2 intrări

40 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus).

tulbure a [At: MINEIUL (1776), 68r1/16 / V: (înv) turb~, (îvr) turbur / Pl: ~ri / E: ml *turbulus cf lat turbulentus] 1 (D. lichide) Lipsit de limpezime Si: tulburat2 (1). 2 (D. ape) Tulburat2 (2). 3 (D. cer) Tulburat2 (3). 4 (D. vreme) Tulburat2 (4). 5 (D. negură, ceață etc.) Prin care nu poate trece lumina Si: opac. 6 Lipsit de lumină Si: întunecat. 7 (D. lumină, culori etc.) Care este neclar Si: vag. 8 (Fig) Care este greu de înțeles Si: confuz, încurcat, nedeslușit. 9 (Fig; d. afaceri) Care este dubios Si: suspect. 10 (Reg; d. ouă) Clocit2 (2). 11 (D. ochi, privire) Lipsit de claritate Si: împăienjenit, tulburat2 (5). 12-13 (Fig) Tulburat2 (6-7). 14 (Fig) Care este nedefinit Si: difuz, nebulos, neclar. 15 (Fig) Lipsit de luciditate. 16 (Pfm; fig) Tulburat2 (8). 17 (Fig; d. situații sociale, politice) Care este nesigur Si: agitat, tulburat2 (10), (înv) neașezat.

TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure.Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus ( = turbidus).

TÚLBURE, tulburi, adj. (Și în forma turbure) 1. (Despre apă și alte lichide, în opoziție cu limpede) Lipsit de transparență, amestecat cu impurități; (despre rîuri, mări, în opoziție cu lin) agitat, învolburat. Deodată se arată Siretul, tulbure, venind mînios, cu albia plină pînă sus. SADOVEANU, O. VII 338. Ne ungem cu leșie tulbure. CREANGĂ, A. 28. Roma arde și furtuna chiuind în ea se scaldă Și frămîntă-n valuri roșii marea turbure și caldă. EMINESCU, O. IV 123. Ea în palme să-ți tot cară Apă turbure ș-amară. ALECSANDRI, P. P. 18. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure v. apă (2). ♦ (Despre cer, p. ext. despre vreme) Întunecat, cețos, posomorît. Cerul era turbure către asfințit. SAHIA, N. 91. Un cer hursuz, tulbure și fără soare sta încremenit deasupra cîmpiilor moarte și pustii. VLAHUȚĂ, O. A. 128. Vremea e turbure, curînd o să tune. NEGRUZZI, S. I 58. ♦ Fig. Difuz; vag, neclar. Un întunerec turbure acoperă munții. BOGZA, C. O. 63. Făclia arunca o lumină turbure. EMINESCU, N. 52. ♦ (În opoziție cu clar, logic) Greu de înțeles, confuz, zăpăcit, încurcat. Înțelegerea lui Isidor Abramovici deveni turbure. SAHIA, N. 86. 2. (Despre ochi, privire, vedere) Lipsit de limpezime, de claritate; împăienjenit. Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stăpîne, În fața strălucirii tale. GOGA, P. 5. În colțul ochilor verzi, tulburi, ai moșneagului străluceau două picături de argint. MIRONESCU, S. A. 34. Și ochii ei sînt tulburi. COȘBUC, P. II 198. ◊ (Adverbial) Tudor privi tulbure la bătrîn. Se trase într-un colț, dădu cu apă rece pe ochi, apoi se așeză pe un scăunaș. SADOVEANU, O. VII 65. 3. Fig. (Despre stări sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat. Atmosfera era încă tulbure și nu trecuse de la revoluție decît doi ani și ceva. SAHIA, U.R.S.S. 79. ♦ (Despre stări psihice) Frămîntat, zbuciumat, neliniștit. Cu cîteva cuvinte, Caragiale zugrăvește o întreagă stare sufletească, o stare tulbure și dureroasă. GHEREA, ST. CR. II 137. – Variantă: túrbure adj.

TÚLBURE ~i adj. (în opoziție cu limpede) 1) (despre lichide) Care este lipsit de transparență; amestecat cu impurități. 2) (despre cer, vreme) Care este întunecat din cauza îngrămădirii norilor; posomorât; mohorât. 3) (despre ochi, privire) Care este lipsit de luciditate; împăienjenit; cețos; neguros. 4) fig. (despre vorbire, gânduri etc.) Care nu se deslușește; greu de înțeles. 5) fig. (despre situații sociale, politice) Care se caracterizează prin frământări sociale, criză. /<lat. turbulus

TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat.Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare).

TURBURÁ vb. I v. tulbura.

tulbura [At: COD. VOR. 154/12 / V: (înv) turb~ / Pzi: tulbur / E: ml *turbulare] 1-2 vtr A face ca un lichid să-și piardă sau a-și pierde limpezimea. 3 vr (D. ape) A se învolbura. 4 vt (Înv; fig; c. i. limba) A amesteca cuvinte din diferite limbi. 5 vr (D. cer) A se acoperi cu nori Si: a se înnora, a se întuneca. 6 vr (D. vreme) A se schimba în rău Si: a se posomori, a se strica. 7 vr (D. ochi sau vedere) A-și pierde claritatea Si: a se împăienjeni, (îvr) a se turba (3). 8-9 vtr (Fig) A face să-și piardă sau a-și pierde liniștea Si: a (se) agita, a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști, a răscoli. 10 vt (Fig) A excita (3). 11-12 vtr (Fig) A (se) supăra foarte tare Si: a se mânia. 13-14 vtr (Fig) A face să-și piardă sau a-și pierde judecata limpede, normală Si: a (se) întuneca, a (se) zăpăci. 15 vr (Înv; fig) A se răzvrăti. 16 vt (Înv; fig) A pedepsi. 17 vt (Fig) A incomoda într-o activitate Si: a deranja, a perturba, a stânjeni, a stingheri. 18 vt (Înv; fig) A strica ordinea. 19-20 vtr (Pfm; fig) A (se) mișca. 21 vt (Înv; fig; c. i. un traseu) A face să se piardă Si: a șterge. 22 vt A deranja cursul normal, funcționarea normală Si: a deregla.

turbure2 sf [At: DRLU / E: mg turbolya, turbulya] (Bot; reg) 1 Hasmațuchi (1) (Anthriscus cerefolium). 2 (Îc) ~-sălbatică Hasmațuchi (2) (Anthriscus silvestris).

TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat.Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat. *turbulare ( < turbare).

TÚRBURE adj. v. tulbure.

TULBURÁ, túlbur, vb. I. (Și în forma turbura) 1. Tranz. (Cu privire la apă și la alte lichide) A face să fie tulbure (agitînd, amestecînd cu alte substanțe, îndeosebi cu impurități). Un mistreț odată tulburase rîul unde calul... Merse de bău. BOLINTINEANU, O. 194. Cerui apă de izvor, Ea mi-o tulbură cu dor. ALECSANDRI, P. P. 237. Unde vede apă rece, Ea o tulbură și trece. id. ib. 264. 2. Refl. (Despre ape) A deveni tulbure, a se agita, a se răscoli, a se învolbura. Livezi verzi să vestejea, Ape reci să tulbura. Văi adînci că răsuna. ȘEZ. II 78. ◊ Fig. De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu... Trece peste mine un vîrtej mare. SADOVEANU, O. VII 55. Oastea vizirului se tulbură toată, năpădită ca de-o furtună. VLAHUȚĂ, R. P. 25. ◊ Tranz. Izvoarele își tulburau adîncul, ca să-și azvîrle afară undele lor. EMINESCU, N. 5. ♦ (Despre cer) A se acoperi de nori, a se înnora; (despre vreme) a se posomorî, a se întuneca. Într-adevăr, să tulbură vremea, grăi gospodina grăbit. Trebuie să ne mutăm în casă. SADOVEANU, B. 25. Paparudă rudă, Vino de mă udă, Cu urcioru cioru Să se turbure ceru. POP. 3. Tranz. A face ca cineva să-și piardă liniștea, cumpătul; a neliniști, a emoționa, a îngrijora. Nu cinstea și inima lui Badea îl tulburau pe Constantin, ci prietenia cu Mușat. GALACTION, O. I 141. O nouă problemă gravă i se ivi acum și îl tulbura adînc. CAMIL PETRESCU, N. 29. Apropierea ei îl tulbura. REBREANU, R. I 244. ◊ Refl. Simțea că se turbură din ce în ce mai tare. DUMITRIU, N. 179. Simt însă că mă turbur. Că altcineva vorbește, înaintea mea, la o altă groapă. SAHIA, N. 121. Cătă asupra domniței cu ochi galeși, dar tot pe furiș, și o văzu că se turburase. ISPIRESCU, L. 240. ♦ (Cu privire la facultățile sau simțurile omului) A zăpăci, a întuneca. Nu mai pălăvrăgi. Nu mai turbura mintea băiatului. STANCU, D. 252. Zvonul nu-mi tulburase auzul. SADOVEANU, Î. A. 85. Lacrimi de ciudată fericire îmi tulburau vederea. GALACTION, O. I 102. De-mi turburi gîndul cu-ale tale gînduri mici, te gonesc de lîngă mine. EFTIMIU, Î. 22. ◊ Refl. Lui Harap-Alb i se tulburau mințile, uitîndu-se la fată. CREANGĂ, P. 275. ♦ Refl. (Rar) A se enerva, a se agita. Cum mă vor vedea [nebunii], toți să vor turbura atît, încît spitalul să va amesteca. GOLESCU, Î. 56. 4. Tranz. A scoate din fire; a supăra foarte tare; a mînia. Ana... învinsă și oareșicum umilită de-atîta răbdare și bunătate pe care nu izbutise s-o tulbure, sfîrși prin a înțelege ș-a se căi. VLAHUȚĂ, O. A. III 37. Simt că mînia mă turbură!... Pot să te omor lîngă acest corp. BOLINTINEANU, O. 466. ◊ Refl. Văzînd așa mare obrăznicie, pe de o parte i-a venit a rîde, iară pe de alta se turbură grozav. CREANGĂ, P. 83. Cum să nu mă tulbur... dacă m-o lăsat în mijlocul drumului. ALECSANDRI, T. I 119. ♦ A chinui. Tare m-a mai turburat cu răutatea și nebunia ei. DUMITRIU, N. 121. 5. Tranz. A deranja, a stingheri, a incomoda; a strica. Petrecea o viață liniștită între tîrgoveții de acolo; nu-l tulbura nimeni și nu stîrnea nici o tulburare nimănui. SADOVEANU, N. P. 317. De ce însă să turbure această ultimă seară. C. PETRESCU, Î. I 11. Nu i-a prea plăcut... că i-au turburat tabietul. CARAGIALE, O. III 45. – Variantă: turburá vb. I.

A SE TULBURÁ mă túlbur intranz. 1) (despre lichide) A deveni tulbure; a pierde limpezimea. 2) (despre timp) A se schimba din bine în rău; a se strica. 3) (despre persoane) A cădea pradă unor emoții puternice. 4) (despre ape) A se mișca în valuri mari; a se agita; a se zbuciuma. 5) (despre vedere, minte etc.) A pierde din proprietatea de a percepe clar realitatea înconjurătoare; a se întuneca. /<lat. turbulare

A TULBURÁ túlbur tranz. 1) A face să se tulbure. 2) fig. A îndemna la acțiuni dușmănoase; a instiga. /<lat. turbulare

tulburà v. V. turburà: (munții) apele ’și tulburau AL.

turburà v. (activ) 1. a face turbure: a turbura apa; 2. a cauza o agitațiune violentă: viscolul turbură aerul; 3. a cauza turburare, dezordine: a turbura pacea publică; 4. a semăna vrajbă: a turbura o familie; 5. a suspenda, a distruge facultățile sufletului: asta i-a turburat mintea, judecata; 6. a întrerupe: a turbura o convorbire. ║ (reciproc) 1. a deveni turbure: cerul s’a turburat; 2. fig. a simți o tulburare a minții, a-și pierde cumpătul: oratorul s’a turburat. [Lat. *TURBURARE (tras din TURBARE)].

turbure a. 1. care nu e limpede: apă turbure; 2. fig. întunecat: în turburea ’mpărăție a umbrelor EM. [Lat. *TURBULUS = TURBIDUS]. ║ adv. nedeslușit: a vedea turbure. ║ m. Bot. asmaciuc.

arată toate definițiile

Intrare: tulbure
tulbure adjectiv
adjectiv (A89)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tulbure
  • tulburele
  • tulbure
  • tulburea
plural
  • tulburi
  • tulburii
  • tulburi
  • tulburile
genitiv-dativ singular
  • tulbure
  • tulburelui
  • tulburi
  • tulburii
plural
  • tulburi
  • tulburilor
  • tulburi
  • tulburilor
vocativ singular
plural
turbure adjectiv
adjectiv (A89)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turbure
  • turburele
  • turbure
  • turburea
plural
  • turburi
  • turburii
  • turburi
  • turburile
genitiv-dativ singular
  • turbure
  • turburelui
  • turburi
  • turburii
plural
  • turburi
  • turburilor
  • turburi
  • turburilor
vocativ singular
plural
Intrare: tulbura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tulbura
  • tulburare
  • tulburat
  • tulburatu‑
  • tulburând
  • tulburându‑
singular plural
  • tulbură
  • tulburați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tulbur
(să)
  • tulbur
  • tulburam
  • tulburai
  • tulburasem
a II-a (tu)
  • tulburi
(să)
  • tulburi
  • tulburai
  • tulburași
  • tulburaseși
a III-a (el, ea)
  • tulbură
(să)
  • tulbure
  • tulbura
  • tulbură
  • tulburase
plural I (noi)
  • tulburăm
(să)
  • tulburăm
  • tulburam
  • tulburarăm
  • tulburaserăm
  • tulburasem
a II-a (voi)
  • tulburați
(să)
  • tulburați
  • tulburați
  • tulburarăți
  • tulburaserăți
  • tulburaseți
a III-a (ei, ele)
  • tulbură
(să)
  • tulbure
  • tulburau
  • tulbura
  • tulburaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • turbura
  • turburare
  • turburat
  • turburatu‑
  • turburând
  • turburându‑
singular plural
  • turbură
  • turburați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • turbur
(să)
  • turbur
  • turburam
  • turburai
  • turburasem
a II-a (tu)
  • turburi
(să)
  • turburi
  • turburai
  • turburași
  • turburaseși
a III-a (el, ea)
  • turbură
(să)
  • turbure
  • turbura
  • turbură
  • turburase
plural I (noi)
  • turburăm
(să)
  • turburăm
  • turburam
  • turburarăm
  • turburaserăm
  • turburasem
a II-a (voi)
  • turburați
(să)
  • turburați
  • turburați
  • turburarăți
  • turburaserăți
  • turburaseți
a III-a (ei, ele)
  • turbură
(să)
  • turbure
  • turburau
  • turbura
  • turburaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tulbure turbure

  • 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: limpede diminutive: tulburel (adj.) attach_file 3 exemple
    exemple
    • Deodată se arată Siretul, tulbure, venind mînios, cu albia plină pînă sus. SADOVEANU, O. VII 338.
      surse: DLRLC
    • Ne ungem cu leșie tulbure. CREANGĂ, A. 28.
      surse: DLRLC
    • Ea în palme să-ți tot cară Apă turbure ș-amară. ALECSANDRI, P. P. 18.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împăienjenit attach_file 4 exemple
    exemple
    • Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stăpîne, În fața strălucirii tale. GOGA, P. 5.
      surse: DLRLC
    • În colțul ochilor verzi, tulburi, ai moșneagului străluceau două picături de argint. MIRONESCU, S. A. 34.
      surse: DLRLC
    • Și ochii ei sînt tulburi. COȘBUC, P. II 198.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Tudor privi tulbure la bătrîn. Se trase într-un colț, dădu cu apă rece pe ochi, apoi se așeză pe un scăunaș. SADOVEANU, O. VII 65.
      surse: DLRLC
  • 3. figurat Despre situații sociale, politice:
    exemple
    • Atmosfera era încă tulbure și nu trecuse de la revoluție decît doi ani și ceva. SAHIA, U.R.S.S. 79.
      surse: DLRLC

etimologie:

tulbura turbura

  • 1. tranzitiv A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: limpezi attach_file 4 exemple
    exemple
    • Un mistreț odată tulburase rîul unde calul... Merse de bău. BOLINTINEANU, O. 194.
      surse: DLRLC
    • Cerui apă de izvor, Ea mi-o tulbură cu dor. ALECSANDRI, P. P. 237.
      surse: DLRLC
    • Unde vede apă rece, Ea o tulbură și trece. ALECSANDRI, P. P. 264.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Vinul s-a tulburat.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. reflexiv (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca.
      exemple
      • Paparudă rudă, Vino de mă udă, Cu urcioru cioru Să se turbure ceru. POP.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. (Despre vreme) A se posomorî, a se strica.
        surse: DEX '09 DLRLC sinonime: posomorî strica attach_file un exemplu
        exemple
        • Într-adevăr, să tulbură vremea, grăi gospodina grăbit. Trebuie să ne mutăm în casă. SADOVEANU, B. 25.
          surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea.
    surse: DEX '98 DEX '09 attach_file 4 exemple
    exemple
    • Livezi verzi să vestejea, Ape reci să tulbura. Văi adînci că răsuna. ȘEZ. II 78.
      surse: DLRLC
    • figurat De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu... Trece peste mine un vîrtej mare. SADOVEANU, O. VII 55.
      surse: DLRLC
    • figurat Oastea vizirului se tulbură toată, năpădită ca de-o furtună. VLAHUȚĂ, R. P. 25.
      surse: DLRLC
    • Izvoarele își tulburau adîncul, ca să-și azvîrle afară undele lor. EMINESCU, N. 5.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv tranzitiv figurat A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști.
    exemple
    • Nu cinstea și inima lui Badea îl tulburau pe Constantin, ci prietenia cu Mușat. GALACTION, O. I 141.
      surse: DLRLC
    • O nouă problemă gravă i se ivi acum și îl tulbura adînc. CAMIL PETRESCU, N. 29.
      surse: DLRLC
    • Apropierea ei îl tulbura. REBREANU, R. I 244.
      surse: DLRLC
    • Simțea că se turbură din ce în ce mai tare. DUMITRIU, N. 179.
      surse: DLRLC
    • Simt însă că mă turbur. Că altcineva vorbește, înaintea mea, la o altă groapă. SAHIA, N. 121.
      surse: DLRLC
    • Cătă asupra domniței cu ochi galeși, dar tot pe furiș, și o văzu că se turburase. ISPIRESCU, L. 240.
      surse: DLRLC
    • 3.1. A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: agita enerva mânia supăra antonime: calma attach_file 5 exemple
      exemple
      • Cum mă vor vedea [nebunii], toți să vor turbura atît, încît spitalul să va amesteca. GOLESCU, Î. 56.
        surse: DLRLC
      • Ana... învinsă și oareșicum umilită de-atîta răbdare și bunătate pe care nu izbutise s-o tulbure, sfîrși prin a înțelege ș-a se căi. VLAHUȚĂ, O. A. III 37.
        surse: DLRLC
      • Simt că mînia mă turbură!... Pot să te omor lîngă acest corp. BOLINTINEANU, O. 466.
        surse: DLRLC
      • Văzînd așa mare obrăznicie, pe de o parte i-a venit a rîde, iară pe de alta se turbură grozav. CREANGĂ, P. 83.
        surse: DLRLC
      • Cum să nu mă tulbur... dacă m-o lăsat în mijlocul drumului. ALECSANDRI, T. I 119.
        surse: DLRLC
    • 3.2. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: zăpăci întuneca attach_file 5 exemple
      exemple
      • Nu mai pălăvrăgi. Nu mai turbura mintea băiatului. STANCU, D. 252.
        surse: DLRLC
      • Zvonul nu-mi tulburase auzul. SADOVEANU, Î. A. 85.
        surse: DLRLC
      • Lacrimi de ciudată fericire îmi tulburau vederea. GALACTION, O. I 102.
        surse: DLRLC
      • De-mi turburi gîndul cu-ale tale gînduri mici, te gonesc de lîngă mine. EFTIMIU, Î. 22.
        surse: DLRLC
      • Lui Harap-Alb i se tulburau mințile, uitîndu-se la fată. CREANGĂ, P. 275.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Petrecea o viață liniștită între tîrgoveții de acolo; nu-l tulbura nimeni și nu stîrnea nici o tulburare nimănui. SADOVEANU, N. P. 317.
      surse: DLRLC
    • De ce însă să turbure această ultimă seară. C. PETRESCU, Î. I 11.
      surse: DLRLC
    • Nu i-a prea plăcut... că i-au turburat tabietul. CARAGIALE, O. III 45.
      surse: DLRLC

etimologie: