pragmatic, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 347 / V: (înv) ~tec / Pl: ~ici, ~ice / E: ngr πραγματικός, ger pragmatisch, fr pragmatique] 1 a (Asr) Care privește sau urmărește succesul acțiunii, aspectul practic, utilitatea. 2 a (Prt) Care judecă, acționează etc. în funcție de considerente de conjuctură, de utilitate nemijlocită, în dauna obiectivității. 3 a (Îs) Istorie ~ă Lucrare istorică limitată la fapte, la evenimente politice și militare. 4 a (Îas) Istorie care urmărește să tragă din cercetarea trecutului învățăminte pentru prezent și viitor. 5 a (Îs) Sancțiune ~ă Decret dat de țările din apusul Europei, pentru a reglementa o importantă problemă laică sau bisericească. 6 a Bazat pe studierea faptelor. 7 sf Parte a semioticii, în concepția lui Charles Morris, care studiază relația între semnele lingvistice și utilizatorii acestora. 8 sf Disciplină care se ocupă cu studiul limbii în contextul de comunicare. 9 a Care aparține pragmaticii (8). 10 a Care se referă la pragmatică (8). 11-12 a Care este specific pragmatismului (1-2) Si: pragmatist (1-2). 13-14 a Privitor la pragmatism (1-2) Si: pragmatist (3-4).