16 definiții pentru arbitrar (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arbitrár, ~ă [At: (a. 1848) URICARIUL X, 1/9/ V: (înv) ~iu (pl: -iuri), ~ie / Pl: ~i, ~e / E: fr arbitraire, lat arbitrarius] 1 a Care pornește dintr-o hotărâre individuală, fără a ține cont de părerea altora, de adevăr etc. Si: abuziv. 2 av Samavolnic. 3 a (Mat; îs) Cantitate ~ă Cantitate căreia i se atribuie o valoare oarecare. 4 a Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 5 a (Mat; d. constante, numere, funcții etc.) Care este ales la întâmplare Si: oarecare. 6-7 sn Faptă, acțiune, situație arbitrară (1,4). 8 sn (Jur) Judecată proprie liberă, nesupusă nici unui articol de lege.

ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj. Care pornește dintr-o hotărîre luată după propria apreciere sau după bunul plac al cuiva, fără a ține seamă de părerea altuia; samavolnic. Paginile istoriei Moldovei și Valahiei, de vor fi scrise de o mînă tare, nepărtinitoare și independentă, vor fi pline de actele arbitrare ale acestor noi despoți [fanarioții]. BĂLCESCU, O. I 71. ◊ (Substantivat) Negînd existența unor legi obiective ale vieții sociale în socialism, unii economiști au susținut că statul poate «să creeze», «să transforme» legile economice ale socialismului. În fond, această concepție duce la admiterea anarhiei și a fatalismului în viața socială, la arbitrar și aventură în politică. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 52. ♦ (Făcut) la întîmplare, fără nici un sistem; întîmplător. Marx a dovedit că societatea se dezvoltă potrivit anumitor legi obiective, care acționează independent de voința oamenilor; prin aceasta istoria societății a încetat de a mai fi o îngrămădire arbitrară și haotică de fapte și întîmplări și s-a transformat într-o știință. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2608.

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia; samavolnic. ♦ (Făcut) la întâmplare; întâmplător. – Fr. arbitraire (lat. lit. arbitrarius).

ARBITRÁR, -Ă adj. 1. (Făcut) la întâmplare. 2. (Făcut) după bunul plac; samavolnic. [< fr. arbitraire, cf. lat. arbitrarius].

ARBITRÁR, -Ă I. adj. 1. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic. 2. (făcut) la întâmplare. II. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I). (< fr. arbitraire, lat. arbitrarius)

ARBITRÁR ~ă (~i, ~e) 1) (despre oameni) Care acționează după bunul plac, neluând în seamă pe nimeni. 2) Care este făcut la întâmplare. [Sil. -bi-trar] /<fr. arbitraire, lat. arbitrarius

arbitrar a. care nu ascultă de nici o lege: putere arbitrară. ║ n. putere despotică, act ilegal al guvernului. ║ adv. după bunul plac.

*arbitrár, -ă adj. (lat. arbitrarius; fr. arbitraire). Care nu știe de lege, despotic, samovolnic: guvern arbitrar. Adv. În mod arbitrar, autoritar, turcește: a proceda arbitrar. S. n., pl. urĭ. Despotizm, samovolnicie. (Rar și arbitrarietate, format ca contrarietate, varietate). V. ucaz.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arbitrár1 (după bunul plac) (-bi-trar) adj. m., pl. arbitrári; f. arbitráră, pl. arbitráre

arbitrár (după bunul plac) adj. m. (sil. -trar), pl. arbitrári; f. sg. arbitráră, pl. arbitráre

arbitrar («după bunul plac»)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARBITRÁR adj., adv. 1. adj. v. abuziv. 2. adv. v. abuziv. 3. adj. întâmplător. (O alegere ~.)

ARBITRAR adj., adv. 1. adj. abuziv, despotic, excesiv, samavolnic, samavolnicesc, silnic, (înv.) volnic. (O măsură ~.) 2. adv. abuziv, samavolnicește. (Procedează ~.) 3. adj. întîmplător. (O alegere ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ARBITRÁR, -Ă adj. (< fr. arbitraire, cf. lat. arbitrarius): în sintagma caracter arbitrar (al semnuiui lingvistic) – v. semn lingvistic.

Intrare: arbitrar (adj.)
arbitrar1 (adj.) adjectiv
  • silabație: ar-bi-trar
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arbitrar
  • arbitrarul
  • arbitraru‑
  • arbitra
  • arbitrara
plural
  • arbitrari
  • arbitrarii
  • arbitrare
  • arbitrarele
genitiv-dativ singular
  • arbitrar
  • arbitrarului
  • arbitrare
  • arbitrarei
plural
  • arbitrari
  • arbitrarilor
  • arbitrare
  • arbitrarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

arbitrar (adj.)

  • 1. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: abuziv samavolnic un exemplu
    exemple
    • Paginile istoriei Moldovei și Valahiei, de vor fi scrise de o mînă tare, nepărtinitoare și independentă, vor fi pline de actele arbitrare ale acestor noi despoți [fanarioții]. BĂLCESCU, O. I 71.
      surse: DLRLC
  • 2. Care este făcut, ales etc. la întâmplare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: întâmplător un exemplu
    exemple
    • Marx a dovedit că societatea se dezvoltă potrivit anumitor legi obiective, care acționează independent de voința oamenilor; prin aceasta istoria societății a încetat de a mai fi o îngrămădire arbitrară și haotică de fapte și întîmplări și s-a transformat într-o știință. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2608.
      surse: DLRLC

etimologie: