stăvilire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: stăvili] 1 Construire a unui stăvilar (1) pe o apă sau pe cursul ei Si: barare (1), zăgăzuire. 2 (Pex) Taluzare a malului unei ape Si: zăgăzuire. 3 Întrerupere (bruscă) a unei acțiuni, a unui proces fizic sau psihic, a unui fenomen din natură etc. aflate în desfășurare Si: oprire. 4 Încetare sau atenuare a unei acțiuni, a unui proces fizic sau psihic, a unui fenomen din natură etc. aflate în desfășurare Si: înfrânare, zăgăzuire V calmare, potolire, temperare. 5 Împiedicare a producerii, a evoluției etc. într-un anume fel a unei acțiuni, a unui proces fizic sau psihic, a unui fenomen din natură etc. (aflate în desfășurare) Si: (înv) oprire, (îvr) stavilarisire, stăvire.

STĂVILIRE, stăviliri, s. f. Acțiunea de a stăvili și rezultatul ei; oprire.

stăvilire s. f., g.-d. art. stăvilirii; pl. stăviliri

stăvilire s. f., g.-d. art. stăvilirii; pl. stăviliri

stăvilire s. f., g.-d. art. stăvilirii; pl. stăviliri

STĂVILIRE s. 1. v. zăgăzuire. 2. v. îndiguire. 3. v. împiedicare.

STĂVILIRE s. v. curmare, întrerupere, oprire.

STĂVILIRE s. 1. barare, zăgăzuire. (~ apei.) 2. îndiguire, zăgăzuire. (~ malului unei ape.) 3. împiedicare, înfrînare, oprire. (~ avîntului tineresc.)

stăvilire s. v. CURMARE. ÎNTRERUPERE. OPRIRE.