covată sf [At: BIBLIA (1688), 22/2 / Pl: ~te, ~văți, ~veți, ~vete / E: tc kovta, ngr γάβατα] 1 (Reg) Albie 2 (Îrg) Troacă. 3 (Reg) Albie mare dintr-un trunchi de copac, pentru frământat aluatul sau pentru spălat. 4 (Mol) Leagăn pentru sugari. 5 (Mol; îs) Broască cu ~ Broască țestoasă. 6 (Trs; îe) A băga pe cineva sub ~ A înșela pe cineva. 7 (Trs; îe) A bate-n sită și-n ~ A face propagandă. 8 (Îae) A se pune în mișcare. 9 (Reg; îe) A luat cu ~ta A luat foarte mult. 10 (Reg) Ladă în care curge făina după măcinarea grâului. 11 (Reg) Scândură din fața lăzii în care curge făina. 12 (Reg; îe) S-a spulberat făina din ~ S-a pierdut profitul. 13 (Reg) Luntre. 14 (Reg) Butuc scobit la piuă. 15 (Reg) Fiecare dintre cele două bârne scobite pe toată lungimea prin care se deplasează carul joagărului. 16 (Îrg) Vas în care se încarcă materialul dezagregat în minele metalifere.

COVATĂ, coveți, s. f. 1. Albie, copaie. Pe iazul cela era o covată cu fața-n jos. EMINESCU, L. P. 210. ◊ Expr. A băga (pe cineva) sub covată = a întrece (pe cineva), a-l învinge, a-l birui. Privighetoarea, prin cîntecul ei, a băgat sub covată pe ceilalți doi cîntăreți. MARIAN, O. I 247. 2. (La moară) Ladă de scînduri în care curge făina în timpul măcinatului. Roata se-nvîrte nebună! Eu stau la covată și cînt. Dar singură eu știu ce cînt. COȘBUC, P. I 64. -Pl. și: covăți (CREANGĂ, A. 8, I. IONESCU, M. 687).

COVATĂ ~eți f. 1) reg. Vas lunguieț de lemn folosit la plămăditul pâinii, spălatul rufelor etc.; albie; copaie. ◊ A băga pe cineva sub ~ a-și demonstra superioritatea asupra cuiva; a întrece net pe cineva. 2) Ladă de lemn în care curge făina la moară. /<turc. kovata, kuvata

COVATĂ s.f. (Mold.) Albie. Tîmpă custură băbască și numai de covăți râzătoare. CANTEMIR, HR. Covată care frămîntă pîne într-insa B 1774, 22^v. Etimologie: tc. kavata (dial. kovata). Cf. copaie.

covată f. Mold. 1. copaie; 2. postavă: de sub piatră în covată curgea făină curată POP. [Turc. KÚVÁTA, blid foarte adânc (din it. cavata)].

covátă f., pl. ățĭ și ețĭ (turc. kuvata și kavata, lighean, d. ngr. gavátha, și kavátha, strachină, care vine d. lat. gábata și gávata, strachină, de unde și fr. jatte; alb. gavátă). Albie, copaĭe (de ținut făina, de frămîntat aluatu, de spălat ș. a.). A bate’n sită și’n covată, V. sită. V. și balie.

covată s. f., g.-d. art. coveții; pl. coveți

covată (reg.) s. f., g.-d. art. coveții; pl. coveți

covată s. f., g.-d. art. coveții; pl. coveți

covată, pl. covăți

covată, -veți.

COVATĂ s. 1. v. albie. 2. v. copaie.

COVATĂ s. 1. albie, copaie, (pop.) postavă, (reg.) moldă, (Mold. și Bucov.) balie, (Transilv.) spălător. (~ de rufe.) 2. copaie, (pop.) postavă. (~ a morii, în care se scurge făina.)

covată (coveți), s. f. – 1. Albie, recipient unde se frămîntă aluatul. – 2. Ladă unde curge făina măcinată la moară. – 2. Glisieră, culisă la ferăstrăul mecanic. – Mr. cuvată, guvată. Tc. kuvata, kaveta (Cihac, II, 568; Șeineanu, II, 146; Meyer 128; Lokotsch 1138; Philippide, II, 709; Pascu, I, 197), din ngr. γάβατα; cf. alb. govatë. – Der. covăți, vb. (a scobi, a goli; a rotunji, a da forma concavă); covătos, adj. (concav); covățitură, s. f. (umflătură); covătar, s. m. (dulgher care face coveți).

covată, coveți, s.f. – 1. Recipient din lemn folosit pentru frământatul aluatului. 2. Vasul unde curge făina măcinată la moară. 3. Albie. 4. Scobitură, adâncitură; concavitate. ♦ (top.) Covătari, cascadă situată în defileul străbătut de Valea Runcului (denumită de localnici și Valea Covăturii), afluent de stânga al văii Săpânța, în Munții Igniș. Apa cade de la o înălțime de 15 m, printr-un culoar format din spintecătura stâncii de andezit. La bază formează o bulboană cu fundul în formă de covată (Timur, 2007: 12; Portase, 2006: 62). – Din tc. kovata, kuvata „lighean” (DEX, MDA) < ngr. gavatha „strachină” < lat. gabata „strachină” (Scriban, DER); cuv. autohton (Philippide).