Definiția cu ID-ul 1255126:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂRÍT3, -Ă adj. 1. Devenit mai mare 1 (I); crescut. Cf. LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Jur-prejur de measă Verdeață stufoasă, Trestică mărită, Iederă-nflorită. TEODORESCU, P. P. 25. Frunză verde măr mărit, Tot cu boii am pornit. ȘEZ. I, 45. ♦ (Mai ales despre ochi) Care este larg deschis ; lărgit. Îi punea mîna pe frunte, privind lung în ochii lui măriți, plini încă de pîcla celor neștiute. SADOVEANU, O. IX, 150. Ochii lor, măriți peste măsură, sfredelesc zarea. BART, S. M. 38. Negustorii care-l cunoșteau priveau mirați și-i dădeau bună ziua, cu ochii măriți. CAMIL PETRESCU, O. II, 89. 2. Vestit, celebru, ilustru ; nobil. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Fiice a lui Agamemnon, odrasle de neam mărit. BELDIMAN, O. 12/6. Cum vor, pe cei mici supun, Fie cît de ne-nvâțați. . . L-e destul că-s neam mărit. MUMULEANU, ap. GCR II, 249/9. Lamartin, măritul poet (versuitor) s-au mbărcat la Marsilia pe brigul Alcesta. CR (1 832), 2041/8. 3. (Învechit și popular, mai ales ca termen de reverență pe lîngă cuvinte reprezentînd un titlu, o calitate etc.) Slăvit, înălțat măreț, glorificat; cinstit. V. m ă r i e1 (III 2), m ă r i m e (IV 4). Censtitul și măritul pror[o]c (a. 1669). GCR I, 183/18, cf. LB, COSTINESCU. Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat. EMINESCU, O. I, 146. Mărite împărate, ți-am făcut slujbele cu care m-ai însărcinat. ISPIRESCU, L. 30. Oaspeți mari din țări străine! Prea măritul domn al vostru vă poftește lîngă sine. EFTIMIU, Î. 10. Tudor. . . cugeta ce vorbe alese să rostească în fața măritului divan. SADOVEANU, O. V, 625. Vine și un rădvan mare, Cu lăute de cîntare, Stînd în el mărita nună țiind în mîni o cunună. TEODORESCU, P. P. 172, cf. 32, GCR II, 315. Prea înălțate și mărite împărate. ȘEZ. I, 98. – Pl.: măriți, -te. – V. mări1.