VICLENI, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi, a se purta ca un viclean, uneltind (pe ascuns) împotriva cuiva; a-i face cuiva rău (în ascuns). Destul ai viclenit asupra tatălui meu. – Ba n-am viclenit asupra tatălui tău, ci totdeauna m-am luptat în luptă dreaptă. EMINESCU, N. 7. ♦ Refl. A deveni rău, a se înrăi. Lumea s-a viclenit și oamenii au sărăcit. RETEGANUL, P. II 3. 2. Tranz. (învechit) A trăda, a înșela. Dacă vreunul din ei își va vicleni credința, atunci să-l bată – dumnezeu. HASDEU, I. V. 65. Greaca ta, stăpîne... te vinde pre tine și te viclenește. NEGRUZZI, S. II 31. ♦ A ispiti, a iscodi. Se luă, deci, pe lîngă dînsul... viclenindu-l ca să-i afle puterea. ISPIRESCU, L. 279.