titlu (-uri), s. n. – Nume, rang; drept; cuvînt sau text din fruntea unei lucrări. – Var. înv. titol, titulă, tituluș. Mr. titlu. Mgr. τίτλος (Murnu 57), cf. sl. titlŭ (Cihac, II, 413). Sec. XVII. Tituluș, prin pronunție mag. din lat. titulus (Gáldi, Dict., 163). – Der. titula, vb. (înv., a intitula); titrat, adj., din fr. titré; titular, adj., din fr. titulaire; titulatură, s. f., din germ. Titulatur; întitula, vb. (a numi).