ANALITIC, -Ă I. Model / Cercetare de tip ~ Opus modelului de tip sintetic*, se distinge prin direcția de cercetare și prin obiective, cercetarea desfășurându-se de la aspectele sintagmatice* spre cele paradigmatice*, iar obiectivele majore fiind segmentarea și clasificarea (vezi ANALIZĂ; GRAMATICĂ TAXONOMICĂ). În esență, orice cercetare de tip analitic are ca punct de plecare un corpus* de fraze dintr-o limbă dată pe care le supune unor segmentări succesive pentru degajarea unităților componente; unitățile, o dată degajate, sunt supuse, în continuare, clasificării și stabilirii relațiilor dintre ele. • Gramatica de tradiție pedagogică (numită și tradițională), dar și orientări structuraliste ca: analiza* în constituenți imediați sau analiza distribuțională (vezi ANALIZĂ) sunt exemple de modele analitice, primul, bazat pe tehnici tradiționale, celelalte două, pe tehnici moderne de analiză. II. 1. Mijloc ~ (de exprimare a categoriilor* gramaticale) Utilizare, cu rol morfologic, deci pentru marcarea categoriilor gramaticale, a cuvintelor de legătură* (sau ajutătoare) și a morfemelor mobile*: prepoziții, auxiliare, adverbe, articole; se opune mijlocului sintetic: desinențe* și sufixe* gramaticale. 2. Formă ~ Opusă formelor flexionare sintetice, este acea formă care, pentru exprimarea categoriilor gramaticale, recurge la mijloace analitice (vezi II₁). În română, de ex., formele de perfect* compus și de viitor* sunt forme analitice cu auxiliar (am cântat; voi cânta; am să cânt), în raport cu formele de imperfect*, de perfect simplu sau de mai mult ca perfect, în structura cărora se includ afixe* gramaticale, fiind deci sintetice (cântam; cântai; cântasem). 3. Limbă ~ Tip flexionar de limbă (vezi CLASIFICARE) în care, în ansamblul flexiunii, predomină formele și mijloacele analitice (vezi II₁ și II₂); se opune limbilor sintetice. Nu se poate vorbi de un tip pur de limbă analitică, ci de limbi în care predominante sunt mijloacele analitice și care manifestă o tendință clară de extindere a mijloacelor analitice. Astfel, se poate spune că limbile romanice, care, în ansamblul lor, au redus considerabil flexiunea de caz* și au abandonat, pentru categorii întregi (vezi pasivul* sau comparația*), mijloacele sintetice în favoarea celor analitice, sunt mai analitice decât limba latină, fără a fi devenit nici una un tip analitic pur. III. Propoziție ~ În logica formală, propoziție necesar adevărată, adică adevărată independent de lumile posibile sau de un anume moment temporal, ci adevărată în toate lumile posibile, căci predicatul este implicat conceptual de subiect. Se opune propozițiilor sintetice, al căror adevăr depinde de situația de comunicare; vezi, de ex., deosebirea dintre Câinele este un animal și Câinele este alb, prima fiind adevărată dincolo de orice circumstanțe. G.P.D.