11 definiții pentru umilit

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UMILIT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

UMILIT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ♦ Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.

umilit1, ~ă [At: BIBLIA (1688), 581/36 / V: (înv) umel~ / Pl: ~iți, ~e / E: umili] 1 a (Înv) Pătruns de emoție Si: impresionat, înduioșat, mișcat2, tulburat. 2 a Care are sau adoptă o atitudine ascultătoare, plecată2 Si: smerit, supus, umil (2). 3-4 av, a (Plin) de umilință (5). 5 a Caracteristic celui umil (2). 6 a Care exprimă umilință (4).

umilit2, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 221 / V: (înv) umel~ / Pl: ~iți, ~e / E: umili2] Care suportă nedreptăți, ofense Si: înjosit, jignit. 2 Care este pus într-o situație de inferioritate. 3 Care are conștiința sau sentimentul inferiorității sale Si: jenat, rușinat. 4 Care are o condiție socială modestă Si: sărac, simplu, obscur, umil (6). 5 (D. viață, trai) Caracteristic celui umil (7). 6 (D. viață, trai) Plin de umilințe2 (1), de mizerii. 7 Lipsit de pretenții, de însemnătate, de strălucire Si: modest, simplu. 8 (D. oameni) Lipsit de strălucire Si: modest.

UMILIT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Care are sau adoptă o atitudine smerită, supusă, plecată; care exprimă umilință; umil. Întoarse capul și spuse un cuvînt servului care sta umilit și trențăros pe gloaba lui. SADOVEANU, O. VII 82. Se puse la poartă cu chip umilit și smerit. ISPIRESCU, L. 308. Poporul jos, pe vale, umilit îngenunchează. ALECSANDRI, P. I 34. ♦ Care are sentimentul, conștiința inferiorității sale; rușinat. Mă simțeam aproape umilit în salopeta mea, mult prea nouă. BARANGA, I. 160. Și se făcu un rîs de mila lor în toată nunta, încît plecară umilite în cămările lor. ISPIRESCU, L. 40. De m-ar fi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. Eram prea umilit și n-am putut astăzi să-ți mărturisesc prin grai toată recunoștința mea. GHICA, A. 628. 2. Care e plin de umilințe, de mizerii. Parcă-și vedea viața trudită din trecut... viața umilită de muncitor obijduit. MIRONESCU, S. A. 37. ♦ (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, batjocuri. Scriitorii ruși făcuseră loc larg în operele lor umiliților și ofensaților vieții. SADOVEANU, E. 255. De mult plîng umiliții-n umbră Cu umeri gîrbovi de povară... Durerea lor înfricoșată În inimă tu mi-o coboară. GOGA, P. 7. Și nu rareori am văzut pe bietul umilit ștergîndu-și lacrimile cu dosul mîinii. DEMETRESCU, O. 117. 3. Simplu, modest, neînsemnat; sărac. Patrimoniul de progres a fost din domeniul spiritului, și el a fost în cea mai mare parte opera acestor umiliți slujitori ai artei care s-au dezrobit de lut și s-au ridicat deasupra mizeriei. SADOVEANU, E. 62. Celălalt [om], mai umilit, nu părea decît umbra celui luminat. EMINESCU, N. 16. ◊ Fig. În cotlon cîteva străchini, niște zdrențe la pămînt; În ungher, mai după ușă, umilite stau alături, Fără rost, o cofă veche și cotorul unei mături. NECULUȚĂ, Ț. D. 114. Dar pentru ce orașul, atît de strălucit, Acum între orașe e cel mai umilit? ALEXANDRESCU, P. A. 149. ◊ (Substantivat) [Refugiații] s-au oploșit prin gospodării... ca niște umiliți ce erau. SADOVEANU, P. M. 9.

UMILIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A UMILI și A SE UMILI. 2) și substantival Care duce o viață umilă, plină de lipsuri. /v. a (se) umili.

umilít, -ă adj. Înjosit, silit să nu maĭ rîdice capu: un dușman umilit. Smerit. V. umil.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

UMILIT adj. 1. v. înjosit. 2. v. supus.

UMILIT adj. 1. degradat, înjosit, (rar) scăzut, (înv. și reg.) rușinat. (Om ~.) 2. plecat, smerit, supus, umil, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine, o privire ~.)

Intrare: umilit
umilit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • umilit
  • umilitul
  • umilitu‑
  • umili
  • umilita
plural
  • umiliți
  • umiliții
  • umilite
  • umilitele
genitiv-dativ singular
  • umilit
  • umilitului
  • umilite
  • umilitei
plural
  • umiliți
  • umiliților
  • umilite
  • umilitelor
vocativ singular
plural
umelit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

umilit, umiliadjectiv

  • 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: umil
    • format_quote Întoarse capul și spuse un cuvînt servului care sta umilit și trențăros pe gloaba lui. SADOVEANU, O. VII 82. DLRLC
    • format_quote Se puse la poartă cu chip umilit și smerit. ISPIRESCU, L. 308. DLRLC
    • format_quote Poporul jos, pe vale, umilit îngenunchează. ALECSANDRI, P. I 34. DLRLC
    • 1.1. Care are sentimentul, conștiința inferiorității sale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: rușinat
      • format_quote Mă simțeam aproape umilit în salopeta mea, mult prea nouă. BARANGA, I. 160. DLRLC
      • format_quote Și se făcu un rîs de mila lor în toată nunta, încît plecară umilite în cămările lor. ISPIRESCU, L. 40. DLRLC
      • format_quote De m-ar fi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. DLRLC
      • format_quote Eram prea umilit și n-am putut astăzi să-ți mărturisesc prin grai toată recunoștința mea. GHICA, A. 628. DLRLC
  • 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Parcă-și vedea viața trudită din trecut... viața umilită de muncitor obijduit. MIRONESCU, S. A. 37. DLRLC
    • 2.1. (și) substantivat Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Scriitorii ruși făcuseră loc larg în operele lor umiliților și ofensaților vieții. SADOVEANU, E. 255. DLRLC
      • format_quote De mult plîng umiliții-n umbră Cu umeri gîrbovi de povară... Durerea lor înfricoșată În inimă tu mi-o coboară. GOGA, P. 7. DLRLC
      • format_quote Și nu rareori am văzut pe bietul umilit ștergîndu-și lacrimile cu dosul mîinii. DEMETRESCU, O. 117. DLRLC
  • 3. rar Care duce o viață umilă, plină de lipsuri; sărac (2.). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Patrimoniul de progres a fost din domeniul spiritului, și el a fost în cea mai mare parte opera acestor umiliți slujitori ai artei care s-au dezrobit de lut și s-au ridicat deasupra mizeriei. SADOVEANU, E. 62. DLRLC
    • format_quote Celălalt [om], mai umilit, nu părea decît umbra celui luminat. EMINESCU, N. 16. DLRLC
    • format_quote figurat În cotlon cîteva străchini, niște zdrențe la pămînt; În ungher, mai după ușă, umilite stau alături, Fără rost, o cofă veche și cotorul unei mături. NECULUȚĂ, Ț. D. 114. DLRLC
    • format_quote figurat Dar pentru ce orașul, atît de strălucit, Acum între orașe e cel mai umilit? ALEXANDRESCU, P. A. 149. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat [Refugiații] s-au oploșit prin gospodării... ca niște umiliți ce erau. SADOVEANU, P. M. 9. DLRLC
etimologie:
  • vezi umili DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.