BOCĂNI, bocănesc, vb. IV. Intranz. A lovi în repetate rânduri cu un obiect tare în ceva; a ciocăni. – Boc + suf. -ăni.

băcăni² vi vz bocăni corectat(ă)

bocăni [At: ALECSANDRI, T. 14 / V: (reg) băc-, -coni / Pzi: ~nesc, (rar) bocăn / E: boc + -ăni] 1 vi A lovi, de repetate ori, cu un obiect tare în ceva. 2 vi A tropăi. 3-4 vit A (se) ciocni.

boconi v vz bocăni

băcăni² vb. IV. v. bocăni.

bocăni vb. IV intr. 1 A lovi cu un obiect tare în ceva, producînd zgomot. 2 A tropăi. • prez.ind. -esc, bocăn. și băcăni vb. IV. /form. expr.

BOCĂI 👉 BOCĂNI.

BOCĂNI (-ănesc), BOCĂI (-ăesc) vb. intr. 1 A ciocăni, a bate cu ciocanul: de departe s’aud bocănind în șantiere ciocanele de fier (VLAH.) ¶ 2 A lovi tare cu tocurile încălțămintei în mers: străinii trecură bocănind cu cizmele peste podeț (SAD.) ¶ 3 A lovi, a bate (Ia ușă, etc.): toți bocăneau Ia ușă... și strigau cît le lua gura (CRG.) [boc!].

BOCONI (-onesc) vb. tr. Trans. A ciocni paharele [comp. BOCĂNI].

BOCĂNI, bocănesc, vb. IV. Intranz. A ciocăni, a izbi cu un obiect tare în ceva. – Boc + suf. -ăni.

BOCĂNI, bocănesc, vb. IV. Intranz. A bate sau a lovi în repetate rînduri cu un obiect tare în ceva. Se frămînta pe scaun, bocănea din picioare. CAMILAR, N. II 142. Adevărat, a întărit Neonii Roșea, bocănind cu cizmele în bătătura de lut. SADOVEANU, P. M. 15. După ce-și scutură cizmele, bocăni la ușă. DUNĂREANU, N. 24. Moș Vasile mai bocănește în chingi, cearcă tăria cîrmei și spune lui Toader să bage de seamă la cot. VLAHUȚĂ, O. AL. I 169. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) Bocancii lui Eftimie... bocăneau izbindu-se de pietre. DUMITRIU, N. 242. Bocancii bocăneau rar, coborînd treaptă cu treaptă. CAMILAR, N. I 347. – Pers. 3 și: bocăne (TOMA, C. V. 216).

BOCĂNI, bocănesc, vb. IV. Intranz. A lovi în repetate rînduri cu un obiect tare în ceva. – Din boc¹.

A BOCĂNI ~esc intranz. A produce un zgomot prin lovire repetată (într-un obiect tare); a ciocăni. /Din boc

bocănì v. 1. a bate cu ciocanul: bocănește în căldare; 2. a lovi: toți bocăniau la ușă CR.; 3. refl. a se îmbolnăvi. [V. boc!].

bocănésc v. intr. (imit. d. boc-boc). Lovesc mult cu cĭocanu, cu degetu ș.a. ce tot bocănițĭ în gard?

!bocăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bocăn, 3 bocăne, imperf. 1 bocăneam; conj. prez. 1 sg. să bocăn, 3 să bocăne

bocăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bocănesc / bocăn, imperf. 3 sg. bocănea; conj. prez. 3 să bocănească / să bocăne

bocăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bocănesc, imperf. 3 sg. bocănea; conj. prez. 3 sg. și pl. bocănească

BOCĂNI vb. v. ciocăni.

BOCĂNI vb. a bate, a ciocăni, a pocăni, (înv. și reg.) a suna, (reg.) a bontăni, a toca, a tocăni. (Cine ~ în ușă?)