18 definiții pentru competent

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr. compétent.

COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr. compétent.

competént, ~ă a [At: (a. 1845) URICARIUL V, 360/25 / V: (înv) ~tínte / Pl: ~nți, ~e / E: fr compétent] 1 Care este bine informat într-un anumit domeniu. 2-3 Care este capabil sau în măsură să judece un anumit lucru. 4 Căruia îi revine atribuția de a face ceva Si: îndreptățit.

COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat (într-un domeniu, într-o problemă), care are o părere întemeiată pe cunoașterea adîncă a lucrurilor, este o autoritate (într-un domeniu), e priceput, e în măsură să... Nefiind competenți în asemene materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I 325. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă (să judece, să hotărască) ceva; în drept, chemat, îndreptățit. Instanță competentă.În cazul decesului unei* persoane care nu a avut domiciliul în țară este competent Notariatul de Stat al raionului în raza căruia se găsesc bunurile cele mai importante ale acesteia. B. O. 1953, 4. – Variantă: (învechit) competínte (NEGRUZZI, S. I 335) adj. invar.

COMPETÉNT, -Ă adj. 1. Care este bine informat, cu o părere bazată pe cunoașterea lucrurilor; priceput. 2. Care are căderea, autoritatea legală de a face ceva. [Var. competinte adj.invar. / < fr. compétent, cf. lat. competens].

COMPETÉNT, -Ă adj. 1. care este bine informat într-un domeniu; capabil, priceput. 2. care are căderea, autoritatea legală de a efectua ceva. (< fr. compétent, lat. competens)

COMPETÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care dispune de informație vastă; cu cunoștințe profunde. 2) Care poate să se ocupe de o anumită problemă; în drept să studieze o afacere. Autoritate ~tă. Judecată ~tă. /<fr. compétent

competent a. 1. care are dreptul de a judeca: tribunal competent; 2. fig. care e apt a face ceva, capabil a judeca despre un lucru.

*competént, -ă adj. (lat. cómpetens, -éntis, d. pétere, a cere. V. pețesc). Care are drept să cerceteze o afacere: tribunalu e competent să judece acest proces. Apt, capabil: profesor competent.

COMPETÍNTE adj. v. competent.

COMPETÍNTE adj. invar. v. competent.

COMPETÍNTE adj.invar. v. competent.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

competent adj. m., pl. competenți; f. competentă, pl. competente

competént adj. m., pl. competénți; f. sg. competéntă, pl. competénte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COMPETÉNT adj. 1. bun, capabil, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 2. v. avizat. 3. v. chemat. 4. v. autorizat.

COMPETENT adj. 1. bun, capabil, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mîndru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 2. avizat, capabil, informat, pregătit, (fig.) tare. (E un om ~ în această problemă.) 3. chemat, îndreptățit, (înv.) volnic. (Nu este el cel ~ să ne dea lecții.) 4. autorizat, priceput, (franțuzism înv.) ponderos. (O părere ~.)

Competent ≠ incompetent, necompetent

Intrare: competent
competent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • competent
  • competentul
  • competentu‑
  • competentă
  • competenta
plural
  • competenți
  • competenții
  • competente
  • competentele
genitiv-dativ singular
  • competent
  • competentului
  • competente
  • competentei
plural
  • competenți
  • competenților
  • competente
  • competentelor
vocativ singular
plural
competinte adjectiv invariabil
adjectiv invariabil (I9)
  • competinte
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

competent, competentăadjectiv

  • 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Nefiind competenți în asemene materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I 325. DLRLC
  • 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Instanță competentă. DLRLC
    • format_quote În cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul în țară este competent Notariatul de Stat al raionului în raza căruia se găsesc bunurile cele mai importante ale acesteia. B. O. 1953, 4. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.