TRAISTĂ, traiste, s. f. 1. Obiect în formă de sac, confecționat dintr-o țesătură, din piele etc., adesea ornamentat, prevăzut cu o baieră pentru a fi agățat, care servește la transportul sau la păstrarea unor obiecte, mai ales a mâncării; straiță. ◊ Expr. Cu traista în băț, se spune despre cineva care nu are locuință stabilă sau care este foarte sărac. A-i bate (cuiva) vântul în traistă = a fi extrem de sărac. Traistă goală (sau ușoară) = sărăcie. A-i mânca (cuiva) câinii din traistă = a fi prostănac. A prinde (pe cineva) cu rața în traistă = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de pânză deasă din care se dă hrană cailor. 2. Conținutul unei traiste (1). 3. Compus: traista-ciobanului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe și cu fructe triunghiulare, folosită ca plantă medicinală (Capsella bursa-pastoris). – Cf. alb. trastë, trajstë.

TRESTIE, trestii, s. f. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă: a) plantă erbacee care crește până la 4 sau 5 m înălțime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albăstrui și cu flori verzi-gălbui, pătate cu violet, dispuse în spice, a cărei tulpină se folosește la împletituri, îngrădituri etc. (Arundo donax); b) stuf. Compuse: Trestie de câmp(uri) (sau mică, noduroasă) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschis, violacee sau purpurii (Calamagrostis epigeios); trestie de zahăr = plantă erbacee din familia gramineelor originară din sud-estul Asiei cu tulpina înaltă și puternică, cu frunze lungi și înguste, cu inflorescența un panicul, cultivată în țările calde ca plantă industrială, pentru fabricarea zahărului (Saccharum officinarum); trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĭstĭ. corectat(ă)

staiță sf vz traistă

straistă sf vz traistă¹

straită sf vz traistă¹

straiță sf vz traistă¹

strianță sf vz traistă¹

tainstră sf vz traistă¹

taistră sf vz traistă¹

tracită sf vz traistă¹

trainstă sf vz traistă¹

traistă¹ sf [At: N. TEST. (1648), 47^v/31 / V: (îrg) taistră, ~tră, (înv) tainstră, ~ins~, (reg) staiță, st~, straită, straiță, strianță, ~acită, ~iță, ~te, ~tie (P: ~ti-e), ~aștie (P: ~ti-e) / Pl: ~te, (reg) trăiste, trăisti, trăiști, trăiște, (înv) ~iște / E: ns cf alb trastë, trajstë] 1 Sac din pânză groasă, din lână sau din piele, prevăzut cu baiere pentru a putea fi atârnat de umeri, în care se păstrează sau se transportă diverse obiecte Si: (reg) tăfâlcă (1), tărculă (1), tolbă (6), (înv) turbincă (1). 2 (Reg; îs) ~ goală Om foarte sărac Si: (pop) calic. 3 (Reg; gmț; îas) Pețitor. 4 (Reg; îas; șîs ~ ușoară) Sărăcie. 5 (Pop; îe) A umbla cu ~ta A cerși (2). 6 (Reg; îla) Cu ~ta-n băț Sărac. 7 (Reg; îal) Cerșetor (2). 8 (Reg; îal) Rătăcitor. 9 (Reg; îe) A-i bate (cuiva) vântul în ~ A fi sărac lipit pământului. 10 (Pfm; îe) A umbla (sau a fi) cu capul în ~ A fi neatent, distrat. 11 (Reg; îe) A-i trece (cuiva) făina prin ~ A ajunge la capătul vieții. 12 (Reg; îe) A întoarce ~ta pe dos A da de nevoi, de lipsuri. 13 (Reg; îe) A și-o lua (sau a și-o pune) în ~ A o păți. 14 (Pop; îe) A-și lua inima în dinți și funia (sau lumea) în ~ A-și face curaj. 15 (Pop; îe) A-și lua lumea în ~ A pleca supărat. 16 (Pop; îe) A se duce cu nepus în ~ Apleca pe neașteptate. 17 (Pop; îe) A-și băga mințile-n ~ A se cuminți (4). 18 (Reg; îe) A arunca în ~ta dinapoi A trece cu vederea. 19 (Îrg; îe) A umbla cu ~ta cu minciuni A umbla cu vorbe. 20 (Reg; îe) A scoate vorbe din ~ A minți. 21 (Pop; îe) A pune (sau a băga pe cineva) în ~ A înfrânge. 22 (Pop; îae) A înșela. 23 (Reg; îe) A băga mâna în straița cuiva A profita de agoniseala cuiva. 24 (Reg; îe) Fală goală, ~ ușoară Se spune atunci când cineva se laudă fără temei sau despre un om fudul și leneș. 25 (Reg; îe) Asta-i altă gâscă-n ceea (sau în altă) ~ Asta-i cu totul altceva. 26 (Reg; îe) A-i mânca (cuiva) câinii din ~ A fi prostănac. 27 (Reg; îs) Luna lui ~n băț Luna martie, când începe lucrul la câmp. 28 Conținutul unei traiste¹ (1). 29 Sac din pânză deasă și rezistentă, în care se dă orz sau ovăz cailor și care se atârnă de capul lor. 30 (Reg; îe) A trage la ~ A trage acolo unde-i rost de câștig. 31 (Reg; îe) A pierde ~ta cu grăunțe A pierde slujba sau foloasele pe care le ai de undeva. 32 (Reg) Sac făcut dintr-o plasă de sfoară tare în care pescarii pun peștele prins. 33 (Reg) Săculeț țesut foarte rar în care se pune la scurs urda sau cașul. 34 (Reg) Tolbă (1) pentru săgeți. 35 (Reg; șîs ~ de porc, ~ta lui Crăciun) Tobă (36). 36 (Arg) Clondir (1). 37 (Reg; îc) straița-popii, ~ta-ciobanului, (reg) ~ta-văcarului Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici și albe în vârful tulpinii, cu fructe triunghiulare, folosită ca plantă medicinală Si: (reg) arior, buruiană-de-friguri, coada-pisicii, păscuță, paștile-calului, plosca-ciobanului, punga-babei, punga-popii, punguliță, rapăn, tașca-ciobanului, tășculiță (6), tășcuță (9) (Capsella bursa-pastoris). 38 (Bot; reg; îae) Limba-mării (Iberis umbellata). 39 (Bot; reg; îae) Punguliță (Thlaspi arvense). 40 (Reg; îc) ~-goală Crivăț (2).

traistră sf vz traistă¹

traiță sf vz traistă

traste² sf vz traistă¹

trastie¹ sf vz traistă¹

traștie² sf vz traistă¹

trăistă sf vz trestie

trăiste sf vz trestie

trăistie² sf vz trestie

trăstie² sf vz trestie

treistă sf vz trestie

treiste sf vz trestie

treistie sf vz trestie

trestă sf vz trestie

treste² sf vz trestie

trestie sf [At: PSALT. HUR. 3878 / P: ~ti-e~ / V: (reg) trăistă, trăiste, trăis~, trăs~, ~eistă, ~eiste, ~eis~, ~tă, ~te, ~eșt~ / Pl: ~ii / E: vsl трьстик, тръстик] 1 Plantă erbacee din familia gramineelor, care crește până la 4 sau 5 m înălțime, cu tulpina rigidă (cu numeroase noduri), cu frunze verzi-albăstrui și cu flori verzi-gălbui, pătate cu violet, dispuse în spice, care crește pe marginea lacurilor sau în ape liniștite și se întrebuințează la împletituri, îngrădituri etc. (Arundo donax). 2 (Bot; șîc ~de-baltă) Stuf (Phragmites communis). 3 (Pop) Om înalt și slab. 4 (Pex) Trestiiș (1). 5 (Îc) ~-de-câmp(uri) sau ~-mică, ~-noduroasă Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori de culoare verde-deschis, violete sau purpurii, care crește prin fânețe, pe margini de păduri și pe malurile râurilor (Calamagrostis epigeios). 6 (Îc) ~-de-zahăr Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina înaltă și puternică, cu frunze lungi și înguste, cu inflorescența un panicul, cultivată în țările calde ca plantă industrială, pentru fabricarea zahărului (Saccharum officinale). 7 (Îc) ~-de-mare sau ~-spaniolă, ~-de-India, ~-indiană Plantă din familia palmierilor, cu tulpina lemnoasă, foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus rotang). 8 (Bot; reg; îc) ~-mirositoare Obligeană (Acorus calamus). 9 (Bot; reg; îc) ~-de-țâmet Scorțișoară (Cinnamonum zeylanicum). 10 (Reg; îc) ~-urâta Algă care se formează la suprafața bălților. 11 (Îvr; fig) Condei (1). 12 (Îvr) Așchie ascuțită din tulpina de trestie (1-2), folosită ca instrument de tortură. 13 (Bot; reg) Papură (Typha angustifolia). 14 (Bot; reg) Mătură (Sorghum vulgare). 15 (Fam; îe) A fi subțire ca o ~ A fi suplu.

treștie sf vz trestie

BURUIANĂ, ❍BURIANĂ (pl. -ieni) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă care crește, fără a fi cultivată, pe cîmp, pe locurile semănate, prin grădini, etc., iarbă rea, iarbă sălbatică, bălărie: îngrădirile se părăduesc, pămîntul s’acopere de buruiană VLAH.; buruiana crescuse naltă și abia se mai zărea în fund ODOB.; proverb: buruiana proastă crește și pe piatră sau buruiana rea crește și în drum; buruieni se găsesc și în grădina cea mai bună; se sperie de toate buruienile PANN., despre cineva foarte fricos, care se sperie și de umbra lui ¶ 2 Iarbă de leac, plantă întrebuințată ca mijloc de vindecare: chemă pe împărăteasă și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea ISP. ¶ 3 ~-CÎINEASCĂ¹ – BREIU¹; – ~-CÎINEASCĂ² = TREPĂDĂTOARE¹; – ~-DE-ABUBĂ = PĂPĂLĂU; – ~DE-CEAS-RĂU = VETRICE 1; – ~DE-CEL-PERIT= VENTRILICĂ1 – ~DE-CINCI-DEGETE, plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri lungi, cu flori mari, galbene, dispuse într’un corimb la vîrful tulpinei; numită și „găinuță”, „gălbenușe” sau „scrîntitoare” (Potentilla recta) (🖼 679); – ~DE-DALAC-LĂSNICIOR; – ~-DE-FRIGURI¹ TRAISTA-CIOBANULUI; – ~-DE-FRIGURI² = LAPTELE-CUCULUI¹; – ~-DE-FRIGURI³ 👉 FRIG 5, BOGLARI; – ~-DE-IN = LINARIȚĂ; – ~-DE-LUNGOARE, BURUIANA-LINGOAREI = LEUȘTEAN; – ~-DE-NEGEI¹, BURUIANĂ-MĂGĂREASCĂ AIOR² ; – ~-DE-NEGEI² = LAPTELE-CÎINELUI¹; – ~ -DE-NEGEI³ LAPTELE-CUCULUI¹;- ~-DE-TRÎNJI = IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ; – ~-PORCEASCĂ, plantă ierboasă cu rădăcina groasă, cu frunzele acoperite cu peri albi și aspri, cu flori galbene, dispuse în capitule (Ilypochoeris radicala) (🖼 680); – -PUCIOASĂ = IARBĂ-PUTUROASĂ; – BURUIANA-SURPĂTURII, mică plantă ierboasă, de un verde-deschis sau gălbue, cu flori verzui; numită și „boșoroagă” sau „,sincerică” (Scleranthus annuus) (🖼 681); -BURUIANA-VIERMELUI -PUNGULIȚĂ; – BURUIENI-DE-CEL-PERIT = VENTRILICĂ; – BURUIENI- DOMNEȘTI = VÎZDOAGĂ [sl. burjanŭ].

CIOBAN sm. 1 🐑 Păstor, cel ce păzește oile (🖼 TAB. XV) ¶ 2 💫 STEAUA CIOBANULUI, luceafărul de seară, planeta Venus; CIOBANUL CU OILE, constelația Lirei (🖼1179) ¶ 3 🌿 TĂȘCUȚA-CIOBANULUI = PUNGULIȚĂ ¶ 4 🌿 TRAISTA-CIOBANULUI, plantă ierboasă, cu flori mici, albe: numită și „pungulița-păstorului”, „punga-popii”, „straița-popii”, „tășculiță”, „paștele-calului”, „paștele-cailor”, „buruiană-de-friguri” (Capsella bursa pastoris) (🖼 1181) ¶ 5 VARGA-CIOBANULUI¹, mare plantă spinoasă, cu flori liliachii, rar albe; numită și „varga-păstorului”, „iarba-voinicească”, „scaiu-voinicesc”, „scaiu-voinicului”, etc. (Dipsacus silvestris) (🖼 1180) -VARGA-CIOBANULUI² = SCĂIUȘ [tc.].

FALĂ GOALĂ, TRAISTĂ UȘOARĂ (pr.) = Cel ce se laudă nu e cine știe ce de capul lui.

FRIG (pl. -iguri) sn. 1 Sensațiune neplăcută produsă prin scăderea temperaturii corpului, din pricina lipsei de căldură, din cauza răcelii atmosferii, etc.: mi-e ~; a tremura de ~; a îngheța de ~ ¶ 2 Scăderea sensibilă a temperaturii aerului, răceală: e ~; sînt zece grade de ~; ~ul iernii; a se apăra de ~ ¶ 3 ~ul morții, fiorii ce cuprind pe cineva în fața unei primejdii de moarte: Rîd și de ~ul morții, cum rîd de-al iernii ~ ALECS. ¶ 4 🩺 Boală de oameni, caracterizată prin ridicarea temperaturii normale a corpului (călduri, fierbințeli), prin accelerarea pulsului și prin sensațiuni alternante de frig și de căldură excesivă: bolnav de ~; în delirul ~urilor; ~uri intermitente, boală infecțioasă din ținuturile tropicale, caracterizată prin îngălbenirea pielii ¶ 5 🌿 FRIGURILE, mică plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele acoperite în peri, cu flori liliachii, mai adesea albe; crește prin locurile nisipoase și stîncoase (Arabis arenosa) (🖼 2208) ¶ 6 🌿 FLOARE-DE-FRIGURI = FIEREA-PĂMÎNTULUI; BURUIANĂ-DE-~URI¹, plantă foarte veninoasă, cu frunzele puțin cărnoase, lucitoare, cu flori mici, galbene; crește prin locurile umede, pe marginea lacurilor și a iazurilor; numită și „boglar”, „rînzișoară”, etc. (Ranunculus sceleratus) (🖼 2209); – BURUIANĂ-DE-FRIGURI² = LAPTELE-CUCULUI; BURUIANĂ-DE-FRIGURI³ TRAISTA-CIOBANULUI [lat. frīgus].

ZAHĂR Mold. ZAHAR, Trans. Băn. ZĂHAR sbst. 1 Substanță tare, formată din mici cristale albe ca zăpada, cu gust dulce și plăcut; se extrage din trestia de zahăr, dar mai ales din sfecla albă: dulce ca ~ul; să nu mănânci zahar, că ți se fac dinții ca ciolanul din care-i făcut zaharul (GOR.); cînd ar fi numai un cerșetor, tot cu zahar l-ar hrăni (ZNN.); a îndulci cu ~; a pune ~ în cafea; ~ cristalizat, candel; ~ rafinat, zahăr alb și compact, obținut prin decolorarea zahărului brut; 👉 CĂPĂȚÎNĂ5, TOS; Fig.: om de ~, om foarte bun: era un om de zahăr (BAs.); șeful... (e un) bărbat de zahăr (car.) ¶ 2 🌿 TRESTIE-DE-ZAHĂR 👉 TRESTIE3; – ROD-DE-ZAHĂR = RODOZAHAR [ngr. ζάχαρι].

TRAISTĂ, traiste, s. f. 1. Obiect în formă de sac, confecționat din pânză groasă sau din lână și prevăzut cu o baieră pentru a fi agățat, care servește la transportul sau la păstrarea unor obiecte, mai ales a mâncării; straiță. ◊ Expr. Cu traista în băț, se spune despre cineva care nu are locuință stabilă sau care este foarte sărac. A-i bate (cuiva) vântul în traistă= a fi extrem de sărac. Traistă goală (sau ușoară) = sărăcie. A-i mânca (cuiva) câinii din traistă = a fi prostănac. A prinde (pe cineva) cu rața în traistă = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de pânză deasă din care se dă hrană cailor. 2. Conținutul unei traiste (1). 3. Compus: traista-ciobanului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe și cu fructe triunghiulare, folosită ca plantă medicinală (Capsella bursa-pastoris). – Cf. alb. trastë, trajstë.

TRESTIE, trestii, s. f. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă; a) plantă erbacee care crește până la 4 sau 5 m înălțime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albăstrui și cu flori verzi-gălbui, pătate cu violet, dispuse în spice, a cărei tulpină se întrebuințează la împletituri, îngrădituri etc. (Arundo donax); b) stuf. ◊ Trestie de câmp(uri) (sau mică, noduroasă) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina înaltă și puternică, cu frunze lungi și înguste, cu inflorescența un panicul, cultivată în țările calde ca plantă industrială, pentru fabricarea zahărului (Saccharum officinarum). ◊ Compus: trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĩstĩ. corectat(ă)

STRAISTĂ s. f. v. traistă.

TRAISTĂ, traiste, s. f. 1. Sac, de obicei de lînă sau de pînză groasă, prevăzut cu o baieră pentru a fi agățat, în care se păstrează sau se transportă diverse obiecte, din care se dă uneori de mîncare animalelor etc.; straiță. Luase traista grea, o pusese pe umăr și plecase prin negură. DUMITRIU, N. 205. Făcură o azimă, luară și nițică legumă, le puseră în traistă și plecară. ISPIRESCU, L. 285. Taie baierile de la traistă... și face cum poate, de leagă el gîrnețul, unde trebuia. CREANGĂ, P. 125. Cu-a mea mînă, Traista plină Îți voi da de bun ovăz. NEGRUZZI, S. II 108. ◊ Expr. A-și lua traista în băț v. băț. (A rămîne) cu traista-n băț = a fi foarte sărac, a ajunge la sapă de lemn; p. ext. a nu avea locuință stabilă. A-i mînca (cuiva) cîinii din traistă = a fi prostănac, netrebnic. Era un om de aceia căruia-i mîncau cînii din traistă și toate trebile cîte le făcea, le făcea pe dos. CREANGĂ, P. 39. A prinde (pe cineva) cu rața în traistă = a prinde pe vinovat asupra faptului. Ei! Iată că-n sfîrșit, Te prind cu rața-n traistă. MACEDONSKI, O. II 67. A-i bate (cuiva) vîntul în traistă = a fi sărac lipit. Traistă goală (sau ușoară) = sărăcie. Aici, la sărăcăciosul ist de rai, vorba ceea: «fală goală, traistă ușoară». CREANGĂ, P. 320. 2. Conținutul unei traiste (1). O traistă de porumb. 3. Compus: traista-ciobanului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze adînc crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe în vîrful tulpinii, cu fructe triunghiulare (de forma unei traiste (1)); este folosită ca plantă medicinală (Capsella Bursa pastoris). – Pl. și: trăiste (SADOVEANU, Z. C. 202), trăisti (id. O. VII 70, CARAGIALE, P. 45), trăiști (PĂSCULESCU, L. P. 46). – Variantă: straistă (MARIAN, NU. 226) s. f.

TRESTIE, trestii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, care crește pînă la 3-4 m înălțime, cu tulpina dreaptă, lemnoasă, goală în interior, cu frunze lungi, tăioase pe margini, cu flori în buchete la vîrful tulpinii, cu semințe aripate; crește în soluri umede, pe marginea lacurilor sau în ape liniștite, puțin adînci și este întrebuințată la diverse împletituri și îngrădituri (Phragmites communis); stuf. Păduri de trestii, ascuțite-n vînt, Se nasc și mor, în soare și viforniți. DRAGOMIR, P. 25. Trestiile galbene... foșneau atingîndu-și pămătufurile. SADOVEANU, O. VI 527. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină... Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 54. ◊ (În metafore și comparații) Era înaltă, subțire trestie, cu ochi verzi. STANCU, D. 11. ◊ (Și în forma compusă trestie-de-baltă) Simțeam cum bolta se-nfioară, cum sînu-i uriaș tresaltă, Cum tremură înfrigurată sfioasa trestie-de-baltă. GOGA, C. P. 10. Mijlocul tău ca trestia-de-baltă și mersul tău ușor. DELAVRANCEA, A. 59. ◊ Compuse: trestie-de-cîmpuri (sau trestie-mică) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschise, violete sau purpurii; crește prin fînețe, pe margini de păduri și pe malurile rîurilor (Calamagrostis epigeios); trestie-de-zahăr = plantă erbacee, din familia gramineelor, cultivată în țările calde ca plantă industrială, din al cărei suc se fabrică zahăr (Saccharum officinarum). Încă din 1512 s-a început importul de negri din Africa pentru plantațiile de ananas, trestie-de-zahăr, cafea. RALEA, O. 28. Exploata zeci de moșii și visa culturi rare de orez și trestie-de-zahăr în țara noastră. SADOVEANU, E. 173; trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina lemnoasă, foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus Rotang). (Eliptic) O luă spre Jidovița agale... învîrtind între degete un baston de trestie. REBREANU, I. 60; trestie-mirositoare = obligeană.

CIOBAN, ciobani, s. m. 1. Îngrijitor, paznic de oi; păstor. ♦ Proprietar de oi; baci. 2. Compuse: ciobanul-cu-oile = numele unei constelații din emisfera boreală; steaua-ciobanului = a) luceafărul de seara; b) steaua polară. – Tc. çoban.

TRAISTĂ ~e f. 1) Sac de dimensiuni mici, din țesătură groasă (de obicei, ornamentată), prevăzut cu baiere și folosit pentru transportarea sau păstrarea diferitelor lucruri, în special, merinde. 2) Sac de pânză din care li se dă cailor ovăz. ◊ A umbla cu ~a-n băț a rămâne sărac și fără adăpost. A umbla cu capul în ~ a fi distrat. A-i mânca (cuiva) câinii din ~ a fi prostănac. A-i bate (cuiva) vântul în ~ a fi extrem de sărac. A prinde (pe cineva) cu rața în ~ a prinde vinovatul asupra faptului. Fală goală, ~ ușoară sărac, dar fudul. 3) Conținutul unui astfel de sac. O ~ de nuci. 4):~a-ciobanului plantă erbacee cu frunze adânc crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe și cu fructe triunghiulare, folosită în medicină. [G.-D. traistei; Sil. trais-] /cf. alb. trastë, trajstë

TRESTIE ~i f. Plantă erbacee cu tulpina lemnoasă, cilindrică, cu frunze de culoare verde-albăstruie și flori verzi-gălbui, cu pete violete. ◊ ~-de-zahăr plantă cultivată în țările calde pentru sucul dulce din care se fabrică zahăr. ~ mică (sau noduroasă) trestie cu flori verzi-deschise, violete sau purpurii, care crește pe malul râurilor, prin fânațuri și la marginea pădurii. ~ de mare, ~ spaniolă plantă înrudită cu palmierul, cu tulpina înaltă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane, vergi și împletituri. [G.-D. trestiei; Sil. -ti-e] /<sl. tresti

traistă f. 1. sac de drum; 2. Bot. traista ciobanului, plantă ale cării fructe sunt teci triangulare (Capsella bursa pastoris). [Vechiu-rom. traistră = bizantin TÁGHISTRON (gr. mod. taïstro și traïsto)].

trestie f. 1. plantă acvatică cu tulpină găunoasă, lucie și dreaptă, crește mai ales pe malurile rîurilor: tulpina-i subțire și înaltă se întrebuințează pentru bastoane, ca material de împletit etc. (Arundo); trestie de zahăr, plantă mare și frumoasă, cu tulpina înaltă de 3-4 metri, din al cării cotor se extrage un suc cu care se fabrică zahărul; 2. fig. emblema fragilității: stejarul și trestia. [Slav. TRŬSTĬ].

stráistă și stráiță, V. traistă.

tái(n)stră, V. traistă.

tráistă f., pl. e (din maĭ vechĭu táistră, táinstră și tráistră, înrudit cu tăgîrță. D. rom. vine mgr. tágistron, ngr. táistro și tráisto, alb. trastă și straistă, rut. táistra, pol. tajstra și tanistra, ceh. tanystra [de unde germ. tornister, raniță], ung. tarisznya). Săculeț de merinde purtat pe umăr (îl poartă țăraniĭ, maĭ ales cĭobaniĭ, și cerșitoriĭ). Traista cĭobanuluĭ saŭ (Trans.) punga popiĭ, o plantă umbeliferă care crește pe lîngă drumurĭ și pin grădinĭ (capsella bursa pastóris). – În Maram. Fc. și Bas. și stráistă, în Trans. și stráiță. În Olt. pl. și trăiștĭ (NPl. Ceaur, 68 și 81).

tréstie f. (vsl. trŭstiĭe, trŭstĭ, rus. trostĭ). Stuf: un copil c’o trestie în mînă. Desiș de stuf: baltă acoperită de trestie saŭ de trestiĭ, foșnetu luntriĭ pintre trestiĭ. Fig. Slab ca trestia, foarte slab, maĭ ales la caracter: stejaru și trestia (fabula care arată contrastu dintre ele). Trestie (de mare), plantă juncacee (din care se fac vergĭ, bastoane, bătătorĭ de scuturat mobilele și covoarele ș. a.). Trestie de zahăr, o plantă graminee conținătoare de zahăr înaltă de 5-6 metri. (E originară din India și a fost întrebuințată de Chinejĭ din timpurĭ imemoriale. În seculu 5 după Hristos fu adusă în Arabia și Eŭropa. Ĭa prósperă în Cipru, Sicilia, Spania și insula Madera, de unde, după descoperirea Americiĭ, fu dusă la San Domingo. Aicĭ clima ĭ-a priit așa de mult, în cît a ajuns să dea cel maĭ bun zahăr din lume). V. zahăr.

traista-ciobanului (plantă) s. f. art., g.-d. art. traistei-ciobanului

traistă s. f., g.-d. art. traistei; pl. traiste

trestie (desp. -ti-e) s. f., art. trestia (desp. -ti-a), g.-d. art. trestiei; pl. trestii, art. trestiile (desp. -ti-i-)

!traista-ciobanului (plantă) s. f. art., g.-d. art. traistei-ciobanului

traistă s. f., g.-d. art. traistei; pl. traiste

trestie (-ti-e) s. f., art. trestia (-ti-a), g.-d. art. trestiei; pl. trestii, art. trestiile (-ti-i-)

traista-ciobanului s. f.

traistă s. f. (sil. trais-), g.-d. art. traistei; pl. traiste

trestie s. f. (sil. -ti-e), art. trestia (sil. -ti-a) g.-d. art. trestiei; pl. trestii, art. trestiile (sil, -ti-i)

traistă

traistă, traiste.

traistă (-te), s. f. – 1. Sac cu baiere, care se duce pe umeri, tăfîlcă, turbincă. – 2. (Arg.) Flacon, sticlă. – Var. înv. taistă, traistă, Olt. tracită, Banat trașită, straiță, trainstă. Mr. tastru, trastu(r). Mgr. τάγιστρον (Meyer, IF, II, 441; Crețu 374; Diculescu, Elementele, 447; Capidan, Raporturile, 552; REW 8528), cf. ngr. τραïστο, calabr. trástina. Legătura cu lat. canistrum (Miklosich, Etym. Wb., 109; Vasmer, III, 70) nu este evidentă. Cuvînt dacic, după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 304 și Col. lui Traian, 1874, 126, cf. Candrea. Din rom. a trecut la toate idiomurile cu care romînii au venit în contact: alb. tra(i)stë, štraitsë, streitsë, draštë, mag. tarisznya, ceh. tanystra (› germ. Tornister), slov. tanejstra, rut., pol. tajstra, rus. taistra. – Der. trăistar, s. m. (fabricant sau vînzător de traiste).

trestie (-ii), s. f. – Stuf, papură (Arundo donax). Sl. trŭštĭ, truštije (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 421; Conev 47), cf. bg. trăstika (› mr. trîscă, megl. trăscă). – Der. trestioară, s. f. (plantă, Calamagrostis arundinaea); trestiiș, s. n. (desiș de trestie, loc cu trestie).

zahăr Cu excepția DU, care pornește de la lat. saccharum, toate dicționarele noastre explică pe zahăr prin gr. ζάχαρι. Rămîne însă nelămurită varianta nordică zaha'r (Scriban adaugă că, rar, se zice în grecește și ζάχαρι. Nu și-a dat nimeni osteneala, să explice de ce în zahăr avem ă în loc de a, nici soarta lui i final din grecește. Pînă la un studiu complet al acestor două probleme, mi se pare normal să credem că zahăr vine din bulgărește, unde se cunoaște exact aceeași formă ca în romînește. Nu e de crezut că cuvîntul este foarte nou în limba noastră, adică din vremea cînd se împrumutau astfel de cuvinte în grecește, iar dacă ar fi așa, nu sar explica vocala ă. Pe de altă parte, zaha'r pare influențat într-un fel de rus. сахар sau ucr. сахар, deși nu concordă nici accentul, nici consoana inițială, Dar varianta za'căr ? Vezi și zaharniță.

L’HOMME N’EST QU’UN ROSEAU, LE PLUS FAIBLE DE LA NATURE, MAIS C’EST UN ROSEAU PENSANT (fr.) omul nu e decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar o trestie gânditoare – Pascal, „Pensées”, 347. Deși este o făptură fragilă, omul este puternic prin inteligență.

TRAISTĂ subst. 1. Traistă zis și Taistră (Sur XVII 16); Taistră, mold. 1611(Glos), forma originară a cuvîntului. Tăistreni s. (17 A III 13; 17 B IV). 2. Trăistaru act. 3. Trăisteni s.

ARUNDO L., TRESTIE, fam. Gramineae. Gen originar din regiunile tropicale și subtropicale ale Asiei și regiunile mediteraneene, 6 specii, plante erbacee, perene, tulpina uneori lemnificată la bază, frunze plate, destul de late. Flori (3 stamine, stigmat penat) hermafrodite, cîte 2-4, în spiculețe așezate în paniculă.

CALAMAGROSTIS Adans., TRESTIE, fam. Gramineae. Gen originar din regiunile continentale și reci cît și din munții regiunilor tropicale, cca 100 specii, erbacee, înalte, perene, rizom gros, cu tulpină robustă, erectă, cu stoloni lungi, paniculă mare. Ramurile paniculei aspre, spicele cu o singură floare, 2 glume liniare-subulate, inegale, mai lungi decît arista, cu un vîrf lung, comprimat. Frunze plate, rigide, aspre.

a băga măgaru-n grajd / salamu-n traistă expr. (adol. – d. bărbați) a avea contact sexual.

a rămâne cu traista-n băț / cu fundul gol expr. a sărăci, a scăpăta.

a-și lua traista-n băț expr. a pleca, a porni la drum.

TRAISTĂ s. 1. desagă, (reg.) tăgârță, torbă, (Transilv., Ban. și Olt.) straiță. (Duce mâncarea în ~.) 2. săculeț, (reg.) jacă. (În loc de poșetă purta o ~.) 3. (BOT.) traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris) = (pop.) punguliță, (reg.) tășculiță, buruiană-de-friguri, iarbă-de-friguri, paștele-cailor, punga-popii, straița-ciobanului, straița-popii, tășcuța-ciobanului.

TRAISTĂ-GOALĂ s. v. austru, crivăț.

TRESTIE s. (BOT.) 1. (Phragmites communis sau australis) v. stuf. 2. trestie-de-câmp (Calamagrostis epigeios) = (reg.) pănușiță, stuf, iarbă-roșie, trestie-mică, trestie-noduroasă.

TRAISTĂ s. 1. desagă, (reg.) tăgîrță, torbă, (Transilv., Ban. și Olt.) straiță. (Duce mîncarea în ~.) 2. săculeț, (reg.) jacă. (În loc de poșetă purta o ~.) 3. (BOT.) traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris) = (pop.) punguliță, (reg.) tășculiță, buruiană-de-friguri, iarbă-de-friguri, paștele-cailor, punga-popii, straița-ciobanului, straița-popii, tășcuța-ciobanului.

traistă-goală s. v. AUSTRU. CRIVĂȚ.

TRESTIE s. (BOT.) 1. (Phragmites communis) stuf, (Transilv. și Maram.) nadă. 2. trestie-de-cîmp (Calamagrostis epigeios) = (reg.) pănușiță, stuf, iarbă-roșie, trestie-mică, trestie-noduroasă.

trestie-mică s. v. TRESTIE-DE-CÎMP.

trestie-mirositoare s. v. OBLIGEANĂ.

tráistă, traiste, (straiță), s.f. 1. Sac mic, făcut din pânză groasă ori din lână, în care se pune merindea; straiță: „Multă lume-ar vre' purta / Clopu', pana și traista” (Ștețco, 1990: 343). 2. (bot.) Traista ciobanului, plantă erbacee (Capsella bursa-pastoris). ■ (onom.) Traistă, Trăistaru, Trăistău, nume de familie în jud. Maram. – Cuv. autohton, cf. alb. trastë, trajstë (Hasdeu, Philippide, Brâncuș). ■ Cuv. rom. > magh. tarisznya, ceh. tanystra (> germ. Tornister „raniță”), pol, ucr. tajstra, rus. taistra (Scriban, DER).

traistă, traiste, (straiță), s.f. – Sac mic, făcut din pânză groasă ori din lână, în care se pune merindea; straiță; termen general în Maram. istoric (ALRRM, 1971: 515): „Multă lume-ar vre’ purta / Clopu’, pana și traista” (Ștețco, 1990: 343). ♦ (onom.) Traistă, Traista, Trăistaru, Trăistău, Traistău, Traiszta, nume de familie (219 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. alb. trastë, trajstë (DEX, MDA); termen autohton, cf. alb. trastë, trajstë (Hasdeu, Philippide, Brâncuș). Cuv. rom. > magh. tarisznya, ceh. tanystra (> germ. Tornister „raniță”), pol, ucr. tajstra, rus. taistra (Scriban, DER).

traistă, -e, s.f. – Sac mic, făcut din pânză groasă ori din lână, în care se pune merindea; straiță: „Multă lume-ar vre’ purta / Clopu’, pana și traista” (Ștețco 1990: 343). – Termen autohton, cf. alb. trastë, trajstë (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983); Din rom. provin magh. tarisznya, ucr. tajstra, rus. taistra.