MĂRITA, mărit, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

îmmărita v vz mărita

mariță sf [At: VARONE, D. / V: măr~ / Pl: ~e / E: Marița] 1 (Fam) Servitoare. 2 (Mun) Trăgătoare pentru cizme. 3 (Reg; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 4 (Reg; art.) Melodie după care se execută marița (3).

mărit⁴, ~ă a [At: (a. 1669) GCR I, 183/18 / Pl: ~iți, ~e / E: mări¹] 1 Devenit mai mare¹ (1) Si: crescut. 2 (D. ochi) Care este larg deschis Si: lărgit. 3 Vestit. 4 Nobil. 5 (Îvp; ca termen de reverență) Slăvit. 6 (îvp; ca termen de reverență) Cinstit.

mărita [At: (a. 1580) CUV. D. BĂTR. II, 340/12 / Pzi: mărit (A și: reg, mărit) / E: ml maritare] 1 vr (D. femei; udp „cu” sau, pop, „după”) A se uni prin căsătorie cu un bărbat Si: a se căsători. 2 (Buc; îcs) ~-m-aș sau ~tă-mă Horă nedefinită mai îndeaproape. 3 (Îas) Melodie după care se execută această horă. 4 vr (Reg; irn; d. bărbați) A se însura stabilindu-se, prin căsătorie, în casa soției. 5 vt (Gmț; fam) A da, a vinde ceva pe un preț de nimic pentru a scăpa de el. 6 vt (Gmț; fam) A se descotorosi.

măriță² sf vz mariță

măriță¹ sf [At: H IV, 52 / Pl: ~țe / E: nct] (Mun) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

MĂRITA, mărit, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă = ruji galbene. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

MĂRIT², -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare; crescut, sporit. Viteză mărită. ▭ Ochii lor, măriți peste măsură, sfredelesc zarea. BART, S. M. 38. 2. Fig. Slăvit, glorios, plin de mărire. Cugeta ce vorbe alese să rostească în fața măritului divan. SADOVEANU, O. VII 107. Mărită fie dimineața Ce-a săvîrșit a noastră nuntă. GOGA, P. 15. Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat. EMINESCU, O. I 146.

MĂRITA, mărit, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se uni legitim, prin căsătorie, cu un bărbat, a se căsători. Irino, tu să mă aștepți, să nu te măriți pînă nu m-oi întoarce, că pe alta n-o să iau. BUJOR, S. 64. Nu erau mai mult decît două săptămîni de cînd se măritase. CREANGĂ, P. 114. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Mîndruța te-a lăsat, Cu altul s-a măritat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ♦ Tranz. A da în căsătorie. Împăratul vrea să-și mărite fata. CREANGĂ, P. 77. În loc să-și bată capu ca să mărite pe duduca, el umblă să se însoare. ALECSANDRI, T. I 338. Plînsese o zi întreagă cînd auzise c-or să o mărite. NEGRUZZI, S. I 73. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «după» sau «cu») El a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CREANGĂ, P. 294. ◊ Fig. Iar calul... spuma alb-o mărita Cu sînge roș ce picura Din strînsele zăbale. COȘBUC, P. I 195. ♦ (Regional, despre un soț care se stabilește la gospodăria nevestei) A se însura. 2. Tranz. Fig. A vinde, a da cu preț mic ceva nefolositor sau de proastă calitate; a se debarasa de ceva. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43.

A MĂRITA mărit tranz. 1) (fete, femei) A face să se mărite; a da în căsătorie; a căsători. 2) fig. (lucruri puțin trebuincioase) A vinde, mai ales cu un preț de nimic. /<lat. maritare

A SE MĂRITA mă mărit intranz. (despre fete, femei) A se uni prin căsătorie; a se căsători. /<lat. maritare

Marița f. fluviu în Turcia, afluent al Mării Egee: 450 km.

mărit a. 1. înălțat, glorios: Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat EM.; 2. titlul dat od. Domnilor țării: mărite doamne!

mărità v. a da, a lua de bărbat (vorbind de femei). [Lat. MARITARE].

3) mărít, a -á v. tr. (lat. marito, -áre, d. maritus, bărbat, soț; it. maritare, pv. cat. sp. pg. maridar, fr. marier). Căsătoresc (vorbind de fete). V. refl. Mă mărit. V. însor.

2) mărit, -ă adj. (d. măresc. V. mare 2). Glorios, plin de mărire: măritu împărat. Titlu cu care te adresaĭ odinioară domnuluĭ: mărite doamne (Măria ta)!

+mărit¹ (înv.) adj. m., pl. măriți; f. mărită, pl. mărite

mărita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mărit, 2 sg. măriți, 3 mărită; conj. prez. 1 sg. să mărit, 3 să mărite

+scârț, Marițo (fam., pop.) loc. interj.

scârț¹ interj.

mărita (a ~) vb., ind. prez. 3 mărită

mărita vb., ind. prez. 1 sg. mărit, 3 sg. și pl. mărită

MARIȚĂ s. v. femeie de serviciu, servitoare, slugă, slujnică.

MĂRIT adj. v. ales, aristocrat, aristocratic, bun, celebru, distins, faimos, ilustru, înalt, mare, nobil, renumit, reputat, vestit.

MĂRIT adj. 1. v. extins. 2. v. dilatat. 3. v. holbat. 4. v. sporit. 5. rotunjit, sporit. (Avere ~.) 6. v. majorat. 7. v. amplificat. 8. v. preamărit. 9. v. glorios. 10. v. înălțat. 11. lăudat, preaînălțat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, (reg.) prealuminos, (înv.) prealăudat, preaseninat. (~e Doamne!)

MĂRITA vb. a (se) căsători. (Ea s-a ~ de tânără.)

mariță s. v. SERVITOARE. SLUGĂ. SLUJNICĂ.

MĂRIT adj. 1. crescut, extins, lărgit, sporit. (Suprafețe cultivate continuu ~.) 2. dilatat, lărgit. (Un conduct anatomic ~.) 3. bulbucat, căscat, holbat, mare, umflat, zgîit, (rar) bălăbănos, (pop. și fam.) belit, bleojdit, (pop.) boboșat, bolboșat, boldit, (reg.) măciuliat. (Cu ochii ~.) 4. crescut, ridicat, sporit. (Cantități ~ de mărfuri.) 5. rotunjit, sporit. (Avere ~.) 6. crescut, majorat, ridicat, sporit, urcat. (Prețuri ~.) 7. amplificat, crescut, intensificat, întărit, potențat, sporit. (O valoare fizică mult ~.) 8. binecuvîntat, glorificat, lăudat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit. (~ zi a Unirii!) 9. glorios, (înv. și pop.) slăvit. (~ domn al Moldovei.) 10. înălțat, preamărit, preaslăvit, slăvit, (în unele țări) serenisim. (~te doge!) 11. lăudat, preaînălțat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, (reg.) prealuminos, (înv.) prealăudat, preaseninat. (~te Doamne!)

mărit adj. v. ALES. ARISTOCRAT. ARISTOCRATIC. BUN. CELEBRU. DISTINS. FAIMOS. ILUSTRU. ÎNALT. MARE. NOBIL. RENUMIT. REPUTAT. VESTIT.

MĂRITA vb. a (se) căsători. (Ea s-a ~ de tînără.)

Mărit ≠ micșorat, redus

mariță, marițe, s.f. (reg.) 1. servitoare. 2. trăgătoare pentru cizme. 3. dans popular.

MARIȚA (gr. EVROS, tc. MERIÇ [meritʃ]), fluviu navigabil în Pen. Balcanică (Bulgaria, Grecia și Turcia); 480 km. Izv. din NE masivului Rila Planina, formează o porțiune granița dintre Grecia și Turcia și se varsă în M. Egee. Afl. pr.: Arda, Tundja. Trece prin Plovdiv. Irigații. Denumirea antică: Hebrus. La 26 sept. 1371, la Cîrmen, pe M. armata sârbo-macedoneană, condusă de despotul Vukašin și de fratele său Uglieša, alături de care se aflau detașamente de bosniaci, bulgari, români, unguri ș.a. a fost înfrântă de turcii otomani. În urma acestei lupte, turcii au cucerit o mare parte din Macedonia, Serbia și Bulgaria.

Mariț/a, -ica v. Maria I B 4.

Măriță v. Maria I B 4.

mărita, mărit v. t. 1. a pierde ceva. 2. a da ceva de pomană. 3. a vinde ceva. 4. a scăpa de un obiect nefolositor.

MARÍȚĂ s. f. 1. (Familiar) Servitoare. 2. (Prin nord-vestul Munt.) Trăgătoare (pentru cizme), L. ROM. 1959, nr. 5, 76. 3. (Regional) Numele unui dans popular. Cf. VARONE, D., H V 408, XI 290. – Pl.: marițe. - Și: (3) măríță s. f. H XI 390. – De la n. pr. Marița.

MĂRÍT³, -Ă adj. 1. Devenit mai mare ¹ (I); crescut. Cf. LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Jur-prejur de measă Verdeață stufoasă, Trestică mărită, Iederă-nflorită. TEODORESCU, P. P. 25. Frunză verde măr mărit, Tot cu boii am pornit. ȘEZ. I, 45. ♦ (Mai ales despre ochi) Care este larg deschis ; lărgit. Îi punea mîna pe frunte, privind lung în ochii lui măriți, plini încă de pîcla celor neștiute. SADOVEANU, O. IX, 150. Ochii lor, măriți peste măsură, sfredelesc zarea. BART, S. M. 38. Negustorii care-l cunoșteau priveau mirați și-i dădeau bună ziua, cu ochii măriți. CAMIL PETRESCU, O. II, 89. 2. Vestit, celebru, ilustru ; nobil. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Fiice a lui Agamemnon, odrasle de neam mărit. BELDIMAN, O. 12/6. Cum vor, pe cei mici supun, Fie cît de ne-nvâțați. . . L-e destul că-s neam mărit. MUMULEANU, ap. GCR II, 249/9. Lamartin, măritul poet (versuitor) s-au mbărcat la Marsilia pe brigul Alcesta. CR (1 832), 204¹/8. 3. (Învechit și popular, mai ales ca termen de reverență pe lîngă cuvinte reprezentînd un titlu, o calitate etc.) Slăvit, înălțat măreț, glorificat; cinstit. V. m ă r i e¹ (III 2), m ă r i m e (IV 4). Censtitul și măritul pror[o]c (a. 1669). GCR I, 183/18, cf. LB, COSTINESCU. Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat. EMINESCU, O. I, 146. Mărite împărate, ți-am făcut slujbele cu care m-ai însărcinat. ISPIRESCU, L. 30. Oaspeți mari din țări străine! Prea măritul domn al vostru vă poftește lîngă sine. EFTIMIU, Î. 10. Tudor. . . cugeta ce vorbe alese să rostească în fața măritului divan. SADOVEANU, O. V, 625. Vine și un rădvan mare, Cu lăute de cîntare, Stînd în el mărita nună țiind în mîni o cunună. TEODORESCU, P. P. 172, cf. 32, GCR II, 315. Prea înălțate și mărite împărate. ȘEZ. I, 98. – Pl.: măriți, -te. – V. mări¹.

MĂRITA vb. I. 1. Refl. (Despre femei, adesea urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau, popular, „după”) A se uni prin căsătorie cu un bărbat ; a se căsători. Acestea sîntu preutesele celea ce după moarte popilor eale s-au măritatu (a. 1 580). CUV. D. BĂTR. II, 340/12. Venindu-i vremea de măritat, o luă acesta, priiatenul împăratului. HERODOT (1645), 331. Muierile cealea, ce când le vor lipsi bărbații de acasă, să vor mărita. BRAV. 131, cf. 134, 135, 140, 171, 204, 205. Mai sus-numita stăpînă-sa s-a prins de dragoste asupra lui și s-a măritat cu dînsul. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Macar de s-ar mărita Marghiolița mai degrabă, ca să scap de-o grijă. ALECSANDRI, T. I, 32, cf. 77, 166. Reginele se măritau, regii se însurau și fanții îmbiau înamorați. EMINESCU, N. 67. Nu erau mai mult decît două săptămîni de cînd se măritase. CREANGĂ, P. 114. Eu nu mă pot mărita, ISĂIRESCU, L. 26. Să nu te măriți pînă nu m-oi întoarce, că pe alta n-o să iau. BUJOR, S. 64. Se măritase fără voie, fugind de acasă. SADOVEANU, E. 128. Cînd fata de șaisprezece ani se măritase, ei erau mai toți la Paris. CAMIL PETRESCU, O. III, 131. Nu vă, fete, supărare. . . Doară vă veți măritare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 450, cf. 122, 140, 182, 278, 448, 470, HODOȘ, P. P. 143, ȘEZ. VI, 24, 50, ALR I/II h 250, ALRM I/II h 341, ALRM II/I h 206. Pînă nu m-oi vedea cununată, nu mă țin că sînt măritată ( =să nu te lauzi înainte de izbîndă). Cf. ZANNE, P. IV, 326. Se mărită pometul cu grădina, se spune despre cei bogați care se căsătoresc pentru avere. Cf. id. ib. I, 265. ◊ R e f l. r e c i p r. F i g. Pe splendidele margini de fulguri diafane Se-ngînă, se mărită acele culori varii. HELIADE, O. I, 213. Doi brazi solitarii crescuți pe a lor groapă, Cu cît cresc către ceruri cu-atît ale lor ramur Voiesc să se mărite. id. ib. 354, cf. LM. Slova de foc și slova făurită, împărecheate-n carte se mărită Ca fierul cald îmbrățișat în clește. ARGHEZI, VERS. 20. ◊ T r a n z. O măritară, fără voia ei, după un boiariu mare și bogat. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 139^r/17. Am măritat-o după un cinovnic de la Tulcin. NEGRUZZI, S. I, 59, cf. 73, 246. În loc să-și bată capu ca să mărite pe duduca, el umblă să se însoare. ALECSANDRI, T. I, 338, cf. 203. El a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CONV. LIT. XI, 216, cf. CREANGĂ, P. 77. Pe mama o măritase repede bunica. STANCU, D. 6. Totdauna fețișoara Mărită pe fețișoară. ZANNE, P. II, 136. Săracele sutele, Cum mărită mutele. id. ib. V, 616. (în context figurat) A d-a cincea era fățăria și o mărită dăpă fețili bisericești. JIPESCU, ap. GCR II, 261. (F i g.) Iar calul ud de cale, Pămîntu-n loc îl frămîntă Și spuma alb-o mărita Cu sînge roș ce picura Din strînsele zăbale. COȘBUC, P. I, 195. ♦ (Prin Bucov.) Mărita-m-aș sau (t r a n z.) mărită-mă subst. = numele unei hore. VARONE, D. ♦ C o mp u s: (Tranz.) mărită-mă-mamă subst. = ruji-galbene (Rudbeckia laciniata). ♦ (Regional, ironic ; despre bărbați) A se însura stabilindu-se, prin căsătorie, în casa soției. Cf. MARIAN, NU. 6, MOLDOVAN, Ț. N. 80. 2. Tranz. (Glumeț și familiar) A da, a vinde ceva (pe un preț de nimic) pentru a scăpa de el; a se descotorosi (de ceva). În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra. CREANGĂ, P. 43, cf. id. GL., MARIAN, NU. 6. Am cumpărat doi cai și îndată i-am măritat. DR. V, 209. N-am măritat haramu di cal. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, cf. CV 1949, nr. 6, 29. – Prez. ind.: mărit (accentuat, regional, și: mărit ALRM I/II h 341). – Lat. maritare.

MĂRÍȚĂ² s. f. v. mariță.

MĂRÍȚĂ¹ s. f. (Prin Munt.) Numele unei plante nedefinite mai de aproape. Cf. H IV 52, VII 480. - Pl.: ? – Etimologia necunoscută. Cf. n. pr. M a r i ț a.