13 definiții pentru supus (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.

SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.

supus, [At: N. COSTIN, L. 451 / S: ~ppus / Pl: ~uși, ~e / E: supune] 1 a (Îrg) Care este așezat dedesubt, sub ceva Si: (rar) subpus. 2 a (Pex) Ascuns2 (1). 3 a (Înv; d. corpuri de armată) Așezat (la pândă) într-un loc ferit. 4 a (Îs) Tăietură ~ă Tăietură piezișă. 5 a (D. colectivități de oameni sau de teritorii locuite de acestea) Care se află (prin constrângere) sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva Si: stăpânit, (rar) aservit, cucerit (2), înfeudat, îngenuncheat, înrobit, ocupat, subjugat. 6 a Care depinde de cineva sau de ceva Si: dependent (2), subordonat. 7-8 a, av (D. oameni, animale sau d. colectivități) (Care acționează) conform îndemnurilor, sfaturilor, ordinelor cuiva Si: ascultător (2), cuminte (12). 9-10 a, av Care acceptă ușor o stare de lucruri Si: docil (1-2). 11-12 a, av Care se consideră pe sine cu extremă modestie Si: umil, (înv) suplecat Vz obsecvios, servil, slugarnic, smerit. 13 a (D. acțiuni, manifestări și atribute ale omului) Care denotă ascultare, docilitate sau umilință. 14-15 smf, a (Înv) Angajat (1-2). 16 a (Îs) Țăran ~ Locuitor al satelor mănăstirești sau boierești din epoca feudală în Țările Române care, de la condiția de mic proprietar cu unele obligații, cu timpul, a ajuns să-și piardă proprietatea și libertățile. 17 smf Locuitor al unei țări sau al unei colectivități organizate, considerat în raport cu suveranul sau conducătorul său. 18 a (Pop; îe) A se da ~ A se preda. 19 smf (De obicei urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoană care aparține, prin cetățenie unui stat anumit Vz cetățean (1). 20 smf Persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat (fără a fi cetățean cu drepturi depline).

SUPÚS3, -Ă, supuși, -se, s. m. și f. (Urmat de un calificativ arătînd statul în discuție) Persoană aparținînd prin cetățenie unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat (fără a fi cetățean cu depline drepturi). Concurăm la licitația fabricii de metalurgie. Era proprietatea unui supus francez. CAMIL PETRESCU, U. N. 48. Poartă un nume polon și supus austriac. BĂLCESCU, la GHICA, A. 413. ♦ (Învechit, mai ales la pl.) Locuitorii unei țări depinzînd de o autoritate centrală, de un stîpînitor, de un suveran. Rareori supușii țării înălțat-au ruga lor Fără să-mi aplec urechea. EFTIMIU, Î. 10. Cum văd eu, d-ta prea intri în voia supușilor. CREANGĂ, P. 230. Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit... să-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7.

SUPÚS ~să (~și, ~se) m. și f. 1) Persoană care aparține prin cetățenie unui anumit stat. 2) înv. Locuitor al unei țări dependent de o autoritate centrală sau de un stăpânitor. 3) pop. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. /v. a supune

supus a. 1. dispus s’asculte: copil supus; 2. respectuos; 3. care e sub dependență: supus legilor; 4. expus: supus boalelor, morții; 5. dator a suporta: supus dărilor. ║ m. 1. cel supus autorității unui Domn, rege, împărat; 2. supus străin.

supús, -ă adj. Pus dedesupt: cerboaĭca sta cu picĭoarele supuse și cu urechea atentă (Sadov. VR. 1930, 9-10, 193). Fig. Ascultător, docil: copil supus. Respectuos: al măĭestățiĭ voastre supus servitor. Pus supt autoritate: supus legilor. Expus: supus boalelor, morțiĭ, greșelilor. Obligat, dator să suporte: supus biruluĭ. Subst. Care e supt autoritatea uneĭ țărĭ, adică are cetățenia aceleĭ țărĭ: un Bulgar supus românesc. V. podan, sudit, tîrtan.

subpus[1], smf vz supus

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

supus adj. m., s. m., pl. supuși; adj. f., s. f. supu, pl. supuse

supus adj. m., s. m., pl. supuși; adj. f., s. f. supusă, pl. supuse

supús adj. m., s. m., pl. supúși; f. sg. supúsă, pl. supúse

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SUPÚS s. v. angajat, salariat, slujbaș.

supus s. v. ANGAJAT. SALARIAT. SLUJBAȘ.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PARCERE SUBIECTIS ET DEBELLARE SUPERBOS (lat.) să cruți pe cei supuși și să-i zdrobești pe ce-i trufași – Vergiliu, „Eneida”, VI, 853. Anchise, tatăl lui Enea, îl povățuiește cum trebuie să se poarte un conducător.

Intrare: supus (s.m.)
supus2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • supus
  • supusul
  • supusu‑
plural
  • supuși
  • supușii
genitiv-dativ singular
  • supus
  • supusului
plural
  • supuși
  • supușilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

supus, supușisubstantiv masculin
supu, supusesubstantiv feminin

  • 1. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Concurăm la licitația fabricii de metalurgie. Era proprietatea unui supus francez. CAMIL PETRESCU, U. N. 48. DLRLC
    • format_quote Poartă un nume polon și supus austriac. BĂLCESCU, la GHICA, A. 413. DLRLC
    • 1.1. învechit (la) plural Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Rareori supușii țării înălțat-au ruga lor Fără să-mi aplec urechea. EFTIMIU, Î. 10. DLRLC
      • format_quote Cum văd eu, d-ta prea intri în voia supușilor. CREANGĂ, P. 230. DLRLC
      • format_quote Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit... să-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7. DLRLC
  • 2. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. NODEX
etimologie:
  • vezi supune DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.