TROC¹, trocuri, s. n. Schimb în natură, fără mijlocirea banilor, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc.

troc² sn [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~uri / E: rs трок] (Reg) Taftur (1).

troc³ sn vz troacă

troc¹ sn [At: DR. II, 879 / Pl: ~uri / E: fr troc] Schimb în natură (apărut în comuna primitivă), constituind forma cea mai simplă a comerțului Si: (îrg) trampă¹ (1), (înv) trămpăluire.

TROC¹, trocuri, s. n. Schimb în natură, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc.

TROC² s. n. (Ec. pol.) Schimb în natură (obișnuit în comuna primitivă), constituind forma cea mai simplă a comerțului.

TROC¹ s. n. v. troacă.

TROC s.n. (Ec.) Schimb în natură (obișnuit în comuna primitivă), constituind forma cea mai simplă a comerțului. [< fr. troc].

TROC s. n. schimb de produse în natură, fără intervenția banilor. (< fr. troc)

TROC ~uri n. Formă simplă de comerț, constând din schimbul în natură, caracteristică economiei primitive. /<fr. troc

2) troc n., pl. urĭ (rus. trok). Arm. Chinga de deasupra, numită și taftur și chingă de siguranță (o curea lată de 7-8 cm pusă pe șa).

1) troc n., pl. urĭ (sas. trok, germ. long. trog, de unde și vfr. troc și it. trusgo, truogolo, troc. V. troacă). Trans. Munt. Mold. Covată, chersîn, albie (de plămădit, de dat mîncare vitelor, de spălat rufele, de legănat copiiĭ): a ĭeșit cu trocu să arunce lăturile (Ĭal. Șez. 30, 205, și VR. 1928, 9, 207 și 213). – Augm. trocán, pl. e (Șez. 30, 168). Dim. trocățică, pl. ele (Cov.).

treucă sf vz troacă

trioacă sf vz troacă

troacă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) treucă, trio~, ~agă, ~ocă, troc (Pl: ~oace, ~uri) sn / Pl: ~ace, (reg) ~oci / E: ger dal Trok] 1 (Pop) Covată scurtă și lată, făcută de obicei dintr-o singură bucată de lemn scobit Si: albie, (reg) copaie, tichineu. 2 (Reg) Carapacea broaștei țestoase Si: (reg) moldă. 3 (Zlg; reg; îc) Broască-cu-troc Broască țestoasă (Testugo graeca). 4 (Pop) Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale. 5 (Reg; îe) Casa (sau vadra) e ~ A nu avea nimic. 6 (Olt; îf troc) Ladă la căruță. 7 (Reg; pex) Căruță fără leuci și cu pereții laterali din scândură. 8 (Reg) Ramă pentru răsadniță. 9 (Reg) Săniuță. 10 (Pop) Ladă în care curge faina măcinată la moară Si: (pop) postavă, (reg) moldă. 11 (Reg) Covată la piuă. 12 (Pop) Vas (de lemn) având diferite întrebuințări. 13 (Pop) Conținutul unei troace (12). 14 (Reg) Strachină de lemn. 15 (Reg) Piuliță folosită în bucătărie. 16 (Reg) Vas de lemn, cu apă, în care se învârtește tocila (1), pentru a o umezi. 17 (Reg) Opritoare la car. 18 (Trs; Mar) Cutie pentru chibrituri. 19 (Reg) Măciulie de mac. 20 (Buc) Uluc pe care coboară trunchiurile² 21 (Bot; reg) Tigvă (1) (Lagenaria siceraria). 22 (Reg; pex) Vas făcut din fructul plantei de troacă (21). 23 (Reg; îe) A fi alb ca floarea de ~ A fi foarte alb. 24 (Reg; fig) Țeastă. 25 (Pfm; lpl) Obiecte uzate, vechi Si: (pop) calabalâc, catrafuse. 26 (Pfm) încălțăminte uzată. 27 (Reg; lpl) Cioburi (2). 28 (Reg; fig) Cal bătrân și slab Si: mârțoagă. 29 (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape.

troagă sf vz troacă

trocă sf vz troacă

TREUCĂ s. f. v. troacă.

TROACĂ, troace, s. f. 1. Covată scurtă și lată, făcută de obicei dintr-o singură bucată de lemn scobit; albie, copaie. Bătrînii își luară troaca cu copilul și du-te cu el la holdă. BOTA, P. 27. Îți trebuie troacă nouă, Troacă nouă de lemn verde. MARIAN, NA. 22. ◊ Fig. Și cînd să deie stelelor ovăz din troacă, A aflat... Că-s mai puține. BENIUC, V. 140. ◊ Expr. A-l face pe cineva troacă de porci v. porc. ♦ (Familiar, la pl.) Încălțăminte veche, uzată, lăbărțată. Tu și alți cîțiva aveți niște troace ca vai de lume, cu tălpi rupte. PAS, Z. I 66. ♦ (Familiar, la pl.) Catrafuse, boarfe, calabalîc. Am alerga nebunește și nu ne-am putea astîmpăra pînă cînd nu am ști tot așa de bine unde vom ajunge mîne cu troacele noastre, pe cît știm de unde vom porni cu ele. CARAGIALE, M. 229. 2. Jgheab făcut de obicei dintr-un trunchi de copac scobit, din care se adapă vitele la fîntînă. Apșoara ploilor Tot din troaca boilor. TEODORESCU, P. P. 623. 3. (Regional; Bot.) Tigvă (2). ♦ Vas pentru apă sau vin, făcut din fructul tigvei. (Atestat în forma troc) Tuță al nostru, săracul, a stat toată viața lîngă trocul lui cu vin și-a băut de și-a înnegrit beregata. DUMITRIU, N. I. 31. 4. Ladă în care curge făina măcinată la moară. ♦ Vas de lemn plin cu apă, în care se învîrtește tocila pentru a se umezi. – Variante: treucă (POPA, V. 96, ȘEZ. XXI 66) s. f., troc s. n.

TREUCĂ ~ci f. Vas făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, din care mănâncă sau beau animalele; troacă. /Orig. nec.

TROACĂ ~ce f. Vas de lemn sau de piatră în formă de jgheab, din care mănâncă sau beau animalele; treucă; treică. /<germ. Trog

troacă f. Tr. 1. albie în care se dă de mâncare porcilor; 2. vasul de lemn plin cu apă în care roata dela tocilă, învârtindu-se, se udă; 3. căpătâiul cel mic al joagărului; 4. Bot. tidvă; 5. unealtă pe care se împletia găitanul (v. Trocari); 6. pl. catrafuse: unde vom ajunge mâine cu troacele noastre? CAR. [Sas. TROK = nemț. TROG].

tréŭcă, V. troacă.

troácă (oa dift.) f., pl. e (d. troc 1). Covată, albie, copaĭe, postavă (scobită dintr’un trunchĭ orĭ făcută din scîndurĭ) p. diferite uzurĭ (de plămădit, de dat mîncare saŭ apă vitelor ș. a.). Carapace, țest: broască cu troacă. Serbia. Tivdă de ținut apă. – În nord și treŭcă, pl. ĭ (germ. dial. trucke = truhe, sipet, mlat. trucca, d. lat. truncus, trunchĭ) în sud și teĭcă, pl. ĭ. V. crep 1.

troc (schimb în natură) s. n., pl. trocuri

troc (schimb în natură) s. n., pl. trocuri

troc (ec. pol.) s. n., pl. trocuri

troacă s. f., g.-d. art. troacei; pl. troace

troacă s. f., g.-d. art. troacei; pl. troace

troacă s. f., g.-d. art. troacei; pl. troace

troacă

TROC s. (EC.) schimb în natură, (reg.) trampă.

TROC s. taftur. (Cu ~ul se strânge șaua pe cal.)

TROC s. taftur. (Cu ~ se strînge șaua pe cal.)

TROC s. (reg.) trampă. (Schimbul tn natură se numește ~.)

TROACĂ s. 1. v. adăpătoare. 2. (la pl.) v. boarfe.

TROACĂ s. v. carapace, ladă, postavă, tărtăcuță, tigvă, tâlv, țest.

TROACĂ s. 1. adăpătoare, jgheab, uluc, (pop.) teică, (inv. și reg.) scoc, (reg.) moldă, vălău, (Bucov. și Transilv.) halău, (Munt. Olt. și Ban.) piuă. (~ pentru adăpatul vitelor.) 2. (la pl.) boarfe (pl.), bulendre (pl.), calabalîc, catrafuse (pl.), țoale (pl.), (reg.) bodroanțe (pl.), cioveie (pl.), trancanale (pl.), (Olt.) dănănaie. (Ia-ți ~ și pleacă!)

troacă s. v. CARAPACE. LADĂ. POSTAVĂ. TĂRTĂCUȚĂ. TIGVĂ. TÎLV.

troacă (-ce), s. f. – 1. Albie, copaie, covată. – 2. Ladă în care curge făina la moară. – 3. (Trans.) Sabot, piedică de roată de car. – 4. (Olt.) Tigvă (Lagenaria vulgaris). – Var. Olt., Trans. troc, Mold. treucă. Germ. Trog, prin intermediul săs. trôch, șvabul Trucke (Diez, Gram., I, 129; Borcea 215; REW 8932; Candrea), cf. ceh. troky (Cihac, II, 421; Densusianu, Rom., XXXIII, 287). – Der. trocar, s. m. (nume dat locuitorilor din suburbiile Brașovului, poreclă dată ardelenilor de către locuitorii din Muntenia; Arg., polițist), s-a explicat prin copaia în care se vînd fructele (Lacea, Țara Bîrsei, III, 234) sau printr-un anumit obicei (Candrea), dar se datorează mai degrabă sensului de „animal care mănîncă din troacă”. Nu este clară eventuala legătură a var. treucă cu teucă.

troaca v. brâul.

troacă, troci, s.f. – (reg.) 1. Cutie; școtuie. Troacă de moșini = cutie de chibrituri. 2. Recipient din lemn sau tablă în care se dă mâncare la porci; albie; valău, halău (ALRRM, 1971: 297). – Din germ. dial. Trog, Trok „covată, copaie” (Șăineanu; Diez, Borcea, Candrea, cf. DER; DEX).

troacă, troci, s.f. – 1. Cutie; școtuie. Troacă de moșini = cutie de chibrituri. 2. Recipient din lemn sau tablă în care se dă mâncare la porci; albie; valău, halău (ALR 1971: 297). – Din germ. dial. Trog.

a face troacă de porci expr. a ocărî, a mustra.

troace s. f. pl. catrafuse, calabalâc