16 definiții pentru supus (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.

SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.

SUPÚS1, -Ă, supuși, -se, adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. Copiii sînt supuși și cuviincioși. RALEA, O. 120. Boii trag în jug supuși, Gata de plecare; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care. IOSIF, V. 74. Ori și unde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică. CREANGĂ, P. 286. Ce-ți lipsește măriei-tale? N-ai cu nime război; țara este liniștită și supusă. NEGRUZZI, S. I 146. ♦ Umilit, servil. Trăiți, dom’le prefect! răspunse Ion Pravilă supus, îndesîndu-se să dea o mînă de ajutor. REBREANU, R. II 83. 2. (Învechit) Așezat sub..., ascuns, pitit. Această slabă corabie a lor s-au tîmplat a nemeri într-un șir de stînci supus în marea. DRĂGHICI, R. 206.

SUPÚS3, -Ă, supuși, -se, s. m. și f. (Urmat de un calificativ arătînd statul în discuție) Persoană aparținînd prin cetățenie unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat (fără a fi cetățean cu depline drepturi). Concurăm la licitația fabricii de metalurgie. Era proprietatea unui supus francez. CAMIL PETRESCU, U. N. 48. Poartă un nume polon și supus austriac. BĂLCESCU, la GHICA, A. 413. ♦ (Învechit, mai ales la pl.) Locuitorii unei țări depinzînd de o autoritate centrală, de un stîpînitor, de un suveran. Rareori supușii țării înălțat-au ruga lor Fără să-mi aplec urechea. EFTIMIU, Î. 10. Cum văd eu, d-ta prea intri în voia supușilor. CREANGĂ, P. 230. Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit... să-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7.

SUPÚS ~să (~și, ~se) m. și f. 1) Persoană care aparține prin cetățenie unui anumit stat. 2) înv. Locuitor al unei țări dependent de o autoritate centrală sau de un stăpânitor. 3) pop. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. /v. a supune

supus a. 1. dispus s’asculte: copil supus; 2. respectuos; 3. care e sub dependență: supus legilor; 4. expus: supus boalelor, morții; 5. dator a suporta: supus dărilor. ║ m. 1. cel supus autorității unui Domn, rege, împărat; 2. supus străin.

supús, -ă adj. Pus dedesupt: cerboaĭca sta cu picĭoarele supuse și cu urechea atentă (Sadov. VR. 1930, 9-10, 193). Fig. Ascultător, docil: copil supus. Respectuos: al măĭestățiĭ voastre supus servitor. Pus supt autoritate: supus legilor. Expus: supus boalelor, morțiĭ, greșelilor. Obligat, dator să suporte: supus biruluĭ. Subst. Care e supt autoritatea uneĭ țărĭ, adică are cetățenia aceleĭ țărĭ: un Bulgar supus românesc. V. podan, sudit, tîrtan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse

supús adj. m., s. m., pl. supúși; f. sg. supúsă, pl. supúse


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUPÚS s. v. angajat, salariat, slujbaș.

SUPÚS adj., s. I. 1. adj. v. dependent. 2. v. subjugat. 3. v. servil. 4. preaplecat. 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~; o privire ~.) 6. v. ascultător. II. s. cetățean. (~ al unui stat.)

SUPÚS adj. v. ascuns, dosit.

SUPUS adj. 1. dependent, subordonat. (O țară ~.) 2. aservit, înrobit, robit, subjugat, (fig.) îngenuncheat. (Popor ~.) 3. servil, slugarnic, umil, (livr.) obsecvios, (înv.) slugăresc, slugos. (Prea ești ~ în fața superiorilor!) 4. preaplecat, smerit. (~ul dumneavoastră slujitor!) 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~, o privire ~.) 6. ascultător, bun, cuminte, docil, plecat, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.)

supus s. v. ANGAJAT. SALARIAT. SLUJBAȘ.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PARCERE SUBIECTIS ET DEBELLARE SUPERBOS (lat.) să cruți pe cei supuși și să-i zdrobești pe ce-i trufași – Vergiliu, „Eneida”, VI, 853. Anchise, tatăl lui Enea, îl povățuiește cum trebuie să se poarte un conducător.

Intrare: supus (s.m.)
substantiv masculin (M6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • supus
  • supusul
  • supusu‑
plural
  • supuși
  • supușii
genitiv-dativ singular
  • supus
  • supusului
plural
  • supuși
  • supușilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)