23 de definiții pentru mistui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MISTUI, mistui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

mistui [At: PRAV. MOLD. 176/9 / V: (îpp) am~ / Pzi: mistui, ~iesc / E: mg emészt] 1-2 vtrp (D. organe digestive; c. i. alimente introduse în organism; fșa) A preface în substanțe asimilabile, necesare hrănirii corpului Si: a digera. 3 vt (Fam; îe) A nu (putea) ~ (pe cineva sau ceva) A nu putea suporta pe cineva Si: a nu înghiți, a nu suferi. 4-5 vtr (Prin exagerare) A face să nu mai existe Si: a distruge, a nimici. 6 vr A dispărea. 7-8 vtr (Spc) (Cu subiectul „focul”) A distruge prin ardere. 9 vt (C. i. bani, avere) A irosi. 10 vt (Fig; îvr) A revărsa asupra cuiva. 11-12 vtr (D. gânduri sentimente, griji, suferințe etc.) A chinui. 13 vt A distruge încetul cu încetul. 14 vt (Îvr) A apăsa. 15 vt A domoli. 16-17 vtr (C. i. un bun, o ființă etc; astăzi poetic) A face să dispară. 18 vr (Fig; înv) A se strecura. 19 vt (îvr; c. i. o întâmplare) A face să nu se afle. 20-22 vtri (Îvr) A (se) salva.

MISTUI, mistui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (încetul cu încetul). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde; a (se) dosi. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.

MISTUI, mistui și mistuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele (prin organele digestive) în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. Nevasta zmăului celui mai tare au zis: cînd a trece el pe-acolo, eu am să-l înghit de viu și am să-l mistuiesc în mine o săptămînă întreagă. SBIERA, P. 105. Deși mînca foarte puțin, nu putea mistui nimic. NEGRUZZI, S. II 154. ◊ Fig. Vițele stăteau în aer... cu frunzele întinse în soare, gata să prefacă și să mistuie hrana. DUMITRIU, N. 249. ◊ Refl. pas. Racii greu se mistuiesc. CONTEMPORANUL, II 911. ♦ Fig. A primi ca bun, a suferi, a suporta. Feciorii de boieri nu putură mistui vorbele ciobănașului. ISPIRESCU, L. 247. Pesemne inima le spune că spînul nu le este văr și de aceea nu-l puteau mistui. CREANGĂ, P. 210. 2. Tranz. Fig. (Mai ales despre foc) A distruge, a nimici; a consuma. Toată noaptea spre sîmbătă cînd Amarei fu însîngerat de jocul flăcărilor ce mistuiau castelul Iuga. REBREANU, R. II 206. Focul somnoros mistuia, fumegînd, cel de pe urmă tăciune. HOGAȘ, M. N. 169. Spuie rîul cel oltean Și codrul călugărean Cîte lupte au privit, Cîte oști au mistuit, Cîte oase-au înălbit. ALECSANDRI, P. P. 214. ♦ A roade, a chinui, a istovi sufletește. Un foc ascuns și groaznic îl mistuie pe popa Tonea! GALACTION, O. I 172. Umilințele și rușinea îl mistuiau amarnic. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Visurile tale toate, ochiul tău atît de tristu-i, Cu-a lui umedă-adîncime toată mintea mea o mistui. EMINESCU, O. I 155. ◊ Absol. Călca în gerul aspru al iernii... cu mersul unui om în care s-a cuibărit o boală, mistuind deocamdată ascuns. C. PETRESCU, Î. II 151. ◊ Refl. Gogu Vlahopol se mistuia ca o fiară în cușcă. C. PETRESCU, S. 120. Se mistuia amarnic în necurmatu-i zbucium, se topea de pe picioare. VLAHUȚĂ, O. A. 141. 3. Refl. (Regional) A dispărea, a se face nevăzut, a pieri. Două umbre omenești se depărtară în fugă, mistuindu-se în întuneric spre pădure. SADOVEANU, B. 103. Bătrînul se desprinsese dintre oameni pe nebăgate în seamă și se mistuise într-o porumbiște. POPA, V. 110. În o clipă, dispăru și se mistui, ca înghițită de privazul întunecos al unei uși întredeschise. HOGAȘ, M. N. 16. ♦ A se ascunde. [Pupăza] sărmana, se vede că se mistuise de frica mea prin cotloanele scorburii. CREANGĂ, O. A. 59. ♦ Tranz. (Rar) A face ca ceva să nu se mai vadă, să dispară. Banul luci numai o clipă și bătrîna îl mistui în gheara ei. SADOVEANU, O. VII 54.

A MISTUI mistui tranz. 1) (alimente) A transforma în substanțe asimilabile de organism; a digera. 2) fig. A consuma până la terminare; a epuiza. Boala i-a mistuit puterile. ◊ A nu ~ pe cineva (sau ceva) a nu putea suferi pe cineva (sau ceva). 3) A supune unor chinuri sufletești; a chinui. 4) A face să se mistuie. /<ung. emészt

A SE MISTUI mă mistui intranz. 1) A se distruge prin ardere; a se transforma în cenușă. 2) A înceta să mai fie în câmpul de vedere al cuiva; a se face nevăzut; a se evapora; a dispărea; a eclipsa. 3) fig. A pierde treptat vigoarea fizică și/sau morală (sub influența unor factori nocivi). /<ung. emészt

MISTUI vb. (Mold.) A salva, a scăpa. Cela ce va petreace prin cel vinovat . . . pentru să-ș poată amistui capul, să va certa după voia giudețului. PRAV. Și mergînd la Țarigrad cu altă nu s-au putut mistui, ce s-au închinat. CANTA; cf. NCL II, 296. Variante: amistui (PRAV.; NCL II, 296). Etimologie: magh. emésztni.

mistuì v. 1. a digera: a mistui bine, rău; fig. nu-l putea mistui CR.; 2. a consuma: focul a mistuit cetatea; fig. chinurile l’au mistuit; 3. a căuta un refugiu, a se ascunde: umplu dealurile, câmpii, unde pot se mistuiesc NEGR.; 4. a dispare: ca o stea care lucește și ’n văzduh se mistuiește AL. [Ung. EMÉSZTENI].

místuĭ și -ĭésc v. tr. (din maĭ vechiu a amistui, d. ung. emészteni). Digerez, aleg din mîncare părțile nutritive: stomahu mistuĭe ușor laptele. Consum, nimicesc: soba mistuĭe lemne, focu a mistuit casa și (fig.) boala l-a mistuit. Ascund, fac să dispară: a mistui un dosar. Fig. A nu putea să mistuĭ pe cineva saŭ ceva, a nu-țĭ plăcea, a-țĭ fi antipatic: nicĭ un popor nu-ĭ mistuĭe pe Jidanĭ. V. refl. Mă digerez; laptele se mistuĭe ușor. Mă consum, mă trec, mă nimicesc: lemnele se mistuĭe în sobă și (fig.), el s’a mistuit încet-încet de întristare. Mă ascund, dispar: eĭ s’aŭ mistuit pin munțĭ.

amistui v [At: DA / Pzi: amistui, ~esc / E: a2 + mistui] (Înv) A mistui.

AMISTUI... 1 = MISTUI... 2 fig. A (se) ascunde: nu le știe unde le-au fost trimis giupîneasa lui să le amistuească (N. COST.): s’a amistuit undeva cu altele (R.-COD.) 3 A rămînea ascuns; a nu se îndeplini: orînduiala de la Dumnezeu nu se poate să se amistuească (M. COST.) 4 fig. A-și ~ capul, a-și scăpa capul, viața.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mistui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mistui, 3 mistuie, imperf. 1 mistuiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să mistui, 3 să mistuie

mistui (a ~) vb., ind. prez. 3 mistuie, imperf. 3 sg. mistuia; conj. prez. 3 să mistuie

mistui vb., ind. și conj. prez. 3 sg. mistuie, imperf. 3 sg. mistuia

mistui (ind. prez. 1 sg. mistui, 3 sg. și pl. mistuie)

mistuiu, -tui 2, -tue 3 conj., -tuiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MISTUI vb. v. dispărea, pierde, pieri, salva, scăpa, scoate, suferi, suporta.

MISTUI vb. 1. v. digera. 2. a distruge, a nimici, a prăpădi. (Revărsarea a ~ totul în calea ei.) 3. v. arde. 4. v. ascunde.

MISTUI vb. 1. (FIZIOL.) a digera, (reg.) a măcina, a rîșni, (înv.) a honipsi. (A ~ alimentele mîncate.) 2. a distruge, a nimici, a prăpădi. (Revărsarea a ~ totul în calea ei.) 3. a arde. (Focul a ~ totul.) 4. a (se) ascunde, a (se) dosi, (rar) a (se) tăinui, (pop.) a (se) piti, a (se) pitula, (reg.) a (se) mătrăși, a (se) mitosi, (prin Maram.) a (se) scuti, (înv.) a (se) supune. (A ~ un obiect.)

mistui vb. v. DISPĂREA. PIERDE. PIERI. SALVA. SCĂPA. SCOATE. SUFERI. SUPORTA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mistui (mistuiesc, mistuit), vb.1. A digera. – 2. A consuma, a devora. – 3. A suprima, a anihila. – 4. A ține ascuns, a face să dispară. – Var. amistui. Mag. emészteni (Cihac, II, 516; Tiktin; Mîndrescu 173; Gáldi, Dict., 83). – Der. mistuitor, adj. (devorator, vorace).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TEMPUS EDAX RERUM (lat.) timpul care mistuie totul – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, XV, 234.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MISTUÍ vb. IV. Tranz. 1. (Folosit și a b s o l.; despre organele digestive sau, ext., despre ființe; complementul indică alimente introduse în organism) A preface substanțe asimilabile, necesare hrănirii corpului; a digera. Jigania aceasta în stomahul seu fierul amistuind. CANTEMIR, IST. 92. Stomahul. . . priimeaște prin grumaz hrana și o mistuia calendariu, (1814), 104/12. Deși mînca foarte puțin, nu putea mistui nimic. NEGRUZZI, S. II, 154. Ea mistuia tot așa, de bine ca și cînd ar fi băut un pahar de apă. GANE, N. III, 32. Avea darul de a înghiți o oștire cît de mare. . . și apoi o da afară ca și mistuită. ISPIRESCU, L. 193. Am să-l înghit de viu și-am să-l mistuiesc în mine o săptămînă întreagă. SBIERA, P. 105, cf. ALR II/I H 101. (R e f l. p a s.) Ce întră în gură, în mațe se amistuiește. TERAEV. (1 574), 226. Într-acela iaste cuvîntul lui Dumnedzău ca nește bucate ce nu să mistuiesc din pîntece. VARLAAM, C. 279. Racii greu se mistuiesc. CONTEMPORANUL, II, 911. ◊ (Figurat sau In contexte figurate) Nu toți amistuiesc cuvîntul acesta, ce cui dat iaste. TETRAEV. (1 574), 233. Cine se hrăneaște cu bucale reale și nedereapte, acela pelin amar amistuiaște. CORESI, EV. 148. Vremea, care în sine mistuiește pre toate, au făcut și între noi dispărțire (a. 1 819). URICARIUL, VI, 73, cf. PANN, E. III, 5/26. Operele lor sînt atît de grele la mistuit, încît preferim a ceti Alesandria. NEGRUZZI, S. I, 335. Un curs care nu poate sâ-i dea decît cunoștințe superficiale, uneori false, totdeauna rău mistuite. MAIORESCU, D. I, 358. Toate ereziile teologice, filozofice sau metafizice erau expuse cu toată seriozitatea și erau înghițite pe de-a-ntregul, mistuite sau nemistuite, de naivul cititor. CANDREA, F. 104. Ahile . . . acum la corăbii își mistuie amarul mîniei. MURNU, I. 83; Această familie ciudată, asupra căreia a apăsat o soartă tragică; începe să fie mistuită de legendă. CĂLINESCU, E. 31. ◊ E x p r. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu putea înghiți. Era un înfrunt care iubirea mea de sine nu-l putea mistui. NEGRUZZI, S. I, 7. Feciorii de, boieri nu putură mistui vorbele ciobănașului. ISPIRESCU, L. 247, cf. 207. Nu mă mistuia de loc, stafia. CONTEMPORANUL, V2, 489. Inima le spunea că spînul nu le este văr și de aceea nu-l puteau mistui. CREANGĂ, P. 210. Iată pentru ce moș Nedu nu-l putuse „mistuipe spînul de Claponea. CONV. LIT. XLIV2, 78. 2. (Adesea prin exagerare) A face să nu mai existe, să dispară; a nimici, a distruge. Două rele mari care mistuiau împărăția. BĂLCESCU, M. V. 6, cf. 578. Caz sleit de puteri, mistuit de silințele ce fac. id., ap. ODOBESCU, S. III, 494. Parcă nu tot pentru voi îmi mistuiesc viața? SLAVICI, N. II, 66. ♦ R e f l. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. Atît am gîndit, atît m-am zbuciumat, încît e minune că nu m-am mistuit. SLAVICI, N I, 104 ◊ Ei cred că sufletul celui neînmormîntat. . . rătăcește în timp de mai mulți ani pe unde i s-a mistuit trupul. MARIAN, Î. 351. Se curmă orice luptă . . . se mistuie și focul, Prin porțile deschise în vaet și plînsori Romanii vin în cete. EFTIMIU, Î. 145. Batalioanele s-au mistuit. PAS, Z. III, 261. Ceilalți doi frați se mistuiră: au sărăcit și s-ai prăpădit. RĂDULESCU-CODIN, Î. 350. ♦ S p e c. (Cu subiectul „focul” sau un echivalent a acestuia) A distruge, a nimici prin ardere, í preface în cenușă. Foc va ieși din gura lor carele va amistui pre pizmașii lor. N. TEST. (1648), 311r/28. Îndată l-au amistuit focu. DOSOFTEI, V. S. septembrie 21r/22. Atîta puteri de fierbințeală și de văpaie. . . nu numai lutu galben, ce și cărămida roșie ar fi amistuit. CANTEMIR, IST. 136, De va porunci el la o scîntec mică, au nu îndată sînt amistuite căsile voastre. MAIOR, P. 151/10. Înalță un jertveanic. . pentru ca să mistuiască dobitocul cel spre jertvă. BELDIMAN, N. P. I, 112/10. Valuri arzătoare si ardică, ca să înghiță și să mistuiască prada lor. MARCOVICI, C. 115/14. Cerul. . . să mă pedepsească Și cu al său trăsnet să mă mistuiască. PANN, E. III, 32/6. S-au întîmplat focuri care au mistuit orașe întregi. BOLLIAC, O. 54. S-a apucat . . . de tras la mahorcă și de chilit la țuică și holercă, de parc-o mistuia focul, CREANGĂ P. 325. Focul . . . mistui într-o clipă pe fiii lu Licaon. ODOBESCU, S. III, 274, cf. I, 183, 194 Au urmat memorabilul foc al Bucureștilor, care au mistuit trei părți ale capitalei. LĂCUSTEANU, A. 18. Vijelioase flăcări vor mistui palate. CERNA, P 87. Focul somnoros mistuia, fumegînd, cel de pi urmă tăciune. HOGAȘ, M. N. 169. Cerul Amare fu însîngerat de jocul flăcărilor ce mistuiau castelu Iuga. REBREANU, R. II, 206. Crescut-au muce gaiuri pe pereți, Hambarul tău i-a mistuit văpaia. TULBURE, V. R. 16. Incendiul mistuia orașul. RALEA, S. T. I, 306. Dogoarea părea c-a mistui orice vietate. V. ROM. mai 1958, 63, cf. octombrie 1 954, 159. (Fig.) Eu sînt Pîrlea cel aprins Care ard în foc nestins Și dau foc și mistuie si Inimile ce-ntîlnesc. ALECSANDRI, T. I, 395. Prin daruri Inima bietei regine-aprinzînd-o, s-o mistuie-n flăcări. COȘBUC, AE. 27. Prorocu se sfiește Și către Cristos grăiește: . . . Tu ești foc care pîrlești și toate le mistuiești. ȘEZ. VIII, 43. ◊ Refl. [Lutul] ca ceara se topi și ca undelemnu în cuptoraș și în para scaunului se amistui. CANTEMIR, IST. 136. (F i g.) Izvorul glumelor secase, aprinderile se potoliseră, se mistuiseră toate în flacăra dragostei. SADOVEANU, O. I, 129 ♦ (Cu complementul „bani”, „avere”, sau un echivalent al acestora) A cheltui (repede ș total); a irosi. Prisoasele veniturilor le mistuiesc călugării. GOLESCU, Î. 68. Învățați a vă mulțumi cu puțin. . . și trebuințele nu vor mistui tot rodul strădaniii voastre. MARCOVICI, D. 58/21. Prietenii junimiști înrnînau lui Eminescu bolnav sumele în rate, ca nu cumva să le mistuie prea repede. CONTEMP. 1948, nr. 111, 8/1. ♦ F i g (Învechit, rar) A revărsa (asupra cuiva). Amistui meserearea ta celor ce știu tire (t i n d e m i l a t a c ă r o r a t e ș t i u D). PSALT. 66. 3. Fig. (Despre gînduri, sentimente, griji suferințe etc.) A chinui; a distruge (încetul cu încetul). Inima cea mistuită de mustrarea cugetului. . . seamănă cu scorpia ce o întețește focul de toate părțile. CR (1833), 1241/15. De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet. EMINESCU, O. I, 199, cf. IV, 411. Umilințele și rușinea îl mistuiau amarnic. VLAHUȚĂ, O. A. 149, cf. 126, id. D. 185. Petrecea ceasuri întregi singur. . . mistuit de durere, de necazuri și de ură. D. ZAMFIRESCU, T. S. 15. Acest gînd inima-mi va mistui. GORUN, F. 19. O suferință profetică îmi mistuie gîndurile. ARGHEZI, P. T. 23. Maica Rahila făcu din Veronica o cucernică făclie, veșnic aprinsă rugăciunii și mistuită sfînt de dragostea celor veșnice. GALACTION, O. 318. Nedomolitul lui suflet ardea, mistuit de ura veche. SADOVEANU, O. I, 275. După cîtva timp . . . reluă, mistuit de o frămîntare lăuntrică. . . CAMIL PETRESCU, O. I, 306, cf. 327, XII, 30. Avut-a el vreodată o pasiune pămîntească, tinerească, în afară de cea pentru care luptă și-l mistuie? C. PETRESCU, A. R. 47, cf. id. C. V. 100. Astăzi mai avan Mă mistuie un dor. V. ROM. iulie 1 954,196. ◊ R e f l. (Despre oameni) Se mistuia amarnic în necurmatu-i zbucium, se topea de pe picioare. VLAHUȚĂ, O. A. 141, cf. EMINESCU, O. I, 83. Titu se mistuia și se chinuia de însuflețire. REBREANU, I. 294. ♦ (Învechit, rar) A apăsa, a strivi. Și mistuiesc săracii cu dobînda, că le ieu cîte 4 parale de leu pe lună (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 222/10. ♦ A domoli, a potoli, a atenua; a înlătura. Slava. . . cu dulceața ei amistuiește toate supărările și scîrbele. (a. 1656). ap. MÎNDRESCU, UNG. 173. Iubirea mistuiește orișice amărăciune. CONACHI, P. 247. 4. (Complementul indică un bun, o ființă etc.; astăzi mai ales poetic) A pune sau a transporta într-un loc ferit, ascuns; a face nevăzut, a face să dispară; a ascunde, a dosi. Și-l ucisă . . . și-l băgă într-un sac . . . , așteptînd la dzuă să-l mistuiască. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 117v/3, cf. 117v/4, 134r/1, octombrie 98r/5. 50 de pungi de bani le-u dat la patriarhul de Rusalim să li mistuiască. NECULCE, L. 117, cf. 103, N. COSTIN, LET. II, 85/13, 93/17. Cetatea Socevii era plină de aveare, argintării, haine, odoară. . . , mistuite în vreame de bejenii (începutul sec. XVIII). MAG. IST. III, 24/15. Oricarele din boieri va mistui niscariva vin. . . (a. 1755). URICARIUL, II, 278, cf. X, 199. Sicriul . . . iaste în colțu zidului cu mulți bani mistuit și-i vei lua și te[-i] îmbogăți (a. 1 773). GCR II, 96/11. Pentru ceale ce epitropul va mistui din ale nevrîstnicului. . . PRAVIL (1814), 29/23. Au mistuit în pădure toate lucrurile ce luasă din corabie. DRĂGHICI, R. 239/26. Unde l-ai ascuns? Unde l-ai mistuit? ALECSANDRI, T. 235. Își mai aruncă. . . ochii spre gura beciului, unde-și știa comorile mistuite. GANE, N. III, 15. Am căutat pe Simconovici în toate părțile, dar nu l-am găsit nicăiri. Poliția îl mistuise. Banu luci numai o clipă, și bătrînă îl mistui în gheara ei. SADOVEANU O. V, 553. Își mai întoarse o dată capul spre cheu urmărind silueta care se pierdea, mistuită îi faldurile nopții. BART, E. 188. Codrul frunza-ș îndesește, Pe voinic îl mistuiește. ALECSANDRI, P. P 92. Vidrușcâ, soția mea, Pune mîna-n cel poclit Este-un cuțit mistuit. BIBICESCU, P. P. 324 Catincuța ce-ai făcut-o, De aici de-ai mistuit-o. PAMFILE, C. Ț. 49. ◊ R e f l. Fugi în țara jidovască și să amistui. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 154v/15, cf. septembrie 8v/29. Cunoscînd că nice acolo nu se va pute mistui, au socotit si treacă la țeara Ungurească. URECHE, LET. I 162/8, cf. M. COSTIN, LET. I, 124/17. Umbli mistuindu-să prin Dobrogea din loc în loc. NECULCE, L. 308, cf. 358. Cine pe unde s-ai putut mistui de groaza robiei. MUSTE, LET. III 55/2. Macar la fîntînele Nilului fugind . . . a se mistui va putea? CANTEMIR, IST. 113. L-a lua cu asprime ca să spuie unde s-a mistuit hoțul. FILIMON, O. II, 343. Cine-o vede, o zărește Ca o stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. ALECSANDRI, P. I, 29. Se mistuie-n soare Ragdadu și piere. MACEDONSKI, O. I, 144. Furnicile parcă intrase în pămînt, s-au mistuit, de nu se știe ce s-au mai făcut. CREANGĂ, P. 264. cf. 89. La vorbele-aceste El mistuitu-s-a-n zbor. MURNU, I 27, Gura băii răsufla necurmat aburi albi, carI se mistuiau în grabă, li se pierdea urma în cîteva clipe. AGÎRBICEANU, A. 435, cf. 496. În o clipi dispăru și se mistui, ca înghițită de privazul întunecos al unei uși întredeschise. HOGAȘ, M. N 16, cf. 54, 63,130. Da nu știu pe unde s-o mistuit că nu-l văd prin casă. CAZIMIR, GR. 181. Bătrînu se desprinsese dintre oameni pe nebăgate în seamă și se mistuise într-o porumbiște. POPA, V. 110. Mihai, o dată cu plecarea trupei, s-a mistuit și el. CĂLINESCU, E. 91. Acvila s-a amistuit, în stîncării. SADOVEANU, O. XIV, 511, cf. IX, 105, X, 352. Bătrînul sclivisit, cu baston, se mistui în întuneric. V. ROM. martie 1 954, 104, cf. februarie 1 956, 52, L. ROM. 1959, nr. 3, 68. Trenul se mistuise în zare. T. POPOVICI, S. 298. ♦ R e f l. F i g. (Învechit, rar) A se introduce, a se strecura. Hristos mai tare-i întăreaște. . . și nu lasă nice a se turbura cu valurile lumiei aceștia firile lor, nice a se amistui întru ei varece eresure. CORESI, EV. 3. ♦ (Învechit, rar; cu complementu „întîmplare”) A face să nu se știe, să nu se afle. Spre a mistui astă tîmplare, dede foc fagului, care arsă împreună cu tatarul. ASACHI, S. L. II, 67. 5. (Învechit) A salva, a scăpa. Cela ce va petreace pri cel vinovat. . . pentru să-ș poati amistui capul, să va certa după voia giudețului. PRAV. MOLD. 176/9. ◊ R e f l. Și mergînd în Țarigrad, cu altă nu s-au putut mistui, ce s-au închinat. (a. 1 769). GCR II, 81/27. ◊ I n t r a n z (Rar) Toți întru pocăință să amistuiască. CORESI, L. 185/6. - Prez. ind.: mistui și mistuiesc. – Și: (învechit și popular) amistuí vb. IV. – Din magh. emészt.

Intrare: mistui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mistui
  • mistuire
  • mistuit
  • mistuitu‑
  • mistuind
  • mistuindu‑
singular plural
  • mistuie
  • mistuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mistui
(să)
  • mistui
  • mistuiam
  • mistuii
  • mistuisem
a II-a (tu)
  • mistui
(să)
  • mistui
  • mistuiai
  • mistuiși
  • mistuiseși
a III-a (el, ea)
  • mistuie
(să)
  • mistuie
  • mistuia
  • mistui
  • mistuise
plural I (noi)
  • mistuim
(să)
  • mistuim
  • mistuiam
  • mistuirăm
  • mistuiserăm
  • mistuisem
a II-a (voi)
  • mistuiți
(să)
  • mistuiți
  • mistuiați
  • mistuirăți
  • mistuiserăți
  • mistuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mistuie
(să)
  • mistuie
  • mistuiau
  • mistui
  • mistuiseră
mistui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mistui
  • mistuire
  • mistuit
  • mistuitu‑
  • mistuind
  • mistuindu‑
singular plural
  • mistuiește
  • mistuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mistuiesc
(să)
  • mistuiesc
  • mistuiam
  • mistuii
  • mistuisem
a II-a (tu)
  • mistuiești
(să)
  • mistuiești
  • mistuiai
  • mistuiși
  • mistuiseși
a III-a (el, ea)
  • mistuiește
(să)
  • mistuiască
  • mistuia
  • mistui
  • mistuise
plural I (noi)
  • mistuim
(să)
  • mistuim
  • mistuiam
  • mistuirăm
  • mistuiserăm
  • mistuisem
a II-a (voi)
  • mistuiți
(să)
  • mistuiți
  • mistuiați
  • mistuirăți
  • mistuiserăți
  • mistuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mistuiesc
(să)
  • mistuiască
  • mistuiau
  • mistui
  • mistuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mistui, mistuiverb

  • 1. tranzitiv A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: digera
    • format_quote Nevasta zmăului celui mai tare au zis: cînd a trece el pe-acolo, eu am să-l înghit de viu și am să-l mistuiesc în mine o săptămînă întreagă. SBIERA, P. 105. DLRLC
    • format_quote Deși mînca foarte puțin, nu putea mistui nimic. NEGRUZZI, S. II 154. DLRLC
    • format_quote figurat Vițele stăteau în aer... cu frunzele întinse în soare, gata să prefacă și să mistuie hrana. DUMITRIU, N. 249. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Racii greu se mistuiesc. CONTEMPORANUL, II 911. DLRLC
    • 1.1. figurat A primi ca bun. DLRLC
      • chat_bubble A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. DEX '09 DEX '98
        • format_quote Feciorii de boieri nu putură mistui vorbele ciobănașului. ISPIRESCU, L. 247. DLRLC
        • format_quote Pesemne inima le spune că spînul nu le este văr și de aceea nu-l puteau mistui. CREANGĂ, P. 210. DLRLC
  • 2. tranzitiv Consuma, distruge, nimici. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Toată noaptea spre sîmbătă cerul Amarei fu însîngerat de jocul flăcărilor ce mistuiau castelul Iuga. REBREANU, R. II 206. DLRLC
    • format_quote Focul somnoros mistuia, fumegînd, cel de pe urmă tăciune. HOGAȘ, M. N. 169. DLRLC
    • format_quote Spuie rîul cel oltean Și codrul călugărean Cîte lupte au privit, Cîte oști au mistuit, Cîte oase-au înălbit. ALECSANDRI, P. P. 214. DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv figurat A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Un foc ascuns și groaznic îl mistuie pe popa Tonea! GALACTION, O. I 172. DLRLC
    • format_quote Umilințele și rușinea îl mistuiau amarnic. VLAHUȚĂ, O. A. 149. DLRLC
    • format_quote Visurile tale toate, ochiul tău atît de tristu-i, Cu-a lui umedă-adîncime toată mintea mea o mistui. EMINESCU, O. I 155. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Călca în gerul aspru al iernii... cu mersul unui om în care s-a cuibărit o boală, mistuind deocamdată ascuns. C. PETRESCU, Î. II 151. DLRLC
    • format_quote Gogu Vlahopol se mistuia ca o fiară în cușcă. C. PETRESCU, S. 120. DLRLC
    • format_quote Se mistuia amarnic în necurmatu-i zbucium, se topea de pe picioare. VLAHUȚĂ, O. A. 141. DLRLC
  • 4. tranzitiv reflexiv A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Două umbre omenești se depărtară în fugă, mistuindu-se în întuneric spre pădure. SADOVEANU, B. 103. DLRLC
    • format_quote Bătrînul se desprinsese dintre oameni pe nebăgate în seamă și se mistuise într-o porumbiște. POPA, V. 110. DLRLC
    • format_quote În o clipă, dispăru și se mistui, ca înghițită de privazul întunecos al unei uși întredeschise. HOGAȘ, M. N. 16. DLRLC
    • format_quote [Pupăza] sărmana, se vede că se mistuise de frica mea prin cotloanele scorburii. CREANGĂ, O. A. 59. DLRLC
    • format_quote Banul luci numai o clipă și bătrîna îl mistui în gheara ei. SADOVEANU, O. VII 54. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.