2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.

TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Ascuns, ferit, tainic. ♦ Discret. 2. Neștiut de alții, secret. – V. tăinui.

tăinuit, ~ă [At: CANTEMIR, IST. 222 / Pl: ~iți, ~e / E: tăinui] 1 a Retras. 2 a Discret (5). 3 a Ascuns vederii. 4 a Secret3 (15). 5 a Necunoscut. 6 av Tainic (8).

TĂINUÍT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Tainic, retras, ferit. Și-n codrul cel mai tăinuit L-au îngropat tîrziu în noapte. COȘBUC, P. I 81. Înspre apus-miazăzi vin mînăstirile Agapia, cea tăinuită de lume, Varaticul, unde și-a petrecut viața Brîncoveanca cea bogată. CREANGĂ, A. 72. Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet. EMINESCU, O. I 112. ◊ (Adverbial) Aș avea însă a-i spune tăinuit Ceva care-l privește. ALECSANDRI, T. II 344. ♦ Discret. Ne vom ascunde În noaptea codrului umbros Sub brazii fără grai, pe unde, Nici ochi de om nu pot pătrunde Nici flori cu tăinuit miros. COȘBUC, P. I 123. 2. Ascuns, secret. El nu era un ingrat să nu se gîndească la tăinuitele lor griji. C. PETRESCU, C. V. 168. Nimeni nu cunoștea aceste răpitoare poezii, pe care poetul le ținea... tăinuite în cartoanele sale. MACEDONSKI, O. IV 17. Ochii ei sînt plini de umbra tăinuitelor dureri. EMINESCU, O. I 142.

tăinuit a. ascuns, misterios: în poiana tăinuită unde sbor luciri de lună AL.

tăĭnuít, -ă adj. Taĭnic, ascuns, retras: poĭana tăĭnuită (Al.).

TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui.

TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui.

tăinui [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 161v/15 / Pzi: ~esc, (reg) tăinui; 3, 6 (reg) tăinuie / E: taină + -ui] 1 vt A păstra o taină (1) în legătură cu ceva sau cu cineva. Si: a ascunde, (reg) a tăgădui (4), a titcui (1). 2 vi (Reg; îe) Rău am mai ~t-o Rău mi-a mai umblat. 3-4 vtr A (se) feri de cineva (sau de ceva) pentru a nu fi văzut sau găsit Si: a (se) ascunde. 5 vt (Jur) A săvârși o tăinuire (5). 6 vi (Reg) A tăifăsui.

TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăiní (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.

A TĂINUÍ ~iésc tranz. 1) (informații, știri) A face să rămână absolut necunoscut; a ține în taină. 2) (persoane, lucruri) A pune într-un loc ferit pentru a sustrage ulterior; a acoperi; a ascunde; a dosi. /taină + suf. ~ui

tăinuì v. 1. a ascunde, a ținea ascuns: beciul putea să tăinuiască o domniță CR.; 2. a convorbi intim. [V. taină].

tăĭnuĭésc v. tr. (d. taĭnă). Țin ascuns, țin secret: a tăĭnui un furt. V. intr. Tăĭnesc, staŭ „la taĭnă”, la taĭfas intim, vorbesc în secret: tăĭnuind eĭ așa, s’apropiară de sat (NPl. Ceaur, 91).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă

tăinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăinuiáscă

tăinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiesc, conj. tăinuiască)

tăinuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂINUÍT adj. 1. v. dosnic. 2. ascuns, secret, tainic. (O iubire ~.) 3. v. ascuns.

TĂINUIT adj. 1. ascuns, dosit, dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, retras, singuratic, tainic, (rar) lăturaș, (înv. și reg.) săcret, (reg.) lăturiș. (În ungherul cel mai ~.) 2. ascuns, secret, tainic. (O iubire ~.) 3. ascuns, reținut, (fig.) mocnit, surd. (O dușmănie ~. )

TĂINUÍ vb. v. ascunde, dosi, flecări, îndruga, mistui, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

TĂINUÍ vb. 1. v. ascunde. 2. a ascunde, (fig.) a înnăbuși. (Și-a ~ durerea.)

TĂINUI vb. 1. a ascunde, a masca, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.) 2. a ascunde, (fig.) a înăbuși. (Și-a ~ durerea.)

arată toate definițiile

Intrare: tăinuit
tăinuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăinuit
  • tăinuitul
  • tăinuitu‑
  • tăinui
  • tăinuita
plural
  • tăinuiți
  • tăinuiții
  • tăinuite
  • tăinuitele
genitiv-dativ singular
  • tăinuit
  • tăinuitului
  • tăinuite
  • tăinuitei
plural
  • tăinuiți
  • tăinuiților
  • tăinuite
  • tăinuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: tăinui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tăinui
  • tăinuire
  • tăinuit
  • tăinuitu‑
  • tăinuind
  • tăinuindu‑
singular plural
  • tăinuiește
  • tăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tăinuiesc
(să)
  • tăinuiesc
  • tăinuiam
  • tăinuii
  • tăinuisem
a II-a (tu)
  • tăinuiești
(să)
  • tăinuiești
  • tăinuiai
  • tăinuiși
  • tăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • tăinuiește
(să)
  • tăinuiască
  • tăinuia
  • tăinui
  • tăinuise
plural I (noi)
  • tăinuim
(să)
  • tăinuim
  • tăinuiam
  • tăinuirăm
  • tăinuiserăm
  • tăinuisem
a II-a (voi)
  • tăinuiți
(să)
  • tăinuiți
  • tăinuiați
  • tăinuirăți
  • tăinuiserăți
  • tăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • tăinuiesc
(să)
  • tăinuiască
  • tăinuiau
  • tăinui
  • tăinuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)