NĂLUCIRE s. f. Faptul de a (se) năluci și rezultatul lui. 1. Nălucă (1). Ei să spăriiară de dzicea că iaste o nălucire. varlaam, c. 196. Nălucirile nopților tăcute, carile prin întunearec îmblă și vîjiesc. cantemir, Ist. 231. Mă fac în multe chipuri di năluciri (a. 1800). gcr ii, 172/2. De năluciri și de vidme, mintea le painjiniră. conachi, p. 303. O frică fantastică i-a închipuit niște năluciri fioroase. negruzzi, s. i, 28. Planuri viitoare și amăgiri trecute Se șterg ca năluciri. alexandreSCu, m. 38. Cum cată pruncul mîna să și-o poarte, Spre tot ce vede: chipuri, năluciri. cerna, p. 62. Bătrîna i se păru o nălucire din visurile lui, întruchipînd mizeria și întunericul. rebreanu, i. 209, cf. 443. Nu-i pasă de năluciri de pe altă lume. sadoveanu, o. xvii, 209. I se părea că vede nălucire. vornic, p. 194. Nu vă spun acum nici poveste cu zmei și bălauri, nici cu împărați și cu crai, nici cu alte năluciri, ca de altă dată. reteganul, p. i, 11, cf. alr i 1 405/295. ♦ Închipuire; halucinație; delir. De frică li se aprinde nălucirea în minte și li se turbură sîngele. Țichindeal, f. 20/8. Socotesc a fi ceriul... ca o nălucire a minții. molnar, ret. 57/1, cf. maiorescu, cr. i, 82. Urmă a se zvîrcoli, vorbind ca-ntr-o nălucire în care și-l închipuia de față pe dușmanul său. sadoveanu, o. x, 324. 2. Imagine, gînd etc. care obsedează. În zădar se sile să gonească această nălucire. drăghici, r. 162/6. Nu mai dormea de multă vreme decît un ceas, două pe noapte și-l chinuiau fel de fel de năluciri și gînduri rele. camil petrescu, o. i, 223. 3. (Învechit) Bănuială; presupunere. Comandantelui cetății i s-a fost nălucit că românii ar avea de cuget a-i lua comanda... Această nălucire ridiculă a schimbat tot planul de a ne mai ținea pe noi în cetate. bariȚiu, p. a. ii, 512. 4. Imagine fugară și înșelătoare, închipuire deșartă; iluzie, himeră, nălucă (2), năzărire. Privind la dînsul... au cunoscut cum că nu iaste nălucire vedearea, ce adevăr. aethiopica, 17^r/18. Nălucirea în junie își găsește vremea sa. heliade, o. i, 426, cf. 176. Toate au fost vis..., nălucire! marcovici, c. 16/18, cf. 32/20. Zile, nopți petrec cu gîndul la dulcea închipuire Ce pururea îmi aduce și-mi sfetește nălucire. conachi, p. 82. Care dureri ascunse, vrăjmașe bucuriei, A vîrstei nălucire și visuri ți-au răpit-o? alexandrescu, o. i, 153, cf. 119, 154, baronzi, l. 114. Tu ești un om, în viață Condus de năluciri. alecsandri, t. ii, 329, cf. 259, id. p. i, 124, 133, maiorescu, cr. i, 19, 161. Singur mai trăiește-amorul, ca o dulce nălucire. macedonski, o. i, 238. Atunci el cu o privire nălucirea i-ar discoasă, Cum că ea – frumoasa fată, a ghicit că e frumoasă. eminescu, o. i, 80. Odată, Rîdeam de nălucirea oricărui visător. coșbuc, s. 68. Cine știe ce nădejde pune el pe alba-ți frunte?... – Năluciri nebune. davila, v. v. 27. De cîte ori închipuirea nu întrupează nălucirile deșerte ale sufletului. hogaș, m. n. 59. Eugenia îl fermecase așa, încît o și visase, dar acum trebuia să-și astîmpere admirația, zicîndu-și că nu-i timpul să se țină de năluciri. rebreanu, i. 419. A doua lui eroare a fost că te-a încurajat într-o nălucire absurdă. c. petrescu, r. dr. 310, cf. id. a. r. 14. Noi, în viața noastră, n-am trăit din năluciri. sadoveanu, o. xvii, 392. Ce aud? E-adevărat, ori numai nălucire? v. rom. septembrie 1954, 63, cf. popescu, b. iii, 119. 5. (Învechit) Strălucire, pompă, fală (care uimește). Are grăi de măria sa că cu nălucire s-au arătat. varlaam, c. 191. Și îmbla drumurile în vedeare cu nălucire de agiuns, împlînd văzduhul de mirodeniile aromatelor ș-a moscului. dosoftei, v. s. octombrie 51^v/14. – pl.: năluciri. – v. năluci.