PERFECT², -Ă, perfecți, -te, adj. 1. Care întrunește toate calitățile cerute, care nu lasă nimic de dorit, lipsit cu totul de defecte; desăvîrșit. V. impecabil, ireproșabil. Levante, ca tip, e perfect în toate privințele. MACEDONSKI, O. IV 68. Tot ce altor oameni le pare un defect în ochii mei lucește plăcut, vioi, perfect. ALECSANDRI, T. II 377. 2. Deplin, complet, desăvîrșit, absolut. Perfecta simetrie a crucilor albe din cimitirul eroilor pare atunci un scrîșnet de calcar dureros. BOGZA, C. O. 320. Vreu libertate absolută!... Vreu egalitatea perfectă!... Să nu mai fie săraci și bogați, mici și mari. ALECSANDRI, T. I 232. ♦ (Adverbial) Poți să pleci, poți să rămîi. Mi-e perfect egal. Eu beau singur și tac. C. PETRESCU, Î. II 191. Ar fi perfect dacă ar putea să-i scrie. REBREANU, R. I 183. ♦ (Adverbial, eliptic, cu valoarea unei propoziții afirmative) Sînt de acord, îmi convine; foarte bine, excelent, bravo. Poți să vii la ora 6? – Da. – Perfect. Atunci te aștept. 3. (Fiz.; în expr.) Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. 4. (Mat.; numai în expr.) Număr perfect = număr întreg care este egal cu suma divizorilor lui pozitivi. Șase este un număr perfect, pentru că este egal cu suma divizorilor săi (1, 2, 3).