9 intrări

69 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TUI, tuiuri, s. n. (În Evul Mediu) Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu Semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din fostul Imperiu Otoman și din țările vasale lui. – Din tc. tuğ.

tui1 i [At: LEXIC REG. 120 / E: fo] (Reg; rep) Cuvânt cu care se strigă puii la mâncare.

tui3 sn [At: M. COSTIN, O. 44 / Pl: -uri / E: tc tug] (Înv) 1 Semn distinctiv al puterii și al rangului unor demnitari din Imperiul Otoman și din țările vasale lui, reprezentat printr-o lance cu semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf și cu două sau trei cozi albe de cal prinse de ea. 2 (Pex) Steag turcesc cu tui3 (1). 3 (Pan) Ornament în forma unui tui3 (1), care se aplica pe chipul sau pe coiful militarilor.

tui6, tuie a [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ / E: ns cf tehui, hututui, tuieș] (D. persoane) 1 (Olt; Mun) Care este țicnit Si: nebun, smintit, (reg) tuiac (1), tuieș (1). 2 (Olt; Mol) Care este zăpăcit Si: (pfm) aiurit, năuc, (reg) tuiac (2), tuieș (2). 3 (Trs; Mun) Amețit de băutură Si: (reg) tuiac (3).

tui5 vtr [At: LB / Pzi: ~esc / E: tu1] (Reg) 1-2 A (se) tutui1 (1-2).

TUI, tuiuri, s. n. Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din fostul Imperiu Otoman și din țările vasale lui. – Din tc. tuğ.

TUI3, TUIE, tui, adj. (Regional) Tuieș.

TUI2 tuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se tutui. Ba tu!Ba tu! – Ian auzi-i cum se tuiesc! ALECSANDRI, T. I 99.

TUI1, tuiuri, s. n. (Învechit) 1. Steag turcesc alcătuit din două sau trei cozi de cal, lungi și albe, atîrnate de o lance vopsită în roșu, cu semiluna în vîrf (înalții demnitari din imperiu și din țările vasale avînd dreptul, după grad, la un număr fix de astfel de steaguri). Pe ziduri stau rînduite... arme de tot felul, coifuri, zale de fier, tuiuri, iatagane. ODOBESCU, S. A. 85. Cucoane Iorgule, aveți un pașă la masă astăzi?... – Dar, uncheșule; un pașă cu trei tuiuri. ALECSANDRI, T. 1417. Ce te-ai făcut, mare vizir?... Unde-ți sînt voinicii, pașă cu trei tuiuri? RUSSO, O. 34. ♦ Comandant, căpetenie. Rămășiță din această căpitănie s-a mai ținut pînă în vremile mai de curînd și s-a numit «Buciucași» și tuiul ei «Buciuc». BĂLCESCU, O. I 22. 2. Ornament al coifului, făcut din păr de coadă de cal. Mulțimea, încremenită o clipă, izbucnește în huiduieli, urlă în clocot, iar coiful colonelului, cu tui de coadă de cal, se dă speriat înapoi. CAMIL PETRESCU, O. II 257. ◊ (Glumeț) Cînele s-a uitat țintă la stăpîn, ciulind urechile și dînd înștiințare, cu tuiul cozii, că a priceput porunca. SADOVEANU, D. P. 91.

TUI1, tuiuri, s. n. (Înv.) Steag turcesc alcătuit din două sau trei cozi albe de cal, atîrnate de o lance cu semiluna în vîrf, constituind un semn distinctiv al unor înalți demnitari din fostul imperiu otoman și din țările vasale lui. ♦ Comandant, căpetenie. – Tc. tuğ.

TUI3, TUIE, tui, adj. (Reg.) Tuieș. – Din tuieș.

TUI2, tuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) tutui. – Din tu.

TUI ~iuri n. înv. Steag turcesc constând dintr-o lance roșie cu semiluna în vârf, cu cozi albe de cal, prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și al rangului. /<turc. tuğ

2) tuĭ, túĭe (Olt.) și túĭeș, -ă (Mold.) adj. Fam. Șuĭ, țicnit, cam nebun.

1) tuĭ n., pl. urĭ (turc. tuĭ, tugh). Vechĭ. Steag făcut din 2-3 coade de cal albe împletite și purtate pe o suliță roșie cu semiluna în vîrf. Acest steag era semnu autoritățiĭ și comandeĭ militare și a înlocuit steagu conferit la început guvernatorilor de provinciĭ. Sultanu avea șase tuĭurĭ, marele vizir treĭ, beglerbeiĭ și domniĭ româneștĭ cîte doŭă (Șăin.).

TUIA, tuia, s. f. (Bot.) Arborele-vieții. – Din fr. thuya.

TUIA, tuia, s. f. (Bot.) Arborele-vieții. – Din fr. thuya.

ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.

ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.

tuia sf [At: MURNU, O. 81 / S și: thu~, thuya / Pl: ~ / E: gr Θύια, fr thuya] (Bot) Arbore decorativ din familia pinului, cu frunzele de culoare verde-închisă, având coroana piramidală și ramurile întinse orizontal Si: arborele-vieții (Thuja occidentalis).

tuie sf [At: PAMFILE, C. Ț. 187 / V: (reg) tui sn / Pl: tui / E: ns cf toi3] (Mol) Dor accentuat față de cineva sau de ceva Si: patimă.

țoi2 [At: JIPESCU, O. 161 / V: (reg) țui snm / Pl: (1-2) -uri / E: nct] 1-2 sn (Conținutul unui) păhărel având forma unei sticluțe cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu Si: (pop) ciocan (26), (reg) cioflec (3), puțoi, sălic. 3 sn (Arg; îe) A da pe ~ A da pe datorie. 4 sm (Reg; îf țui) Ardei iute.

țui3[1] snm vz țoi2 corectat(ă)

  1. În original, incorect tipărit: țui2 LauraGellner

țui1 i [At: O. BÂRLEA, A. P. I, 340 / E: fo] 1 (Trs) Strigăt prin care i se atrage cuiva atenția să se ferească de o primejdie. 2 (Reg; întărit prin „dă ne”) Cuvânt cu care se alungă măgarul.

TUIA s. f. (Bot.) Arborele vieții, v. arbore. – Variantă: tuie s. f.

TUIE2, tui, s. f. (Regional) Dor fierbinte de ceva; dîrdoră. Pălindu-l pe băiet tuia însuratului, trimete pe mă-sa la împărat să-i ceară fata de nevastă. ȘEZ. VI 13.

ȚOI2, țoiurî, s. n. Păhărel avînd forma unei sticluțe cu gîtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu (v. ciocan); conținutul unui asemenea păhărel. Erau singuri, lîngă țoiurile de spirt verde de secară. DUMITRIU, N. 240. Din mînă în mînă trece țoiul de țuică, ulceaua cu vin. STANCU, D. 234. La o masă de alături, cu un țoi de țuică și cu mîna la falcă, stătea un mușteriu. PAS, Z. IV 247. Mai bine beau eu două țoiuri. SADOVEANU, M. C. 133. – Variantă: țui (SLAVICI, N. I 294) s. n.

TUIA s.f. (Bot.) Arbore decorativ din familia pinului, cu frunzele de culoare verde-închisă, avînd coroana piramidală și ramurile întinse orizontal; arborele vieții. [Pron. tu-ia, pl. invar. / < fr. thuya].

TUIA s. f. arbore decorativ din familia pinului, cu frunzele de culoare verde-închisă, având coroana piramidală și ramurile întinse orizontal; arborele vieții. (< fr. thuya)

TUIA f. Arbore decorativ exotic din familia pinului, cu tulpina înaltă, cu coroana deasă și ramuroasă, cu frunze mici, solzoase; arborele vieții. [G.-D. tuiei] /<fr. thuya

ȚOI2 ~uri n. Păhărel în formă de sticluță, din care se bea țuică. /Orig. nec.

tuiu n. 1. steag făcut din două sau trei coade lungi albe de cal, atârnate de o lance vopsită roșu cu semiluna în vârf și împletite cu măestrie. (Sultanul avea șase tuiuri, Vizirul trei, Domnii români două): unde îți sunt voinicii, Pașo cu trei tuiuri? BĂLC.; 2. unul din atributele Domniei (în Țările române vasale Porții) ce se purtau înaintea Domnului la alaiuri sau când pornia la răsboiu: aprozii purtau sangiacul... și două tuiuri turcești date dela împărăție OD., tuiuri de paradă cu trei cozi lungi de cal AL.; 3. azi, în proverbul (de origină istorică), nu e nici topuz nici tuiu, nu-i nimic de dânsul, n’are nicio putere. [Turc. TUY, coadă de bivol sau de cal, legată de o suliță și având în vârf o ghiulea de aur].

țoiu m. 1. Zool. ciocârleț; 2. pahar (în forma ciocului acestei păsări): un țoiu de rachiu (CAR.). [Cf. țiuì].

țoĭ m. Un fel de cojoaĭcă (cĭocănitoare). N., pl. urĭ. Cĭocan (păhăruț, palicĭ) de rachiŭ saŭ de țuĭcă (Car. VR. 1909, 11, 226). V. palicĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tui (steag turcesc) s. n., pl. tuiuri

tui (steag turcesc) s. n., pl. tuiuri

tuia (arbore) s. f., g.-d. art. tuiei; pl. tuia

țoi2 (păhărel) s. n., pl. țoiuri

tuia (arbore) s. f., g.-d. art. tuiei; pl. tuia

țoi2 (păhărel) s. n., pl. țoiuri

tuia s. f., g.-d art. tuiei; pl. tuia

țoi (păhărel) s. n., pl. țoiuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TUI adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu.

tui adj. v. AIUREA. AIURIT. BEZMETIC. DESCREIERAT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT. ZĂNATIC. ZĂPĂCIT. ZURLIU.

ȚOI s. (reg.) ciocan, (prin Olt.) puțoi. (Un ~ cu țuică.)

TUIA s. (BOT.; Thuja orientalis) arborele-vieții, (rar) tămîie.

ȚOI s. (reg.) ciocan, (prin Olt.) puțoi. (Un ~ cu țuică.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tui (-iesc, -it), vb. – A înnebuni, a scoate din minți. Creație expresivă, probabil în loc de tutui, cf. tut. Nu apare în dicționare; se folosește în Mold., cf. un flăcău zurbagiu în sat tuește pe toți (Ghibănescu). – Der. tueș (var. tuiș), adj. (Mold., nebun).

tui (-iuri), s. n. – Însemn militar turc; care constă într-un anumit număr de cozi de cal (6 pentru sultan, 3 pentru Marele Vizir, 2 pentru domnii din Munt. și Mold.), legate la capătul unei lănci roșii. Tc. tuy (Șeineanu, III, 124), cf. ngr. τούγι, bg., sb. tug.Der. tuigiu, s. m. (fabricant de tuiuri), din tc. tuyci, înv.

tuie s. f. – Plantă exotică (Thuja orientalis, T. occidentalis). Fr. thuja nume științific.

ȚOI2, țoiuri, s. n. ~ (din (și variantă curentă pt.) puțoi [puță + suf. augm. -oi], ca formă abreviată, din motive de bună-cuviință)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tui, tuiesc, vb. tranz. – (reg.) A lovi (Papahagi, 1925). – Creație expresivă, probabil în loc de tutui, cf. tut (DER).

tui, tuiesc, vb. tranz. – 1. A lovi (Papahagi 1925). 2. A înnebuni (pe cineva) (DER). Cf. adj. tui „țicnit, nebun” (Bulgăr 2007). – Creație expresivă (DER).

tuie, tui, s.f. (reg.) dor fierbinte, patimă.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ȚUI subst. o pasare (Păs ) 1. Țui țig. (Sd XI 234). 2. Țuia b. (Hur 320). 3. Țuilă (17 B I 443).

THUJA L., TUIA, ARBORELE VIEȚII, fam. Cupressaceae. Gen orginar din America de N și Asia, 6 specii, arbori sau arbuști rășinoși, monoici, erecți. Frunze, persistente, mici, opuse, solzoase, dispuse imbricat pe 4 rînduri, cu aromă puternică, alipite de lujerii comprimați. Ramurile sînt, pe partea inferioară, verzi, uneori verzi-albăstrui și pot avea dungi albe. Flori unisexuate, mici, terminale sau axilare; cele mascule mici, globuloase, cu filamente scurte, antere cu 6 saci polinici; cele femele dau naștere la conuri alungite, cu solzi opuși, imbricați, 8 rar 12, dintre care 2-6 sînt fertili și 2 (uneori 4) exteriori plus 2 interiori sînt sterili. Fiecare solz cu 1-3 (foarte rar 5) semințe mici, plate.

Thuja occidentalis L. « Tuia ». Specie care înflorește primăvara. Conuri mici, lunguieț-ovate, galbene, erecte, mai tîrziu brune, pendente, iama maronii, la maturitate se deschid, cu 8-10 solzi uscați, pieloși, numai 4 din interior poartă semințe ovate, turtite, aripate. Frunze asemănătoare cu solzii, imbricate, verzi-murdar, iarna devin maronii, cu. o glandă uleioasă, globuloasă. Ramurile, în general, sînt dispuse în plan orizontal. Scoarța, brună-roșiatică, se exfoliază. Coroană alungit-piramidală. Arbore, 18-20 m înălțime

Thuja plicata D. Don, « Tuie gigantică », (syn. T. gigantea Nutt.). Specie cu conuri brune, ovoid-alungit-eliptice, cu 8-10 solzi uscați, dintre care 2-3 perechi cu semințe aripate. Frunze verzi, lucioase, solziforme, imbricate, cu o glandă uleioasă, lunguiață; cele de la partea inferioară a ramurilor cu o pată albă, lunguiață. Arbore conic cu ramuri lungi, îndepărtate, pînă la 65 m înălțime, scoarță lucioasă, maro-închis-roșiatică, pe o tulpină dreaptă, cilindrică. Toate speciile descrise mai sus au numeroase varietăți și soiuri decorative.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a pune țuiul pe batac expr. (intl., înv.) 1. a înceta o acțiune. 2. a renunța la ceva. 3. a se muta, a pleca, a-și schimba domiciliul.

țui, țuiuri s. n. (er.) penis.

Intrare: tui (adj.)
tui3 (adj.) adjectiv
adjectiv (A122)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tui
  • tuiul
  • tuiu‑
  • tuie
  • tuia
plural
  • tui
  • tuii
  • tui
  • tuile
genitiv-dativ singular
  • tui
  • tuiului
  • tui
  • tuii
plural
  • tui
  • tuilor
  • tui
  • tuilor
vocativ singular
plural
Intrare: tui (interj.)
interjecție (I10)
  • tui
Intrare: tui (s.n.)
tui1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tui
  • tuiul
  • tuiu‑
plural
  • tuiuri
  • tuiurile
genitiv-dativ singular
  • tui
  • tuiului
plural
  • tuiuri
  • tuiurilor
vocativ singular
plural
Intrare: tui (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tui
  • tuire
  • tuit
  • tuitu‑
  • tuind
  • tuindu‑
singular plural
  • tuiește
  • tuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tuiesc
(să)
  • tuiesc
  • tuiam
  • tuii
  • tuisem
a II-a (tu)
  • tuiești
(să)
  • tuiești
  • tuiai
  • tuiși
  • tuiseși
a III-a (el, ea)
  • tuiește
(să)
  • tuiască
  • tuia
  • tui
  • tuise
plural I (noi)
  • tuim
(să)
  • tuim
  • tuiam
  • tuirăm
  • tuiserăm
  • tuisem
a II-a (voi)
  • tuiți
(să)
  • tuiți
  • tuiați
  • tuirăți
  • tuiserăți
  • tuiseți
a III-a (ei, ele)
  • tuiesc
(să)
  • tuiască
  • tuiau
  • tui
  • tuiseră
Intrare: tuia
substantiv feminin (F163)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tuia
  • tuia
plural
  • tuia
genitiv-dativ singular
  • tuia
  • tuiei
plural
  • tuia
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F130)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tuie
  • tuia
plural
  • tui
  • tuile
genitiv-dativ singular
  • tui
  • tuii
plural
  • tui
  • tuilor
vocativ singular
plural
Intrare: tuie (dor)
substantiv feminin (F130)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tuie
  • tuia
plural
  • tui
  • tuile
genitiv-dativ singular
  • tui
  • tuii
plural
  • tui
  • tuilor
vocativ singular
plural
Intrare: țoi (păhărel)
țoi2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoi
  • țoiul
  • țoiu‑
plural
  • țoiuri
  • țoiurile
genitiv-dativ singular
  • țoi
  • țoiului
plural
  • țoiuri
  • țoiurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N67)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țui
  • țuiul
  • țuiu‑
plural
  • țuiuri
  • țuiurile
genitiv-dativ singular
  • țui
  • țuiului
plural
  • țuiuri
  • țuiurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Țui
nume propriu (I3)
  • Țui
Intrare: țui
țui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tui, tuieadjectiv

etimologie:
  • tuieș DLRM

tui, tuiurisubstantiv neutru

  • 1. în Evul Mediu Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu Semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din fostul Imperiu Otoman și din țările vasale lui. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Pe ziduri stau rînduite... arme de tot felul, coifuri, zale de fier, tuiuri, iatagane. ODOBESCU, S. A. 85. DLRLC
    • format_quote Cucoane Iorgule, aveți un pașă la masă astăzi?... – Dar, uncheșule; un pașă cu trei tuiuri. ALECSANDRI, T. 1417. DLRLC
    • format_quote Ce te-ai făcut, mare vizir?... Unde-ți sînt voinicii, pașă cu trei tuiuri? RUSSO, O. 34. DLRLC
    • 1.1. Comandant, căpetenie. DLRLC
      • format_quote Rămășiță din această căpitănie s-a mai ținut pînă în vremile mai de curînd și s-a numit «Buciucași» și tuiul ei «Buciuc». BĂLCESCU, O. I 22. DLRLC
  • 2. învechit Ornament al coifului, făcut din păr de coadă de cal. DLRLC
    sinonime: ciuf
    • format_quote Mulțimea, încremenită o clipă, izbucnește în huiduieli, urlă în clocot, iar coiful colonelului, cu tui de coadă de cal, se dă speriat înapoi. CAMIL PETRESCU, O. II 257. DLRLC
    • format_quote glumeț Cînele s-a uitat țintă la stăpîn, ciulind urechile și dînd înștiințare, cu tuiul cozii, că a priceput porunca. SADOVEANU, D. P. 91. DLRLC
etimologie:

tui, tuiescverb

  • 1. A (se) tutui. DLRLC
    sinonime: tutui
    • format_quote Ba tu! – Ba tu! – Ian auzi-i cum se tuiesc! ALECSANDRI, T. I 99. DLRLC
etimologie:
  • tu DLRM

tuia, tuiasubstantiv feminin

  • 1. botanică Arbore decorativ din familia pinului, cu frunzele de culoare verde-închisă, având coroana piramidală și ramurile întinse orizontal. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

tuie, tuisubstantiv feminin

  • 1. regional Dor fierbinte de ceva. DLRLC
    • format_quote Pălindu-l pe băiet tuia însuratului, trimete pe mă-sa la împărat să-i ceară fata de nevastă. ȘEZ. VI 13. DLRLC

țoi, țoiurisubstantiv neutru

  • 1. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Erau singuri, lîngă țoiurile de spirt verde de secară. DUMITRIU, N. 240. DLRLC
    • format_quote Din mînă în mînă trece țoiul de țuică, ulceaua cu vin. STANCU, D. 234. DLRLC
    • format_quote La o masă de alături, cu un țoi de țuică și cu mîna la falcă, stătea un mușteriu. PAS, Z. IV 247. DLRLC
    • 1.1. Conținutul unui asemenea păhărel. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mai bine beau eu două țoiuri. SADOVEANU, M. C. 133. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.