volnic, -ă adj. 1 (înv., pop.; despre oameni) Care are posibilitatea de a hotărî, de a acționa după propria sa voință sau dorință; liber. Rămîne păcătosul volnic în toate păcatele și slobod în toate răutățile (VARL.). 2 (înv.; despre oameni) Care are drepturi politice și cetățenești depline, care se bucură de independență individuală și cetățenească; (despre țări, popoare) care este neatîrnat, nestăpînit și neexploatat de alt popor sau stat. Țara Moldovei... este volnică, că turcilor îi închinată, nu-i luată cu sabia (NEC.). 3 (înv.; ca determ. al verbului „a fi”; urmat de un inf. sau conjunct, ori, rar, de determ. introduse prin „de”, „la”) Care are dreptul, căruia i se permite; care este autorizat, îndreptățit să... Domnul pre boieri să nu fie volnic a-i pierde, orice greșală ar face, fără sfatul tuturor (NEC.). 4 (înv.; despre acțiuni, stări etc.) Care are loc, care se desfășoară fără nici un fel de restricții; care este conform voinței cuiva. La asemenea viață volnică și voinicească se prinseră a năzui cu dor toți românii din Ardeal (ODOB.). ♦ (adv.) De bună voie, în mod voluntar. Te rugăm din partea tutulor în deobște să priimești volnic și bucuros această sarcină (ODOB.). 5 (înv., reg.) Care stăpînește, care conduce; care este de vază. ◊ (subst.) Mai apoi ieșind Iehonia împăratul și împărăteasa și scopiții și tot volnicul și meșterul și legatul den Ierusalim (BIBLIA 1688). ◊ (adv.) Luînd din mînă-i volnic luminarea O lipi de-o piatră (COȘB.). 6 (înv., reg.; urmat de determ. introduse prin „să” sau „de”; în opoz. cu „nevolnic”) Care este capabil să... (sau de...), care este în stare să... (sau de...). Nu-i volnic de nimic (PER.). • pl. -ci, -ce. /<sl. veche вольнъ.