vólnic, -ă, volnici, -ce, adj. (înv.) Liber; slobod (de a face ceva), autonom: „Iară cine să va ispiti a loa-o dela svîntul hram a lui S. Nicolae, să o vândă, au dinu feciori miei, au din fraț cineva, să nu fie volnic nime” (Bârlea, 1909: 60; doc. din 1619). – Din sl. volĭnǔ (Scriban, DEX).