2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic.

volnici [At: CORESI, L. 153/5 / V: ~neci / Pzi: ~icesc / E: volnic] (Înv) 1-2 vtr A (se) elibera (1-2). 3 vt A îndrăzni. 4 vt A permite. 5 vt A autoriza (2). 6 vr A acționa după bunul plac. 7 vr A-și lua libertatea să ... 8 vr A se strădui.

VOLNICÍ, volnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3.Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic.

VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (Învechit) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. Ia seama, fătul meu, că de le-i volnici [patimile], ai să-ți vezi supușii pe unii în desfătări, iar pe alții în ahtieri. DELAVRANCEA, S. 87. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. Cine ție ți-a poruncit Și ție ți-a volnicit Să ții calea domnilor. MAT. FOLK. 64. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. Să volnicește dohtorul, numai de a întîmpina furia cea nesuferitoare. PISCUPESCU, O. 239.

A VOLNICÍ ~ésc tranz. înv. A face să fie în drept de a realiza ceva; a învesti cu drepturi; a împuternici. /Din volnic

VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ.

volnic1, ~ă a [At: PSALT. 38 / V: ~nec / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl вольнъ] 1 a (Îvp; d. oameni) Care poate acționa după propria voință Si: liber (1), slobod (1). 2 a (Înv) Care este autorizat să ... 3 a (Înv; d. oameni) Care are drepturi politice și cetățenești depline. 4 a (Înv; d. țări, popoare) Independent. 5 sf (Îvr) Libertate. 6 a (Înv; d. acțiuni, stări etc.) Care se face fără nici o restricție. 7 a (Înv; d. acțiuni, stări etc.) Conform voinței cuiva. 8 av (Îvp) De bună voie. 9 a (Rar; d. sentimentele oamenilor) Nestăpânit. 10 a (Îvp; îlav) Din ~ă voie Din proprie inițiativă. 11-12 smf, a (Îrg) (Persoană) care conduce. 13-14 smf, a (Îrg) (Persoană) de vază. 15 a (Bis; îrg) Atotputernic (2). 16 a (Îrg) Binevoitor (2). 17 a (Îrg) Autoritar (2). 18 a (Îrg) Arbitrar (1). 19 a (Îrg) Care se impune cu sila. 20 a (Îrg; udp „să” sau „de”; îoc nevolnic) Care este capabil (de… sau să…). 21 smf (Îrg) Persoană viguroasă, robustă.

VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv. și arh.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĩnŭ.

VÓLNIC, -Ă, volnici, -e, adj. (Învechit și arhaizant) Liber, slobod (de a face ceva); neatîrnat, autonom, independent. Iată, Prahovița-n vale, Ca și tine-o alintată, Pribegind cu doru-i volnic. COȘBUC, P. I 168. La asemenea viață volnică și voinicească, se prinseră a năzui cu dor toți romînii din Ardeal. ODOBESCU, S. III 524. Fost-ai multe veacuri volnică ca pasărea văzduhului. RUSSO, S. 136. 2. Care se face cu forța, cu de-a sila; arbitrar, autoritar. Au stăpînit pre norodul acesta, nu domn volnic, stăpînitor cu putere. ARHIVA R. I 55. ◊ (Adverbial) Ea luînd din mînă-i volnic lumînarea O lipi de-o piatră. COȘBUC, P. I 248.

VÓLNIC ~că (~ci, ~ce) înv. Care poate acționa după voia sa; liber în acțiuni; slobod; independent; autonom. /<rus. volinu

volnic a. 1. liber: volnică ca pasărea văzduhului BĂLC.; 2. permis: să nu fie volnic a lua bani. [Tras din slav. VOLĬNŬ, spontan, voluntar]. ║ adv. de bună voie: să primească volnic și bucuros această sarcină OD.

vólnic, -ă adj. (bg. volnik, om liber, emancipat, d. vsl. volinŭ, spontaneŭ, voluntar, d. volĭa, voĭe; rus. vólĭnyĭ, liber. V. samo-volnic). Vechĭ. Liber, slobod: om volnic. Adv. A primi volnic, a primi nesilit.

volnicésc v. tr. Vechĭ. Prefac în volnic, liberez. V. refl. Capăt permisiune. Îmĭ permit: omu să nu se prea volnicească!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă

volnicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. volniceáscă

vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice

vólnic adj. m., pl. vólnici; f. sg. vólnică, pl. vólnice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VOLNICÍ vb. v. accepta, admite, canoni, căzni, chinui, concepe, dezrobi, elibera, emancipa, forța, frământa, îngădui, libera, munci, necăji, osteni, permite, răbda, salva, scăpa, scoate, sforța, sili, strădui, suferi, suporta, tolera, trudi, zbate, zbuciuma.

volnici vb. v. ACCEPTA. ADMITE. CANONI. CĂZNI. CHINUI. CONCEPE. DEZROBI. ELIBERA. EMANCIPA. FORȚA. FRĂMÎNTA. ÎNGĂDUI. LIBERA. MUNCI. NECĂJI. OSTENI. PERMITE. RĂBDA. SALVA. SCĂPA. SCOATE. SFORȚA. SILI. STRĂDUI. SUFERI. SUPORTA. TOLERA. TRUDI. ZBATE. ZBUCIUMA.

arată toate definițiile

Intrare: volnici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • volnici
  • volnicire
  • volnicit
  • volnicitu‑
  • volnicind
  • volnicindu‑
singular plural
  • volnicește
  • volniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • volnicesc
(să)
  • volnicesc
  • volniceam
  • volnicii
  • volnicisem
a II-a (tu)
  • volnicești
(să)
  • volnicești
  • volniceai
  • volniciși
  • volniciseși
a III-a (el, ea)
  • volnicește
(să)
  • volnicească
  • volnicea
  • volnici
  • volnicise
plural I (noi)
  • volnicim
(să)
  • volnicim
  • volniceam
  • volnicirăm
  • volniciserăm
  • volnicisem
a II-a (voi)
  • volniciți
(să)
  • volniciți
  • volniceați
  • volnicirăți
  • volniciserăți
  • volniciseți
a III-a (ei, ele)
  • volnicesc
(să)
  • volnicească
  • volniceau
  • volnici
  • volniciseră
Intrare: volnic
volnic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volnic
  • volnicul
  • volnicu‑
  • volnică
  • volnica
plural
  • volnici
  • volnicii
  • volnice
  • volnicele
genitiv-dativ singular
  • volnic
  • volnicului
  • volnice
  • volnicei
plural
  • volnici
  • volnicilor
  • volnice
  • volnicelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

volnici învechit

  • 1. tranzitiv A lăsa liber, în voia lui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: elibera attach_file un exemplu
    exemple
    • Ia seama, fătul meu, că de le-i volnici [patimile], ai să-ți vezi supușii pe unii în desfătări, iar pe alții în ahtieri. DELAVRANCEA, S. 87.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A face să fie în drept de a realiza ceva; a învesti cu drepturi.
    exemple
    • Cine ție ți-a poruncit Și ție ți-a volnicit Să ții calea domnilor. MAT. FOLK. 64.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv A se strădui, a-și da silința.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Să volnicește dohtorul, numai de a întîmpina furia cea nesuferitoare. PISCUPESCU, O. 239.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • volnic
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

volnic învechit

  • 1. Care poate acționa după voia sa; liber în acțiuni.
    exemple
    • Iată, Prahovița-n vale, Ca și tine-o alintată, Pribegind cu doru-i volnic. COȘBUC, P. I 168.
      surse: DLRLC
    • La asemenea viață volnică și voinicească, se prinseră a năzui cu dor toți romînii din Ardeal. ODOBESCU, S. III 524.
      surse: DLRLC
    • Fost-ai multe veacuri volnică ca pasărea văzduhului. RUSSO, S. 136.
      surse: DLRLC
  • 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: arbitrar (adj.) autoritar attach_file 2 exemple
    exemple
    • Au stăpînit pre norodul acesta, nu domn volnic, stăpînitor cu putere. ARHIVA R. I 55.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Ea luînd din mînă-i volnic lumînarea O lipi de-o piatră. COȘBUC, P. I 248.
      surse: DLRLC

etimologie: