tuiu n. 1. steag făcut din două sau trei coade lungi albe de cal, atârnate de o lance vopsită roșu cu semiluna în vârf și împletite cu măestrie. (Sultanul avea șase tuiuri, Vizirul trei, Domnii români două): unde îți sunt voinicii, Pașo cu trei tuiuri? BĂLC.; 2. unul din atributele Domniei (în Țările române vasale Porții) ce se purtau înaintea Domnului la alaiuri sau când pornia la răsboiu: aprozii purtau sangiacul... și două tuiuri turcești date dela împărăție OD., tuiuri de paradă cu trei cozi lungi de cal AL.; 3. azi, în proverbul (de origină istorică), nu e nici topuz nici tuiu, nu-i nimic de dânsul, n’are nicio putere. [Turc. TUY, coadă de bivol sau de cal, legată de o suliță și având în vârf o ghiulea de aur].