zbuciumat, ~ă a [At: CANTEMIR, I. I., 121 / Pl: ~ați, ~e / E: zbuciuma] 1 (D. oameni sau d. facultățile lor psihice și intelectuale) Care și-a pierdut liniștea Si: agitat² (2), chinuit (3), consumat³ (2), frământat (5), neliniștit, tulburat², tulbure, (pop) bătut (19), (înv) neodihnit, (îvr) nepăciuit, zbuciumelnic, zguduit (6), zdruncinat (6). 2 (D. viața oamenilor sau d. momente ale existenței lor) Plin de evenimente, de încercări, de greutăți etc. Si: agitat² (4), tumultos. 3 (D. elemente ale naturii) Care se mișcă (sau este mișcat) cu putere într-o parte și într-alta Si: agitat² (3), zbătut (29). 4 (Pex; d. ape curgătoare, torente etc.) Care curge repede, cu spume (izbindu-se de ceva) Si: învârtejit, învolburat, tumultuos (1), zbătut (30), (înv) zbuciumătură. 5 (D. oameni sau colectivități umane) Care se mișcă continuu, grăbit și agitat în jurul cuiva sau a ceva Si: agitat² (1), animat (2), frământat (8), (înv) zbuciumeală.

zbuciumat, -ă adj. 1 (despre oameni) Care este frămîntat, tulburat; care este neliniștit, îngrijorat. Urgisita și zbuciumata lui soție (CR.). ◊ Ext. Se-ndreaptă spre țintirim, tăcut și cu sufletul zbuciumat (SADOV.). ♦ (despre viața oamenilor sau despre momente ale existenței lor) Care este plin de evenimente, de încercări, de greutăți. Compozitorul a avut o viață zbuciumată. 2 (despre elemente ale naturii) Care se mișcă sau este mișcat cu putere într-o parte și într-alta. Zbuciumații arbori par cufundați într-o tristă gîndire (PET.). ♦ Ext. (despre ape curgătoare, torente etc.) Care este agitat, învolburat, tumultuos. Suind pe firul apei zbuciumate... Să ne oprim pe creste cu brădet (LAB.). ◊ Fig. A scris o proză zbuciumată. • pl. -ți, -te. /v. zbuciuma.

ZBUCIUMÁT, -Ă, zbuciumați, -te, adj. 1. Frămîntat, tulburat; neliniștit, îngrijorat. Bardac trăgea nebun, își încorda brațele, cu vinele gîtului întinse peste măsură, cu privirile spăriate, cu inima zbuciumată. SADOVEANU, O. VII 362. Cea din Urmă noapte i-a fost lungă, zbuciumată, plină de gînduri și fără o clipă de somn. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Urgisita și zbuciumata lui soție scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea iriai de pe urmă a ei nădejde. CREANGĂ, P. 99. Și m-a lăsat amărît, zbuciumat și necăjit. ȘEZ. III 23. 2. Care este agitat, care se zbate; tumultos. Clara stătea acasă, senină și frumoasă, fără s-o atingă măcar ideea că la trei sute de metri de casa ei se clătina oceanul, se cumpăneau furtunile... în larguri zbuciumate. GALACTION, O. I 100.

ZBUCIUMÁT, -Ă, zbuciumați, -te, adj. 1. Frămîntat, tulburat; neliniștit, îngrijorat. 2. Agitat; tumultuos. – V. zbuciuma.

ZBUCIUMÁT adj. 1. v. agitat. 2. agitat, frământat, neastâmpărat, neliniștit, nepotolit. (A dus o viață ~.) 3. v. critic. 4. chinuit, consumat, frământat, muncit, necăjit, trudit, (reg.) canonit, (înv.) necăjitor. (Om ~.)

ZBUCIUMAT adj. 1. agitat, clocotitor, frămîntat, fremătător, învolburat, tulburat, tumultuos, (înv.) colcotos, (fig.) răzvrătit. (Ape ~; mare ~.) 2. agitat, frămîntat, neastîmpărat, neliniștit, nepotolit. (A dus o viață ~.) 3. agitat, critic, frămîntat, greu, tulbure. (Vremuri ~.) 4. chinuit, consumat, frămîntat, muncit, necăjit, trudit, (reg.) canonit, (înv.) necăjitor. (Om ~.)