vulgar, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 114 / V: vol~, ~gariu / Pl: ~i, ~e / E: fr vulgaire, lat vulgaris] 1 a (Înv; d. limbi) Care este vorbit de ansamblul unei populații. 2 a (D. limbi; spc; îoc literar, savant) Aspect al unei limbi cunoscut de toți vorbitorii ei. 3 a (D. cuvinte, expresii) Care aparține limbii populare. 4 a (D. texte) Care este scris în limba populară. 5 sf Denumire dată limbii italiene, mai ales în perioada medievală. 6 a Care este caracteristic majorității. 7 a Care este lipsit de originalitate Si: banal, comun (29), obișnuit, prozaic, (îvr) vulgaricesc. 8 a Care este propriu vulgului (1). 9 a Care este îndeobște cunoscut, admis Si: banal, comun, obișnuit. 10 a (Mat; îs) Logaritm ~ Logaritm a cărui bază este numărul zece Si: logaritm zecimal. 11 a (Dep) Care este lipsit de elevație, cultură, rafinament. 12 a (Dep) Care este lipsit de decență, bunăcuviință Si: grosolan (1), necioplit, ordinar, trivial. 13 a Care are gusturi grosiere. 14 a (D. manifestări ale oamenilor) Lipsit de distincție, de rafinament. 15 a (D. manifestări ale oamenilor) Lipsit de decență. 16 a (Îoc științific) Care nu are bază științifică.