3 intrări

44 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPUS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.

SUPUS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.

supus, [At: N. COSTIN, L. 451 / S: ~ppus / Pl: ~uși, ~e / E: supune] 1 a (Îrg) Care este așezat dedesubt, sub ceva Si: (rar) subpus. 2 a (Pex) Ascuns2 (1). 3 a (Înv; d. corpuri de armată) Așezat (la pândă) într-un loc ferit. 4 a (Îs) Tăietură ~ă Tăietură piezișă. 5 a (D. colectivități de oameni sau de teritorii locuite de acestea) Care se află (prin constrângere) sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva Si: stăpânit, (rar) aservit, cucerit (2), înfeudat, îngenuncheat, înrobit, ocupat, subjugat. 6 a Care depinde de cineva sau de ceva Si: dependent (2), subordonat. 7-8 a, av (D. oameni, animale sau d. colectivități) (Care acționează) conform îndemnurilor, sfaturilor, ordinelor cuiva Si: ascultător (2), cuminte (12). 9-10 a, av Care acceptă ușor o stare de lucruri Si: docil (1-2). 11-12 a, av Care se consideră pe sine cu extremă modestie Si: umil, (înv) suplecat Vz obsecvios, servil, slugarnic, smerit. 13 a (D. acțiuni, manifestări și atribute ale omului) Care denotă ascultare, docilitate sau umilință. 14-15 smf, a (Înv) Angajat (1-2). 16 a (Îs) Țăran ~ Locuitor al satelor mănăstirești sau boierești din epoca feudală în Țările Române care, de la condiția de mic proprietar cu unele obligații, cu timpul, a ajuns să-și piardă proprietatea și libertățile. 17 smf Locuitor al unei țări sau al unei colectivități organizate, considerat în raport cu suveranul sau conducătorul său. 18 a (Pop; îe) A se da ~ A se preda. 19 smf (De obicei urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoană care aparține, prin cetățenie unui stat anumit Vz cetățean (1). 20 smf Persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat (fără a fi cetățean cu drepturi depline).

SUPUS3, -Ă, supuși, -se, s. m. și f. (Urmat de un calificativ arătînd statul în discuție) Persoană aparținînd prin cetățenie unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat (fără a fi cetățean cu depline drepturi). Concurăm la licitația fabricii de metalurgie. Era proprietatea unui supus francez. CAMIL PETRESCU, U. N. 48. Poartă un nume polon și supus austriac. BĂLCESCU, la GHICA, A. 413. ♦ (Învechit, mai ales la pl.) Locuitorii unei țări depinzînd de o autoritate centrală, de un stîpînitor, de un suveran. Rareori supușii țării înălțat-au ruga lor Fără să-mi aplec urechea. EFTIMIU, Î. 10. Cum văd eu, d-ta prea intri în voia supușilor. CREANGĂ, P. 230. Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit... să-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7.

SUPUS1, -Ă, supuși, -se, adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. Copiii sînt supuși și cuviincioși. RALEA, O. 120. Boii trag în jug supuși, Gata de plecare; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care. IOSIF, V. 74. Ori și unde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică. CREANGĂ, P. 286. Ce-ți lipsește măriei-tale? N-ai cu nime război; țara este liniștită și supusă. NEGRUZZI, S. I 146. ♦ Umilit, servil. Trăiți, dom’le prefect! răspunse Ion Pravilă supus, îndesîndu-se să dea o mînă de ajutor. REBREANU, R. II 83. 2. (Învechit) Așezat sub..., ascuns, pitit. Această slabă corabie a lor s-au tîmplat a nemeri într-un șir de stînci supus în marea. DRĂGHICI, R. 206.

SUPUS ~să (~și, ~se) m. și f. 1) Persoană care aparține prin cetățenie unui anumit stat. 2) înv. Locuitor al unei țări dependent de o autoritate centrală sau de un stăpânitor. 3) pop. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. /v. a supune

supus a. 1. dispus s’asculte: copil supus; 2. respectuos; 3. care e sub dependență: supus legilor; 4. expus: supus boalelor, morții; 5. dator a suporta: supus dărilor. ║ m. 1. cel supus autorității unui Domn, rege, împărat; 2. supus străin.

supús, -ă adj. Pus dedesupt: cerboaĭca sta cu picĭoarele supuse și cu urechea atentă (Sadov. VR. 1930, 9-10, 193). Fig. Ascultător, docil: copil supus. Respectuos: al măĭestățiĭ voastre supus servitor. Pus supt autoritate: supus legilor. Expus: supus boalelor, morțiĭ, greșelilor. Obligat, dator să suporte: supus biruluĭ. Subst. Care e supt autoritatea uneĭ țărĭ, adică are cetățenia aceleĭ țărĭ: un Bulgar supus românesc. V. podan, sudit, tîrtan.

SUPUNE, supun, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere.

SUPUNE, supun, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere.

subpune[1] v vz supune

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

subpus[1], smf vz supus

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

supune [At: COD. VOR2 82/2 / V: (sst) săp~ / S: ~ppu~ / Pzi: supun, (înv) ~pui / Cj: (îvp) să supui, 3 (îvp) să supuie / Grz: (îvp) supuind / E: ml supponere] 1 vt (Îvp; adesea figurat) A pune dedesubt, sub ceva. 2-3 vtr (Îvp; adesea figurat; pex) A ascunde (1). 4-5 vtr (Îvr; c.i. armate sau armament) A așeza într-un loc ascuns sau prevăzut cu întărituri. 6-7 vrt (Îrg) A (se) așeza (într-o anumită poziție). 8-9 vrt (Reg; îe) A se ~ din toate puterile sau a-și ~ toate puterile A se încorda din răsputeri. 10 vt (Îrg) A pleca. 11 vt (Reg; c.i. viței, miei) A face să sugă. 12 vt (Pop) A sufleca. 13 vta (C. i.oameni sau teritorii) A aduce sub autoritatea, sub stăpânirea sa (prin constrângere) Si: (înv) a subpune Vz aservi, cuceri (6), înfeuda, îngenunchea, înrobi, ocupa, subjuga. 14 vt (Pex) A învinge (în luptă). 15-16 vtr (Înv; c.i. animale) A domestici (1-2). 17 vr (D. oameni, rar d. animale) A ceda în fața unei influențe, a unei forțe, a unei cereri etc. Si: a se închina, a se pleca, a se preda, (înv) a se paradosi. 18 vr A accepta autoritatea cuiva. 19 vr (D. corpuri, materii, substanțe) A ceda (10). 20 vt A subordona. 21 vt A acorda o importanță secundară în raport cu altceva Vz subordona. 22 vr (Log; îvr; spc) A subordona. 23 vr A se conforma unor legități Si: a asculta (18), a depinde (3), a fi influențat de..., (înv) a supleca1. 24-25 vrt A se lăsa sau a face sa fie stăpânit de porniri, instincte etc. Si: a ceda (4). 26 vt A lăsa fără apărare în fața primejdiei Si: a expune (11), (înv) a subpune. 27 (Înv) A predispune. 28 vr (D. oameni) A accepta sau a-și impune să suporte un lucru dificil sau neplăcut. 29 vt (Înv; c.i. oameni, rar, animale sălbatice) A obliga. 30 vt (Îvp; c.i. oameni) A impune. 31 vt (Îvr; c.i. oameni) A transforma. 32 vt A face să sufere o acțiune. 33 vt A pune într-o anumită situație. 34 vt (Înv; îe) A ~ (o femeie) sub cineva A determina o femeie să practice prostituția. 35 vt (Înv; c.i. bani sau bunuri, cu determinări care indică felul) A efectua o operație financiară Vz amaneta, ipoteca, zălogi. 36 vt (Înv) A prezenta. 37 vta (Înv) A presupune.

SUPUNE, supun, vb. III. Tranz. 1. A aduce sub stăpînirea sau în puterea sa (prin lupte, războaie); a cuceri, a subjuga. [Tomșa] văzu pe orheieni alungînd, supunînd cu sabia și prinzînd cu arcanele pe boieri. SADOVEANU, O. VII 132. Bătuse pe toți împărații... și-i supusese. ISPIRESCU, L. 11. Eu, Sobieski, sînt oprit în calea mea prin o cetățuie ticăloasă, pe care de-atîtea zile cerc în zadar a o supune. ALECSANDRI, T. II 35. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona (prin asuprire, constrîngere). Omul nu trebuie a supune cu sila pe ceilalți oameni la sintimentele și voința sa, ci trebuie să respecte credința și cugetul lor. BĂLCESCU, O. I 353. ◊ Fig. Eu veneam cu gînd de ceartă, dar, cum vezi, tu m-ai supus. EFTIMIU, Î. 103. Surîzătoare m-ai supus, iubire, și dulce mîna ta m-a-ncununat. CERNA, P. 145. ♦ Refl. A accepta stăpînirea, autoritatea (cuiva), a da ascultare (cuiva sau la ceva), a asculta (de cineva sau de ceva). Întîia oară găsise un bărbat să i se supună. C. PETRESCU, C. V. 218. Se supusese și el împăratului. ISPIRESCU, L. 11. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. NEGRUZZI, S. I 138. ♦ (Învechit, cu privire la animale) A îmblînzi. Mîndrul pohodnic ( = povodnic) va ști țelul pentru care Au fost supus și primește zăbala de înfrînare. CONACHI, P. 261. ♦ (Învechit, subiectul este un sentiment puternic) A copleși. Albă păsărică!... Ce durere, spune, Ce dor greu supune Inimioara ta! ALECSANDRI, P. I 197. Să stăpînim durerea care pe om supune. ALEXANDRESCU, M. 3. 2. A constrînge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. Asta e tortura la care a fost supus un om ani întregi. GHEREA, ST. CR. II 161. Pentru ca să vă fac a ajunge la scopul d-voastră, sînt silit a vă supune mai întîi la oarecare examin. ALECSANDRI, T. I 295. Unitatea falsă, la care ea [împărăția romană] supuse prin silă lumea, trebui să se sfarme ca să dea loc la organizarea progresivă a unei unități mai adevărate, produsă prin armonia naționalităților libere. BĂLCESCU, O. II 11. Că eu pot să dau porunci Ca să fiți supuși la munci. TEODORESCU, P. P. 105. ♦ A expune (un material, o substanță) la o anumită acțiune, la un anumit tratament). ♦ Refl. A se prezenta (de bună voie) la ceva, a suporta (de bună voie) ceva. A se supune unei operații.Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stăpînă. CREANGĂ, P. 93. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere, judecare sau hotărîre. Dupre opiniunea cunoscutului nostru pictor... căruia i-l supusesem spre examinare, [portretul] ar fi o copie făcută pe la 1800. HASDEU, L. V. 236. 4. A așeza, a pune sub ceva; a vîrî dedesubt. Oile s-au grămădit unele în altele, supunîndu-și în solzi capetele, stînd cu desăvîrșire neclintite. SADOVEANU, O. L. 83. Cînd snopul e gata, se apucă legătoarea de capete... unul din capetele legătoarei se răsucește pe lîngă celălalt și se supune sub legătoare. PAMFILE, A. R. 132. ♦ A forța (pe cineva) să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze, să se culce la pămînt. L-a supus în genunchi, l-a binecuvîntat și l-a pus să jure că va fi mut șapte zile. SADOVEANU, D. P. 25. Îl apucă de după ceafă, îl supuse și-l legă bine. ISPIRESCU, U. 67. ◊ Refl. S-a suit pe-un colnic ș-a urlat cum urlă cînii în singurătate. A coborît și s-a așezat în preajmă, supunîndu-se cu pîntecele de pămînt. SADOVEANU, B. 208. – Prez. ind. și: supui.

A SUPUNE supun tranz. 1) (popoare, țări, teritorii etc.) A lua în stăpânire (prin putere armată); a face să piardă independența; a înrobi; a îngenunchea; a subjuga; a înfeuda; a aservi. 2) A subordona influenței proprii; a pune în dependență; a subjuga. ◊ ~ la torturi a face să suporte torturi; a tortura. 3) A face să sufere efectul (unei acțiuni). ~ unui tratament chimic. ~ criticii. 4) înv. A pune dedesubt. /<lat. supponere

A SE SUPUNE mă supun intranz. A recunoaște puterea cuiva, îndeplinindu-i necondiționat indicațiile; a se pune în dependență totală față de cineva. /<lat. supponere

săpun n. compozițiune din uleiu sau altă materie grasă și un alcali, servind la spălatul rufelor și la scosul petelor. [Macedo-rom. săpune = lat. SAPONEM].

supune v. 1. a aduce la ascultare, sub puterea cuiva, a învinge: a supune pe dușmanii săi; 2. a propune la judecata cuiva: a supune o chestiune unui amic; 3. a se preda: dușmanul s’a supus; 4. a nu se împotrivi, a se conforma: mă voiu supune deciziunii. [Lat. SUPPONERE].

supún și -puĭ, -pús, a -púne v. tr. (lat. suppónere, d. sub, dedesupt, și poner, a pune. V. pun). Vechĭ. Pun dedesupt, pun un lucru supt altu: supuseră o piatră supt el (Ps. Sch.), și azĭ: a supune un petec uneĭ haĭne. Ascund: aŭ găsit un pistol în mînică supus (N. Cost.). Așez la pîndă: a supune o oaste. A supune muĭerĭ supt cineva, a face codoșlîc cu ele. Fig. (maĭ ales azĭ) Înving, subjug, fac să asculte de mine: Romaniĭ au supus maĭ toată lumea cunoscută lor. Pun la, impun: a supune biruluĭ (orĭ la bir). Pun cuĭva supt ochĭ, îl aduc la apreciere (după fr. soumettre): a supune un caz aprecieriĭ uneĭ comisiunĭ. V. refl. Vechĭ. Mă ascund: Nemțiĭ s’aŭ supus supt cetatea Beligraduluĭ de se apăraŭ de Turcĭ. (Nec.). Azĭ. Fig. Plec capu, mă predaŭ: dușmaniĭ s’aŭ supus. Ascult de: cel mic se supune celuĭ maĭ mare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

supus adj. m., s. m., pl. supuși; adj. f., s. f. supu, pl. supuse

supus adj. m., s. m., pl. supuși; adj. f., s. f. supusă, pl. supuse

supus adj. m., s. m., pl. supuși; f. sg. supusă, pl. supuse

supune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supun, 2 sg. supui, 3 sg. supune, perf. s. 1 sg. supusei, 1 pl. supuserăm, m.m.c.p. 1 pl. supuseserăm; conj. prez. 1 sg. să supun, 3 să supu; ger. supunând; part. supus

supune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supun, 2 sg. supui, 1 pl. supunem, perf. s. 1 sg. supusei, 1 pl. supuserăm; conj. prez. 3 să supună; ger. supunând; part. supus

supune vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supun, 1 pl. supunem, perf. s. 1 sg. supusei, 1 pl. supuserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. supună; ger. supunând

supune (ind. prez. 1 sg. supun, conj. supună, ger. supunînd) corectat(ă)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SUPUS adj., s. I. 1. adj. v. dependent. 2. v. subjugat. 3. v. servil. 4. preaplecat. 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~; o privire ~.) 6. v. ascultător. II. s. cetățean. (~ al unui stat.)

SUPUS s. v. angajat, salariat, slujbaș.

SUPUS adj. 1. dependent, subordonat. (O țară ~.) 2. aservit, înrobit, robit, subjugat, (fig.) îngenuncheat. (Popor ~.) 3. servil, slugarnic, umil, (livr.) obsecvios, (înv.) slugăresc, slugos. (Prea ești ~ în fața superiorilor!) 4. preaplecat, smerit. (~ul dumneavoastră slujitor!) 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~, o privire ~.) 6. ascultător, bun, cuminte, docil, plecat, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.)

supus s. v. ANGAJAT. SALARIAT. SLUJBAȘ.

SUPUNE vb. 1. v. subjuga. 2. a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin.) 3. v. ceda. 4. v. preda. 5. a constrânge, a forța, a obliga, a sili. (A fost ~ ani întregi la un regim sever.) 6. v. conforma. 7. a (se) subordona. (Se ~ superiorilor.) 8. v. smeri. 9. v. destina. 10. v. expune.

SUPUNE vb. v. amaneta, ascunde, bate, birui, copleși, covârși, cuprinde, domestici, dosi, impune, ipoteca, îmblânzi, împovăra, îndoi, înfrânge, întrece, învinge, mistui, năpădi, predispune, prostitua, răsfrânge, răzbi, ridica, sufleca, sumete, trage.

supune vb. v. AMANETA. ASCUNDE. BATE. BIRUI. COPLEȘI. COVÎRȘI. CUPRINDE. DOMESTICI. DOSI. IMPUNE. IPOTECA. ÎMBLÎNZI. ÎMPOVĂRA. ÎNDOI. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. MISTUI. NĂPĂDI. PREDISPUNE. PROSTITUA. RĂSFRÎNGE. RĂZBI. RIDICA. SUFLECA. SUMETE. TRAGE.

SUPUNE vb. 1. a cuceri, a ocupa, a subjuga, (pop.) a pleca, (înv.) a pobedi, a prididi, a reduce. (A ~ întreaga Galie.) 2. a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin.) 3. a ceda, a se pleca. (Să nu se ~ în fața dușmanului.) 4. a se închina, a se pleca, a se preda, (înv.) a se cuceri, a se paradosi, a se supleca. (Cetatea nu s-a ~ inamicului.) 5. a constrînge, a forța, a obliga, a sili. (A fost ~ ani întregi la un regim sever.) 6. a asculta, a se conforma, a urma. (Se ~ ordinelor primite.) 7. a (se) subordona. (Se ~ superiorilor.) 8. a se pleca, a se smeri, a se umili. (Se ~ în fața divinității.) 9. a destina, a hărăzi, a meni. (Pădurea aceasta este ~ tăierii.) 10. a expune. (L-a ~ unor primejdii inutile.)

A (se) supune ≠ a (se) răzvrăti

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

supune (-n, -pus), vb.1. (Înv.) A pune dedesubt, a așeza sub. – 3. (Înv.) A se prostitua. – 4. A aplana, a pacifica, a pune sub ascultare. – 5. A îngenunchia, a încovoia. – 6. A înrobi, a subjuga, a aservi. – 7. A învinge, a înfrînge, a bate. – 8. A constrînge, expune. – 9. (Refl.) A da ascultare, a se apleca, a-și pleca grumazul, a se resemna. – 10. (Banat) A alăpta un miel. Lat. sppōnĕre (Pușcariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it. supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a preferat submittĕre, cf. sumete. Pentru ultimul sens, cf. apleca. Sadoveanu folosește subpus „așezat dedesubt”, invenție personală care pare inutilă, deoarece același sens există în supus. Der. supuitoriu, s. m. (înv., proxenet, codoș); supuitoare, s. f. (înv., codoașă); supus, adj. (ascultător; învins, plecat; expus; s. n., boală provenită din vrăjitorie; s. m., persoană aflată sub protecția unui stat); supușenie, s. f. (calitate de supus, cetățenie, naționalitate; supunere, ascultare); nesupus, adj. (neascultător, care nu se supune).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NON, NISI PARENDO, VINCITUR (lat.) nu o birui, dacă nu i te supuiFr. Bacon, „Novum Organum”, aphorism, 129. În variantă engleză: „Nature, to be commanded, must be obeyed” („Trebuie să te supui naturii că să-i poți porunci”). Omul nu poate determina natura să-i servească interesele decât cunoscând și respectând legile ei.

PARCERE SUBIECTIS ET DEBELLARE SUPERBOS (lat.) să cruți pe cei supuși și să-i zdrobești pe ce-i trufași – Vergiliu, „Eneida”, VI, 853. Anchise, tatăl lui Enea, îl povățuiește cum trebuie să se poarte un conducător.

Se soumettre ou se démettre (fr. „Să se supună sau să se demită”) – Într-un discurs rostit la Lille în 1877, Léon Gambetta, unul dintre fruntașii opoziției republicane în timpul celui de-al doilea Imperiu, prin cuvintele de mai sus, a făcut aluzie la mareșalul Mac Mahon, pe atunci președintele Franței, spre a-l determina să schimbe guvernul, sau să demisioneze. Expresia s-a răspîndit repede și a rămas ca un avertisment adresat cuiva care, aflat într-o situație desperată, trebuie să aleagă între supunere sau renunțare.

Intrare: supus (adj.)
supus1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • supus
  • supusul
  • supusu‑
  • supu
  • supusa
plural
  • supuși
  • supușii
  • supuse
  • supusele
genitiv-dativ singular
  • supus
  • supusului
  • supuse
  • supusei
plural
  • supuși
  • supușilor
  • supuse
  • supuselor
vocativ singular
plural
Intrare: supus (s.m.)
supus2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • supus
  • supusul
  • supusu‑
plural
  • supuși
  • supușii
genitiv-dativ singular
  • supus
  • supusului
plural
  • supuși
  • supușilor
vocativ singular
plural
suptus
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: supune
verb (VT637)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • supune
  • supunere
  • supus
  • supusu‑
  • supunând
  • supunându‑
singular plural
  • supune
  • supuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • supun
(să)
  • supun
  • supuneam
  • supusei
  • supusesem
a II-a (tu)
  • supui
(să)
  • supui
  • supuneai
  • supuseși
  • supuseseși
a III-a (el, ea)
  • supune
(să)
  • supu
  • supuie
  • supunea
  • supuse
  • supusese
plural I (noi)
  • supunem
(să)
  • supunem
  • supuneam
  • supuserăm
  • supuseserăm
  • supusesem
a II-a (voi)
  • supuneți
(să)
  • supuneți
  • supuneați
  • supuserăți
  • supuseserăți
  • supuseseți
a III-a (ei, ele)
  • supun
(să)
  • supu
  • supuie
  • supuneau
  • supuseră
  • supuseseră
săpune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
subpune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

supus, supuadjectiv

  • 1. Ascultător, plecat, smerit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Copiii sînt supuși și cuviincioși. RALEA, O. 120. DLRLC
    • format_quote Boii trag în jug supuși, Gata de plecare; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care. IOSIF, V. 74. DLRLC
    • format_quote Ori și unde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică. CREANGĂ, P. 286. DLRLC
    • format_quote Ce-ți lipsește măriei-tale? N-ai cu nime război; țara este liniștită și supusă. NEGRUZZI, S. I 146. DLRLC
    • 1.1. Servil, umilit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Trăiți, dom’le prefect! răspunse Ion Pravilă supus, îndesîndu-se să dea o mînă de ajutor. REBREANU, R. II 83. DLRLC
  • 2. învechit regional Așezat sub... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Această slabă corabie a lor s-au tîmplat a nemeri într-un șir de stînci supus în marea. DRĂGHICI, R. 206. DLRLC
etimologie:
  • vezi supune DEX '98 DEX '09

supus, supușisubstantiv masculin
supu, supusesubstantiv feminin

  • 1. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Concurăm la licitația fabricii de metalurgie. Era proprietatea unui supus francez. CAMIL PETRESCU, U. N. 48. DLRLC
    • format_quote Poartă un nume polon și supus austriac. BĂLCESCU, la GHICA, A. 413. DLRLC
    • 1.1. învechit (la) plural Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Rareori supușii țării înălțat-au ruga lor Fără să-mi aplec urechea. EFTIMIU, Î. 10. DLRLC
      • format_quote Cum văd eu, d-ta prea intri în voia supușilor. CREANGĂ, P. 230. DLRLC
      • format_quote Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit... să-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7. DLRLC
  • 2. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. NODEX
etimologie:
  • vezi supune DEX '98 DEX '09

supune, supunverb

  • 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: cuceri subjuga antonime: elibera
    • format_quote [Tomșa] văzu pe orheieni alungînd, supunînd cu sabia și prinzînd cu arcanele pe boieri. SADOVEANU, O. VII 132. DLRLC
    • format_quote Bătuse pe toți împărații... și-i supusese. ISPIRESCU, L. 11. DLRLC
    • format_quote Eu, Sobieski, sînt oprit în calea mea prin o cetățuie ticăloasă, pe care de-atîtea zile cerc în zadar a o supune. ALECSANDRI, T. II 35. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Întîia oară găsise un bărbat să i se supună. C. PETRESCU, C. V. 218. DLRLC
      • format_quote Se supusese și el împăratului. ISPIRESCU, L. 11. DLRLC
      • format_quote Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. NEGRUZZI, S. I 138. DLRLC
    • 1.2. A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: subordona
      • format_quote Omul nu trebuie a supune cu sila pe ceilalți oameni la sintimentele și voința sa, ci trebuie să respecte credința și cugetul lor. BĂLCESCU, O. I 353. DLRLC
      • format_quote figurat Eu veneam cu gînd de ceartă, dar, cum vezi, tu m-ai supus. EFTIMIU, Î. 103. DLRLC
      • format_quote figurat Surîzătoare m-ai supus, iubire, și dulce mîna ta m-a-ncununat. CERNA, P. 145. DLRLC
    • 1.3. învechit A îmblânzi animale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: îmblânzi
      • format_quote Mîndrul pohodnic (= povodnic) va ști țelul pentru care Au fost supus și primește zăbala de înfrînare. CONACHI, P. 261. DLRLC
    • 1.4. învechit Copleși. DLRLC
      sinonime: copleși
      • format_quote Albă păsărică!... Ce durere, spune, Ce dor greu supune Inimioara ta! ALECSANDRI, P. I 197. DLRLC
      • format_quote Să stăpînim durerea care pe om supune. ALEXANDRESCU, M. 3. DLRLC
  • 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: constrânge
    • format_quote Asta e tortura la care a fost supus un om ani întregi. GHEREA, ST. CR. II 161. DLRLC
    • format_quote Pentru ca să vă fac a ajunge la scopul d-voastră, sînt silit a vă supune mai întîi la oarecare examin. ALECSANDRI, T. I 295. DLRLC
    • format_quote Unitatea falsă, la care ea [împărăția romană] supuse prin silă lumea, trebui să se sfarme ca să dea loc la organizarea progresivă a unei unități mai adevărate, produsă prin armonia naționalităților libere. BĂLCESCU, O. II 11. DLRLC
    • format_quote Că eu pot să dau porunci Ca să fiți supuși la munci. TEODORESCU, P. P. 105. DLRLC
    • 2.1. A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.2. reflexiv A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote A se supune unei operații. DLRLC
      • format_quote Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stăpînă. CREANGĂ, P. 93. DLRLC
  • 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dupre opiniunea cunoscutului nostru pictor... căruia i-l supusesem spre examinare, [portretul] ar fi o copie făcută pe la 1800. HASDEU, L. V. 236. DLRLC
  • 4. învechit regional A așeza, a pune dedesubt. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Oile s-au grămădit unele în altele, supunîndu-și în solzi capetele, stînd cu desăvîrșire neclintite. SADOVEANU, O. L. 83. DLRLC
    • format_quote Cînd snopul e gata, se apucă legătoarea de capete... unul din capetele legătoarei se răsucește pe lîngă celălalt și se supune sub legătoare. PAMFILE, A. R. 132. DLRLC
    • 4.1. A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote L-a supus în genunchi, l-a binecuvîntat și l-a pus să jure că va fi mut șapte zile. SADOVEANU, D. P. 25. DLRLC
      • format_quote Îl apucă de după ceafă, îl supuse și-l legă bine. ISPIRESCU, U. 67. DLRLC
      • format_quote reflexiv S-a suit pe-un colnic ș-a urlat cum urlă cînii în singurătate. A coborît și s-a așezat în preajmă, supunîndu-se cu pîntecele de pămînt. SADOVEANU, B. 208. DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: supui. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.