TACT¹, (2) tacturi, s. n. 1. Simț care se referă la senzațiile provocate de agenții exteriori asupra receptorilor pielii sau mucoaselor; pipăit. 2. Măsură, cadență, ritm în muzică. ♦ Ritm de mișcare în mers, în dans etc. 3. Simț al măsurii și al fineței în comportare, determinând adoptarea unei atitudini corecte și convenabile în orice situație. – Din germ. Takt, fr. tact.

tact² s [At: H II, 300 / Pl: ? / E: tc tak „arcadă, boltă”] (Reg) Poartă.

tact¹ sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~uri, ~e / E: fr tact, ger Takt] 1 (Fzl) Simț care se referă la senzațiile provocate de agenți exteriori asupra receptorilor pielii sau a mucoaselor Si: pipăit¹. 2 (Muz) Măsură. 3 (Muz; pex) Ritm al unei melodii. 4 (Muz, îe) A da ~ sau a ține ~ul A bate tactul unei melodii. 5 (Muz; îae) A marca, prin mișcări regulate (făcute cu mâna, cu piciorul sau cu o baghetă), accentele unui text scandat. 6 Ritm de mers, de dans etc. Si: cadență. 7 Facultate de a judeca o situație dificilă rapid și cu finețe, care determină o comportare corectă, delicată și adecvată Si: (înv) tropos (4). 8 (Pex) Pricepere.

TACT¹, (2) tacturi, s. n. 1. Simț care se referă la senzațiile provocate de agenții exteriori asupra receptorilor pielii sau mucoaselor; pipăit. 2. Măsură, cadență, ritm în muzică. ♦ Ritm de mișcare în mers, în dans etc. 3. Facultate de a judeca o situație dificilă rapid și cu finețe, care determină o comportare corectă, delicată și adecvată. – Din germ. Takt, fr. tact.

TACT², tacturi, s. n. 1. Măsură, cadență ritmică în muzică. Care tact e acolo? – Trei sferturi. CONTEMPORANUL, V_I 204. ◊ (Poetic) Pe stradă se plimbă iernaticul vînt Și fluieră-n tactul aceluiași cînt Și plînge cu lacrimi de ploaie. TOPÎRCEANU, P. 221. ◊ Expr. A bate tactul v. bate (VI 2). ♦ Ritm de mișcare în mers, în dans etc. Compania porni în bătaie, cu tact apăsat, surd, zguduind pămîntul. SADOVEANU, O. VI 210. Într-un tact grăbit le bătea inima. BART, E. 186. Și bat pămîntul tropotind În tact ușor. COȘBUC, P. I 57. Stelele păreau că se mișcă după tactul lor. EMINESCU, N. 69. 2. (Numai la sg.) Simț al măsurii în comportare, determinînd adoptarea unei atitudini abile, corecte și convenabile în orice situație. Se precipitase, lipsită de tact. C. PETRESCU, A. 455. Îi era rușine că a fost fără tact și se retrase. REBREANU, R. I 221. Coșbuc are destul tact și gust artistic să nu cadă în frivol. GHEREA, ST. CR. III 275.

TACT² s.n. 1. Simț, manieră deosebit de grijulie și plină de măsură în purtarea și acțiunile cuiva. 2. Simțul tactil; pipăitul. [< fr. tact, cf. it. tatto < lat. tactum < tangere – a atinge].

TACT¹ s.n. Măsură, cadență ritmică (în muzică, în dans). [< germ. Takt].

TACT s. n. I. simț tactil, pipăit. II. măsură, cadență ritmică (în muzică, mișcare, dans etc.). III. simț al măsurii, manieră deosebit de grijulie și de atentă în comportarea cuiva. ◊ (p. ext.) pricepere, abilitate. (< germ. Takt, fr. tact)

TACT² ~uri n. (în muzică, versificație, dans) Organizare armonioasă a sunetelor sau a mișcărilor; cadență; ritm. /<fr. tact, germ. Takt

TACT¹ n. 1) Simț care determină o comportare delicată și corectă. Om cu ~. Om lipsit de ~. 2) Simț cu ajutorul căruia se percep proprietățile fizice ale corpurilor. /<fr. tact, germ. Takt

tact n. succesiune regulată a variațiunilor de sonuri: a bate tactul.

tact n. 1. pipăit; 2. fig. judecată fină și sigură: are tact.

2) *tact n., pl. urĭ (lat. tactus, atingere, pipăire, d. tángere, a atinge; fr. tact. V. contact). Pipăit (simțu). Fig. Pricepere, simțu delicat al conveniențelor față de persoane: a avea tact politic. Muz. (rus. takt, d. germ. takt, tot d. lat. tactus). Cadență, măsură: a bate tactu, a dansa în tact.

tact² (simț al măsurii; pipăit) s. n.

tact¹ (cadență) s. n., pl. tacturi

tact¹ (simț al măsurii, pipăit) s. n.

tact² (cadență) s. n., pl. tacturi

tact s. n., pl. tacturi

TACT s. 1. (FIZIOL.) pipăit, (înv.) pipăire. (Simțul ~ului.) 2. v. cadență. 3. v. chibzuială.

TACT s. 1. (FIZIOL.) pipăit, (înv.) pipăire. (Simțul ~.) 2. (MUZ.) cadență, măsură, ritm, ritmică, (înv.) timp. (~ al unei melodii.) 3. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (A procedat cu mult ~.)

tact (-turi), s. n. – 1. Simțul pipăitului. – 2. Măsură, ritm. – 3. Cadență. Fr. tact; sensul 3 ca în germ. Takt › rus. takt. – Der. tactică, s. f., din fr. tactique; tactician, s. m., din fr. tacticien; tacticos, adj. (ordonat, cadențat, ritmat; cumpănit, calm), din ngr. ταϰτιϰός (Gáldi 258); tactil, adj., din fr. tactile.