vicleni [At: PSALT. HUR. 31^r/11 / V: (înv) fi~, hi~, hitl~, vec~, (îvr) hitleani / Pzi: ~nesc / E: viclean] 1 vt (Îvp) A induce în eroare Si: a înșela, (îvr) a vicleșugi (1). 2 vt (Îvp) A abuza de buna-credință (a cuiva) Si: (îvr) a vicleșugi (2). 3 vt (Îvp; rar) A iscodi. 4 vt (Înv) A pângări. 5 vt (Îvp; rar) A fura (1). 6-7 vr (Îvp) A deveni viclean (1-2). 8 vr (Îvp) A se comporta ca un om perfid. 9 vi (Îvp) A complota. 10 vi (Îvp; pex) A face rău cuiva. 11 vi (Înv) A protesta împotriva cuiva sau a ceva. 12 vi (Înv) A vorbi defavorabil despre cineva. 13 vi (Înv) A comite fapte rele. 14 vi (Înv) A păcătui. 15 vt (Îvp; c. i. țări, popoare, conducători etc.) A trăda (pe cineva sau ceva). 16 vt (Îvp; c. i. țări, popoare, conducători etc.) A se răzvrăti (împotriva cuiva). 17 vt (Îvr) A transforma în rău. 18 vt (Îvr; c. i. scrieri) A falsifica conținutul, informațiile.

vicleni vb. IV. (înv., pop.) 1 intr. A se comporta cu viclenie; a unelti, a complota împotriva cuiva. 2 tr. (compl. indică oameni) A înșela buna-credință; a trăda. ♦ A ispiti, a iscodi. 3 tr. A trăda, a vinde (pe cineva sau ceva); a se răzvrăti, a se răscula împotriva cuiva. • prez.ind. -esc. și (înv.) vecleni, hicleni, hecleni vb. IV. /viclean + -i.

VICLENI, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi, a se purta ca un viclean, uneltind (pe ascuns) împotriva cuiva; a-i face cuiva rău (în ascuns). Destul ai viclenit asupra tatălui meu. – Ba n-am viclenit asupra tatălui tău, ci totdeauna m-am luptat în luptă dreaptă. EMINESCU, N. 7. ♦ Refl. A deveni rău, a se înrăi. Lumea s-a viclenit și oamenii au sărăcit. RETEGANUL, P. II 3. 2. Tranz. (învechit) A trăda, a înșela. Dacă vreunul din ei își va vicleni credința, atunci să-l bată – dumnezeu. HASDEU, I. V. 65. Greaca ta, stăpîne... te vinde pre tine și te viclenește. NEGRUZZI, S. II 31. ♦ A ispiti, a iscodi. Se luă, deci, pe lîngă dînsul... viclenindu-l ca să-i afle puterea. ISPIRESCU, L. 279.

A VICLENI ~esc 1. intranz. înv. A fi viclean; a manifesta viclenie. 2. tranz. (persoane) A face să ia un neadevăr drept adevăr (recurgând la viclenii); a induce în eroare; a amăgi; a înșela; a păcăli; a șmecheri /Din viclean

viclenì v. a trăda: te vinde și te viclenește NEGR.

VICLEAN, -Ă, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat). 1. Care se poartă, vorbește fără sinceritate, ascunzându-și adevăratele intenții (reprobabile); fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) șiret, șmecher, isteț. 2. (Pop.) Rău, crud, neîndurător, hain. 3. (Înv.) Care își calcă credința sau cuvântul; necredincios; trădător. ♦ (Rar) Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgân. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, drac. [Var.: (înv.) hiclean, -ă adj.] – Din magh. hitlen.

ficlean, ~ă smf, a vz viclean

fitlean, ~ă smf, a vz viclean

hiclean, ~ă a vz viclean

hitlean, ~ă a vz viclean

veclean, ~ă a vz viclean

vecleni v vz vicleni

viclan, ~ă a vz viclean

viclean, ~ă [At: PSALT. HUR. 3^v/5 / V: (îrg) fi~, hi~ (Pl și: hicleani, hicleane) hitlen, ~lan, (înv) hitl~, vitl~, (reg) fitl~, hăc~, hâc~, iclean~, (îvr) hâtl~, vec~, ~len, vihl~ / Pl: ~eni, ~ene, (îvr) ~i, ~e / E: mg hitlen] 1-2 smf, a (Persoană) care este lipsită de sinceritate, ascunzându-și adevăratele gânduri, sentimente, intenții (răuvoitoare) Si: fățarnic (3-4), ipocrit, prefăcut², perfid, (înv) viclenit² (1), (reg) viclenos (4). 3-4 smf, a (Persoană) care profită de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile (pe căi ocolite) Si: șiret³, (înv) viclenit² (2), (reg) viclenos (5). 5-6 smf, a (Om) abil. 7-8 smf, a (Îvp) (Om) crud (19). 9 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care exprimă viclenie (1) Si: (înv) viclenos (1), viclenit² (5), (asr) viclenesc (1). 10 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care este specific omului viclean (1) Si: (înv) viclenos (2), viclenit² (6), (asr) viclenesc (2). 11 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care, în ciuda aparențelor, este periculos Si: (înv) viclenos (3), viclenit² (7), (asr) viclenesc (3). 12 a (Reg; îs) Gâtlanul cel hi~ sau gâtiță hicleană Trahee. 13 a (Înv; d. unități de măsură) Falsificat² (1). 14 a Care este făcut cu scopul de a înșela. 15 a Care este folosit pentru a întinde o cursă cuiva. 16-17 sm, a (Îvp) (Persoană) care este lipsită de loialitate față de cineva sau de ceva Si: trădător. 18-19 sm, a (Îvp) (Persoană) care nu-și respectă cuvântul. 20 a (Înv) Care demască. 21 a (Înv; d. acte, scrisori etc.) Care este falsificat² (1). 22 a (Înv; d. acte, scrisori etc.) Care este făcut cu scop ostil, subversiv (conținând informații false). 23 a (Îvr) Lipsit de corectitudine. 24-25 sm, a (Pop) (Persoană) care are o atitudine neconformă preceptelor religioase. 26-27 sm, a (Pop) (Persoană) care nu respectă dogmele sau practicile religiei creștine (și are o atitudine insultătoare față de ele) Vz eretic, necredincios, păgân. 28 sfp (Îvr) Fapte imorale. 29 sfp (Îvr) Fapte de om viclean (26). 30 a (D. forțe oculte) Diavolesc (1). 31 a (D. forțe oculte) Malefic. 32 sm Spirit rău. 33 sm Drac (1). 34 a (D. intervale de timp) Care se caracterizează printr-o abundență de fapte rele, de abateri de la preceptele religioase. 35 a (D. intervale de timp) Care inspiră nesiguranță. 36 a (Îvp; îs) Ziua cea ~ă Ziua Judecății de apoi.

viclen, ~ă smf, a vz viclean

viclenesc, ~ească a [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ești / E: viclean + -esc] (Asr) 1-3 Viclean (9-11).

vihlean, ~ă a vz viclean

vitlean, ~ă a vz viclean

vecleni vb. IV. v. vicleni.

viclean, -ă adj. 1 (despre oameni) Care se poartă, vorbește fără sinceritate, ascunzîndu-și adevăratele intenții (reprobabile); care profită de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile; care este fățarnic, ipocrit, perfid. Cum ai putut să mă minți atît de hain, femeie vicleană? (CA. PETR.). ◊ (subst.) Celui tare nu i se poate împotrivi decît cel viclean (SADOV.). ◊ Analog. (despre animale) A umblat mult prin pădure să prindă vicleana vulpe. ◊ Fig. Noaptea umedă și vicleană o pătrunsese pînă în oase (VIN.). ♦ (cu sens atenuat) Care este șiret, șmecher, isteț. Un copil viclean. 2 (despre fizionomia, manifestările etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează viclenie; care este specific omului viclean. Avea tot această tendință vicleană (FIL.). ◊ (adv.) Muierea a zîmbit viclean (VOIC.). ◊ Expr. A ridica cuvinte viclene asupra cuiva v. ridica. 3 (înv., pop.; despre oameni) Care își calcă credința sau cuvîntul dat; care este necredincios; trădător. ♦ Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgîn. Domni vicleni jurau pe spadă Să sfarme sfînta noastră lege (GOGA). ♦ (subst. m.) Duh necurat, drac. ◊ Cel viclean = Satana. • pl. -eni, -ene. și (înv.) hiclean, -ă adj. /<magh. hitlen; viclean, prin hipercorecție.

‡FICLEAN 👉 VICLEAN ...

HICLEAN, -Ă adj. V. viclean.

VICLEAN, -Ă, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poartă, vorbește fără sinceritate, ascunzându-și adevăratele intenții (reprobabile); fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) șiret, șmecher, isteț. 2. (Pop.) Rău, crud, neîndurător, hain. 3. (Înv.) Care își calcă credința sau cuvântul; necredincios; trădător. ♦ (Rar) Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgân. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, drac. [Var.: (înv.) hiclean, -ă adj.] – Din magh. hitlen.

VICLEAN, -Ă, vicleni, -e, adj. 1. Fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat, uneori cu o nuanță de simpatie) șiret, șmecher, isteț. Boier Milescule... ce știi despre cărțile care au fost trimise la Orheieni în chip viclean, ca fiind din partea lui Dumitrașcu-vodă? SADOVEANU, Z. C. 163. Ce interes avut-ai, ce foloase, Ca să m-atragi cu vorbele-ți viclene Prin locurile-acestea dubioase? TOPÎRCEANU, B. 97. Fata babei, vicleană cum era, lua ciurul și fuga în casă la babă și la moșneag, spuind că ea a tors acele fuse. CREANGĂ, P. 284. E sfios ca și copiii, Dar zîmbirea-i e vicleană. EMINESCU, O. I 109. ◊ (Substantivat) Limba celui viclean e mai fină ca pînza păianjenului. DELAVRANCEA, T. 112. 2. Rău, crud, neîndurător, hain. (Fig.) Începuse să fluiere și să geamă un vînt viclean dinspre Dunăre. DUMITRIU, B. F. 149. Zaharia Duhu își spuse că intr-adevăr pe fata lui Alecu Toader Precup o pot pîndi primejdii mai viclene decît ploile și viscolele, împotriva cărora neam de neamul ei au știut să afle adăpost. C. PETRESCU, A. 446. 3. (Învechit și arhaizant) Care își calcă credința; necredincios, trădător. (Substantivat) Dimcea a făcut să cadă capetele viclenilor, lovindu-i numai cîte o singură dată cu o pană de oțel ageră ca un brici. SADOVEANU, F. J. 291. Am tăiat fărîmele scrisoarea și răvășelele viclenei și le-am pus pe jăratecul din cățuie. NEGRUZZI, S. I 66. [Mihai] puse de tăie pe trădătorii Dumitru, Chissar... ca niște vicleni de domnie și stricători de țară. BĂLCESCU, O. II 162. ♦ Fig. Care trădează sau poate trăda. De ce... să nu avem parte să călcăm iarba verde, fără a lăsa după pasul nostru urme viclene. GANE, N. I 205. ♦ Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgîn. Demult, în vremi mai mari la suflet, Erai și tu haiduc, moșnege, Cînd domni vicleni jurau pe spadă Să sfarme sfînta noastră lege. GOGA, P. 17 ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, diavol, drac. Vicleanul pizmuia pacea fetelor și-și vîrî coada. ISPIRESCU, L. 49. – Variantă: (regional) hiclean,-ă (ȘEZ. I 258) adj.

VICLEAN ~eană (~eni, ~ene) (despre persoane) 1) Care, sub masca aparent binevoitoare, ascunde gânduri dușmănoase; perfid; insidios. 2) Care se orientează cu pricepere în orice situații, trăgând foloase; șiret; șmecher; hâtru. 3) înv. Care a renunțat la credința sa; renegat. [Sil. vi-clean] /<ung. hitlen

viclean a. și m. 1. trădător, perfid (sens arhaic): cu viclene jurăminte OD.; 2. șiret, amăgitor; ca un copil viclean EM. [Vechiu-rom. hiclean, hitlean, perfid = ung. HITLEN, lit. fără credință].

ficleán, V. viclean.

fitleán, V. viclean.

hicleán, V. viclean.

hitleán, hitlen, V. vicl-.

vicleán, -ă adj., pl. enĭ, ene (ung. hitlen, d. hit, credință, și -len, fără). Perfid, fals, înșelător. Cel viclean, diavolu: și ne mîntuĭește de cel viclean! Șiret: vulpe vicleană. – Vechĭ și hitl-, hicl- (și azĭ, în Șez. 3, 15); vitl-. În vest și fitl-, ficl-, icl-.

viclenésc, hicl-, hitl- și ficl- v. tr. Vechĭ. Înșel, tratez cu viclenie: temîndu-se să nu-l ficlenească Moldoveniĭ (Ur. 1, 232). V. intr. Fac viclenie: Cazaciĭ aŭ viclenit (Cost. 1, 318). V. refl. Mă fac viclean. – Și înv- (vest).

vitleán, V. viclean.

vicleni (a ~) (înv., pop.) (vi-cle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenesc, imperf. 3 sg. viclenea; conj. prez. 3 să viclenească

vicleni vb. (sil. -cle-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenesc, imperf. 3 sg. viclenea; conj. prez. 3 sg. și pl. viclenească

viclean (desp. vi-clean) adj. m., pl. vicleni; f. vicleană, pl. viclene

viclean (vi-clean) adj. m., pl. vicleni; f. vicleană, pl. viclene

viclean adj. m. (sil. -clean), pl. vicleni; f. sg. vicleană, pl. viclene

viclean.

viclean (-nă), adj. – 1. (Înv.) Perfid, ipocrit. – 2. (Înv.) Fals, înșelător. – 3. Șiret, șmecher. – 4. (S. m.) Diavolul. – Var. înv. hiclean, hitlean, și der. Mag. hitlen (Cihac, II, 538; Gáldi, Dict., 98). Sec. XVI. – Der. vicleni, vb. (a trăda, a înșela; refl., a unelti împotriva cuiva, a trece la inamic), cuvînt înv.; viclenie, s. f. (trădare; șiretenie, răutate; falsitate, înșelăciune; șmecherie); vicleșug (var. înv. viclenșug), s. n. (trădare; șiretlic, înșelăciune), din mag. hitlénseg. Din rom. provine rut. chytjanecĭ „ușuratic” (Candrea, Elemente, 409).

VICLENI vb. v. înșela, trăda.

vicleni vb. v. ÎNȘELA. TRĂDA.

VICLEAN adj., s. v. necredincios, păgân.

VICLEAN adj., s. 1. adj. v. ipocrit. 2. s. v. ipocrit. 3. adj. v. perfid. 4. adj. v. șmecher. 5. adj. abil, șiret, șmecher, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acțiuni.)

VICLEAN adj. v. adulter, infidel, nefidel.

VICLEANUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

viclean adj. v. ADULTER. INFIDEL. NEFIDEL.

viclean adj., s. v. NECREDINCIOS. PĂGÎN.

VICLEAN adj., s. 1. adj. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (Atitudine ~.) 2. s. fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, (livr.) fariseu, (reg.) proclet, (înv.) telpiz, (fig.) iezuit, tartuf, trombonist. (Mare ~ mai ești!) 3. adj. înșelător, perfid, (livr.) insidios. (O propunere ~.) 4. adj. șiret, șmecher, (înv. și reg.) marghiol, (reg.) șpilăr, (Mold. și Bucov.) hîtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoțoman, pișicher. (E cam ~ dumnealui!) 5. adj. abil, șiret, șmecher, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acțiuni.)

vicleanul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.