VULGAR, -Ă, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocănesc. 2. Lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. (Mat.) Logaritm vulgar = logaritm zecimal. 3. (înv.; despre limbă) Vorbit de popor, popular. ◊ Limba latină vulgară = limba latină târzie, vorbită în provinciile Imperiului Roman; latina populară. 4. Lipsit de suport științific; neștiințific. – Din fr. vulgaire, lat. vulgaris.

volgar, ~ă a vz vulgar

vulgar, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 114 / V: vol~, ~gariu / Pl: ~i, ~e / E: fr vulgaire, lat vulgaris] 1 a (Înv; d. limbi) Care este vorbit de ansamblul unei populații. 2 a (D. limbi; spc; îoc literar, savant) Aspect al unei limbi cunoscut de toți vorbitorii ei. 3 a (D. cuvinte, expresii) Care aparține limbii populare. 4 a (D. texte) Care este scris în limba populară. 5 sf Denumire dată limbii italiene, mai ales în perioada medievală. 6 a Care este caracteristic majorității. 7 a Care este lipsit de originalitate Si: banal, comun (29), obișnuit, prozaic, (îvr) vulgaricesc. 8 a Care este propriu vulgului (1). 9 a Care este îndeobște cunoscut, admis Si: banal, comun, obișnuit. 10 a (Mat; îs) Logaritm ~ Logaritm a cărui bază este numărul zece Si: logaritm zecimal. 11 a (Dep) Care este lipsit de elevație, cultură, rafinament. 12 a (Dep) Care este lipsit de decență, bunăcuviință Si: grosolan (1), necioplit, ordinar, trivial. 13 a Care are gusturi grosiere. 14 a (D. manifestări ale oamenilor) Lipsit de distincție, de rafinament. 15 a (D. manifestări ale oamenilor) Lipsit de decență. 16 a (Îoc științific) Care nu are bază științifică.

vulgariu, ~ie a vz vulgar

vulgar, -ă adj. 1 Care nu se diferențiază de marea majoritate sau de toți ceilalți; care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; care este lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. Nu cutezam a mă coborî în grădinuța mea, unde nu sînt decît flori plebee, cum le zic eu, și vulgare cum binevoiați a le numi (c. NEGR.). 2 Care este comun, obișnuit, curent. Uzul vulgar a confundat și confundă numele lor (HASD.). 3 (despre oameni; adesea deprec.) Care este lipsit de distincție, de educație, de rafinament (în comportament, în exprimare etc.); care este lipsit de decență, de bună-cuviință, de rușine, de moralitate; grosolan, necioplit. Numai ființele vulgare ca suflet și inteligență mai răsucesc cuțitul în rană cu o sudalmă (CA. PETR.). ♦ (despre manifestări, acțiuni, creații, expresii etc. ale oamenilor) Care arată, denotă lipsă de distincție, de educație, de rafinament; care trădează lipsă de decență, de bună-cuviință, de rușine, de moralitate; care este de prost gust sau de proastă calitate; grosolan, indecent, obscen, trivial. Era ceea ce aș putea să numesc o personalitate, dar de moravuri vulgare (ARGH.). ◊ (adv.) O femeie, cu pălăria tuflită... chicotea răgușit și vulgar (CE. PETR.). 4 Care este lipsit de suport științific; neștiințific. Concepția aceasta, deși a circulat și uneori își mai face apariția și acum, este vulgară, primitivistă (PER.). ◊ Materialism vulgar = curent filosofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. 19, care, în esență, reduce întreaga realitate la materie, considerînd și conștiința ca fiind de natură materială. Era o epocă fără nici un ideal, dedată unui materialism vulgar și stagnant (GAL.). Sociologism vulgar v. sociologism. 5 (înv.; despre limbi) Care este vorbit, cunoscută de ansamblul unei populații; care nu este conform normelor limbii literare; care nu are un aspect îngrijit; popular. Mă condamni să-ți vorbesc în limba vulgară a părinților mei (ALECS.). ◊ (Limba) latină vulgară = limba latină tîrzie, vorbită în provinciile Imperiului Roman; (limba) latină populară. Mai probabil pare afi că „â” și „î” au existat în limba latină vulgară (MAIOR.). ♦ (despre cuvinte, expresii etc.) Care aparține limbii populare. Clasicismul împărțea cuvintele în nobile și vulgare (PER.). ♦ (despre texte) Care este scris în limba populară. Mai multe ediții de texte grecești vulgare. • pl. -i, -e. /<fr. vulgaire, lat. vulgaris, -e <vulgus, -i „comun”.

VULGAR, -Ă, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocănesc. 2. Lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. ◊ (Mat.) Logaritm vulgar = logaritm zecimal. 3. (Înv.; despre limbă) Vorbit de popor, popular. ◊ Limba latină vulgară = limba latină populară. 4. Lipsit de suport științific; neștiințific. Materialism vulgar. – Din fr. vulgaire, lat. vulgaris.

VULGAR, -Ă, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocănesc. Am fost și eu de vreo cîteva ori la bal mascat... E dezgustător... E o înghesuială vulgară... Un miros de corpuri nădușite. CAMIL PETRESCU, T. II 68. Directorul regreta că s-a coborît să discute cu un om atît de vulgar. REBREANU, I. 13. 2. Lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. [Ilenuța] grăbește, fiindcă o așteaptă acasă vulgare griji de gospodărie. C. PETRESCU, A. 459. Gherlaș a început să cunoască... o glorie ieftină, vulgară și lipsită de bani. SAHIA, N. 67. Comparațiunile lui Duiliu Zamfirescu... ies din cercul comparațiunilor vulgare. MACEDONSKI, O. IV 47. ◊ (Mat.) Logaritm vulgar = logaritm zecimal, v. zecimal. Se cere să calculăm logaritmul zecimal sau vulgar al lui N. ALGEBRA 75. 3. (Învechit, despre limbă) Vorbit de popor, popular. Mă condamni să-ți vorbesc în limba vulgară a părinților mei. ALECSANDRI, T. I 254. Nu știu, fi-va de toți înțăles acest cuvînt, căci este vulgar. BUDAI-DELEANU, Ț. 119. ◊ (Învechit) Limba latină vulgară = limba latină populară. 4. Lipsit de suport științific; neștiințific. Era o epocă fără nici un ideal, dedată unui materialism vulgar. GALACTION, O. I 337.

VULGAR, -Ă adj. 1. Cunoscut de toată lumea; comun, obișnuit, curent. ◊ Logaritm vulgar = logaritm a cărui bază este numărul 10; logaritm zecimal. 2. Ordinar, grosolan, trivial. ♦ (Despre limbă) Vorbit de popor; popular. ◊ Limba latină vulgară = limba latină populară. 3. Lipsit de bază științifică; neștiințific. ◊ Materialism vulgar = curent filozofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. XIX, care, în esență, reduce întreaga realitate la materie, considerînd și conștiința de natură materială. // s.f. Denumire a limbii italiene, folosită mai ales în epoca medievală și medie. [< lat. vulgaris, cf. fr. vulgaire].

VULGAR, -Ă I. adj. 1. cunoscut de toată lumea; comun, obișnuit, curent. 2. ordinar, grosolan, trivial. 3. latina ~ă = limba latină populară. 4. lipsit de bază științifică; neștiințific. ♦ materialism ~ = curent filozofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. XIX, care reduce întreaga realitate la materie, considerând și conștiința ca fiind de natură materială. II. s. f. denumire a limbii italiene, în epoca medievală și medie. (< fr. vulgaire, lat. vulgaris)

VULGAR ~ă (~i, ~e) 1) Care nu se deosebește prin nimic; lipsit de originalitate; comun; obișnuit; trivial; ordinar. 2) (despre persoane și manifestările lor) Care este lipsit de pudoare; fără decență; indecent; scabros; trivial; obscen. 3): Latina ~ă limba latină vorbită; latina populară. /<lat. vulgaris, fr. vulgaire

vulgar a. 1. comun, primit în genere; 2. trivial, josnic: om vulgar; 3. ce ține de vulg: vorba-i trezia furia vulgară EM.

*vulgár, -ă adj. (lat. vulgaris). De vulg, trivial, comun, ordinar: maniere, vorbe vulgare. Comun, ordinar, nedistins, necĭoplit, ignobil: o față cu trăsăturĭ vulgare. Adv. În mod vulgar. V. popular.

vulgar adj. m., pl. vulgari; f. vulgară, pl. vulgare

vulgar adj. m., pl. vulgari; f. vulgară, pl. vulgare

vulgar adj. m., pl. vulgari; f. sg. vulgară, pl. vulgare

VULGAR, -Ă adj. (< lat. vulgaris, cf. fr. vulgaire): în sintagmele expresie vulgară, latină vulgară, limbaj vulgar și limbă vulgară (v.).

Arisarum vulgare Targ.-Tozz. Specie cu spată purpurie, cilindrică, la vîrf rulată înăuntru, spadice ieșit în exterior, mai mult sau mai puțin atîrnînd.

Echium vulgare L. Specie care înflorește vara. Flori albastre, rar roz sau albe (caliciul mai lung decît tubul corolei, stamine lipite de gîtul corolei care, împreună cu stilul, depășesc lungimea corolei), dioice, poligame, în spice simple reunite în raceme. Fructe, nucule. Frunze lanceolate, verzi. Plantă (cca 95 cm înălțime) erbacee, bienală, aspru-păroasă. Specie meliferă.

Foeniculum vulgare Mill. (syn. F. officinale All.). Specie care înflorește vara-toamna. Flori galbene, dispuse (cca 15) în umbele, radiate, stil foarte scurt. Fruct diachenă ovoidală, cilindrică, maro sau gri-galbenă, cu muchii, miros aromatic, gust dulceag, aromat, ca de anason. Frunze tripenate sau multipenate, cu segmente lungi, subulate. Tulpină glaucescentă (cca 1,80 înălțime), foarte aromatică, cilindrică, bogat ramificată, fin-striată, fistuloasă.

Ligustrum vulgare L. Specie care înflorește vara. Flori albe, odorante (caliciul urceolat, corolă infundibuliformă, 2 stamine), dispuse în panicule erecte, dense, terminale sau axilare, lungi pînă la 6 cm. Frunze (pînă la 6 cm lungime) opuse sau cîte 3, invers-ovat-oblonge pînă la lanceolate, întregi, verzi, glabre, scurt-pețiolate. Arbust înalt pînă la 4 m, cu tulpină ramificată de la bază. Rezistent la gaze și fum. Fructe negre, lucioase.

Origanum vulgare L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (caliciul campanulat, galben, cu 3 dinți) roșii-carmin. Bractee roșii-lila sau brunii. Frunze mici, pețiolate, verzi-închis, pubescente, ovate sau cordiforme, pubescente. Erbacee, 35-45 cm înălțime, aromată, cu tulpini deseori cu reflexe purpur-violete sau roșii-maronii.

Polypodium vulgare L. Specie cu frunze (pînă la 40 cm lungime și 15 cm lățime) lanceolate, penat-partite, cu pinule oblong-lanceolate, obtuzei Nervura mediană poartă pe ambele părți sori. Plantă erbacee, perenă, care se cultivă și afară.

VULGAR adj., s., adv. 1. adj., s. v. mitocan. 2. adj. v. mitocănesc. 3. adv. v. mitocănește. 4. v. popular. 5. adj. deșănțat, imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, (livr.) licențios, (înv. și pop.) scârnav, slobod, (reg.) porcotos, (fam.) deșucheat, porcos, (fig.) decoltat, deocheat, îmbălat, picant, piperat, porcesc, spurcat. (O glumă ~.)

VULGAR adj. v. popular.

VULGAR adj., s., adv. 1. adj., s. bădăran, grosolan, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopîrlan, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.) 2. adj. bădărănesc, grosolan, mahalagesc, mitocănesc, mîrlănesc, mojic, mojicesc, nepoliticos, ordinar, țopesc, țopîrlănesc, (rar) mojicos, (fig.) necioplit. (O comportare ~.) 3. adv. bădărănește, grosolan, mahalagește, mitocănește, mîrlănește, mojicește, ordinar, țărănește. (S-a purtat ~.) 4. adj. deșănțat, imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scîrbos, trivial, (livr.) licențios, (înv. și pop.) scîrnav, slobod, (reg.) porcotos, (fam.) deșucheat, porcos, (fig.) decoltat, deocheat, îmbălat, picant, piperat, porcesc, spurcat. (O glumă ~.)

vulgar adj. v. POPULAR.

Vulgar ≠ delicat, elegant, fin, galant, grațios, manierat, nobil, politicos, rafinat, select