opțiuni
  • info

15 definiții pentru îndreptăți

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDREPTĂȚI, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

ÎNDREPTĂȚI, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

îndreptăți vt [At: AMIRAS, ap. LET. III, 111/16 / Pzi: ~țesc / E: în- + dreptate] 1 A da cuiva dreptul la ceva Si: a autoriza, (înv) a îndreptai, a îndritui. 2 A justifica ceva. 3 A face dreptate. 4 (Rar) A declara nevinovăția cuiva.

ÎNDREPTĂȚI, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva, a justifica (ceva), a autoriza. Boala de care suferă îl îndreptățește la un concediu medical. ▭ Nu numai că umblați să-i cocoloșiți pe ucigași, ci sînteți la un pas de a le îndreptăți fapta. CAMIL PETRESCU, O. II 496. De altmintrelea [omul] își îndreptățea pe deplin numele-i, tot așa de zburlit ca și dînsul. HOGAȘ, DR. II 5.

A ÎNDREPTĂȚI ~esc tranz. 1) A face să fie în drept de a realiza ceva; a autoriza. 2) (acțiuni, opinii etc.) A considera ca just, legitim; a justifica; a motiva. ~ o faptă. 3) (persoane) A considera nevinovat; a dezvinovăți; a dezvinui; a disculpa; a justifica. /în + dreptate

îndreptățì v. 1. a da dreptate, a justifica; 2. a da dreptul, a autoriza.

îndreptățésc v. tr. (d. dreptate). Daŭ drept, autorizez: sărăcia nu te îndreptățește să furĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îndreptăți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățesc, 3 sg. îndreptățește, imperf. 1 îndreptățeam; conj. prez. 1 sg. să îndreptățesc, 3 să îndreptățească

îndreptăți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățesc, imperf. 3 sg. îndreptățea; conj. prez. 3 să îndreptățească

îndreptăți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățesc, imperf. 3 sg. îndreptățea; conj. prez. 3 sg. și pl. îndreptățească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNDREPTĂȚI vb. v. apăra, dezvinovăți, disculpa, justifica, scuza.

ÎNDREPTĂȚI vb. 1. v. justifica. 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)

ÎNDREPTĂȚI vb. 1. a justifica, a motiva, (livr.) a legitima. (Toate acestea ~ hotărîrea lui.) 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)

îndreptăți vb. v. APĂRA. DEZVINOVĂȚI. DISCULPA. JUSTIFICA. SCUZA.

A îndreptăți ≠ a acuza, a învinui

A (se) îndreptăți ≠ a (se) învinovăți, a (se) învinui, a nedreptăți

Intrare: îndreptăți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndreptăți
  • ‑ndreptăți
  • îndreptățire
  • ‑ndreptățire
  • îndreptățit
  • ‑ndreptățit
  • îndreptățitu‑
  • ‑ndreptățitu‑
  • îndreptățind
  • ‑ndreptățind
  • îndreptățindu‑
  • ‑ndreptățindu‑
 singular plural
  • îndreptățește
  • ‑ndreptățește
  • îndreptățiți
  • ‑ndreptățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndreptățesc
  • ‑ndreptățesc
 (să)
  • îndreptățesc
  • ‑ndreptățesc
  • îndreptățeam
  • ‑ndreptățeam
  • îndreptății
  • ‑ndreptății
  • îndreptățisem
  • ‑ndreptățisem
a II-a (tu)
  • îndreptățești
  • ‑ndreptățești
 (să)
  • îndreptățești
  • ‑ndreptățești
  • îndreptățeai
  • ‑ndreptățeai
  • îndreptățiși
  • ‑ndreptățiși
  • îndreptățiseși
  • ‑ndreptățiseși
a III-a (el, ea)
  • îndreptățește
  • ‑ndreptățește
 (să)
  • îndreptățească
  • ‑ndreptățească
  • îndreptățea
  • ‑ndreptățea
  • îndreptăți
  • ‑ndreptăți
  • îndreptățise
  • ‑ndreptățise
plural I (noi)
  • îndreptățim
  • ‑ndreptățim
 (să)
  • îndreptățim
  • ‑ndreptățim
  • îndreptățeam
  • ‑ndreptățeam
  • îndreptățirăm
  • ‑ndreptățirăm
  • îndreptățiserăm
  • ‑ndreptățiserăm
  • îndreptățisem
  • ‑ndreptățisem
a II-a (voi)
  • îndreptățiți
  • ‑ndreptățiți
 (să)
  • îndreptățiți
  • ‑ndreptățiți
  • îndreptățeați
  • ‑ndreptățeați
  • îndreptățirăți
  • ‑ndreptățirăți
  • îndreptățiserăți
  • ‑ndreptățiserăți
  • îndreptățiseți
  • ‑ndreptățiseți
a III-a (ei, ele)
  • îndreptățesc
  • ‑ndreptățesc
 (să)
  • îndreptățească
  • ‑ndreptățească
  • îndreptățeau
  • ‑ndreptățeau
  • îndreptățiră
  • ‑ndreptățiră
  • îndreptățiseră
  • ‑ndreptățiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndreptăți, îndreptățescverb

  • 1. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: autoriza justifica îndreptui îndritui
    • format_quote Boala de care suferă îl îndreptățește la un concediu medical. DLRLC
    • format_quote Nu numai că umblați să-i cocoloșiți pe ucigași, ci sînteți la un pas de a le îndreptăți fapta. CAMIL PETRESCU, O. II 496. DLRLC
    • format_quote De altmintrelea [omul] își îndreptățea pe deplin numele-i, tot așa de zburlit ca și dînsul. HOGAȘ, DR. II 5. DLRLC
etimologie:
  • În + dreptate DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.