SUSPIN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astm (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv).

suspin sn [At: PSALT. HUR. 4^r/21 / Pl: ~e, (înv) ~uri, ~i sm / E: pvb suspina] 1 Respirație puternică, profundă și prelungită care este provocată de sau care trădează o durere mai ales morală și care dă naștere, în expirație, unui sunet caracteristic Si: oftare, oftat¹, (îvp) suspinare, (pop) aht (4), (îrg) oft, (înv) suspinat. 2 (Îe) A-și da ultimul ~ A muri¹ (1). 3 (Pan) Sunet tânguitor scos de un instrument muzical. 4 (Mpl) Respirație scurtă și întretăiată, provocată de un plâns amar Si: suspinare (2). 5 (Pex) Sughiț (1). 6 (Fig; îfp) Necaz. 7 (Trs; Ban) Astmă (la cai).

SUSPIN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astmă (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv).

SUSPIN, suspine, s. n. 1. Respirație adîncă și prelungită, provocată mai ales de o durere morală; oftat. V. geamăt. Pavel sfîrși cu un suspin și cu un gest de desperare. REBREANU, R. II 43. Copila mea, N-auzi în jur de tine Chemări întretăiate de suspine? CERNA, P. 75. Cobori încet... aproape, mai aproape, Te pleacă iar, zîmbind peste-a mea față. A ta iubire cu-n suspin arat-o. EMINESCU, O. I 120. Fă-mă pasăre măiastră, La bădica pe fereastră: Să auz al lui suspin, Lacrămile să-i alin! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 134. ◊ (Cu determinări indicînd intensitatea simțirii) Giustino scoase un suspin adînc și-năbușit, ca să nu-l audă mica Rosalba. VLAHUȚĂ, O. A. 135. Pentru fiecare fîntînă, părîu, vîlcică, dumbravă și alte locuri drăgălașe ce lăsam în urmă-ne, scoteam cîte un suspin adînc din piepturile noastre. CREANGĂ, A. 124. Te duci, iubită scumpă, în țărmuri depărtate, Lăsînd frumoasa țară, surori, prieteni, frate, Lăsînd în al meu suflet un mult amar suspin! ALECSANDRI, O. 84. ◊ (Metaforic) În dulcele suspin al adierii Se legănau salcîmii primăverii. CERNA, P. 149. De ce codrii nu s-ar tîngui cu glasuri de vînt? Și de ce, încă, n-ar geme rîurile cu eterne suspinuri de ape? HOGAȘ, M. N. 166. ◊ Expr. A-și da ultimul suspin = a muri, a-și da sufletul, a expira. Ființa delicată își dă ultimul suspin Cu frumoasele ei zile neajunse încă-n floare. MACEDONSKI, O. I 240. 2. (Mai ales la pl.) Respirație scurtă și întretăiată, provocată de un plîns puternic; sughiț (de plîns). Plîngea trîntită pe divan, înecîndu-și suspinele în pernă. GALACTION, O. I 192. Biata femeie îngenunchease dinaintea mea și îmi săruta mînile, fără să poată articula un singur cuvînt de greutatea suspinelor. NEGRUZZI, S. I 52. 3. (Regional) Astmă (la cai). Gaița e bună și de leac, și anume... inima ei vindecă... pre oameni de bubă, iară pre cai de suspin. MARIAN, O. II 76. – Pl. și: suspinuri (NEGRUZZI, S. I 19) și (învechit, m.) suspini (BOLINTINEANU, O. 196).

SUSPIN ~e n. 1) Respirație adâncă și prelungită ca manifestare a unei dureri (mai ales morale). ◊ A-și da ultimul ~ a muri. 2) mai ales la pl. Respirație scurtă și întretăiată, cauzată de un plâns puternic; sughiț. /v. a suspina

suspin n. 1. respirațiune mai puternică și mai lungă decât cea obișnuită; 2. un fel de geamăt. [Lat. SUSPIRIUM].

1) suspín n., pl. e (mlat. sŭspîrum [R. C. 1933, 28], cl. sŭspîrium, pv. sospir, fr. soupir). Oftat, răsuflare maĭ adîncă (de întristare, de dor): a scoate un suspin. Fig. întristare: pe lumea cea-laltă nu e suspin.

suspin s. n., pl. suspine

suspin s. n., pl. suspine

suspin s. n., pl. suspine

suspin, -ne.

SUSPIN s. v. astmă.

SUSPIN s. v. oftat.

suspin s. v. ASTMĂ.

SUSPIN s. oftare, oftat, suspinare, suspinat, (pop.) aht, (înv. și reg.) oft, (înv.) oftătură. (Un ~ de ușurare.)

Puntea suspinelor – Această vestită punte, care datează din secolul XVI, lega palatul Dogilor de închisoarea din Veneția, condamnații fiind conduși din sala de judecată spre locul de osîndă. „I stood in Venice on the Bridge of Sighs, A palace and a prison on each hand” - spune Byron în Childe Haroldss Pilgrimage (IV, 1) - Am stat în Veneția pe Puntea Suspinelor, Palat, de-o parte, și temniță, de alta. Peste patru sute de ani au trecut pe Ponte dei Sospiri, dar ecoul suspinelor nu s-a stins. Numele punții – devenit expresie – semnifică și astăzi un loc de suferințe, o sursă de amărăciuni (vezi și: Zidul plîngerilor). IST.

puntea suspinelor expr. (la gimnastică) bârnă; proba de bârnă.