AUTORITAR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

autoritar, ~ă [At: D. ZAMFIRESCU, R. 57 / P: a-u~ / Pl: ~i, ~e / E: fr autoritaire] 1-2 av, a (Într-un mod) care impune altora autoritatea (2) sa. 3 a Care nu admite replică. 4 a Care își impune punctul de vedere. 5-6 a Care uzează (și abuzează) de dreptul de a comanda.

*AUTORITAR adj. Care se folosește cu prea multă strășnicie de autoritatea sa: ceea ce-l faoe puțin simpatic este că vrea să fie prea ~ [fr.].

AUTORITAR, -Ă, auroritari, -e, adj. Căruia îi place să uzeze (și uneori să abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispoziții; care găsește satisfacție în faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

AUTORITAR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care caută să-și impună (uneori în mod abuziv) autoritatea sau voința proprie, care nu suferă contrazicere. Te rog... nu mă întrerupe. Dă-mi voie să fiu și eu o dată autoritar cu dumneata. D. ZAMFIRESCU, R. 57. ◊ (Adverbial) Ce-i cu dumneavoastră? îi întreb autoritar. CAMIL PETRESCU, U. N. 322. – Pronunțat: a-u-.

AUTORITAR, -Ă, auroritari, -e, adj. Care caută să-și impună autoritatea sau voința proprie. [Pr.: a-u-] – După fr. autoritaire.

AUTORITAR, -Ă adj. Care vrea să comande totdeauna, care urmărește să-și impună voința, autoritatea. [Cf. fr. autoritaire, it. autoritario].

AUTORITAR, -Ă adj. care uzează de autoritatea sa, care urmărește să-și impună voința. (< fr. autoritaire)

AUTORITAR ~ă (~i, ~e) 1) Care își impune voința, autoritatea. Ton ~. Persoană ~ă. /<fr. autoritaire, it. autoritario

autoritar m. partizan al autorității excesive. ║ a. care are caracterul arbitrarului.

*autoritár, -ă adj. (fr. autoritaire). Care are caracteru autoritățiĭ excesive, arbitrar: om, ordin autoritar. V. ucaz.

autoritar (desp. a-u-) adj. m., pl. autoritari; f. autoritară, pl. autoritare

autoritar (a-u-) adj. m., pl. autoritari; f. autoritară, pl. autoritare

autoritar adj. m. (sil. a-u-), pl. autoritari; f. sg. autoritară, pl. autoritare

AUTORITAR adj. 1. imperativ, poruncitor. (Cu ton ~.) 2. v. voluntar.

AUTORITAR adj. imperativ, poruncitor. (Cu ton ~.)