VOLNICI, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic.

volnici [At: CORESI, L. 153/5 / V: ~neci / Pzi: ~icesc / E: volnic] (Înv) 1-2 vtr A (se) elibera (1-2). 3 vt A îndrăzni. 4 vt A permite. 5 vt A autoriza (2). 6 vr A acționa după bunul plac. 7 vr A-și lua libertatea să ... 8 vr A se strădui.

volnici vb. IV. (înv.) 1 tr., refl. A (se) elibera. S-au volnicit de la sine, pe păzitori i-au gonit, Pe din dos dîndu-le drumul, pe-amîndoi i-au mîntuit (BELD.). 2 tr. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. Acest adevăr... nu ne volnicește a osîndi... înaintarea învățăturii ca o pricină de stricare a oamenilor (MARC.). 3 intr. A autoriza, a împuternici, a da dreptul... Grigorie Alixandru Ghica Vodă volnicește un aprod să împlinească pe Ioniță Cracalie... după plîngerea lui Darie Donici (DOC.). 4 refl. A acționa în voie, după bunul plac, a-și lua libertatea de...; a îndrăzni. Stolniceasa Joroai s-au volnicit în urmă de au dat moșie cu podul numai unuia din feciori (DOC.). 5 refl. A se strădui, a-și da silința. Să volnicește dohtorul numai de a întîmpina furia cea nesuferitoare (PISC.). • prez. ind. -esc. /volnic + -i.

VOLNICI, volnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3.Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic.

VOLNICI, voinicesc, vb. IV. (Învechit) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. Ia seama, fătul meu, că de le-i volnici [patimile], ai să-ți vezi supușii pe unii în desfătări, iar pe alții în ahtieri. DELAVRANCEA, S. 87. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. Cine ție ți-a poruncit Și ție ți-a volnicit Să ții calea domnilor. MAT. FOLK. 64. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. Să volnicește dohtorul, numai de a întîmpina furia cea nesuferitoare. PISCUPESCU, O. 239.

A VOLNICI ~esc tranz. înv. A face să fie în drept de a realiza ceva; a învesti cu drepturi; a împuternici. /Din volnic

VOLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ.

volnec, ~ă a vz volnic

volneci v vz volnici

volnic¹, ~ă a [At: PSALT. 38 / V: ~nec / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl вольнъ] 1 a (Îvp; d. oameni) Care poate acționa după propria voință Si: liber (1), slobod (1). 2 a (Înv) Care este autorizat să ... 3 a (Înv; d. oameni) Care are drepturi politice și cetățenești depline. 4 a (Înv; d. țări, popoare) Independent. 5 sf (Îvr) Libertate. 6 a (Înv; d. acțiuni, stări etc.) Care se face fără nici o restricție. 7 a (Înv; d. acțiuni, stări etc.) Conform voinței cuiva. 8 av (Îvp) De bună voie. 9 a (Rar; d. sentimentele oamenilor) Nestăpânit. 10 a (Îvp; îlav) Din ~ă voie Din proprie inițiativă. 11-12 smf, a (Îrg) (Persoană) care conduce. 13-14 smf, a (Îrg) (Persoană) de vază. 15 a (Bis; îrg) Atotputernic (2). 16 a (Îrg) Binevoitor (2). 17 a (Îrg) Autoritar (2). 18 a (Îrg) Arbitrar (1). 19 a (Îrg) Care se impune cu sila. 20 a (Îrg; udp „să” sau „de”; îoc nevolnic) Care este capabil (de… sau să…). 21 smf (Îrg) Persoană viguroasă, robustă.

volnic, -ă adj. 1 (înv., pop.; despre oameni) Care are posibilitatea de a hotărî, de a acționa după propria sa voință sau dorință; liber. Rămîne păcătosul volnic în toate păcatele și slobod în toate răutățile (VARL.). 2 (înv.; despre oameni) Care are drepturi politice și cetățenești depline, care se bucură de independență individuală și cetățenească; (despre țări, popoare) care este neatîrnat, nestăpînit și neexploatat de alt popor sau stat. Țara Moldovei... este volnică, că turcilor îi închinată, nu-i luată cu sabia (NEC.). 3 (înv.; ca determ. al verbului „a fi”; urmat de un inf. sau conjunct, ori, rar, de determ. introduse prin „de”, „la”) Care are dreptul, căruia i se permite; care este autorizat, îndreptățit să... Domnul pre boieri să nu fie volnic a-i pierde, orice greșală ar face, fără sfatul tuturor (NEC.). 4 (înv.; despre acțiuni, stări etc.) Care are loc, care se desfășoară fără nici un fel de restricții; care este conform voinței cuiva. La asemenea viață volnică și voinicească se prinseră a năzui cu dor toți românii din Ardeal (ODOB.). ♦ (adv.) De bună voie, în mod voluntar. Te rugăm din partea tutulor în deobște să priimești volnic și bucuros această sarcină (ODOB.). 5 (înv., reg.) Care stăpînește, care conduce; care este de vază. ◊ (subst.) Mai apoi ieșind Iehonia împăratul și împărăteasa și scopiții și tot volnicul și meșterul și legatul den Ierusalim (BIBLIA 1688). ◊ (adv.) Luînd din mînă-i volnic luminarea O lipi de-o piatră (COȘB.). 6 (înv., reg.; urmat de determ. introduse prin „să” sau „de”; în opoz. cu „nevolnic”) Care este capabil să... (sau de...), care este în stare să... (sau de...). Nu-i volnic de nimic (PER.). • pl. -ci, -ce. /<sl. veche вольнъ.

VOLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv. și arh.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĩnŭ.

VOLNIC, -Ă, volnici, -e, adj. (Învechit și arhaizant) Liber, slobod (de a face ceva); neatîrnat, autonom, independent. Iată, Prahovița-n vale, Ca și tine-o alintată, Pribegind cu doru-i volnic. COȘBUC, P. I 168. La asemenea viață volnică și voinicească, se prinseră a năzui cu dor toți romînii din Ardeal. ODOBESCU, S. III 524. Fost-ai multe veacuri volnică ca pasărea văzduhului. RUSSO, S. 136. 2. Care se face cu forța, cu de-a sila; arbitrar, autoritar. Au stăpînit pre norodul acesta, nu domn volnic, stăpînitor cu putere. ARHIVA R. I 55. ◊ (Adverbial) Ea luînd din mînă-i volnic lumînarea O lipi de-o piatră. COȘBUC, P. I 248.

VOLNIC ~că (~ci, ~ce) înv. Care poate acționa după voia sa; liber în acțiuni; slobod; independent; autonom. /<rus. volinu

volnic a. 1. liber: volnică ca pasărea văzduhului BĂLC.; 2. permis: să nu fie volnic a lua bani. [Tras din slav. VOLĬNŬ, spontan, voluntar]. ║ adv. de bună voie: să primească volnic și bucuros această sarcină OD.

vólnic, -ă adj. (bg. volnik, om liber, emancipat, d. vsl. volinŭ, spontaneŭ, voluntar, d. volĭa, voĭe; rus. vólĭnyĭ, liber. V. samo-volnic). Vechĭ. Liber, slobod: om volnic. Adv. A primi volnic, a primi nesilit.

volnicésc v. tr. Vechĭ. Prefac în volnic, liberez. V. refl. Capăt permisiune. Îmĭ permit: omu să nu se prea volnicească!

volnici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicesc, 3 sg. volnicește, imperf. 1 volniceam; conj. prez. 1 sg. să volnicesc, 3 să volnicească

volnici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicesc, imperf. 3 sg. volnicea; conj. prez. 3 să volnicească

volnici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicesc, imperf. 3 sg. volnicea; conj. prez. 3 sg. și pl. volnicească

volnic (înv.) adj. m., pl. volnici; f. volnică, pl. volnice

volnic (înv.) adj. m., pl. volnici; f. volnică, pl. volnice

volnic adj. m., pl. volnici; f. sg. volnică, pl. volnice

VOLNICI vb. v. accepta, admite, canoni, căzni, chinui, concepe, dezrobi, elibera, emancipa, forța, frământa, îngădui, libera, munci, necăji, osteni, permite, răbda, salva, scăpa, scoate, sforța, sili, strădui, suferi, suporta, tolera, trudi, zbate, zbuciuma.

volnici vb. v. ACCEPTA. ADMITE. CANONI. CĂZNI. CHINUI. CONCEPE. DEZROBI. ELIBERA. EMANCIPA. FORȚA. FRĂMÎNTA. ÎNGĂDUI. LIBERA. MUNCI. NECĂJI. OSTENI. PERMITE. RĂBDA. SALVA. SCĂPA. SCOATE. SFORȚA. SILI. STRĂDUI. SUFERI. SUPORTA. TOLERA. TRUDI. ZBATE. ZBUCIUMA.

VOLNIC adj. v. abuziv, arbitrar, autonom, chemat, competent, despotic, excesiv, independent, îndreptățit, liber, neatârnat, samavolnic, samavolnicesc, silnic, suveran.

volnic adj. v. ABUZIV. ARBITRAR. AUTONOM. CHEMAT. COMPETENT. DESPOTIC. EXCESIV. INDEPENDENT. ÎNDREPTĂȚIT. LIBER. NEATÎRNAT. SAMAVOLNIC. SAMAVOLNICESC. SILNIC. SUVERAN.