușoi pînă în dreptul ogrăzii și mă uit printre gard și văd pe mama cum se da în vînt după trebi. CREANGĂ, A. 68; b) a ține foarte mult la cineva, a face orice pentru... 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe lîngă») A se lua cu binele pe lîngă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. Slutul se dete pe lîngă fată și începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Dacă... vrun tinerel viteaz S-ar da pe lîngă mine... Atunci cu voie bună I-aș da sufletu-n dar. ALECSANDRI, T. 156. 6. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A trece în altă parte, în altă tabără sau grupă. Lasă legea creștinească Și te dă-n legea turcească. ALECSANDRI, P. P. 211. ◊ Expr. A se da în (sau de) partea (cuiva) sau a se da cu cineva = a se alătura de partea cuiva (într-o discuție, într-un diferend etc.). Of, of... te-ai dat cu năpîrca de Eftimie. DUMITRIU, N. 238. Stă la chibzuri în care parte să se de. ISPIRESCU, U. 28. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau ceva. Eu gîndesc că s-a da după mine și s-a face și ea bună. CREANGĂ, P. 164. ◊ Expr. A se da pe (sau la) brazdă v. brazdă. 7. (Despre persoane) A se lăsa în voia cuiva. Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. ♦ A se lăsa stăpînit, copleșit de... Dragul meu... învață-te a munci, nu te da lenii. HOGAȘ, DR. II 47. Se dete cu totul la această patimă. NEGRUZZI, S. I 20. Inima i se sfîrșea, Dar îndat’ se stăpînea Și durerii nu se da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. 8. (Mai ales în forma negativă) A ceda, a nu opune rezistență, a se supune. [Cîinii] nu se da să li tai cozile. SBIERA, P. 15. Fricosule... nu mi te da, păcătosule. ALECSANDRI, T. I 117. ◊ Expr. A nu se da cu una cu două = a nu ceda ușor. Flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una cu două. CREANGĂ, P. 142. ♦ (Întregit printr-un participiu, cu sensul determinat de acesta) A se lăsa (nemaiavînd încotro). N-a mai avut ce spune și s-a dat bătut. SADOVEANU, P. M. 205. Cum nu se dă scos ursul din bîrlog... așa nu mă dam eu dus din Humulești. CREANGĂ, A. 116. ♦ (Învechit și familiar; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. Numai Timișoara mai este în mîna împotrivnicului, dar întru atîta înconjurată că în puțintică vreme trebuie să se dea. GHICA, A. 306. Aceștii, după puțin, s-au dat robi și cetățuia s-au ars de franțezi. KOGĂLNICEANU, S. 13. Dă-te de voia tea. Să ne scapi de vreo belea. TEODORESCU, P. P. 292. 9. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», rar «spre») A începe să..., a se apuca de..., a se pune pe... După cină să dau la culcare. RETEGANUL, P. III 83. Se deteră spre odihnă, dar pîndea cînd unul, cînd altul. ISPIRESCU, L. 4. Satul văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure. CREANGĂ, P. 329. La lucru s-au pornit Și la lucru mi s-au dat; Mi s-au dat la secerat. TEODORESCU, P. P. 150. ◊ Expr. A se da (rar, intranz., a da) în vorbă cu cineva = a intra în vorbă. Mai de una, mai de alta, apoi dădură în vorbă cu Pahon. RETEGANUL, P. V 14. Numai cît în vorbă se da, Secerele și gătea. TEODORESCU, P. P. 142. 10. (Numai în expr.) A se da drept (învechit, de) cineva = a voi să treacă drept altcineva, a face să se creadă că e altcineva. [Agenții] s-au ivit în aceeași zi la han la Brătulescu, dîndu-se drept negustori de covoare. POPA, V. 95. M-oi duce la curtea împăratului și m-oi da de doftor. SBIERA, P. 301. Am să mă dau și eu de baroană, cum oi trece granița. ALECSANDRI, T. I 181. 11. (Mai ales în forma negativă) A se pomeni, a se ivi. Înc-așa schilodeală nu mi s-a dat în cale! RETEGANUL, P. III 62. Turbare de cap și frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli nu s-a mai dat a vedea! CREANGĂ, A. 84. Nu s-a dat pe fața pămîntului o jupîneasă mai iscusită decît Anghelușa. ALECSANDRI, T. I 105. – Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (regional dedei și detei); m. m. perf. dădusem și dasem (regional dedesem și detesem); prez. conj. pers. 3 să dea (regional să deie).

MIERCURI s. f., adv. I. S. f. Ziua a treia a săptămînii, care urmează după marți. Urii din iudei. . . se giurară. . . nece se mărînce, nece ce se bea pănră cându sfîrșilulu mierrcurii. COD. VOR. 50/16, cf. 110/6. Iară celoralalți preuți tuturora depreună le poruncim, lîngă duminecă, miercuri și vineri . . . să facă slujbă în toate zilele (a. 1 675). GCR I, 220/1. Și era într-o miercuri în post. NECULCE, L. 232, cf. MAN. GÖTT. Toma Gulai va avea cinste în miercurea viitoare la 21 martie a da o mare reprezentație. CR (1833), 8²/39. Muzeul național. . . va coprinde articole literale și industriale și va ieși o dată pe săptămână, în toate miercurile. ib. (1836), 1¹/20. Ieri am împlinit treizăci și cinci de ani. . . – Treizăci și cinci fără miercuri, fără vineri și fără sîmbete. ALECSANDRI, T. I, 191, cf. PAMFILE, CER. 14. Era, în miercurea aceea de cireșar, o căldură mângîioasă de soare. SADOVEANU, O. I, 51. Era într-o miercuri, în opt zile ale lunii lui martie. id. ib. X, 282. Damian își juca și el zmeul lui. . . nu duminica, ci într-o miercure dimineață. CAMIL PETRESCU, O. II, 667. Frunză verde barlaboi, Azi e miercuri și mîine e joi. MAT. FOLK. 806. Marți vom mîneca, Marți pe la amiazi, în păduri cu brazi, Miercurea să vie Tot cu veselie. ib. 1079. ◊ (Popular) Miercurea strîmbă (sau frumoasă) = prima miercuri din postul mare. Cf. CANDREA, F. 214, MUSCEL, 30, ALR Il/l MN 113, 2850/791, 876. II. Adv. 1. În miercurea (I) imediat precedentă sau următoare. 2. (Și în forma miercurea) într-o zi de miercuri (I), în timpul zilei de miercuri. Carii nu vor să-și îngroape morții lune sau miercure, la aceia popii să nu meargă (a. 1 675). GCR I, 218/29. Miercuri de să va întâmpla naștere lui H[risto]s, iarna va fi mare și bună (cca 1750). id. ib. II, 59/16. Astăzi miercuri te înștiințez că în patru zile, adecă duminică, mă pornesc negreșit din Paris. KOGĂLNiCEANU, S. 230. Într-o dimineață, miercuri înainte de dumineca mare, moș Nichifor deciocălase căruța și-o ungea. CREANGĂ, P. 112. Mă dusei miercurea-n tîrg Să văz boii cum se vînd. JARNOK-BÎRSEANU, D. 97. M-a văst miercuri seara Prin grădină cu mîndra. id. ib. 398. Miercuri m-am dus la tîrg. ȘEZ. III, 201. Sărac bade de departe, Trimite-mi un rînd de carte. Și mi-o scrie miercurea, Tocmai cum ți-i inima. mat. folk. 751. Harnică-i mândruța mea. . . Lunea caieru-și făcea, Marțea-n furcă ni-l punea, Miercuri fusul ni-l prindea. ib. 896, cf. 1413,1521. (În superstiții) Cine m-au făcut luni, îm disfac marți; cine m-au făcut miercuri, îm desfac gioi (a. 1 784). GVR II, 137/7. Orice lucru să-l începi lunea, miercurea, joia și vinerea. ȘEZ. I, 126, cf. 154, MAT. FOLK. 643, PAMFILE, B. 44. 3. (Numai în forma miercurea) în fiecare miercuri (I). Cela ce priimeaște gîndurile omenești . . . datoriu iaste a posti miercurea și vinerea (a. 1640). GCR I, 88/24. Divanul g[os]p[o]d să se facă de trei ori pe s&pt&mînă, adecă lunea, miercurea și sîmbăta (a. 1 780). id. ib. II, 125/7. Lunea, marțea n-am lucrat, A ținea m-am apucat; Miercurea e sărbătoare, Că scapă de multe boale. JARNIK-BÎRSEANU, D. 426, cf. ȘEZ. III, 201. Că eu lunea nu lucrez; Marția țiu de sărbătoare, Miercurea de fată mare. MAT. FOLK. 484. La vatra cu trei tăciuni, Fac fetele rugăciuni Vinerea și miercurea, Că doară s-or mărita. ib. 1412. Parcă mănîncă numai miercurea și vinerea, se spune despre un om foarte slab. Cf. ZANNE, P. III, 634, MAT. FOLK. 1179. – Pl.: (I) miercuri. – Și: (I) miércure s. f. – Lat. mercuris [dies].

IKEBANA (cuv. japonez „flori care trăiesc”) subst. Artă japoneză de aranjare a florilor, care se fixează într-un suport (perie metalică, grilaj ceramic, pământ umed, burete etc.) pentru a avea o poziție stabilă. Este răspândită azi în toată lumea. Inspirată din simbolul trecerii timpului, reprezentat astfel: trecutul prin flori complet înflorite, frunze sau ramuri uscate; prezentul prin flori întredeschise, frunze în plină creștere sau ramuri verzi; viitorul prin boboci, ramuri și frunze tinere. Caracteristica i. este tridirecționalitatea elementelor utilizate, simbolizând cerul (ramura primară, care trebuie să depășească o dată și jumătate înălțimea vasului), omul (ramura secundară sau laterală, care are 3/4 din ramura primară) și pământul (ramura terțiară, având 3/4 din cea secundară). La realizarea armoniei generale, vasul are și el un rol important. Arta i. impresionează prin perfecta armonie, fidelă naturii.

MESIA n. pr. m. 1. (În Vechiul Testament) Denumire dată regilor Israelului sau marilor profeți. 2. (În Cărțile profeților) Nume rezervat trimisului lui Dumnezeu ca mântuitor, mesager divin esențial, așteptat într-un viitor nedefinit, apariția sa pe Pământ marcând triumful poporului evreu (al lui Iahve) asupra inamicilor și începutul unei ere pașnice de prosperitate. 3. (În creștinism) Mântuitorul lumii, salvatorul de esență divină al obștei, Unsul Domnului; spec. Isus Hristos. [Acc. și: Mesia] – Din sl. mesiia, ngr. Messías, lat. messias.

PATRIE, patrii, s. f. 1. Țară în care s-a născut cineva și al cărei cetățean este. Da! Da! Aș fi ferice, de-aș fi încă o dată în patria-mi iubită, în locul meu natal. EMINESCU, O. I 8. Putem învinge răul... jertfind individul familiei, aceasta patriei, patria omenirii, viitorului. BĂLCESCU, O. II 9. ◊ Fig. Patria e aducerea aminte de zilele copilăriei. RUSSO, O. 31. ♦ (Însoțit de determinări în cazul genitiv) Loc de origine a unei idei, a unui curent etc. Uniunea Sovietică este patria socialismului. 2. (În sens restrîns) Orașul, satul, regiunea în care s-a născut cineva; pămînt natal, loc de baștină. Alexandrescu era născut în Tîrgoviște, în patria Văcăreștilor, a lui Eliad și a lui Cîrlova. GHICA, S. A. 134. 3. (Cu determinări în cazul genitiv) Loc, regiune bogată în anumite specii de animale sau de plante, sau renumită pentru anumite produse. Laponia este patria renilor și a urșilor albi.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

PROGNOZĂ s.f. 1. Previziune, prevedere bazată pe date științifice; (p. ext.) pronostic. ♦ Text în care se arată modul cum va evolua vremea într-un anumit interval de timp. 2. Anticipare a desfășurării în viitor a unor fenomene și procese din domeniul economiei, tehnologiei, științei, societății în ansamblul ei etc., plecînd de la experiența anterioară și folosind metode și tehnici necesare obținerii de cunoștințe privind evoluția acestora într-o perspectivă mai îndepărtată. 3. Prevedere a apariției unor boli criptogamice sau a unor dăunători ai plantelor în vederea luării din timp a măsurilor de combatere. [Cf. fr. prognose, lat., gr. prognosis < pro – înainte, gnosis – cunoaștere].

bob m. ca plantă și n., pl. urĭ (ca și orzurĭ) ca marfă, mîncare saŭ felurĭ de bob (vsl. bg. rus. bobŭ, bob. Ung. bab. V. boabă, bobiță, bobornic). O plantă leguminoasă papilionacee cu cotoru drept în sus, cu florĭ albe, că păstărĭ ca și fasolea, dar mult maĭ groase (vicia faba saŭ faba vulgaris). Frunctu eĭ: azĭ am mîncat bob. S.m. Grăunte de legumă saŭ orĭce bobiță întrebuințată la ghicit viitoru, cum fac oameniĭ din popor. A da în bobĭ saŭ cu bobiĭ, a ghici după cum cad bobiĭ, cum fac babele. Par’c’am dat în bobĭ, am nemerit parc’a’aș fi știut dinainte. Bob numărat, exact, tocmaĭ. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Grăunte, boabă glóbul: bob de mazăre, de mărgăritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

AN², ani, s. m. I. 1. Măsură sau perioadă de timp cuprinzînd 12 luni: a) (intervalul de timp se socotește de la 1 ianuarie) Anul 1954. ◊ Pre tine, an tînăr, te văd cu mulțumire! Pre tine te dorește tot neamul omenesc! ALEXANDRESCU, P. A. 78. ◊ Anul acesta = anul curent. Anul trecut = anul expirat. Anul viitor = anul care începe la 1 ianuarie viitor. Cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor? ALEXANDRESCU, P. 77. ◊ (În legătură cu recolta) An bun. An rău. ♦ Loc. adv. În anul... = în cursul anului... Eminescu s-a născut în anul 1850. La anul = în anul viitor, peste un an. Dacă la toamnă tot nu s-o putea, atunci la anul pe vremea asta, ți tot trebuie să se termine o dată. DUMITRIU, B. F. 134. Noroc bun... și la anu cu bine! ALECSANDRI, T. 673. ♦ Anul nou = ziua de 1 ianuarie (în care se serbează începutul unui an); b) (intervalul de timp se socotește cu începere de astăzi, privind în trecut sau în viitor) Peste un an va termina școala medie. ◊ Loc. adv. Acum un an (sau doi ani etc.) = cu un an (sau cu doi ani etc.) în urmă. Acum trei ani a fost o iarnă grea. (Precedat de prep. «de a», adjectival) Cu mîndra de-acum un an Dintr-un măr mă săturam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. ◊ Loc. adv. De un an (sau doi ani etc.) = de acum un an (sau doi ani etc.) încoace. Toată lumea se bucură de pace. D-ta ești un om liber și poți să te duci unde vrei... Așa îi spuneam tatei de 18 ani. SAHIA, N. 25. Părinții tăi nu mai trăiesc de sute de ani. ISPIRESCU, L. 8. N-am dat ochii cu Vîlcan De-i mai bine de un an. TEODORESCU, P. P. 551. Un an (sau doi ani etc.) după... = cînd a (sau va fi) trecut un an (sau doi ani etc.). De ani și ani = de mulți ani, de vreme îndelungată. De ani și ani glasul meu tace. BENIUC, V. 140. Unchiul... îl întrebă pe tata de toate neamurile pe care nu le-a văzut, de ani și ani. STANCU, D. 142. ◊ Expr. (La) mulți ani! = să trăiești mulți ani! să fie (pentru) mulți ani!; c) (intervalul de timp se socotește de la o dată din trecut) Bădică, mîne ți se-mplinește anul, ia-mă și pe mine cu d-ta, că ți-oi fi de mare folos. EMINESCU, N. 21; d) (intervalul de timp se socotește de la o dată oarecare, neprecizată) (Cu determinările «tot», «întreg», «de zile», care accentuează durata, lungimea anului). E rău cînd anu-ntreg ți-e prost Și masa cînd ți-e-n drum. COȘBUC, P. I 229. A ținut veselia ani întregi. CREANGĂ, P. 279. [își luă] merinde ca să-i ajungă un an de zile. ISPIRESCU, L. 13. ◊ (Urmat de determinări indicînd un ciclu de munci sau lucrări) An bugetar. ◊ La sfîrțitul anului școlar, mergînd acasă în vacanță, prezentă cu bucurie tatălui său un certificat strălucit. REBREANU, P. S. 37. ◊ Loc. adv. An de (sau cu) an = în fiecare an, în tot anul, mereu. An de an vas roșu-naintează Pe talazuri clocotind potrivnic. BENIUC, V. 42. An cu an împărăția tot mai largă se sporește. EMINESCU, O. I 144. (Rar) An devreme = amar de vreme, mulți ani, îndelung. Era un hat larg, un fel de drumușor bătucit an de vreme de roțile carelor, de picioarele vitelor și ale oamenilor. CAMILAR, TEM. 330. Într-un an = în intervalul de un an. Toate învățăturile pe care alți copii le învăța într-un an, el le învăța într-o lună. ISPIRESCU, L. 2. Într-o lună Toarce-o lină Și-ntr-un an Țese-un suman! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. Cu anii = ani întregi, ani de-a rîndul,vreme îndelungată. Dacă pleci acum, nu ne vom mai vedea cu anii. (în sistemul de angajări din trecut, în legătură cu verbele «a angaja», «a tocmi» etc.) Cu anul = pe timp de un an. La (sau într-)un an (sau la doi ani etc.) o dată = o singură dată într-un an (sau în decursul a doi ani etc.); rar. Ne intîlnim la un an o dată. ◊ Găsește din întîmplare cîte o piatră de aceste, picată de pe cerb, cînd se scutură el!a șapte ani o dată. CREANGĂ, P. 218. 2. (Alai ales la pl., precedat de un număr, indică vîrsta unei ființe sau vechimea unui lucru) Cal de 5 ani. Stejar de 100 de ani. ◊ Țîțaca Leona uita prea des că împlinisem cinsprezece ani. SADOVEANU, N. F. 7. Am un unchi bătrîn, de 999 de ani și 52 de săptămîni. CREANGĂ, P. 52. ♦ (La pl.) Vîrstă (înaintată). La anii mei nu mai pot urca pe munte. ◊ Și s-așază toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul. EMINESCU, O. I 85. ♦ (La pl.) Epocă din viață; viață. [Bătrînii] buciumă din creasta depărtării Un cîntec pentru anii mei frumoși. Pentru toate nădejdile și izbînzile țării! DEȘLIU, G. 24. Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească... Casa ta ce-adăpostise anii tăi surîzători. MACEDONSKI, O. I 75. 3. (La pl.) Perioadă de timp de un oarecare număr de ani (l); epocă, vreme. Vai! tot mai gîndești la anii cînd visam în academii...? EMINESCU, O. I 140. Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă Din ora de urgie în care te-am pierdut! ALECSANDRI, P. A. 62. II. (Astron.; cu determinări precizînd lungimea intervalului de timp) An tropic = interval de timp (de 365 de zile, 5 ore, 48 de minute și 46 de secunde) care se scurge între două treceri consecutive ale soarelui prin același punct echinocțial. (Ținînd seamă de nevoia practică de a cuprinde un număr întreg de zile, fracțiunea se suprimă și anii se împart astfel:) An comun sau an calendaristic = an de 365 de zile. An bisect = an care are cu o zi mai mult decît anii obișnuiți, an de 366 de zile (și care revine la fiecare patru ani). ♦ An-lumină = unitate întrebuințată în astronomie pentru măsurarea distanțelor mari, egală cu distanța străbătută de lumină într-un an.