TOACĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul Soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas.- Din toca (derivat regresiv).

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat. *toccare.

tioacă² sf vz toacă

toacă [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 14^v/25 / V: (reg) tio~ / G-D: ~acei, (reg) ~i, ~acii, ~achii, tocii / Pl: ~ace, (reg) toci / E: pvb toca¹] 1 sf Placă de lemn sau de metal, pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a vesti începerea serviciului divin sau pentru a marca anumite momente ale acestuia la biserici și mănăstiri. 2 sf (Pex) Sunet produs prin lovirea toacei (1) Si: (reg) tocălie. 3 sf (Reg; în credințele populare; îs) ~ca în (sau din) cer Toaca (1) pe care Dumnezeu o bate în cer și după care cocoșii își potrivesc cântecul. 4 a (Reg) Pustiu. 5 av (Reg; ca determinant al unui adjectiv) Extrem de... 6 sf (Reg; îs) ~ la gușă Jujeu. 7 sf (Pfm; îe) A bate ~ca A se lăuda. 8 sf (Pfm; îe) A bate ~ca la urechile surdului A vorbi cuiva degeaba. 9 sf (Reg; îe) A(-și) face urechea ~ A se preface că nu aude sau că nu înțelege. 10 sf (Reg; îe) A ști și ~ca în (sau din) cer A ști multe lucruri. 11 sf (Reg; dep; îae) A face pe înțeleptul. 12 sf (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) gura ca toaca A vorbi mult și fără rost. 13 sf (Pfm; îe) A fi ~ sau a fi uscat (ca o) ~ (ori ca toaca) A fi foarte slab. 14 sf (Reg; îe) A da cu ~ca (peste cineva) A surprinde (pe cineva) asupra unui fapt. 15 sf (Olt; îe) A-și da în ~ A face aluzie la... 16 sf (Mun; îe) A bate ~ca pe vătrai A sta degeaba. 17 sf (Mun; îae) A o duce greu (din cauza sărăciei). 18 sf (Reg; îe) A rămâne (cineva) ~ A pierde toată averea Si: a sărăci. 19 sf (Reg; îe) A lăsa ~ (pe cineva) A toca (cuiva) averea Si: a sărăci. 20 sf (Pfm; euf; îc) Ucigă-l-~ca Drac (1). 21 sf (Pfm; în imprecații; îe) Ucigă-l (sau bată-l) ~ca! Lua-l-ar dracul! 22 sf Bucată de metal sau de lemn, în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere, la stână etc. 23-24 sf (De obicei precedat de pp) Timp al zilei după răsăritul soarelui (sau înainte de apus), când se bate toaca (1) de utrenie (sau de vecernie). 25 sf (Reg; îe) A fi soarele la (sau pe la) ~ Se spune când soarele se află aproape de apus. 26 sf (Reg; pan) Clopot care se atârnă la gâtul vitelor sau al oilor. 27 sf (Reg; pan) Cântar rudimentar folosit de ciobani. 28 sf (Reg) Măsură de greutate, valorând peste 5 kg. 29 sf (Reg) Arie de treierat. 30 sf (Ast; reg; art.) Constelația Pegas.

toca¹ [At: VARLAAM, C. 435 / Pzi: toc, (îvr) tochez / E: ml *toccare] 1 vi A bate toaca (1). 2 vi (Reg; îlav) Unde popa nu toacă Foarte departe. 3 vi (Pop; șîe a ~ din gură sau a-i ~ (cuiva) gura (ca o moară sau ca melițoiul, ca o râșniță etc.) A vorbi într-una Si: (pfm) a flecări, a sporovăi. 4 vt (Pop; îe) A ~ (la) verzi și uscate sau a ~ câte-n lună și-n soare A spune fel de fel de nimicuri. 5-6 vti (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) la ureche (sau la cap) ori a ~ (pe cineva) la (sau în) cap sau a ~ capul (cuiva) A sâcâi pe cineva cu același lucm. 7 vi (Reg; îe) A ~ pe vătrai A sta degeaba. 8 vi (Mun; îe) A ~ pe vatră A duce viață grea, plină de lipsuri. 9 vi (Olt; îe) Toacă pe vătrai Se spune despre un om care a sărăcit. 10 vt (Îc) Toacă-gură Persoană care vorbește mult Si: guraliv, limbut. 11 vi (Reg) A lovi în ceva. 12 vi (Reg) A ciocăni. 13 vi (D. berze) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea deasă și repetată a celor două părți ale ciocului. 14 vi (D. mitraliere) A produce sunete scurte și dese în timpul tragerii. 15 vt A tăia un material în bucăți foarte mărunte (transformându-l în pastă), prin lovituri repetate, cu un instrument tăios sau cu ajutorul unor mașini speciale Si: (reg) a tocăla¹ (2), a tocăni (5). 16 vt (Reg; îe) A-i ~ gura bureți A vorbi repede, spunând lucruri neînsemnate. 17 vt (Reg; îe) A ~ la bureți (sau la castraveți, la varză) A tremura foarte tare (de frig). 18 vt (Reg; c. i. pământ) A mărunți. 19 vt (Reg) A sparge lemne pentru foc. 20 vt (Îrg) A omorî (tăind în bucăți) Si: a nimici. 21 vt (Fam; fig) A risipi bani, avere etc. 22 vt (Reg; fig) A (o) ~ la papuc A risipi averea (la petreceri și la jocuri de noroc). 23 vt (Fam; fig) A sărăci pe cineva. 24 vr (D. păr) A se despica. 25 vr (D. țesături) A se destrăma din cauza folosirii îndelungate. 26 vt (Subiectul indică molii) A deteriora o țesătură.

țoac i vz țoaca

țoaca i [At: H I, 58 / V: țoac (1), ~agă / E: fo cf țoc¹] (De obicei în combinație cu alte interjecții) 1 (Mol; Mar; și repetat) Strigăt cu care se cheamă porcii. 2 (Reg; în combinație cu bâr) Strigăt cu care se cheamă oile.

țoacă¹ sf [At: ALR II/I h 60/365 / Pl: ? / E: ns cf țocăi] (Reg) Sfârcul țâței (1).

țoagă¹ i vz țoaca

UCIGĂ-L-CRUCEA, UCIGĂ-L-TOACA, UCIGĂ-L-TĂMÎIA sm. 🔱 Ⓟ Nume eufemistice date diavolului: de n’ai fi știut că-i ucigă-l-crucea, ți-ar fi fost mai mare dragul să te uiți la el (GN.); femei și copii fugeau făcîndu-și cruce ca de ucigă-l-toaca (I.-GH.).

TOACĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas. – Din toca (derivat regresiv).

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Din lat. *toccare.

UCIDE, ucid, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina. ◊ Compus: (pop.) ucigă-l-crucea (sau -toaca) s. m. = dracul, diavolul. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desființa. 2. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. și: (pop.) ucig] – Lat. occidere.

TOACĂ, toace, s. f. 1. Scîndură sau placă de metal pe care se bate ritmic cu două ciocane, pentru a se anunța la biserici sau la mănăstiri anumite momente ale serviciului religios; p. ext. sunetul produs de bătaia ciocanelor. Era o zi de duminică și toaca începu să sune în clopotnița bisericii albe. SADOVEANU, O. VII 60. Nevăzut atîrnă din cer tăcerea ca o toacă În care nimeni nu bate. D. BOTEZ, P. O. 64. Mi-e dor de toaca din vecernii, Și de tălăngi, de verde plai. IOSIF, P. 64. Toaca răsună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara. EMINESCU, O. I 231. ◊ Fig. S-a făcut liniște în Frăsinet. A bătut toaca o ciocănitoare. SADOVEANU, M. C. 187. Vreo mierlă, umflîndu-și gușa, bătea toaca rar. AGÎRBICEANU, S. P. 17. O barză, deșteptată din somn, începu deodată să toace pe vreun coperiș! și toaca ei... aducea cu o păcănitură de oase uscate. SANDU-ALDEA, U. P. 31. (Sugerînd ideea de pustiu, sec, gol) Amîndoi bătrînii dară ortul popii, rămîind în urma lor casa toacă și o sărăcie lucie. ISPIRESCU, L. 286. (Sugerînd ideea de zgomot, gălăgie) Ce este? Ce este? Cine se ceartă aici?... – Vere Antohi, vin’ degrabă s-asculți toaca de la balamuc. ALECSANDRI, T. 1659. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. Cînd ajunse, sora lui... era uscată ca toaca. SEVASTOS, la CADE. (Eliptic) Tu ai rămas tot uscat... Toacă, nu altceva. C. PETRESCU, O. P. I 65. A da cu toaca (peste cineva) = a descoperi, a surprinde (pe cineva) asupra unui fapt. A face urechea toacă = a se preface că nu aude sau că nu înțelege; a se face niznai. Îi spui, și el face urechea toacă. ȘEZ. II 74. A ști și toaca-n cer = a ști multe lucruri; a face pe înțeleptul și atotștiutorul. Popa cel dobă de carte, care știe și toaca în cer. La TDRG. Deodată au răsărit în țară pozderie, și tot unu și unu... oameni mari, învățați, de știu și toaca în cer, colțoși și cu barba-n furculițe. ALECSANDRI, T. I 237. (În imprecații) Ucigă-l (sau ucigă-i) toaca = lua-l-ar (sau lua-i-ar) dracul. Atunci ei, ucigă-i toaca, a făcut pielea de bivol nojițe subțirele. ȘEZ. III 75. Ucigă-l toaca, plodul dracului, nu i-i lui rușine să margă calare. ib. V 40. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere sau în ateliere. A bătut toaca de fier. Lucrătorii de la «Banca Națională» se odihnesc. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Timp al zilei după răsăritul soarelui sau (mai ales) înainte de apus, cînd se face liturghia sau vecernia la biserică. Cînd mai erau două ceasuri pînă la toacă, cei 10 negustori își aduseră aminte de căruțe. GALACTION, O. I 265. Împrejurul meu învie Toate cîte sînt, Ce de joc și veselie, Cînd e soarele la toacă. COȘBUC, P. II 16. Pe la toacă, plecăm spre Tîrgu Jiu. VLAHUȚĂ, O. A. 412. Am adormit mort și de abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos. CREANGĂ, A. 16. 3. Numele popular al constelației Pegas. Pegasul se numește toacă. PAMFILE, CER. 169.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia un material în bucăți foarte mărunte (uneori reducîndu-l la o pastă) prin lovituri repetate cu un instrument tăios sau utilizînd mașini speciale. Dumitrache, adună urzici, toacă-le, fierbe-le, amestecă-le cu tărîțe și dă-le la rațe. STANCU, D. 6. Răsuceai de asemeni o funie de cîlți... și pe urmă tocai cîlții mărunt pe o buturugă, c-un toporaș. PAS, Z. I 37. Stăteau toți ca niște bușteni, pe care ai fi putut să toci toată pădurea. GALACTION, O. I 271. ◊ Fig. Plumbii toacă nemilos îngrăditura cu nuiele împletite. DUMITRIU, N. 214. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la bunuri materiale) A cheltui fără chibzuială, a risipi. Se miră cum am putut, în asemenea timpuri, să-mi toc trei moșteniri. C. PETRESCU, C. V. 200. Își tocase moștenirea de la părinți, iaca ce făcuse! DELAVRANCEA, O. II 326. S-a îndrăgit cu vătaful lui de curte și-i toacă starea fără mustrare de cuget. FILIMON, C. 219. ♦ (Cu privire la persoane) A duce la ruină, prin cheltuieli nechibzuite; a face să sărăcească. A divorțat de Pascalopol, după ce l-a tocat, și acum e prin Spania. CĂLINESCU, E. O. II 320. Unii spun că Brumaru trăiește din expediente de club, iar alții că ar fi bogat și Nadina îl toacă îngrozitor. REBREANU, R. I 254. 3. Intranz. A îndruga multe și mărunte; a flecări, a sporovăi. De ani de zile toca despre eroi, patrie... și la cel dintîi obuz, a fugit. CAMILAR, N. I 64. Ce rost își are pofta nebună a șerpișorilor mei de copii aici, cînd eu ți-am tocat despre bielă? SAHIA, N. 32. Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vînt. VLAHUȚĂ, P. 53. ◊ Expr. A toca cuiva la ureche (sau la cap) sau (tranz.) a toca pe cineva la cap = a spune (cuiva) multe și mărunte, a plictisi pe cineva cu același lucru; a flecări. D-nul director, cu consoarta după el, nu-l slăbește și-i toacă la ureche. VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. Că doar n-am să-ți toc la ureche pînă mîne. ALECSANDRI, T. I 110. El iubea liniștea și copiii îi tocau la cap toată ziua. NEGRUZZI, S. I 206. A-i toca cuiva gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită) v. gură (I 3). (Tranz.) A toca la verzi și uscate sau a toca cîte-n lună și în soare = a povesti tot felul de baliverne, a spune verzi și uscate. 4. Intranz. A bate, a ciocăni, a lovi, a bocăni. După zidul morii, mulțimi de mitraliere prinseră a toca. CAMILAR, N. I 82. O mitralieră toacă departe, dar lovește prea scurt. CAMIL PETRESCU, U. N. 399. El au tocat la ușă, și ea au întrebat că cine-i acolo. SBIERA, P. 84. ◊ Tranz. Îmi vine să-l toc în cap, să-l omor... că încă atîta năcaz nime nu mi-a făcut. RETEGANUL, P. IV 25. 5. Intranz. A bate toaca. Cuvioșii părinți au tocat, au dat clopotelor grai. GALACTION, O. I 217. Popa-n toacă, toacă La biserica din sat. MACEDONSKI, O. I 86. Nu se auzea de dimineață pînă în sară decît tocînd și trăgînd clopotele. NEGRUZZI, S. I 226. Cînd toca la Radu-vodă, Eu stam cu puica de vorbă. TEODORESCU, P. P. 312. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă. (Fig.) Crăcile uscate se băteau una de alta, sunau în depărtări, tocînd în clopotnițele singurătăților. CAMILAR, N. II 271. Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur. EMINESCU, O. I 69. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe, unde și-a înțărcat dracul copiii. Vă duceți... În baltă, trestie, pustietate, Unde popa nu toacă, Unde fata nu gioacă. ALECSANDRI, P. P. 10. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic, lovindu-și una de alta, în mod ritmic, cele două părți ale ciocului. Cocostîrcii, înfipți într-un picior, Dau gîtul peste aripi, tocînd din ciocul lor. ALECSANDRI, P. III 39.

UCIGĂ-L TOACA s. m. Diavolul.

TOACĂ ~ce f. 1) Placă din lemn în care se bate ritmic pentru a anunța începutul slujbei religioase sau anumite momente ale acesteia. 2) Sunet produs când se bate în acest obiect. 3) Timp al zilei (dimineața sau seara) când se bate în acest obiect. 4) pop. Bară de metal în care se bate pentru a anunța începutul sau terminarea unei activități. 5) art. pop. Constelația Pegas. /v. a toca

A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A tăia în bucăți mici (cu ajutorul unui cuțit sau al unei mașini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi în mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult și repede (ca o toacă). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunându-i mereu aceleași lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi și uscate a flecări. 3) (despre arme) A țăcăni întruna. 4) (despre păsări, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. /<lat. toccare

toacă f. 1. scândură pe care se bate cu unul sau două ciocănașe, spre a vesti anumite ore de rugăciune; toacă în cer, toacă după care cântă cocoșul (cum crede poporul); 2. timpul când se toacă, pe la orele patru după amiazi: începe a se îmbrăca cam pe la toacă AL.; 3. fapta de a toca: toaca vorbelor goale. [Tras din tocà].

toacă-gura m. fam. flecar.

tocà v. 1. se zice de strigătul berzei; 2. fam. a spune vrute și nevrute, a vorbi întruna: a toca câte în lună și în soare, îi toacă gura; 3. a anunța serviciul divin bătând toaca: acum toacă de leturghie; 4. a trage clopotele: toacă la biserică; 5. a lovi tare: îi toacă în cap; 6 a tăia în mici bucăți; a toca carne; 7. fig. a ruina, a risipi: la tocat, și-a tocat starea. [Verb de origină imitativă (cf. toc!)].

ucigă’l-crucea (tămâia, toaca) m. nume eufemistice date necuratului: gândind că’i ucigă’l-crucea, s’a speriat CR.

toácă (oa dift.) f., pl. e (d. a toca; it. tocco, pv. cat. toc, sp. pg. toque. D. rom. vine ung. tóka). Scîndură sonoră în care se bate cîteva minute cu doŭă cĭocane de lemn dimineața și pe la 4 după amează în ainte de a începe să se tragă clopotele la biserică. (E și o toacă de fier). Fig. Uscat ca toaca se zice despre un om uscățiv de felul luĭ. Pe la toacă, pe la 4-5 după amează vara (saŭ pe la 3 ĭarna), cînd se toacă la biserică. Iron. A ști și toaca’n cer, a ști toate.

3) toc, a -á v. intr. (d. interj. toc saŭ lat. pop. tõccare, tot onomatopeĭe; it. toccare, pv. tocar, fr. toucher, toquer, sp. pg. tocar. – El toacă, să toace). Bat toaca: popa nu toacă de doŭă orĭ pentr’o babă surdă. Clămpănesc, bat din cĭoc: barza toacă. Clămpănesc, vorbesc mult: ĭa nu maĭ toca la urechea mea, ĭa nu-mĭ toca la cap, toată ziŭa îțĭ toacă gura. V. tr. Vorbesc mult: a toca cîte’n lună și’n soare. Taĭ carnea cu satîru (saŭ cu mașina) în bucățele foarte micĭ ca să fac chiftele (în nord hăcuĭesc): a toca carne, carne tocată. Fig. Iron. Risipesc, mănînc: șĭ-a tocat averea la chefurĭ. Ruinez, scurg de parale: prieteniĭ l-aŭ tocat.

toacă s. f., g.-d. art. toacei; pl. toace

toca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. toc, 2 sg. toci, 3 toacă; imperf. 1 tocam; conj. prez. 1 sg. să toc, 3 să toace; imper. 2 sg. afirm. toacă

ucide (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucid, 2 sg. ucizi, 3 sg. ucide, perf. s. 1 sg. ucisei, 1 pl. uciserăm, m.m.c.p. 1 pl. uciseserăm; conj. prez. 1 sg. să ucid, 3 să ucidă; ger. ucigând; part. ucis

!ucigă-l-toaca (dracul) s. m., g.-d. art. lui ucigă-l-toaca

toacă s. f., g.-d. art. toacei; pl. toace

toca (a ~) vb., ind. prez. 3 toacă

ucigă-l-toaca s. m., g.-d. lui ucigă-l-toaca

toacă s. f., g.-d. art. toacei; pl. toace

toca vb., ind. prez. 1 sg. toc, 3 sg. și pl. toacă

ucigă-l-toaca s. m.

toacă, -ce.

toacă, instrument de percuție* autofon. Este construit din lemn de paltin sau de fag. Există două tipuri de t.: a. T. suspendată cu ajutorul a două sfori, de formă dreptunghiulară (2 m 18-20 cm). Sunetele se obțin prin lovire cu două ciocane de lemn. b. T. de mână, ținută cu o mână și lovită cu cealaltă mână cu un ciocan de lemn. Este mai mică decât cea suspendată (1,6-1,8 x 10-12 cm).

a bate toaca expr. 1. (intl.) a informa poliția. 2. a divulga un secret; a populariza excesiv o chestiune.

a ști și toaca-n cer expr. a ști multe lucruri; a face pe atoateștiutorul.

a toca (pe cineva) la cap expr. a spune mereu același lucru, a plictisi.

a toca banii (cuiva) expr. a cheltui banii (cuiva).

a toca câte-n lună și-n soare expr. a vorbi mult și fără rost.

a-i toca (cuiva) la ureche expr. v. a toca la cap.

surd toacă expr. complet surd.

toca, toc v. t. 1. a cheltui fără chibzuință 2. a bate, a lovi 3. a flecări, a sporovăi

ucigă-l crucea / toaca expr. (pop., eufem.) dracul, diavolul.

TOACA s. (BIS.) (reg.) tocălie. (~ mănăstirii.)

TOACA s. art. v. pegas.

toaca s. art. v. PEGAS.

TOACĂ-GURĂ s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.

TOCA vb. a mărunți, (reg.) a tocăni, (Mold.) a hăcui. (A ~ furaje, ceapă.)

TOCA vb. v. arunca, azvârli, bate, bocăni, bodogăni, calici, cheltui, cicăli, ciocăni, dăscăli, flecări, irosi, izbi, împrăștia, îndruga, lovi, păcăni, pălăvrăgi, pârâi, plictisi, pocăni, prăpădi, răpăi, risipi, ruina, sărăci, scăpăta, sâcâi, sporovăi, trăncăni, țăcăni, zvârli.

UCIGĂ-L-TOACA s. v. aghiuță, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

TOACĂ s. (reg.) tocălie. (~ mănăstirii.)

toacă-gură s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.

TOCA vb. a mărunți, (reg.) a tocăni, (Mold.) a hăcui. (A ~ furaje, ceapă.)

toca vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. BATE. BOCĂNI. BODOGĂNI. CALICI. CHELTUI. CICĂLI. CIOCĂNI. DĂSCĂLI. FLECĂRI. IROSI. IZBI. ÎMPRĂȘTIA. ÎNDRUGA. LOVI. PĂCĂNI. PĂLĂVRĂGI. PÎRÎI. PLICTISI. POCĂNI. PRĂPĂDI. RĂPĂI. RISIPI. RUINA. SĂRĂCI. SCĂPĂTA. SÎCÎI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI. ȚĂCĂNI. ZVÎRLI.

ucigă-l-toaca s. v. AGHIUȚĂ. ALCOR. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

toácă, toace, s.f. Placă de lemn pe care se bate cu două ciocănele, pentru a se anunța serviciul religios la biserică. ■ În exp. Ucigă-l toaca = diavolul. ■ (astr.) Toaca, numele popular al constelației Pegas. – Din toca „a ciocăni, a lovi, a bate” (Șăineanu, DEX, MDA).

toacă, toace, s.f. – 1. (bis.) Placă de lemn pe care se bate cu două ciocănele, pentru a se anunța serviciul religios la biserică. În exp. Ucigă-l toaca = diavolul. 2. (astr.) Toaca, numele popular al constelației Pegas. – Din toca „a ciocăni, a lovi, a bate” (< lat. *toccare) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA); cuv. autohton (Philippide).

toacă, toace, s.f. – 1. Placă de lemn pe care se bate ritmic, cu două ciocănele, pentru a se anunța serviciul religios la biserică sau pentru a face un anunț în sat. În exp. uscat ca o toacă = foarte slab. Ucigă-l toaca = diavolul. 2. Despre o încăpere care rămâne goală prin furt sau prin confiscarea bunurilor din ea. 3. (astr.) Numele popular al constelației Pegas. – Der. regr. din toca „a ciocăni, a lovi, a bate” (< lat. *toccare).