23 de definiții pentru absolut (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ABSOLUT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu.

absolut [At: MAIORESCU, D. I, 58 / Pl: ~uți, ~e / E: lat absolutus] 1-2 a Care este independent de orice condiții sau relații Si: deplin, desăvârșit, necondiționat. 3 a (Grm; îs) Genitiv ~ Propoziție în care verbul este înlocuit printr-un participiu sau adjectiv atributiv în cazul genitiv. 4 a (Grm; îs) Ablativ ~ Propoziție în care verbul este înlocuit printr-un participiu sau adjectiv atributiv în cazul ablativ. 5 (Dmum)[1] A cărei valoare este independentă față de orice sistem de referință. 6 a (Chm) Pur. 7 a (Flz) Ceea ce există prin sine, în afară de orice condiții ale fenomenelor. 8 av Perfect. 9 a (Trs; îs) Teolog ~ Absolvent de teologie.

  1. Abreviere necunoscută. — gall

*ABSOLUT I. adj. 1 Nemărginit, fără margini, desăvîrșit, independent, cu puteri depline: ne bucurăm astăzi de cea mai ~ă libertate de cugetare și de scriere (I.-GH.); stăpîn ~; putere ~ă; guvern ~; rege ~ 2 Poruncitor, căruia toți trebue să i se supună, care nu îngădue să fie contrazis: caracter ~; pr. ext. majoritate ~ă 3 Tr.-Carp. 🖋 Care a terminat toate cursurile unei școale: pedagog ~; teolog ~; se recomăndăluesc că-s teologi și filosofi absoluți (ODOB.) 4 🔬 Curat, neamestecat cu apă: alcool ~ 5 📖 Genitiv ~, ablativ ~, construcțiuni în care verbul e înlocuit printr’un participiu sau un adjectiv atributiv, pus în cazul genitiv în grecește, în cazul ablativ în latinește. II. adv. 1 În mod nemărginit, desăvîrșit: dispune ~ de puterile ce i-au fost încredințate 2 Cu desăvîrșire, cu totul: fumatul este ~ interzis; ~ imposibil; nu știu ~ nimic 3 Neapărat, negreșit, fără doar și poate: trebue ~ să-ți vorbesc. III. sbst. 🦉 Ceea ce există de sine, independent de orice condițiune [lat. absolutus, cu accepțiunile particulare ale fr. absolu].

ABSOLUT, -Ă, absoluți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (Substantivat, n.) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Filoz.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 3. (Mat.; despre mărimi) A cărui valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 4. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus (cu sensurile fr. absolu).

ABSOLUT2, -Ă, absoluți, -te, adj. 1. (în opoziție cu relativ) Care nu este supus nici unei restricții, nelimitat. Putere absolută.Adevăr absolut v. adevăr. Plusvaloare absolută v. plusvaloare. Majoritate absolută (de voturi) v. majoritate. Monarhie absolută v. monarhie. Zero absolut v. zero. Ablativ absolut v. ablativ. (în filozofia idealistă) Spirit absolut (sau idee absolută sau eu absolut) = presupus factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. Materialismul dialectic neagă noțiunea de spirit absolut și recunoaște ca realitate obiectivă unică și necondiționată materia, care este în veșnică mișcare și dezvoltare. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Care este considerat în raport cu sine însuși, și nu în comparație cu alte fenomene apropiate. Orientarea economiei [țărilor capitaliste] spre război are ca urmare intensificarea exploaării oamenilor muncii din țările capitaliste, creșterea șomajului, mărirea poverii impozitelor, sărăcirea absolută și relativă a maselor muncitoare, ceea ce duce inevitabil la ascuțirea contradicțiilor și a luptei de clasă, la coacerea unei adînci crize economice și politice. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 587. O dată cu creșterea rapidă a economiei socialiste și descreșterea relativă a economiei capitaliste are loc o creștere absolută a elementelor capitaliste, precum și o creștere a rezistenței acestora. LUPTA DE CLASĂ, 1953. nr. 34, 76. 3. Desăvirșit, complet. Calmul dumitale, superbul, absolutul dumitale calm! SEBASTIAN, T. 60.

ABSOLUT2, -Ă, absoluți, -te, adj. 1. Care nu este supus nici unei restricții; nelimitat. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit în viitor, care reprezintă cunoașterea completă a lumii obiective. (În filozofia idealistă) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = presupus factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare. 3. (Mat.; despre mărimi) A cărui valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care e raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 4. Desăvîrșit, complet. – Fr. absolu (lat. lit. absolutus).

ABSOLUT, -Ă adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restricții, necondiționat. ◊ Monarhie absolută = monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; în idealismul obiectiv) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (În filozofia idealistă) Spirit absolut, (idee) absolută = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare. ◊ Adevăr absolut = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; element al cunoașterii care nu poate fi infirmat în viitor; (fiz.) mișcare absolută = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero absolut = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 °C). 3. (Mat.; despre mărimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoare aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desăvîrșit, complet, perfect. // adv. Cu desăvîrșire, întocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu]. erată

absolut, -ă I. adj. 1. care nu comportă nici o restricție, necondiționat. 2. total, complet, desăvârșit. ◊ adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 °C). 3. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce există în sine și prin sine. III. adv. cu desăvârșire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)

absolut, -ă, absoluți, -te adj., adv. 1.Adj. Care este independent, de orice condiții și relații; considerat în raport cu sine însuși; perfect, desăvârșit; (substantivat, n.; în filozofia idealistă) principiu veșnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. 2. Adj. (Despre o mărime fizică) A cărei valoare este independentă față de oricare sistem de referință. 3. Adv. Cu totul, exact.

ABSOLUT2 ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu este limitat de nici un fel de condiții. Putere ~tă. 2) Care corespunde tuturor cerințelor; lipsit de defecte; complet; ireproșabil; impecabil; perfect. Auz ~. 3) Care este covârșitor. Majoritate ~tă. 4) rar (despre corpuri, substanțe etc.) Care are o compoziție omogenă; fără impurități; pur; curat. Alcool ~. /<lat. absolutus

absolut a. 1. nemărginit, nesupus vreunei condițiuni sau restricțiuni: putere absolută; 2. indispensabil: majoritate absolută; 3. de sine stătător: adevăr absolut; 4. Gram. opus la relativ: om e un termen absolut, tată, unul relativ. ║ n. Filoz. ceeace există în sine și prin sine. ║ adv. 1. cu totul; 2. neapărat, fără doar și poate.

*absolút, -ă adj. (lat. absolutus, dezlegat). Necondiționat, fără restricțiuni, dezlegat de ori-ce contingență: adevăr absolut. Perfect, deplin: întuneric absolut. Independent, suveran (care „taie și spînzură” fără să i se poată cere socoteală): împărat absolut. Autoritar, imperios, care nu sufere contrazicere: caracter, ton absolut. Pur, neamestecat: alcool absolut. Log. Opus lui relativ. Trans. Bucov. Sec. 19. Teolog (orĭ pedagog) absolut, teolog (orĭ pedagog) care a terminat (a absolvit) cursurile, dar nu și-a luat încă titlu (expresiune ridiculizată în vechiu regat). Gram. Genitiv orĭ ablativ absolut, acela care e dezlegat de propozițiunea principală adică nu se raportă la nici un cuvînt al eĭ și în care subiectu era înlocuit c’un participiŭ orĭ c’un adjectiv atributiv orĭ c’un nume predicativ în cazu genitiv la Grecĭ orĭ ablativ la Romani: sole cadente, pe cînd apune soarele; Cicerone consule, pe cînd era (orĭ fiind) Cicerone consul. S. n., pl. urĭ. Lucru necondiționat: adevăratu absolut e Dumnezeŭ. Adv. În mod absolut, perfect, complet, de tot: virtutea îl stăpînea absolut; asta e absolut imposibil, absolut oprit. Neapărat, negreșit, numai de cît: trebuĭe absolut să plec.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

absolut1 adj. m., pl. absoluți; f. absolu, pl. absolute

absolut1 adj. m., pl. absoluți; f. absolută, pl. absolute

absolut adj. m., pl. absoluți; f. sg. absolută, pl. absolute

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ABSOLUT adj., adv. 1. adj. adânc, complet, deplin, desăvârșit, perfect, profund, total. (Liniște ~; întuneric ~.) 2. adv. v. integral. 3. adj. suveran, total. (Un dispreț ~.) 4. adj. necondiționat, suprem, suveran. (Autoritate ~.) 5. adj., adv. imperios, neapărat, stringent. (Era ~ nevoie să...) 6. adv. v. desigur. 7. adv. v. aidoma.

ABSOLUT adj., adv. 1. adj. adînc, complet, deplin, desăvîrșit, perfect, profund, total. (Liniște ~; întuneric ~.) 2. adv. complet, completamente, integral, total, (înv. și pop.) sadea. (Calul era ~ alb.) 3. adj. suveran, total. (Un dispreț ~.) 4. adj. necondiționat, suprem, suveran. (Autoritate ~.) 5. adj., adv. imperios, stringent, (rar) neapărat. (Era ~ă nevoie să...) 6. adv. bineînțeles, cert, desigur, firește, garantat, indiscutabil, natural, negreșit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur. (Crezi că vine? – ~!) 7. adv. aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotrivă, exact, identic, întocmai, (înv. și pop.) așijderea, (Mold. și Bucov.) liștai, (prin Bucov.) prici, (Transilv.) tistaș, (prin nord-estul Olt.) tixlim, (înv.) atocma, tij, tocmai. (Este ~ ca tată-său.)

Absolut ≠ relativ

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ABSOLUT, -Ă adj. (< lat. absolutus < absolvere „a dezlega”, cf. fr. absolu): în sintagmele ablativ absolut, timp absolut și verb tranzitiv absolut (v.).

ABSOLUT, -Ă 1. Timp ~ În limbile cu un sistem temporal bogat, timp care intră în sistemul de opoziții absolut vs. relativ*, exprimând un raport temporal stabilit direct față de momentul enunțării* (de ex., trecutul în raport cu momentul producerii enunțului); se opune timpurilor relative*, care exprimă valori temporale stabilite prin intermediul altor raporturi temporale (de ex., trecut în raport cu alt moment al trecutului). în limba română, opoziția absolut-relativ privește, în cadrul trecutului, distincția perfect* simplu și perfect compus, timpuri absolute, în raport cu mai mult ca perfectul*, timp relativ, iar, în cadrul viitorului, distincția viitor*, timp absolut, în raport cu viitorul anterior*, timp relativ (să se compare: Am mâncat a cum o oră vs. Mâncasem când ai venit la mine). 2. Tranzitiv folosit ~ Verb tranzitiv* cu complementul direct neexprimat în context, conținut latent în semantica internă a verbului; se opune tranzitivelor cu complementul direct exprimat (vezi folosirea absolută a verbelor tranzitive a citi, a învăța, în raport cu folosirea lui a descoperi: El citește și învață toată ziua, descoperind lucruri noi). 3. Construcție ~ Construcție izolată cu valoare circumstanțială organizată în jurul unui gerunziu, participiu sau infinitiv, grupând forma verbală nepersonală și toți determinanții (toate argumentele*) acesteia, inclusiv un subiect propriu, diferit de subiectul verbului predicat (ex. Venind mult mai devreme căldura, în iulie străzile erau pustii; Ajunsă în pragul disperării, s-a hotărât să renunțe la serviciile ei). • Construcția absolută are libertate de topică, acceptând deplasarea în puncte diferite ale enunțului, și o oarecare autonomie sintactică, dezvoltând o organizare interioară determinată de regimul* propriului centru*, dar, spre deosebire de un enunț* sintactic complet, este lipsită de independență, având nevoie de un suport predicativ din afara construcției. Româna, ca și alte limbi romanice, conservă aceste construcții din latină, dar, spre deosebire de latină, unde asemenea construcții aveau un subiect în ablativ* sau, în latina târzie, în acuzativ* (vezi lat. Incitato equo, se hostibus obtulit „calul îmboldit, s-a năpustit asupra dușmanului”), în română, subiectul, dacă este exprimat, nu poate apărea decât în nominativ; de la construcția cu «ablativ absolut», se ajunge la «nominativul absolut». 4. Superlativ ~ Vezi SUPERLATIV. G.P.D.

RECORD MONDIAL ABSOLUT ȘI DEFINITIV performanță sportivă care nu mai poate fi depășită o dată atinsă, ci doar egalată. În parașutism, proba de precizia aterizării, valoarea sa este de 0,00 m.

absolută, muzică ~, asociație de termeni prin care muzicol. germ. a sec. trecut subliniază independența expresivă a artei muzicale în proiecție pur instrumentală. Ca dialectică sonoră reflectată de genurile complexe ale fugii*, sonatei* ș.a., a. ar întruchipa un ideal de puritate a relațiilor dintre entitățile muzicale ce-și duc o viață autonomă, fără contribuția textului poetic sau a imaginilor evocatoare. Interpetarea formalistă și estetizantă a a., s-a concretizat în faimoasa teorie a lui Hanslick, a muzicii înțelese ca „succesiune de forme sonore în mișcare”. Sin.: muzică pură.

Intrare: absolut (adj.)
absolut1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • absolut
  • absolutul
  • absolutu‑
  • absolu
  • absoluta
plural
  • absoluți
  • absoluții
  • absolute
  • absolutele
genitiv-dativ singular
  • absolut
  • absolutului
  • absolute
  • absolutei
plural
  • absoluți
  • absoluților
  • absolute
  • absolutelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

absolut, absoluadjectiv

  • 1. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN NODEX
    • format_quote Putere absolută. Auz absolut. DLRLC NODEX
    • format_quote Calmul dumitale, superbul, absolutul dumitale calm! SEBASTIAN, T. 60. DLRLC
    • 1.1. Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Plusvaloare absolută. DLRLC
    • 1.3. Care este covârșitor. NODEX
    • 1.4. Zero absolut = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 °C). DLRLC DN
    • 1.5. gramatică Genitiv absolut = propoziție în care verbul este înlocuit printr-un participiu sau adjectiv atributiv în cazul genitiv. MDA2
    • 1.6. gramatică Ablativ absolut = propoziție în care verbul este înlocuit printr-un participiu sau adjectiv atributiv în cazul ablativ. MDA2 DLRLC
    • 1.7. (În filozofia idealistă) Spirit absolut (sau idee absolută sau eu absolut) = presupus factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. DLRLC DN
      • format_quote Materialismul dialectic neagă noțiunea de spirit absolut și recunoaște ca realitate obiectivă unică și necondiționată materia, care este în veșnică mișcare și dezvoltare. DLRLC
  • 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. DEX '98 DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Orientarea economiei [țărilor capitaliste] spre război are ca urmare intensificarea exploatării oamenilor muncii din țările capitaliste, creșterea șomajului, mărirea poverii impozitelor, sărăcirea absolută și relativă a maselor muncitoare, ceea ce duce inevitabil la ascuțirea contradicțiilor și a luptei de clasă, la coacerea unei adînci crize economice și politice. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 587. DLRLC
    • format_quote O dată cu creșterea rapidă a economiei socialiste și descreșterea relativă a economiei capitaliste are loc o creștere absolută a elementelor capitaliste, precum și o creștere a rezistenței acestora. LUPTA DE CLASĂ, 1953. nr. 34, 76. DLRLC
    • 2.1. Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.2. fizică Mișcare absolută = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix. DN
  • 3. matematică (Despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. DEX '09 MDA2 DN
    • 3.1. Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. DEX '09 DN
  • 4. rar (Despre corpuri, substanțe etc.) Care are o compoziție omogenă; fără impurități. MDA2 NODEX
    sinonime: curat pur
    • format_quote Alcool absolut. NODEX
  • 5. fizică Ceea ce există prin sine, în afară de orice condiții ale fenomenelor. MDA2
  • chat_bubble lingvistică (în) sintagmă Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. DEX '98 DEX '09 DN
  • chat_bubble regional (în) sintagmă Teolog absolut = absolvent de teologie. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.