5 intrări

39 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tipi1 vt [At: RUSSO, S. 59 / Pzi: ~pesc / E: tip1] 1 (Înv) A limita. 2 (Olt) A cuprinde (1).

TIPI, tipesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îngrădi, a limita; a constrînge. Petru Maior... nu au gîndit de fel a îmbrăca limba romînă în haine latine, a tipi slobodul îmblet și armonia limbii pe vro sistemă. RUSSO, S. 59.

TIPI, tipesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îngrădi, a limita; a constrînge.

TIP, -Ă,[1] (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, -e, s. m. și f. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. și f. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. modificată

  1. Am adăugat forma de feminin sg. pentru sensul 4. — gall

ȚIPA2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.

ȚIPA2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.

ȚIPA1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec.

ȚIPA1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec.

tip1, ~ă [At: CANTEMIR, O. V, 157 / Pl: ~uri sn, ~i, ~e smf / E: lat typus, ngr τύπος, fr type] 1 sn Model care reprezintă un anumit grup de obiecte sau de fenomene. 2 sn Obiect care reprezintă modelul original după care se efectuează obiecte de același fel Si: prototip. 3 sn (Înv) Tipar (18). 4 sn Formă de literă tipografică. 5 sn (Înv) Efigie a unei medalii. 6 sn Exemplar care întrunește trăsăturile caracteristice ale unui grup, ale unei categorii, ale unei rase etc. 7 sn Totalitatea caracterelor distinctive, esențiale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. 8 sn Caracter distinctiv Si: particularitate. 9 sn Categorie de persoane cu anumite trăsături constituționale, anatomofiziologice sau psihologice comune Si: fel, gen, soi. 10 sn (Spc) Exemplar ale cării caractere formează trăsăturile esențiale ale unei specii, ale unei familii de plante sau de animale. 11 sn (Spc) Personaj din literatură sau din alt domeniu al artei, care întrunește în modul cel mai expresiv trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria pe care o reprezintă. 12 sn (Fam) Figură originală. 13 smf (Fam) Individ. 14 smf (Fam) Iubit.

țipa1 [At: (a. 1675) GCR I, 218/28 / Pzi: țip / E: nct] 1 vi (D. oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de mânie, de spaimă, de bucurie etc.) Si: a răcni1, a schițoi, a țipoti1, a țipui (1), a țipuri (1), (reg) a țivli (3), a urla1, a zbiera. 2 vt(a) A spune (ceva) cu glas ridicat. 3 vt(a) A spune (ceva) răstindu-se (la cineva). 4 vi (Mai ales d. copiii mici) A plânge tare Si: a șurligăi. 5 vi (Pop; îe) A ~ fiul (sau pruncul) în sânul maicii A fi jale mare. 6 vi (D. unele animale, mai ales d. păsări) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 7 vi (Pex; d. unele specii de pești) A produce anumite sunete la scoaterea din apă. 8 vi (D. vânt, furtună etc.) A produce zgomot ascuțit și puternic Si: a șuiera, a urla. 9 vi (D. unele obiecte care se mișcă cu viteză) A produce un zgomot strident, scurt și intens Si: a șuiera, a urla. 10 vi (D. oameni) A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 11 vi (D. instrumente muzicale) A produce sunete puternice și înalte. 12 vi (D. sirene) A emite un sunet strident, ascuțit și prelung Si: a șuiera. 13 vi (D. mecanisme, obiecte) A produce un zgomot ascuțit și neplăcut în timpul funcționării sau al utilizării Si: a scârțâi. 14 vi (D. lemne, copaci etc.) A produce un zgomot caracteristic, prelung și subțire prin rupere, prăbușire, ardere etc. Si: a pârâi, a pocni, a trosni. 15 vi (Mol; îe) A-i ~ (cuiva) măseaua A fi la mare strâmtoare. 16 vi (D. spațiul unde se produc diferite zgomote; udp „de”) A se umple de sunete puternice și ascuțite Si: a răsuna. 17 vi (Reg; d. urechi) A țiui. 18 vi (Fig; d. obiecte de îmbrăcăminte și de încălțăminte) A sta gata să plesnească, fiind prea strâns pe corp sau prea strâmt. 19 vi (Fig; d. culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută din cauza stridenței nuanțelor.

țipa2 [At: (a. 1798) IORGA, S. D. XVII, 211 / V: (Trs) țupa / Pzi: țip / E: nct] (Reg) 1 vt A arunca ceva nefolositor. 2 vt A azvârli (undeva sau după cineva). 3 vt (Îlv) A-i ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă Si: a pălmui. 4 vt (Îe) A ~ ochii A privi repede, în treacăt. 5 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) în nări (ceva) A reproșa. 6 vt (Îe) A i-o ~ în pupăză A nu ști să păstreze un secret. 7 vt (Îe) A ~ fapt (sau ură) (pe cineva sau cuiva) A face vrăji cuiva. 8 vt (Rar) A doborî. 9 vt (C. i. scântei, flăcări etc.) A face să iasă. 10 vt A da muguri, frunze etc. 11 vt (Determinat prin „afară”) A expulza din organism Si: a elimina (18). 12 vt(a) A expulza fătul înainte de vreme Si: (pop) a lepăda. 13 vt(a) A elimina secreții la fătat. 14 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A arunca de pe sine Si: a lepăda. 15 vr A se primeni. 16 vtr A-și schimba pielea Si: (pop) a lepăda, a năpârli. 17 vt A da (pe cineva) afară Si: a izgoni. 18 vt A destitui. 19 vt A trimite (pe cineva) cu sila (undeva). 20 vt (C. i. animale) A lăsa să intre. 21 vt (C. i. animale) A lăsa să iasă Si: (pop) a slobozi. 22 vt (C. i. animale) A trimite (de) undeva. 23 vt (C. i. animale) A dejuga. 24 vr (D. ființe; de obicei udp „asupra”, „la”, „spre”, „în” etc.) A se năpusti. 25 vi (Îe) A ~ la vale A coborî. 26 vr A se duce repede și pentru un scurt timp Si: a se repezi. 27 vt (C. i. mâinile sau un obiect) A mișca spre ceva cu repeziciune Si: a repezi. 28 vr (D. boli eruptive) A ataca.

țipi vt [At: DLR / Pzi: ~pesc / E: ns cf srb cipati (se) „a se jura”] (Reg) A constrânge (1).

TIP, (1, 2, 3) tipuri, s. n., (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.

TIP1, tipi, s. m. (Familiar, adesea depreciativ) Individ, ins, persoană. Într-un fel, tipul începuse să-mi fie simpatic. CAMIL PETRESCU, U. N. 58. Mi s-a părut un tip curios acest om, care îți umplea capul cu toate nimicurile lui. VLAHUȚĂ, O. A. 193. Un tip eminamente simpatic este amicul meu X... foarte bine cunoscut de noi toți bucureștenii. CARAGIALE, O. II 191.

ȚIPA1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. V. răcni. Femeia țipa cu glas sfredelitor și ascuțit. SADOVEANU, O. VII 170. Cînd dădu cu ochii de dînsul, țipă de parc-ar fi săgetat-o moartea. MIRONESCU, S. A. 99. Atunci ea tresărind, odată începu a țipa și a se apăra cu năframa. CREANGĂ, P. 271. ◊ Expr. A țipa cît îl ia (sau cît îl ține) gura (sau în gura mare) v. gură (I 3). ◊ Fig. Țipă foamea în ei. STANCU, D. 52. Dădu drumul din arc unei săgeți, care țipă scurt. SADOVEANU, O. VII 41. ♦ A vorbi cu glasul ridicat, a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mînia, prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. Mai repede! țipă el nervos. DUMITRIU, N. 140. Boierul cel călare țipa plecat spre un slujitor. SADOVEANU, O. VII 29. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. Începu și Pan cu naiul său... dară țipa din nai așa de tare, încît trebuia să-ți pui mîinile la urechi. ISPIRESCU, U. 110. Vorbind astfel, țipă din corn și se făcu nevăzut printre copaci. BOLINTINEANU, O. 330. 2. (Despre animale) A scoate strigăte puternice, ascuțite. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. O pasăre speriată țipă în întunerec, mecanic și aspru. C. PETRESCU, S.23. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe. IOSIF, P. 52. În luncă Țipă cucoșul trezit. ALECSANDRI, P. I 13. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau stridenței nuanțelor); a bate la ochi. Subt bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32.

ȚIPA2, țip, vb. I. Tranz. (Transilv.; și cu pronunțarea regională țîpa) 1. A arunca, a azvîrli. Ea-n drum cofele-o țipat. ȘEZ. I 76. ◊ Refl. Ian te uită cum se țipă, Parcă sare de pe rîpă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. 2. (Cu privire la îmbrăcăminte) A lepăda, a arunca de pe sine. Țipă straie bărbătești Și te-mbracă-n femeiești. ȘEZ. I 78. Și-ncepu Marcu-a juca Și cîte-o hain-a țipa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 490. 3. A scoate, a slobozi, a da afară. Mere murgul Radului, Din picioare scînteind, Din gură pară țîpînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. 4. A alunga, a goni. Mă țipă mama să țes, Eu mă sui pe sul și-apăs. MARIAN, S. 169.

TIP s.n. 1. Formă sau model căruia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, eșantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele și prețul unui produs pus în vînzare. 3. Formă exemplară la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schemă ideală, exemplificatoare a unei categorii de persoane, ființe sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristică a unei rase, a unei populații etc. // s.m. 1. Individ care întrunește anumite trăsături caracteristice pentru un grup, o rasă etc. 2. Plantă ale cărei caractere formează trăsăturile esențiale ale unei specii. 3. (Fam.) Persoană de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care întrunește trăsăturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezintă. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „exemplar”, „model”, „imprimat”, „matriță”. [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model].

TIP1 I. s. n. 1. model, formă căreia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene; model original după care se efectuează obiecte de același fel; prototip. 2. individ, exemplar care întrunește anumite trăsături caracteristice pentru un grup, o rasă etc. ◊ totalitatea caracterelor distinctive esențiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc. ◊ caracter distinctiv, particularitate. ◊ exemplar ale cărui caractere constituie trăsăturile esențiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale. II. s. m. f. 1. personaj care întrunește trăsăturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezintă. 2. (fam.) persoană de mare originalitate; individ, ins. (< fr. type, lat. typus)

TIP1 ~i m. 1) depr. Persoană care trezește o atitudine negativă; om excentric; individ; subiect. 2) Persoană de o mare originalitate; om care iese din comun prin comportamentul său original. /<lat. typus, ngr. tipós, fr. type

A ȚIPA țip intranz. 1) (despre ființe) A scoate țipete; a răcni; a striga. ~ de durere. 2) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a vocifera. ~ la copii. /Orig. nec.

ȚIPA vb. (Criș., Trans. SV) A arunca, a lepăda. Și-lu țipă afară din sine. MISC. SEC. XVII, 2r. Țipă hainele jos și le du la porci. OG, 369. ♦ A alunga. Dară de cînd m-au țipat Că i-au vestit moartea-n sat, Tot oile am păzii. OG, 383. Etimologie necunoscută. Cf. d u d u i, î n t i r i (1), p o g o n i, z o g o n i.

țipà v. 1. a striga în gura mare; 2. Tr. a arunca repede: și flori culegea, cunune învârsta, pe cale-i țipa POP. [Probabil onomatopee cu sensul primitiv «a țișni» (cf. dial. țip, șipot), de unde pe de o parte «a glăsui tare», iar pe de alta «a arunca cu repeziciune», sensul verbului în Ardeal].

țip, a v. intr. (din dial. țip, șipot, apă țîșnitoare. V. țîp și ațipesc). Strig cu glas supțire: copiiĭ țipă (V. răcnesc). V. tr. Trans. Maram. Arunc: Țipă coasa’n buruĭene și se cară la pomene (J. B. 390). Mîn, împing, aduc: ĭa țipă-mĭ în coace paharu cela, (fig.) unde-l țipaŭ interesele. V. refl. Mă duc, intru: oameniĭ se țipaŭ acolo.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tip1 (ins) (fam.) s. m., pl. tipi

țipa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 ți; conj. prez. 1 sg. să țip, 3 să țipe

tip1 (ins) (fam.) s. m., pl. tipi

țipa (a ~) vb., ind. prez. 3 țipă; ger. țipând

țipa (a striga, a arunca) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 sg. și pl. ți

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TIPI vb. v. constrânge, face, forța, obliga, sili.

tipi vb. v. CONSTRÎNGE. FACE. FORȚA. OBLIGA. SILI.

TIP s. v. chip, față, figură, individ, ins, om, persoană.

ȚIPA vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta, lepăda, zvârli.

ȚIPA vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui.

tip s. v. CHIP. FAȚĂ. FIGURĂ. INDIVID. INS. OM. PERSOANĂ.

țipa vb. v. ALUNGA. ARUNCA. AZVÎRLI. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. LEPĂDA. ZVÎRLI.

ȚIPA vb. 1. a striga, a urla, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cît îl ținea gura.) 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 4. a răcni, a se răsti, a striga, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocori, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?) 5. a chioti, a chiui, a hăuli, a striga, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. și Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului, la joc.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

tip, -ă, tipi, -e s. m., s. f. individ, ins

Intrare: tipi
verb (VT401)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tipi
  • tipire
  • tipit
  • tipitu‑
  • tipind
  • tipindu‑
singular plural
  • tipește
  • tipiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tipesc
(să)
  • tipesc
  • tipeam
  • tipii
  • tipisem
a II-a (tu)
  • tipești
(să)
  • tipești
  • tipeai
  • tipiși
  • tipiseși
a III-a (el, ea)
  • tipește
(să)
  • tipească
  • tipea
  • tipi
  • tipise
plural I (noi)
  • tipim
(să)
  • tipim
  • tipeam
  • tipirăm
  • tipiserăm
  • tipisem
a II-a (voi)
  • tipiți
(să)
  • tipiți
  • tipeați
  • tipirăți
  • tipiserăți
  • tipiseți
a III-a (ei, ele)
  • tipesc
(să)
  • tipească
  • tipeau
  • tipi
  • tipiseră
Intrare: tip (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tip
  • tipul
  • tipu‑
plural
  • tipi
  • tipii
genitiv-dativ singular
  • tip
  • tipului
plural
  • tipi
  • tipilor
vocativ singular
  • tipule
plural
  • tipilor
Intrare: țipa (arunca)
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țipa
  • țipare
  • țipat
  • țipatu‑
  • țipând
  • țipându‑
singular plural
  • ți
  • țipați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țip
(să)
  • țip
  • țipam
  • țipai
  • țipasem
a II-a (tu)
  • țipi
(să)
  • țipi
  • țipai
  • țipași
  • țipaseși
a III-a (el, ea)
  • ți
(să)
  • țipe
  • țipa
  • țipă
  • țipase
plural I (noi)
  • țipăm
(să)
  • țipăm
  • țipam
  • țiparăm
  • țipaserăm
  • țipasem
a II-a (voi)
  • țipați
(să)
  • țipați
  • țipați
  • țiparăți
  • țipaserăți
  • țipaseți
a III-a (ei, ele)
  • ți
(să)
  • țipe
  • țipau
  • țipa
  • țipaseră
țupa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țipa (striga)
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țipa
  • țipare
  • țipat
  • țipatu‑
  • țipând
  • țipându‑
singular plural
  • ți
  • țipați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țip
(să)
  • țip
  • țipam
  • țipai
  • țipasem
a II-a (tu)
  • țipi
(să)
  • țipi
  • țipai
  • țipași
  • țipaseși
a III-a (el, ea)
  • ți
(să)
  • țipe
  • țipa
  • țipă
  • țipase
plural I (noi)
  • țipăm
(să)
  • țipăm
  • țipam
  • țiparăm
  • țipaserăm
  • țipasem
a II-a (voi)
  • țipați
(să)
  • țipați
  • țipați
  • țiparăți
  • țipaserăți
  • țipaseți
a III-a (ei, ele)
  • ți
(să)
  • țipe
  • țipau
  • țipa
  • țipaseră
Intrare: țipi
țipi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tipi, tipescverb

tip, tipisubstantiv masculin
ti, tipesubstantiv feminin

  • 1. Individ, ins, persoană. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Într-un fel, tipul începuse să-mi fie simpatic. CAMIL PETRESCU, U. N. 58. DLRLC
    • format_quote Mi s-a părut un tip curios acest om, care îți umplea capul cu toate nimicurile lui. VLAHUȚĂ, O. A. 193. DLRLC
    • format_quote Un tip eminamente simpatic este amicul meu X... foarte bine cunoscut de noi toți bucureștenii. CARAGIALE, O. II 191. DLRLC
etimologie:

țipa, țipverb

tranzitiv regional
  • 1. Arunca, azvârli. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Ea-n drum cofele-o țipat. ȘEZ. I 76. DLRLC
    • format_quote reflexiv Ian te uită cum se țipă, Parcă sare de pe rîpă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. DLRLC
    • 1.1. prin specializare A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Țipă straie bărbătești Și te-mbracă-n femeiești. ȘEZ. I 78. DLRLC
      • format_quote Și-ncepu Marcu-a juca Și cîte-o hain-a țipa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 490. DLRLC
  • 2. A da afară. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Mere murgul Radului, Din picioare scînteind, Din gură pară țîpînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. DLRLC
  • 3. Alunga, goni. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Mă țipă mama să țes, Eu mă sui pe sul și-apăs. MARIAN, S. 169. DLRLC
  • comentariu Transilvania cu pronunțare regională țâpa DLRLC
etimologie:

țipa, țipverb

intranzitiv
  • 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Femeia țipa cu glas sfredelitor și ascuțit. SADOVEANU, O. VII 170. DLRLC
    • format_quote Cînd dădu cu ochii de dînsul, țipă de parc-ar fi săgetat-o moartea. MIRONESCU, S. A. 99. DLRLC
    • format_quote Atunci ea tresărind, odată începu a țipa și a se apăra cu năframa. CREANGĂ, P. 271. DLRLC
    • format_quote figurat Țipă foamea în ei. STANCU, D. 52. DLRLC
    • format_quote figurat Dădu drumul din arc unei săgeți, care țipă scurt. SADOVEANU, O. VII 41. DLRLC
    • 1.1. A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: vocifera
      • format_quote Mai repede! țipă el nervos. DUMITRIU, N. 140. DLRLC
      • format_quote Boierul cel călare țipa plecat spre un slujitor. SADOVEANU, O. VII 29. DLRLC
    • 1.2. A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Începu și Pan cu naiul său... dară țipa din nai așa de tare, încît trebuia să-ți pui mîinile la urechi. ISPIRESCU, U. 110. DLRLC
      • format_quote Vorbind astfel, țipă din corn și se făcu nevăzut printre copaci. BOLINTINEANU, O. 330. DLRLC
    • chat_bubble A țipa (?) cât îl ia (sau cât îl ține) gura (?) (sau în gura mare). DLRLC
  • 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. DLRLC
    • format_quote O pasăre speriată țipă în întunerec, mecanic și aspru. C. PETRESCU, S.23. DLRLC
    • format_quote Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe. IOSIF, P. 52. DLRLC
    • format_quote În luncă Țipă cucoșul trezit. ALECSANDRI, P. I 13. DLRLC
  • 3. figurat (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Subt bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.