4 definiții pentru vulgară
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
vulgar, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 114 / V: vol~, ~gariu / Pl: ~i, ~e / E: fr vulgaire, lat vulgaris] 1 a (Înv; d. limbi) Care este vorbit de ansamblul unei populații. 2 a (D. limbi; spc; îoc literar, savant) Aspect al unei limbi cunoscut de toți vorbitorii ei. 3 a (D. cuvinte, expresii) Care aparține limbii populare. 4 a (D. texte) Care este scris în limba populară. 5 sf Denumire dată limbii italiene, mai ales în perioada medievală. 6 a Care este caracteristic majorității. 7 a Care este lipsit de originalitate Si: banal, comun (29), obișnuit, prozaic, (îvr) vulgaricesc. 8 a Care este propriu vulgului (1). 9 a Care este îndeobște cunoscut, admis Si: banal, comun, obișnuit. 10 a (Mat; îs) Logaritm ~ Logaritm a cărui bază este numărul zece Si: logaritm zecimal. 11 a (Dep) Care este lipsit de elevație, cultură, rafinament. 12 a (Dep) Care este lipsit de decență, bunăcuviință Si: grosolan (1), necioplit, ordinar, trivial. 13 a Care are gusturi grosiere. 14 a (D. manifestări ale oamenilor) Lipsit de distincție, de rafinament. 15 a (D. manifestări ale oamenilor) Lipsit de decență. 16 a (Îoc științific) Care nu are bază științifică.
vulgar, -ă adj. 1 Care nu se diferențiază de marea majoritate sau de toți ceilalți; care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; care este lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. Nu cutezam a mă coborî în grădinuța mea, unde nu sînt decît flori plebee, cum le zic eu, și vulgare cum binevoiați a le numi (C. NEGR.). 2 Care este comun, obișnuit, curent. Uzul vulgar a confundat și confundă numele lor (HASD.). 3 (despre oameni; adesea deprec.) Care este lipsit de distincție, de educație, de rafinament (în comportament, în exprimare etc.); care este lipsit de decență, de bună-cuviință, de rușine, de moralitate; grosolan, necioplit. Numai ființele vulgare ca suflet și inteligență mai răsucesc cuțitul în rană cu o sudalmă (CA. PETR.). ♦ (despre manifestări, acțiuni, creații, expresii etc. ale oamenilor) Care arată, denotă lipsă de distincție, de educație, de rafinament; care trădează lipsă de decență, de bună-cuviință, de rușine, de moralitate; care este de prost gust sau de proastă calitate; grosolan, indecent, obscen, trivial. Era ceea ce aș putea să numesc o personalitate, dar de moravuri vulgare (ARGH.). ◊ (adv.) O femeie, cu pălăria tuflită... chicotea răgușit și vulgar (CE. PETR.). 4 Care este lipsit de suport științific; neștiințific. Concepția aceasta, deși a circulat și uneori își mai face apariția și acum, este vulgară, primitivistă (PER.). ◊ Materialism vulgar = curent filosofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. 19, care, în esență, reduce întreaga realitate la materie, considerînd și conștiința ca fiind de natură materială. Era o epocă fără nici un ideal, dedată unui materialism vulgar și stagnant (GAL.). Sociologism vulgar v. sociologism. 5 (înv.; despre limbi) Care este vorbit, cunoscută de ansamblul unei populații; care nu este conform normelor limbii literare; care nu are un aspect îngrijit; popular. Mă condamni să-ți vorbesc în limba vulgară a părinților mei (ALECS.). ◊ (Limba) latină vulgară = limba latină tîrzie, vorbită în provinciile Imperiului Roman; (limba) latină populară. Mai probabil pare afi că „â” și „î” au existat în limba latină vulgară (MAIOR.). ♦ (despre cuvinte, expresii etc.) Care aparține limbii populare. Clasicismul împărțea cuvintele în nobile și vulgare (PER.). ♦ (despre texte) Care este scris în limba populară. Mai multe ediții de texte grecești vulgare. • pl. -i, -e. /<fr. vulgaire, lat. vulgaris, -e <vulgus, -i „comun”.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
VULGAR, -Ă adj. 1. Cunoscut de toată lumea; comun, obișnuit, curent. ◊ Logaritm vulgar = logaritm a cărui bază este numărul 10; logaritm zecimal. 2. Ordinar, grosolan, trivial. ♦ (Despre limbă) Vorbit de popor; popular. ◊ Limba latină vulgară = limba latină populară. 3. Lipsit de bază științifică; neștiințific. ◊ Materialism vulgar = curent filozofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. XIX, care, în esență, reduce întreaga realitate la materie, considerînd și conștiința de natură materială. // s.f. Denumire a limbii italiene, folosită mai ales în epoca medievală și medie. [< lat. vulgaris, cf. fr. vulgaire].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
VULGAR, -Ă I. adj. 1. cunoscut de toată lumea; comun, obișnuit, curent. 2. ordinar, grosolan, trivial. 3. latina ~ă = limba latină populară. 4. lipsit de bază științifică; neștiințific. ♦ materialism ~ = curent filozofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. XIX, care reduce întreaga realitate la materie, considerând și conștiința ca fiind de natură materială. II. s. f. denumire a limbii italiene, în epoca medievală și medie. (< fr. vulgaire, lat. vulgaris)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
vulgarăsubstantiv feminin
- 1. Denumire a limbii italiene, folosită mai ales în epoca medievală și medie. DN
etimologie:
- vulgaris DN