Definiția cu ID-ul 568654:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
bob m. ca plantă și n., pl. urĭ (ca și orzurĭ) ca marfă, mîncare saŭ felurĭ de bob (vsl. bg. rus. bobŭ, bob. Ung. bab. V. boabă, bobiță, bobornic). O plantă leguminoasă papilionacee cu cotoru drept în sus, cu florĭ albe, că păstărĭ ca și fasolea, dar mult maĭ groase (vicia faba saŭ faba vulgaris). Frunctu eĭ: azĭ am mîncat bob. S.m. Grăunte de legumă saŭ orĭce bobiță întrebuințată la ghicit viitoru, cum fac oameniĭ din popor. A da în bobĭ saŭ cu bobiĭ, a ghici după cum cad bobiĭ, cum fac babele. Par’c’am dat în bobĭ, am nemerit parc’a’aș fi știut dinainte. Bob numărat, exact, tocmaĭ. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Grăunte, boabă glóbul: bob de mazăre, de mărgăritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.