3 intrări

37 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.

VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.

vrednici [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 162r/11 / Pzi: ~icesc / E: vrednic] 1 vt (Înv; subiectul este Dumnezeu) A-i acorda unui om vrednic (1) harul divin, favoarea de a avea parte de ceva. 2 vtf (Înv; construit cu complementul în dativ) A face pe cineva să fie vrednic (6) de ceva. 3 vr (Îvr) A se strădui (învingând greutăți, piedici etc.) pentru a fi vrednic (1). 4 vt (Îvr) A găsi de cuviință să ... 5 vt (Îvr) A acorda cuiva cinstea de a … 6 vt (Înv) A merita ceva. 7 vt (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A face ca ceva să fie meritat, justificat. 8 vt (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A îndreptăți ceva care este (pe deplin) motivat. 9 vi (Reg) A valora (3). 10 vr (Îrg) A fi vrednic (16). 11 vi A da dovadă de hărnicie. 12 vi A munci cu râvnă.

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ.

învrednici [At: DOSOFTEI, V. S. 21/2 / V: ~enici, ~verni~ / Pzi: ~cesc / E: în- + vrednic] 1-2 vr A se dovedi capabil (de a ajunge la sau) de a realiza ceva. 3 vr (Înv) A-și da fiica de soție. 4-5 vr A avea (norocul sau) cinstea de a face ceva. 6 vr A avea parte de... 7 vt (Rar) A acorda cuiva favoarea de a face ceva. 8-9 vr A reuși cu mare greutate (să facă sau) să devină ceva. 10 vr A trăi într-o anumită epocă. 11 vr A se bucura de ceva. 12 vt A găsi de cuviință să... Si: a binevoi, a catadicsi. 13 vt (Înv) A merita.

învrednicire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: învrednici] 1-2 Dovedire a capacității (de a ajunge la sau) de a realiza ceva. 3 (Înv) Acordare a fiicei de soție. 4-5 (Rar) Acordare cuiva (a norocului sau) cinstei de a face ceva. 6 Acordare a favorii de a face ceva. 7-8 Reușire cu mare greutate (de a face ceva sau) de a deveni cineva. 9 Trăire într-o anumită epocă. 10 Bucurie. 11 Binevoire. 12 (Înv) Merit.

vrednic, ~ă [At: CORESI, L. 332/11 / V: (înv) ~nec, (îvr) verd~, verednig, (reg) vreinic, vrenic, (îrg) vernic / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl врѣдьнъ] 1 a (D. oameni; udp „de” sau, îvr, „pentru” sau, înv, de determinări în dativ ori urmat de un conjunctiv sau, înv, de un infinitiv) Care are calitățile necesare pentru a săvârși ceva. 2 a (În religia creștină ortodoxă) ~ este! Formulă rostită în timpul ceremoniei de hirotonisire sau de avansare pe o nouă treaptă a ierarhiei ecleziastice a unui preot. 3 a (D. fapte, realizări, creații etc. ale oamenilor; udp „de” sau, îvr, în dativ) Care este adecvat pentru … 4 a (D. fapte, realizări, creații etc. ale oamenilor; udp „de” sau, îvr, în dativ) Care este conform cu … 5 a (D. fapte, realizări, creații etc. ale oamenilor; udp „de” sau, îvr, în dativ) Care este la înălțimea dorințelor, așteptărilor, exigențelor etc. sau meritelor cuiva. 6 a (D. oameni; udp „de” sau de un conjunctiv ori, înv, de un infinitiv sau, îrg, de determinări în dativ) Căruia i se cuvine de drept ceva pentru ceea ce face, pentru ceea ce reprezintă. 7 a (D. oameni; udp „de” sau, înv, de determinări în dativ) Căruia i se recunoaște meritul de a fi în stare de … 8 a (D. oameni; udp „de” sau, înv, de determinări în dativ) Care merită sau are justificarea să i se acorde încrederea în ceea ce privește … 9 a (Înv; d. manifestări etc. ale oamenilor; udp „de” sau de un conjuntiv ori, înv, de un infinitiv) Care este (destul de) important, valoros, reușit etc. pentru a merita să … 10 av (Îe) A fi ~ de ... sau ... A merita să ... 11 av (Îae) A fi justificat să ... 12 a (Înv; d. oameni; udp „de”) Care este îndreptățit să ... 13 a (Înv) Care revine cuiva în mod justificat. 14 a (Îrg; îe) A fi ~ A valora (3). 15 a (D. oameni) Care are calități morale și intelectuale deosebite. 16 a Care este capabil, merituos într-o activitate, într-o acțiune, într-o meserie etc. Si: competent (1), destoinic (3). 17 a (D. manifestări, creații ale oamenilor) Care denotă pricepere, competență în execuție, în realizare. 18 a (D. manifestări, creații ale oamenilor) Remarcabil (prin anumite calități). 19 sfp (Reg; art.) Ielele. 20 a (Udp „de” sau de un conjunctiv ori, îrg, de un infinitiv) Care este capabil să facă ceva. 21 a (Udp „de” sau de un conjunctiv ori, îrg, de un infinitiv) Care este apt pentru … 22 a (D. acțiuni, realizări etc. ale oamenilor) Care are capacitatea de a face sau de a termina ceva. 23 a Care muncește mult și cu râvnă Si: harnic (7), muncitor. 24 a Care lucrează repede și cu spor Si: harnic (8), muncitor. 25 a Activ (1).

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de..., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĩnŭ.

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. (În construcții negative) A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. Nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. ISPIRESCU, L. 41. Nu m-am învrednicit să-l văz pînacuma. CARAGIALE, O. III 204. Mare de inimă, iar de gură și mai mare... nu se învrednicise de o viață mai bună. CREANGĂ, A. 134. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... Tu ești mîndru că te vei învrednici Să spui, mîine, Clarei doamnii ce-au făcut aci boierii. DAVILA, V. V. 21. De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii. EMINESCU, O. I 149. Bine îmi pare că m-am învrednicit să văd Beligradu cu ochii. ALECSANDRI, T. I 310. ♦ Tranz. (În credințele religioase; subiectul e dumnezeu) A acorda favoarea, avantajul, norocul de a... Doamne!... M-ai învrednicit a trăi pînă acum. ALECSANDRI, T. 151. Dumnezeule! dumnezeule! mulțămescu-ți că m-ai învrednicit a mai videa încă o dată lumina soarelui. DRĂGHICI, R. 139. ♦ Tranz. (Învechit) A merita. (Atestat în forma vrednici) Fraților, întrebă, ce socotiți? Ce pedeapsă vrednicește omul acesta? NEGRUZZI, S. I 229. 3. A găsi de cuviință, a binevoi, a catadicsi. Deși au trecut cîteva zile, nu ne-am învrednicit nici unul să mergem pînă la el. SAHIA, N. 115. Dar tu... Nu te-nvrednicești Să spui ce crai mare ești? TEODORESCU, P. P. 105. – Variantă: (învechit) vrednicí vb. IV.

VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -e, adj. 1. (Mai ales despre persoane) Harnic, iute, cu spor, cu rost la treabă. Cunoșteam pe bătrîn; era un muncitor vrednic, săpător de pămînt, cu cei doi feciori ai lui. SADOVEANU, O. VI 366. Îl aștepta o femeie vrednică, voinică, doi copii vioi și o gospodărie de frunte. C. PETRESCU, S. 174. Vrednică-i neveasta mea. TEODORESCU, P. P. 272. ♦ Capabil, destoinic. Crezi că. te-aș fi ales de discipul al meu, de nu te știam vrednic și adînc? EMINESCU, N. 54. Ei sînt arcașii vrednici ai lui Ștefan domn cel mare, Ce-și gătește-acum săgeata s-o izbească-n depărtare. ALECSANDRI, P. A. 45. Grigorie Ghica-vv. nu era lipsit de oarecare calități bune și în cele dintîi vremi se arăta un domn vrednic. BĂLCESCU, O. I 101. ◊ (Adverbial) Astăzi v-ați purtat vrednic, zise cu glas moale și repezit Tomșa. SADOVEANU, O. VII 17. Miron... l-a lăudat că s-a purtat vrednic la oștire. REBREANU, R. I 160. Îi plăcu... ce vrednic și ce mîndru se pricepea Abu-Hasan să-i țină locul. CARAGIALE, O. III 70. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvîrși ceva. Precum ai băgat de seamă, soțul meu e bătrîn. Om bun și milostiv, dar nu-i vrednic a ținea nevastă tînără. SADOVEANU, D. P. Să nu ne mai întrebăm cîți din gazetarii noștri sînt... prin știința lor vrednici a face meseria de care s-au apucat. CARAGIALE, O. III 217. Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur. CREANGĂ, P. 40. 2. Care este demn de... care merită să..., căruia i se cuvine de drept ceva. Sînt cîteva clipe de extaz general vrednice de admirat. BRĂTESCU-VOINEȘTI, I. 22. Locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire. CREANGĂ, A. 71. Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii. EMINESCU, O. I 150. ◊ Expr. (Regional, despre obiecte) A fi vrednic = a valora, a prețui. Moșule, ce gîndești că ar fi vrednic plugul acest de aur? RETEGANUL, P. IV 29. Toate la un loc vor fi doară vrednice vro zece zloți buni. La TDRG. ♦ Care se cuvine, care e pe măsura cuiva, care e potrivit cu... Nu-i vrednic pentru tine să omori voinici ca mine! ALECSANDRI, T. II 18.

A SE ÎNVREDNICÍ mă ~ésc intranz. 1) A se dovedi vrednic (de realizarea unui lucru). 2) (urmat de o propoziție complementară) A avea norocul sau cinstea; a avea parte. 3) A găsi de cuviință; a binevoi; a catadicsi. /în + vrednicie

A ÎNVREDNICÍ ~ésc tranz. A considera ca având merite; a trata cu considerație. ~ cu un zâmbet. /în + vrednicie

VRÉDNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care vădește demnitate; cu demnitate; destoinic; demn. 2) Care se bucură de prestigiu; cu autoritate morală. 3) Care muncește mult și cu folos; harnic; muncitor. /<sl. vrĕdinu

învrednicì v. 1. a fi vrednic sau capabil: Doamne, m’ai învrednicit a trăi AL.; 2. a condescinde; nici nu m’a învrednicit să-mi răspunză.

vrednic a. 1. demn: vrednic de laudă; 2. capabil: nu e vrednic să plătească; 3. harnic: albina vrednică. [Slovean VRIEDNIK, om demn, onest].

învrednicésc v. tr. (d. vrednic). Fac vrednic, capabil: Dumnezeŭ l-a învrednicit să domnească peste 40 anĭ. V. refl. Ajung în stare să, am posibilitate: nu m’am învrednicit încă să mă duc să-l văd. V. vrednicesc.

vrédnic, -ă adj. (vsl. vrĭedinŭ, bg. vrĭeden, a. î. cr., vrĭednik, om vrednic, rus. vrédnyĭ, vătămător). Capabil, în stare (rar azĭ): nu e vrednic să plătească. Harnic: albină vrednică. Demn: vrednic de laudă. Adv. A te purta vrednic. – În est și vreĭnic (ca udmă, uĭmă), în vest și vrenic.

arată toate definițiile

Intrare: vrednici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrednici
  • vrednicire
  • vrednicit
  • vrednicitu‑
  • vrednicind
  • vrednicindu‑
singular plural
  • vrednicește
  • vredniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicesc
  • vredniceam
  • vrednicii
  • vrednicisem
a II-a (tu)
  • vrednicești
(să)
  • vrednicești
  • vredniceai
  • vredniciși
  • vredniciseși
a III-a (el, ea)
  • vrednicește
(să)
  • vrednicească
  • vrednicea
  • vrednici
  • vrednicise
plural I (noi)
  • vrednicim
(să)
  • vrednicim
  • vredniceam
  • vrednicirăm
  • vredniciserăm
  • vrednicisem
a II-a (voi)
  • vredniciți
(să)
  • vredniciți
  • vredniceați
  • vrednicirăți
  • vredniciserăți
  • vredniciseți
a III-a (ei, ele)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicească
  • vredniceau
  • vrednici
  • vredniciseră
Intrare: învrednici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învrednici
  • ‑nvrednici
  • învrednicire
  • ‑nvrednicire
  • învrednicit
  • ‑nvrednicit
  • învrednicitu‑
  • ‑nvrednicitu‑
  • învrednicind
  • ‑nvrednicind
  • învrednicindu‑
  • ‑nvrednicindu‑
singular plural
  • învrednicește
  • ‑nvrednicește
  • învredniciți
  • ‑nvredniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învrednicesc
  • ‑nvrednicesc
(să)
  • învrednicesc
  • ‑nvrednicesc
  • învredniceam
  • ‑nvredniceam
  • învrednicii
  • ‑nvrednicii
  • învrednicisem
  • ‑nvrednicisem
a II-a (tu)
  • învrednicești
  • ‑nvrednicești
(să)
  • învrednicești
  • ‑nvrednicești
  • învredniceai
  • ‑nvredniceai
  • învredniciși
  • ‑nvredniciși
  • învredniciseși
  • ‑nvredniciseși
a III-a (el, ea)
  • învrednicește
  • ‑nvrednicește
(să)
  • învrednicească
  • ‑nvrednicească
  • învrednicea
  • ‑nvrednicea
  • învrednici
  • ‑nvrednici
  • învrednicise
  • ‑nvrednicise
plural I (noi)
  • învrednicim
  • ‑nvrednicim
(să)
  • învrednicim
  • ‑nvrednicim
  • învredniceam
  • ‑nvredniceam
  • învrednicirăm
  • ‑nvrednicirăm
  • învredniciserăm
  • ‑nvredniciserăm
  • învrednicisem
  • ‑nvrednicisem
a II-a (voi)
  • învredniciți
  • ‑nvredniciți
(să)
  • învredniciți
  • ‑nvredniciți
  • învredniceați
  • ‑nvredniceați
  • învrednicirăți
  • ‑nvrednicirăți
  • învredniciserăți
  • ‑nvredniciserăți
  • învredniciseți
  • ‑nvredniciseți
a III-a (ei, ele)
  • învrednicesc
  • ‑nvrednicesc
(să)
  • învrednicească
  • ‑nvrednicească
  • învredniceau
  • ‑nvredniceau
  • învrednici
  • ‑nvrednici
  • învredniciseră
  • ‑nvredniciseră
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrednici
  • vrednicire
  • vrednicit
  • vrednicitu‑
  • vrednicind
  • vrednicindu‑
singular plural
  • vrednicește
  • vredniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicesc
  • vredniceam
  • vrednicii
  • vrednicisem
a II-a (tu)
  • vrednicești
(să)
  • vrednicești
  • vredniceai
  • vredniciși
  • vredniciseși
a III-a (el, ea)
  • vrednicește
(să)
  • vrednicească
  • vrednicea
  • vrednici
  • vrednicise
plural I (noi)
  • vrednicim
(să)
  • vrednicim
  • vredniceam
  • vrednicirăm
  • vredniciserăm
  • vrednicisem
a II-a (voi)
  • vredniciți
(să)
  • vredniciți
  • vredniceați
  • vrednicirăți
  • vredniciserăți
  • vredniciseți
a III-a (ei, ele)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicească
  • vredniceau
  • vrednici
  • vredniciseră
Intrare: vrednic
vrednic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vrednic
  • vrednicul
  • vrednicu‑
  • vrednică
  • vrednica
plural
  • vrednici
  • vrednicii
  • vrednice
  • vrednicele
genitiv-dativ singular
  • vrednic
  • vrednicului
  • vrednice
  • vrednicei
plural
  • vrednici
  • vrednicilor
  • vrednice
  • vrednicelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vrednici

etimologie:

  • vrednic
    surse: DEX '09 DEX '98

învrednici vrednici

  • 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 3 exemple
    exemple
    • Nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. ISPIRESCU, L. 41.
      surse: DLRLC
    • Nu m-am învrednicit să-l văz pîn’ acuma. CARAGIALE, O. III 204.
      surse: DLRLC
    • Mare de inimă, iar de gură și mai mare... nu se învrednicise de o viață mai bună. CREANGĂ, A. 134.
      surse: DLRLC
  • 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de...
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 3 exemple
    exemple
    • Tu ești mîndru că te vei învrednici Să spui, mîine, Clarei doamnii ce-au făcut aci boierii. DAVILA, V. V. 21.
      surse: DLRLC
    • De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii. EMINESCU, O. I 149.
      surse: DLRLC
    • Bine îmi pare că m-am învrednicit să văd Beligradu cu ochii. ALECSANDRI, T. I 310.
      surse: DLRLC
    • 2.1. tranzitiv rar A acorda favoarea, cinstea de a...
      surse: DEX '09 DEX '98
      • diferențiere (În credințele religioase; subiectul e dumnezeu) A acorda favoarea, avantajul, norocul de a...
        exemple
        • Doamne!... M-ai învrednicit a trăi pînă acum. ALECSANDRI, T. 151.
          surse: DLRLC
        • Dumnezeule! dumnezeule! mulțămescu-ți că m-ai învrednicit a mai videa încă o dată lumina soarelui. DRĂGHICI, R. 139.
          surse: DLRLC
    • 2.2. tranzitiv învechit A considera ca având merite; a trata cu considerație.
      surse: DLRLC NODEX sinonime: merita attach_file 2 exemple
      exemple
      • Fraților, întrebă, ce socotiți? Ce pedeapsă vrednicește omul acesta? NEGRUZZI, S. I 229.
        surse: DLRLC
      • A învrednici cu un zâmbet.
        surse: NODEX
  • 3. A găsi de cuviință.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: binevoi catadicsi attach_file 2 exemple
    exemple
    • Deși au trecut cîteva zile, nu ne-am învrednicit nici unul să mergem pînă la el. SAHIA, N. 115.
      surse: DLRLC
    • Dar tu... Nu te-nvrednicești Să spui ce crai mare ești? TEODORESCU, P. P. 105.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + vrednic
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

vrednic

  • 1. Cu rost la treabă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: harnic iute muncitor (adj.) antonime: nevrednic attach_file 3 exemple
    exemple
    • Cunoșteam pe bătrîn; era un muncitor vrednic, săpător de pămînt, cu cei doi feciori ai lui. SADOVEANU, O. VI 366.
      surse: DLRLC
    • Îl aștepta o femeie vrednică, voinică, doi copii vioi și o gospodărie de frunte. C. PETRESCU, S. 174.
      surse: DLRLC
    • Vrednică-i neveasta mea. TEODORESCU, P. P. 272.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Crezi că te-aș fi ales de discipul al meu, de nu te știam vrednic și adînc? EMINESCU, N. 54.
        surse: DLRLC
      • Ei sînt arcașii vrednici ai lui Ștefan domn cel mare, Ce-și gătește-acum săgeata s-o izbească-n depărtare. ALECSANDRI, P. A. 45.
        surse: DLRLC
      • Grigorie Ghica-vv. nu era lipsit de oarecare calități bune și în cele dintîi vremi se arăta un domn vrednic. BĂLCESCU, O. I 101.
        surse: DLRLC
      • (și) adverbial Astăzi v-ați purtat vrednic, zise cu glas moale și repezit Tomșa. SADOVEANU, O. VII 17.
        surse: DLRLC
      • (și) adverbial Miron... l-a lăudat că s-a purtat vrednic la oștire. REBREANU, R. I 160.
        surse: DLRLC
      • (și) adverbial Îi plăcu... ce vrednic și ce mîndru se pricepea Abu-Hasan să-i țină locul. CARAGIALE, O. III 70.
        surse: DLRLC
  • 2. Demn de..., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Sînt cîteva clipe de extaz general vrednice de admirat. BRĂTESCU-VOINEȘTI, I. 22.
      surse: DLRLC
    • Locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire. CREANGĂ, A. 71.
      surse: DLRLC
    • Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii. EMINESCU, O. I 150.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A fi vrednic = prețui valora
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Moșule, ce gîndești că ar fi vrednic plugul acest de aur? RETEGANUL, P. IV 29.
        surse: DLRLC
      • Toate la un loc vor fi doară vrednice vro zece zloți buni. La TDRG.
        surse: DLRLC
    • 2.2. Care se cuvine, care e pe măsura cuiva, care e potrivit cu...
      surse: DLRLC
      • 2.2.1. Nu-i vrednic pentru tine să omori voinici ca mine! ALECSANDRI, T. II 18.
        surse: DLRLC
    • 2.3. (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Precum ai băgat de seamă, soțul meu e bătrîn. Om bun și milostiv, dar nu-i vrednic a ținea nevastă tînără. SADOVEANU, D. P.
        surse: DLRLC
      • Să nu ne mai întrebăm cîți din gazetarii noștri sînt... prin știința lor vrednici a face meseria de care s-au apucat. CARAGIALE, O. III 217.
        surse: DLRLC
      • Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur. CREANGĂ, P. 40.
        surse: DLRLC
  • 3. Care vădește demnitate; cu demnitate.
    surse: NODEX sinonime: demn destoinic antonime: nedemn
  • 4. Care se bucură de prestigiu; cu autoritate morală.
    surse: NODEX
  • comentariu feminin diminutive: vredniciță
    surse: DLRLC

etimologie: