troacă, troci, s.f. – (reg.) 1. Cutie; școtuie. Troacă de moșini = cutie de chibrituri. 2. Recipient din lemn sau tablă în care se dă mâncare la porci; albie; valău, halău (ALRRM, 1971: 297). – Din germ. dial. Trog, Trok „covată, copaie” (Șăineanu; Diez, Borcea, Candrea, cf. DER; DEX).