3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tit sn vz titlu

ȚIȚ interj. (Reg.) Cuvânt care redă chițăitul șoarecelui. ◊ Expr. Nici țiț = niciun cuvânt, nici cârc, nici pis. – Onomatopee.

titlu sn [At: (cca 1650-1675) GCR I, 190/5 / V: (înv) tit, ~tiluș, ~los, ~ș, ~tol, ~tul, tiutiuluș, (îrg) ~tuluș sn, (înv) ~tă, ~lă (Pl: ~le), ~tulă sf / Pl: ~ri / E: lat titulus, slv , gr τίτλος, mg titulus, fr titre] 1 (Înv) Demnitate (moștenită sau dobândită de cineva) în ierarhia politică, nobiliară, boierească etc. Si: funcție, grad, rang, (Înv) titulatură (1), (îvr) titulație (1). 2 (Înv; ccr) Denumire corespunzătoare unui titlu (1). 3 (Înv) Denumire (2). 4 (De obicei udp „de”, care indică domeniul de activitate, profesiunea etc.) Calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale, a unei activități sau a unei performanțe sportive Si: (înv) titulatură (2), (îvr) titulație (2). 5 (Îs) ~ științific Titlu (4) care se acordă de către instituțiile de învățământ superior, în condițiile prevăzute de lege, persoanelor cu activitate deosebită în domeniul științei și al culturii. 6 (Iuz; îs) ~ de distincție Titlu (4) care se acorda în Republica Socialistă România de către Consiliul de Stat persoanelor care s-au distins prin merite deosebite în domeniul științei, culturii, artei, învățământului, ocrotirii sănătății, agriculturii sau sportului. 7 (Îs) ~ de glorie Merit. 8 Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări, a unui articol, a unui capitol etc., care denumește lucrarea respectivă sau indică rezumativ cuprinsul ei Si: nume, (înv) titulatură (3), (îvr) titulație (3). 9 (Pgn) Lucrare editată. 10 Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. 11 (Lpl) Dialogul tradus și imprimat pe filmele realizate într-o limbă străină. 12 (Tip; îs) ~ fals Prima pagină a unei cărți, conținând indicarea subiectului și a numărului volumului (în cazul că are mai multe volume). 13 (Iuz) ~ curant Indicația de pe fiecare pagină a unei cărți, cuprinzând titlul (8) cărții sau o parte a acestuia. 14-15 (Îljv) Cu ~ de... (Care este) cu caracter de... 16 (Înv; îlc) Cu ~tulă ca... Cu scopul ca... 17 Formulare concisă a unei idei. 18 Capitol sau subdiviziune în textul unei legi, al unui regulament etc. care poartă, de obicei, un număr de ordine. 19 Bază legală care constituie temeiul unui drept subiectiv invocat de către o persoană. 20 (Jur; ccr) Înscris cu care se dovedește dreptul subiectiv invocat de către o persoană. 21 (Jur; îs) ~ executor Hotărâre judecătorească sau orice alt înscris prevăzut de lege care permite executarea silită. 22 (Jur; îs) – de proprietate Document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. 23 (D. contracte, convenții, acte etc.; îla) Cu ~ oneros Prin care se urmărește ca în schimbul unei prestații să se obțină o contraprestație. 24 (Fig) Justificare. 25 (Îs) ~ de onoare Ceea ce reprezintă o demnitate, o cinste, o mândrie. 26 (Fin; șîs ~ de valoare) Înscris care face obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă un drept de asociere sau de creanță. 27 (Fin; îs) ~ de rentă Acțiune prin care statul se obligă să plătească o dobândă, o rentă anuală purtătorului acestei acțiuni. 28 (Fin; îs) ~ de credit Document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 29 Proporție de metal prețios (aur sau argint) dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie Si: titru (3). 30 (Tex) Număr care indică finețea firelor de mătase și a fibrelor sintetice Si: titru (4).

țiț1 i [At: POEN. – AAR. – HILL, V. I, 142r/46 / E: fo] (Rar) În zadar! Si: aș! (2).

țiț3 [At: CHEST. V, 77/27 / V: ~iț i / E: mg cic] 1 i (Trs; și repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica Si: pis2, (reg) țițică1, țițirușcă, țițuța. 2 i (Trs; îe) Nici ~ Nici un cuvânt. 3 s (Reg; îcs) De-a ~u De-a prinsul. 4 s (Reg; îcs) De-a ~ Numele unui joc la care participă șapte fete grupate perechi, cea rămasă singură trebuind să-și găsească perechea.

țiț5 s [At: (a.778) FURNICĂ, I. C. 87 / Pl: ? / E: ns cf ngr τσίτι „creton”] (Îvr) Nume dat unei țesături de bumbac.

țițiț i vz țiț2[1]

  1. Cuv. țiț2 te trimite la țița1; aici nu este consemnată varianta de față — LauraGellner

ȚIȚ interj. Cuvânt care redă chițăitul șoarecelui. ◊ Expr. Nici țiț = nici un cuvânt, nici cârc, nici pis. – Onomatopee.

ȚIȚ interj. (Regional) Onomatopee care redă chițăitul șoarecilor. ◊ Expr. Nici țiț = nici un cuvînt, nici cîrc, nici pis. Bieții băieți bine vedeau, dar nu grămușdau (= ziceau) nici țiț, știind bine că numai ei făcură pe tată-său s-o aducă-n casă [pe mama vitregă]. RETEGANUL, P. I 43.

ȚIȚ interj. (se folosește pentru a imita sunetul produs de șoarece). /Onomat.

*títlu n., pl. urĭ (ngr. titlos, vsl. d. lat. titulus, fr. titre). Inscripțiune pusă în capu uneĭ cărțĭ orĭ uneĭ împărțirĭ a cărțiĭ și care arată cuprinsu. Grad de boĭerie (de nobleță) saŭ grad academic saŭ grad de funcțiune: titlu de duce, de doctor, de profesor universitar. Epitet de onoare: titlu de domn al Țăriĭ Româneștĭ, de mitropolit al Moldoveĭ. Epitet în general: titlu de amic. Nume care arată o relațiune socială: titlu de tată. Hîrtie de valoare în finanțe: titlu de rentă. Gradu de puritate al auruluĭ și argintuluĭ în aliaj: monetă cu titlu legal. Cu titlu de, ca, în calitate de: cu titlu de proprietar, de moștenitor, de amic, de comandant. Cu titlu gratuit, gratis. – L. V. titlu, títul, tit; în Trans. titulă și titlă. Și titulúș, titlúș, titĭulúș, tĭutĭuluș (după pron. ung.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țiț/țiț-țíț (reg.) interj.

țiț/țiț-țíț interj.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Tit, sfânt, apostol, unul dintre cei mai apropiați ucenici ai lui Pavel, pe care-l însoțește la Sinodul apostolic din Ierusalim din anii 49-50, precum și în alte misiuni apostolice. Este hirotonisit de Pavel episcop de Creta, fiind numit de acesta „adevărat fiu în credință” și „frate” (II, Cor. 2, 13). După Tradiție, Tit a propovăduit și în Dalmația. Bis. îl prăznuiește la 25 august. ◊ Epistola către Tit a sf. apostol Pavel v. epistolă.

arată toate definițiile

Intrare: Tit
nume propriu (I3)
  • Tit
Intrare: tit
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tit
  • titul
  • titu‑
plural
  • tituri
  • titurile
genitiv-dativ singular
  • tit
  • titului
plural
  • tituri
  • titurilor
vocativ singular
plural
Intrare: țiț
țiț interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țiț
țiț-țiț interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țiț-țiț
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țiț țiț-țiț

  • 1. regional Cuvânt care redă chițăitul șoarecelui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: chiț
    • 1.1. expresie Nici țiț = niciun cuvânt, nici cârc, nici pis.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Bieții băieți bine vedeau, dar nu grămușdau (= ziceau) nici țiț, știind bine că numai ei făcură pe tată-său s-o aducă-n casă [pe mama vitregă]. RETEGANUL, P. I 43.
        surse: DLRLC

etimologie: