Definiția cu ID-ul 912288:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONTINGÉNT, contingente, s. n. 1. Serie de tineri încorporați în același an pentru serviciul militar. Jimborean își arătase dinții într-un zîmbet, niște dinți albi... pe care nici un contingent nu-i văzuse vreodată pînă atunci. CAMILAR, N. I 154. Va trebui să plece în curînd la armată, al două miilea contingent de cînd a început istoria acestor pămînturi. BOGZA, C. O. 277. Soarele se scufunda la orizont în nori subțiri de purpură cînd contingentul, cu tot calabalîcul, se îndrumă către «localitatea Somotreț». SADOVEANU, M. C. 99. Copilul născut pe teritoriu străin din tată romîn, și care la chemarea contingentului din anul nașterii lui nu s-ar prezenta la recrutare, este considerat ca dezertor. CARAGIALE, O. VII 26. 2. Grup de oameni cu o compoziție omogenă. (în forma contigent) Poporul nostru muncitor a încredințat școlii misiunea înaltă și de mare răspundere de a forma viitoarele contigente de tehnicieni, ingineri, agronomi, zootehniști, medici, profesori,specialiști cu un larg orizont cultural, devotați cu trup și suflet poporului, cauzei construirii socialismului. SCÎNTEIA, 1954, nr. 3067. (Glumeț) Un numeros contigent de nepoți și nepoate. C. PETRESCU, C. V. 177. 3. (Învechit) Contribuție. [încurajarea dată literelor, științei și artelor] ne-ar face să aducem și noi contingentul nostru la opera cea mare a civilizațiunii. GHICA, S. 137. – Variantă: contigént s. n.