opțiuni

5 definiții pentru tăcător

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tăcător, ~oare a [At: LB / Pl: ~i, ~oare / E: tăcea + -ător] 1 (Îrg) Tăcut2 (6). 2 (Reg) Care își ascunde gândurile Si: prefăcut, șiret3.

TĂCĂTOR adj. (Mold.,Trans. N) Tăcut, morocănos. A: (Fig.) Vremea . . . care, precum voroavii vorovitoare, așa tăcerii tăcătoare, cumpeniToare și giudecătoare va fi. CANTEMIR, IST. C: Da singură-s tăcătoare și cu inimă plîngătoare. CÎNTECE, 10v. Etimologie: tăcea + suf. -ător.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TĂCĂTOR adj. v. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urî-cios, ursuz.

tăcător adj. v. INSOCIABIL. MOROCĂNOS. MUT. NECOMUNICATIV. NEPRIETENOS. NESOCIABIL. POSAC. POSOMORÎT. TACITURN. TĂCUT. URÎCIOS. URSUZ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tăcător, tăcătoare, tăcători, tăcătoare, adj. (reg.) 1. tăcut. 2. prefăcut, cu gânduri ascunse; șiret.

Intrare: tăcător
tăcător adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăcător
  • tăcătorul
  • tăcătoru‑
  • tăcătoare
  • tăcătoarea
plural
  • tăcători
  • tăcătorii
  • tăcătoare
  • tăcătoarele
genitiv-dativ singular
  • tăcător
  • tăcătorului
  • tăcătoare
  • tăcătoarei
plural
  • tăcători
  • tăcătorilor
  • tăcătoare
  • tăcătoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)