18 definiții pentru vrednic

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĭnŭ.

vrednic, ~ă [At: CORESI, L. 332/11 / V: (înv) ~nec, (îvr) verd~, verednig, (reg) vreinic, vrenic, (îrg) vernic / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl врѣдьнъ] 1 a (D. oameni; udp „de” sau, îvr, „pentru” sau, înv, de determinări în dativ ori urmat de un conjunctiv sau, înv, de un infinitiv) Care are calitățile necesare pentru a săvârși ceva. 2 a (În religia creștină ortodoxă) ~ este! Formulă rostită în timpul ceremoniei de hirotonisire sau de avansare pe o nouă treaptă a ierarhiei ecleziastice a unui preot. 3 a (D. fapte, realizări, creații etc. ale oamenilor; udp „de” sau, îvr, în dativ) Care este adecvat pentru … 4 a (D. fapte, realizări, creații etc. ale oamenilor; udp „de” sau, îvr, în dativ) Care este conform cu … 5 a (D. fapte, realizări, creații etc. ale oamenilor; udp „de” sau, îvr, în dativ) Care este la înălțimea dorințelor, așteptărilor, exigențelor etc. sau meritelor cuiva. 6 a (D. oameni; udp „de” sau de un conjunctiv ori, înv, de un infinitiv sau, îrg, de determinări în dativ) Căruia i se cuvine de drept ceva pentru ceea ce face, pentru ceea ce reprezintă. 7 a (D. oameni; udp „de” sau, înv, de determinări în dativ) Căruia i se recunoaște meritul de a fi în stare de … 8 a (D. oameni; udp „de” sau, înv, de determinări în dativ) Care merită sau are justificarea să i se acorde încrederea în ceea ce privește … 9 a (Înv; d. manifestări etc. ale oamenilor; udp „de” sau de un conjuntiv ori, înv, de un infinitiv) Care este (destul de) important, valoros, reușit etc. pentru a merita să … 10 av (Îe) A fi ~ de ... sau ... A merita să ... 11 av (Îae) A fi justificat să ... 12 a (Înv; d. oameni; udp „de”) Care este îndreptățit să ... 13 a (Înv) Care revine cuiva în mod justificat. 14 a (Îrg; îe) A fi ~ A valora (3). 15 a (D. oameni) Care are calități morale și intelectuale deosebite. 16 a Care este capabil, merituos într-o activitate, într-o acțiune, într-o meserie etc. Si: competent (1), destoinic (3). 17 a (D. manifestări, creații ale oamenilor) Care denotă pricepere, competență în execuție, în realizare. 18 a (D. manifestări, creații ale oamenilor) Remarcabil (prin anumite calități). 19 sfp (Reg; art.) Ielele. 20 a (Udp „de” sau de un conjunctiv ori, îrg, de un infinitiv) Care este capabil să facă ceva. 21 a (Udp „de” sau de un conjunctiv ori, îrg, de un infinitiv) Care este apt pentru … 22 a (D. acțiuni, realizări etc. ale oamenilor) Care are capacitatea de a face sau de a termina ceva. 23 a Care muncește mult și cu râvnă Si: harnic (7), muncitor. 24 a Care lucrează repede și cu spor Si: harnic (8), muncitor. 25 a Activ (1).

vrednic, -ă adj. 1 (despre oameni) Care este harnic, sîrguincios, cu spor la muncă. Fetele erau vrednice și vioaie, țeseau în război, împleteau (PRED.). 2 Care, prin calități, fapte, realizări etc. (deosebite), este la înălțimea cerută, dorită, așteptată de cineva sau impusă de ceva; care este demn de... (prin însușiri, fapte, merite etc. deosebite). Tu, Doamne, m-ai pedepsit cu bunătățile tale și eu nu sînt vrednică de bucuriile ce mi-ai dăruit! (SLAV.). ♦ (despre fapte, stări, realizări, creații etc. ale oamenilor; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) Care este adecvat, corespunzător, nimerit, potrivit pentru...; care este pe măsura cuiva sau a ceva; care este conform cu...; care este la înălțimea dorințelor, așteptărilor, exigențelor etc. sau meritelor cuiva. A tras... un chiul vrednic de vestitul nostru Nastratin Hogea (CAR.). 3 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) Care are drept la ceva, în mod justificat, pentru faptele săvîrșite; căruia i se cuvine de drept ceva pentru ceea ce face, pentru ceea ce reprezintă etc.; care merită să... Harap Alb!... Vrednic ești de comoara ce ți-o las, și apoi să mor cu plăcere (CR.). ♦ (despre realizări, acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor; urmat de determ. introduse prin prep. „de” sau de un conjunct., ori, înv., de un inf.) Care justifică (și atrage) prin valoare, conținut, aspect, consecințe etc. ceea ce merită; care este (destul de) important, valoros, reușit etc. pentru a merita să... Sînt cîteva clipe de extaz general vrednic de admirat (BRĂT.). 4 (despre oameni) Care are calități morale și intelectuale deosebite; care este capabil, priceput, abil, merituos într-o activitate, într-o acțiune, într-o meserie etc. ♦ Spec. (despre preoți) Care este evlavios. Popa Tonea..., preotul cel mai vrednic de pe plaiurile Mehedinților..., este astăzi pradă grelei dezbinări cu sine însuși (GAL.). ◊ (bis.) Vrednic este, formulă rituală de răspuns. 5 (urmat de determ. introduse prin prep. „de”, de un conjunct, sau de un inf.) Care poate să facă ceva, care este în stare să..., care este capabil să...; care este apt pentru... Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur (CR.). ◊ pl. -ci, -ce. /<sl. veche врѣдьнъ.

VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treabă. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de..., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a prețui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. – Din sl. vrĕdĩnŭ.

VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -e, adj. 1. (Mai ales despre persoane) Harnic, iute, cu spor, cu rost la treabă. Cunoșteam pe bătrîn; era un muncitor vrednic, săpător de pămînt, cu cei doi feciori ai lui. SADOVEANU, O. VI 366. Îl aștepta o femeie vrednică, voinică, doi copii vioi și o gospodărie de frunte. C. PETRESCU, S. 174. Vrednică-i neveasta mea. TEODORESCU, P. P. 272. ♦ Capabil, destoinic. Crezi că. te-aș fi ales de discipul al meu, de nu te știam vrednic și adînc? EMINESCU, N. 54. Ei sînt arcașii vrednici ai lui Ștefan domn cel mare, Ce-și gătește-acum săgeata s-o izbească-n depărtare. ALECSANDRI, P. A. 45. Grigorie Ghica-vv. nu era lipsit de oarecare calități bune și în cele dintîi vremi se arăta un domn vrednic. BĂLCESCU, O. I 101. ◊ (Adverbial) Astăzi v-ați purtat vrednic, zise cu glas moale și repezit Tomșa. SADOVEANU, O. VII 17. Miron... l-a lăudat că s-a purtat vrednic la oștire. REBREANU, R. I 160. Îi plăcu... ce vrednic și ce mîndru se pricepea Abu-Hasan să-i țină locul. CARAGIALE, O. III 70. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvîrși ceva. Precum ai băgat de seamă, soțul meu e bătrîn. Om bun și milostiv, dar nu-i vrednic a ținea nevastă tînără. SADOVEANU, D. P. Să nu ne mai întrebăm cîți din gazetarii noștri sînt... prin știința lor vrednici a face meseria de care s-au apucat. CARAGIALE, O. III 217. Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur. CREANGĂ, P. 40. 2. Care este demn de... care merită să..., căruia i se cuvine de drept ceva. Sînt cîteva clipe de extaz general vrednice de admirat. BRĂTESCU-VOINEȘTI, I. 22. Locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire. CREANGĂ, A. 71. Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii. EMINESCU, O. I 150. ◊ Expr. (Regional, despre obiecte) A fi vrednic = a valora, a prețui. Moșule, ce gîndești că ar fi vrednic plugul acest de aur? RETEGANUL, P. IV 29. Toate la un loc vor fi doară vrednice vro zece zloți buni. La TDRG. ♦ Care se cuvine, care e pe măsura cuiva, care e potrivit cu... Nu-i vrednic pentru tine să omori voinici ca mine! ALECSANDRI, T. II 18.

VRÉDNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care vădește demnitate; cu demnitate; destoinic; demn. 2) Care se bucură de prestigiu; cu autoritate morală. 3) Care muncește mult și cu folos; harnic; muncitor. /<sl. vrĕdinu

vrednic a. 1. demn: vrednic de laudă; 2. capabil: nu e vrednic să plătească; 3. harnic: albina vrednică. [Slovean VRIEDNIK, om demn, onest].

vrédnic, -ă adj. (vsl. vrĭedinŭ, bg. vrĭeden, a. î. cr., vrĭednik, om vrednic, rus. vrédnyĭ, vătămător). Capabil, în stare (rar azĭ): nu e vrednic să plătească. Harnic: albină vrednică. Demn: vrednic de laudă. Adv. A te purta vrednic. – În est și vreĭnic (ca udmă, uĭmă), în vest și vrenic.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vrednic adj. m., pl. vrednici; f. vrednică, pl. vrednice (și: vrednic de milă)

vrednic adj. m., pl. vrednici; f. vrednică, pl. vrednice

vrédnic adj. m., pl. vrédnici; f. sg. vrédnică, pl. vrédnice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VRÉDNIC adj. 1. v. harnic. 2. v. competent. 3. v. demn.

VREDNIC adj. 1. activ, harnic, muncitor, neobosit, neostenit, silitor, sîrguincios, sîrguitor, zelos, (livr.) laborios, (rar) lucrător, spornic, strădalnic, străduitor, (reg.) abătător, (prin vestul Transilv.) baur, (Transilv. și Ban.) porav, (Mold. și Bucov.) robaci, (prin Olt. și Ban.) sîrnic, (înv.) diligent, nepregetat, nepregetător, nevoitor, rîvnaci, rîvnitor, (înv. fig.) neadormit. (Un om extrem de ~.) 2. bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mîndru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 3. demn. (~ de luat în seamă.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vrédnic (-că), adj.1. Demn, merituos. – 2. Capabil. – 3. Activ, muncitor, talentat. – Var. vrenic. Megl. vreadnic. Sl. vrĕdinŭ (Miklosich, Fremdw., 136; Cihac, II, 466; Tiktin), cf. bg. vrĕden, cr. vrednik. Vernic, adj. „demn”, pe care Graur, BL, XIV, îl explică prin sl. vĕrĭnikŭ „credincios”, nu este altceva decît var. lui vrenic.Der. (în)vrednici, vb. (a face demn, a face merituos; refl., a merita; refl., a se face demn de, a binevoi să); vrednicie, s. f. (merit; capacitate, demnitate; hărnicie); nevrednic, adj. (nedemn; mizerabil); nevrednicie, s. f. (ticăloșie).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LE MOI EST HAÏSSABLE (fr.) eul este vrednic de ură – Pascal, „Pensées”, VII, 455. Condamnare a egoismului, a transformării eului în centru al Universului, în dușman și despot virtual al celorlalți oameni. A fost aleasă drept deviză de parnasieni.

UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519.

Intrare: vrednic
vrednic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vrednic
  • vrednicul
  • vrednicu‑
  • vrednică
  • vrednica
plural
  • vrednici
  • vrednicii
  • vrednice
  • vrednicele
genitiv-dativ singular
  • vrednic
  • vrednicului
  • vrednice
  • vrednicei
plural
  • vrednici
  • vrednicilor
  • vrednice
  • vrednicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vrednic, vrednicăadjectiv

  • 1. Cu rost la treabă. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Cunoșteam pe bătrîn; era un muncitor vrednic, săpător de pămînt, cu cei doi feciori ai lui. SADOVEANU, O. VI 366. DLRLC
    • format_quote Îl aștepta o femeie vrednică, voinică, doi copii vioi și o gospodărie de frunte. C. PETRESCU, S. 174. DLRLC
    • format_quote Vrednică-i neveasta mea. TEODORESCU, P. P. 272. DLRLC
    • 1.1. Capabil, competent, destoinic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Crezi că te-aș fi ales de discipul al meu, de nu te știam vrednic și adînc? EMINESCU, N. 54. DLRLC
      • format_quote Ei sînt arcașii vrednici ai lui Ștefan domn cel mare, Ce-și gătește-acum săgeata s-o izbească-n depărtare. ALECSANDRI, P. A. 45. DLRLC
      • format_quote Grigorie Ghica-vv. nu era lipsit de oarecare calități bune și în cele dintîi vremi se arăta un domn vrednic. BĂLCESCU, O. I 101. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial Astăzi v-ați purtat vrednic, zise cu glas moale și repezit Tomșa. SADOVEANU, O. VII 17. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial Miron... l-a lăudat că s-a purtat vrednic la oștire. REBREANU, R. I 160. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial Îi plăcu... ce vrednic și ce mîndru se pricepea Abu-Hasan să-i țină locul. CARAGIALE, O. III 70. DLRLC
  • 2. Demn de..., care merită să..., căruia i se cuvine pe drept ceva. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Sînt cîteva clipe de extaz general vrednice de admirat. BRĂTESCU-VOINEȘTI, I. 22. DLRLC
    • format_quote Locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire. CREANGĂ, A. 71. DLRLC
    • format_quote Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii. EMINESCU, O. I 150. DLRLC
    • 2.1. Care se cuvine, care e pe măsura cuiva, care e potrivit cu... DLRLC
      • 2.1.1. Nu-i vrednic pentru tine să omori voinici ca mine! ALECSANDRI, T. II 18. DLRLC
    • 2.2. (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este în stare, care posedă însușirile necesare pentru a săvârși ceva. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Precum ai băgat de seamă, soțul meu e bătrîn. Om bun și milostiv, dar nu-i vrednic a ținea nevastă tînără. SADOVEANU, D. P. DLRLC
      • format_quote Să nu ne mai întrebăm cîți din gazetarii noștri sînt... prin știința lor vrednici a face meseria de care s-au apucat. CARAGIALE, O. III 217. DLRLC
      • format_quote Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur. CREANGĂ, P. 40. DLRLC
    • chat_bubble A fi vrednic = prețui, valora. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Moșule, ce gîndești că ar fi vrednic plugul acest de aur? RETEGANUL, P. IV 29. DLRLC
      • format_quote Toate la un loc vor fi doară vrednice vro zece zloți buni. La TDRG. DLRLC
  • 3. Care vădește demnitate; cu demnitate. NODEX
    sinonime: demn destoinic antonime: nedemn
  • 4. Care se bucură de prestigiu; cu autoritate morală. NODEX
  • comentariu feminin DLRLC
    diminutive: vredniciță
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.