vrednici [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 162^r/11 / Pzi: ~icesc / E: vrednic] 1 vt (Înv; subiectul este Dumnezeu) A-i acorda unui om vrednic (1) harul divin, favoarea de a avea parte de ceva. 2 vtf (Înv; construit cu complementul în dativ) A face pe cineva să fie vrednic (6) de ceva. 3 vr (Îvr) A se strădui (învingând greutăți, piedici etc.) pentru a fi vrednic (1). 4 vt (Îvr) A găsi de cuviință să ... 5 vt (Îvr) A acorda cuiva cinstea de a … 6 vt (Înv) A merita ceva. 7 vt (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A face ca ceva să fie meritat, justificat. 8 vt (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A îndreptăți ceva care este (pe deplin) motivat. 9 vi (Reg) A valora (3). 10 vr (Îrg) A fi vrednic (16). 11 vi A da dovadă de hărnicie. 12 vi A munci cu râvnă.

vrednici vb. IV. 1 tr. A merita; a fi vrednic de ceva. Ce pedeapsă vrednicește omul acesta? -Moarte! răspunse într-un glas adunarea (c. NEGR.). 2 refl. (pop.) A se învrednici. S-au vrednicit pentru a ei viață sv[î]ntă (DOS.). 3 (înv.; despre Dumnezeu) A acorda unui om, prin har, grație divină, șansa, norocul, fericirea de a avea parte de ceva; a hărăzi, a ferici. Să-l vredniceascî Dumnedzeu întru adînci bîtrînețe (ANTIM). • prez.ind. -esc. /vrednic + -i.

vrednicésc v. intr. Rar. Muncesc cu vrednicie. V. învredn-.

vrednici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicesc, 3 sg. vrednicește, imperf. 1 vredniceam; conj. prez. 1 sg. să vrednicesc, 3 să vrednicească

vrednici (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicesc, imperf. 3 sg. vrednicea; conj. prez. 3 să vrednicească

vrednici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicesc, imperf. 3 sg. vrednicea; conj. prez. 3 sg. și pl. vrednicească