oprire sf [At: PSALT. HUR. 57^v/2 / Pl: ~ri / E: opri] 1 Întrerupere a unei acțiuni, a unei mișcări Si: oprit¹ (1). 2 Rămânere pe loc Si: oprit¹ (2), staționare. 3 (Îlav) Fără ~ Neîntrerupt. 4 (Ccr) Stație. 5 Ținere pe loc Si: oprit¹ (3), reținere. 6 (Înv) Reținere forțată Si: oprit¹ (4), sechestrare. 7 (Înv) Arestare. 8 (Înv) Stăvilire. 9 Severitate. 10 Interzicere. 11 (Îvr) Autostăpânire. 12 (Îvr) Iertare. 13 (Îvr) Eliberare.

OPRIRE, opriri, s. f. Acțiunea de a (se) opri și rezultatul ei. 1. Întrerupere, încetare a unei acțiuni, a unei mișcări, rămînere pe loc, staționare. Cu tabacii înfierbîntați nu mai poate fi oprire. CAMIL PETRESCU, O. II 468. ◊ Loc. adv. Fără oprire = neîntrerupt, neîncetat, continuu. Muncitorii au lucrat zi și noapte fără oprire. BARANGA, 171. Mersesem trei ceasuri fără oprire. HOGAȘ, M. N. 11. ♦ (Concretizat) Loc unde se oprește sau unde trebuie să se oprească cineva sau ceva din mers; stație, popas. 2. Ținere pe loc, reținere. O măsură agrotehnică obligatorie la îngrijirea culturilor de toamnă în perioada de iarnă este oprirea zăpezii pe semănături. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2862. 3. Interdicție, piedică, stăvilire, opreliște. Iubirea cea de sine... Căreia, spre înfrînare și spre un fel de oprire, Mintea îi stă împotrivă. CONACHI, P. 277.

OPRIRE ~i f. 1) v. A OPRI și A SE OPRI. ◊ Fără ~ fără a se întrerupe; fără a înceta. 2) Loc unde se oprește cineva sau ceva. [Sil. o-pri-] /v. a (se) opri

oprire f. acțiunea de a opri: reținere, zăbavă, interzicere.

opríre f. Acțiunea de a opri. Timp cît te opreștĭ și locu unde te opreștĭ, stațiune, popas: la prima oprire vom mînca.

oprire (desp. o-pri-) s. f., g.-d. art. opririi; pl. opriri

oprire (o-pri-) s. f., g.-d. art. opririi; pl. opriri

oprire s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. opririi; pl. opriri

OPRIRE s. v. interdicție, interzicere, prohibire, prohibiție.

OPRIRE s. I. 1. v. stabilire. 2. v. poposire. 3. popas, ședere, (înv.) poprire, șezământ. (O ~ de două ore.) 4. haltă, popas, (înv.) oturac, stație. (În drum a făcut mai multe ~.) 5. v. escală. 6. v. staționare. 7. v. stație. (~ de autobuze.) 8. v. stopare. 9. v. frânare. 10. v. închidere. II. 1. v. încetare. 2. v. întrerupere. 3. contenire, încetare, întrerupere, (înv. și pop.) opreală. (Lucrează fără ~.) 4. v. curmare. III. 1. v. împiedicare. 2. v. interzicere. IV. 1. păstrare, reținere, rezervare. (~ unor bilete pentru spectacol.) 2. reținere, (rar) retenție. (~ unui bun al cuiva.) v. interzicere.

OPRIRE s. I. 1. așezare, fixare, instalare, stabilire, statornicire. (~ lor în regiunile de deal.) 2. poposire, zăbovire. (~ lui într-un loc, pentru odihnă.) 3. popas, ședere, (înv.) poprire, șezămînt. (O ~ de două ore.) 4. haltă, popas, (înv.) oturac, stație. (În drum a făcut mai multe ~.) 5. escală, popas. (Nava a făcut o scurtă ~.) 6. staționare, staționat. (Loc de ~; ~ în fața spitalului este interzisă.) 7. stație. (~ de autobuze.) 8. stopare. (~ mașinii.) 9. frînare. (~ unui vehicul.) 10. închidere. (~ gazelor, a apei.) II. 1. curmare, încetare, potolire, (înv.) precurmare. (~ vîntului.) 2. încetare, întrerupere, sistare, suspendare. (~ lucrului de către greviști.) 3. contenire, încetare, întrerupere, (înv. și pop.) opreală. (Lucrează fără ~.) 4. curmare, întrerupere, (fig.) stăvilire. (~ scandalului.) III. 1. împiedicare, înfrînare, stăvilire. (~ avîntului tineresc.) 2. interzicere, împiedicare, (pop.) opreliște, (înv. și reg.) popreală. (~ accesului cuiva undeva.) IV. 1. păstrare, reținere, rezervare. (~ unor bilete pentru spectacol.) 2. reținere, (rar) retenție. (~ unui bun al cuiva.) V. interzicere, proscriere. (~ duelului.)

oprire s. v. INTERDICȚIE. INTERZICERE. PROHIBIRE. PROHIBIȚIE.

OPRIRE DE LA ZBOR ȘI SALT măsură administrativă luată împotriva personalului navigant în cazul: neprezentării sau nereușitei la examenul medical periodic sau zilnic, la controlul în zbor și la pregătirea zilnică, a abaterii de la conduită sau securitatea zborului, pe perioade care pornesc de la câteva zile, putându-se ajunge la oprirea definitivă de la zbor și lansări.