11 definiții pentru oftat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OFTÁT, oftaturi, s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, însoțită în expirație de un zgomot caracteristic care întrerupe ritmul respirator normal, pricinuită de o durere morală (sau fizică); suspin, oftătură, aht, oft, oftare. – V. ofta.

OFTÁT, oftaturi, s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, însoțită în expirație de un zgomot caracteristic care întrerupe ritmul respirator normal, pricinuită de o durere morală (sau fizică); suspin, oftătură, aht, oft, oftare. – V. ofta.

oftat2, ~ă a [At: BĂRAC, A. 40 / Pl: ~ați, ~e / E: ofta] (Înv) Mult așteptat.

oftat1 sn [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 62/4 / V: (înv) oht~ / Pl: ~uri / E: ofta] 1 Respirație puternică, profundă și prelungită, de obicei pricinuită de o durere morală sau fizică, dând naștere, în expirație, unui sunet caracteristic Si: oftare (1), oftătură, suspin, (îrg) aht, oft Vz geamăt. 2 (Fig) Necaz. 3 (Fig) Suferință.

OFTÁT, oftaturi, s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, pricinuită de o durere morală (uneori fizică) și dînd naștere, în expirație, unui sunet caracteristic; suspin. V. geamăt. Somnul oamenilor săraci e necăjit și vine greu... îl întrerup oftaturi. PAS, Z. I 246. Oftă lung și i se păru că-ntr-un oftat își povesti toată viața. MIRONESCU, S. A. 82. Iartă-i doamne, păcatu Cui a făcut oftatu, Că oftatu-i lucru mare Și e bun la supărare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219. Fig. Doina plîngea pe strune... apoi slăbi, pînă ce se stinse într-o adiere jalnică, într-un oftat. SADOVEANU, O. I 301. În oftat se-ndoaie fagii, Tremură în crîng alunii. GOGA, C. P. 82. Izvoarele-o plîng și îi tînguie soarta, Iar firea își nalță la ceruri oftatul. NECULUȚĂ, Ț. D. 79.

oftat n. rezultatul oftării: geamăt, suspin.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oftát s. n., pl. oftáturi

oftát s. n., pl. oftáturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OFTÁT s. oftare, suspin, suspinare, suspinat, (pop.) aht, (înv. și reg.) oft, (înv.) oftătură. (Un ~ de ușurare.)

OFTAT s. oftare, suspin, suspinare, suspinat, (pop.) aht, (inv. și reg.) oft, (înv.) oftătură. (Un ~ de ușurare.)

Intrare: oftat
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oftat
  • oftatul
  • oftatu‑
plural
  • oftaturi
  • oftaturile
genitiv-dativ singular
  • oftat
  • oftatului
plural
  • oftaturi
  • oftaturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oftat

  • 1. Respirație puternică, profundă și prelungă, însoțită în expirație de un zgomot caracteristic care întrerupe ritmul respirator normal, pricinuită de o durere morală (sau fizică).
    exemple
    • Somnul oamenilor săraci e necăjit și vine greu... Îl întrerup oftaturi. PAS, Z. I 246.
      surse: DLRLC
    • Oftă lung și i se păru că-ntr-un oftat își povesti toată viața. MIRONESCU, S. A. 82.
      surse: DLRLC
    • Iartă-i doamne, păcatu Cui a făcut oftatu, Că oftatu-i lucru mare Și e bun la supărare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219.
      surse: DLRLC
    • figurat Doina plîngea pe strune... apoi slăbi, pînă ce se stinse într-o adiere jalnică, într-un oftat. SADOVEANU, O. I 301.
      surse: DLRLC
    • figurat În oftat se-ndoaie fagii, Tremură în crîng alunii. GOGA, C. P. 82.
      surse: DLRLC
    • figurat Izvoarele-o plîng și îi tînguie soarta, Iar firea își nalță la ceruri oftatul. NECULUȚĂ, Ț. D. 79.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi ofta
    surse: DEX '98 DEX '09